Sa invatam de la barbati

Evident ca le suntem superioare, ca putem face mai multe decat ei, ca suntem mai puternice si mai sensibile in acelasi timp. Dar trebuie sa recunoastem ca, in unele domenii, avem multe de invatat de la ei, barbatii. Iar cel mai important dintre aceste domenii este cariera. Felul cum am fost educate, ca fete, trasaturile specifice sexului frumos ne fac oarecum inferioare barbatilor in ce priveste cariera.

Ce avem de invatat de la ei? Multe. Dar vom incepe cu cele mai importante lucruri.

De fapt, vom incepe cu… inceputul. Fie ca mergi la un interviu pentru job sau la o intalnire de afaceri, totul incepe cu prezentarile. Care ar fi cele mai importante lucruri pe care le-ai avea de spus despre tine? Un grup de psihologi care analizau diferentele dintre barbati si femei din punctul de vedere al carierei a cuprins si partea prezentarilor. Rugate fiind sa se prezinte in patru fraze, majoritatea femeilor nu au reusit sa o faca. Iar cele care au folosit exact patru fraze au vorbit despre cati copii au, cat de mult isi admira sotii sau mamele sau cum vegheaza la binele familiei lor. Ele s-au descris prin prisma familiei si a persoanelor dragi. Cand a venit randul barbatilor sa se prezinte in aceleasi patru fraze, aproape toti au reusit sa o faca si au vorbit despre realizarile lor profesionale, s-au laudat cu reusitele. Cand esti la un interviu, de exemplu, „Sunt Adrian si am fost cel mai tanar manager din compania mea” suna mult mai bine decat „Sunt Andreea si am doi copii”. Orice femeie de cariera, trebuie sa invete cum sa vorbeasca despre ea insasi fara sa se raporteze la ceilalti. Trebuie sa fie constienta de valoarea ei ca persoana, nu ca parte a unui intreg (de exemplu, familia). A sti sa te prezinti inseamna a sti sa-ti faci reclama. Nu intereseaza pe nimeni cati copii ai, unde te-ai nascut sau cat iti admiri mama. In domeniul acesta, toti vor sa auda ce stii sa faci si cum poti sa-i ajuti.

Citeste si:  "Restul e tacere", in cursa pentru premiile festivalului de la Palm Springs

Parintii de fete incearca sa le transmita ca trebuie sa fie dragute cu toata lumea, ca trebuie sa ajute, sa aiba grija de ceilalti, sa fie placute. Intr-o zi, fiecare femeie va fi mama, deci a avea grija de altcineva trebuie sa fie un instinct, un reflex. Asta ne ajuta in viata de familie, dar ne face rau in cariera. Cand simti nevoia sa ajuti, sa ingrijesti, sa fii placuta de altii, nu poti spune „nu” nici cand colega te roaga sa-i tii locul, nici cand colegul vrea sa-l ajuti cu un raport lung. Nu poti sa corectezi sau sa atragi atentia cuiva care greseste sau te deranjeaza, nu poti sa dai o sarcina prea dificila unui subordonat. Empatia, bunatatea, sensibilitatea, pasivitatea sunt calitati apreciate in alte domenii, dar nu la serviciu. Daca esti buna si sensibila, ceilalti pot profita de tine, pentru ca esti slaba, iar oamenii de afaceri priceputi stiu asta. Nimeni nu vrea un partener cu aceste calitati feminine. Invata de la barbati sa fii puternica, hotarata, chiar nemiloasa daca e nevoie.

Citeste si:  Fetele rele ii fac pe baietii buni sa povesteasca

De asemenea, femeile se tem de putere, din convingerea ca puterea iti atrage dusmania celorlalti, iar asta ar intra in conflict cu dorinta lor de a fi mereu placute. Din copilarie, fetele sunt invatate ca e gresit sa-ti impui punctul de vedere si ca scopul nostru este sa-i facem pe ceilalti sa se simta bine, nu sa-i punem la treaba. Consideram ca femeile puternice nu sunt placute pentru ca nu sunt feminine si ca feminitatea adevarata este delicata, ingenua. Ca este adevarat sau nu, la serviciu nu e locul potrivit in care sa-ti demonstrezi feminitatea. Pentru o cariera reusita, ai nevoie de calitatile opuse feminitatii, iar odata cu o cariera reusita vine si puterea, care nu trebuie sa ne faca sa ne simtim vinovate. Nu trebuie sa adoptam o atitudine prin care parca ne-am cere scuze fata de ceilalti pentru ca suntem mai puternice decat ei.

Citeste si:  Finantarea carierei

Inca din copilarie, fetele sunt invatate ca trebuie sa stie de toate, sa se descurce cu toate, fara ajutor. Evident, e bine sa le stii pe toate, sa le poti face pe toate, dar din cand in cand mai ai nevoie si de o pauza, iar aste e cu atat mai mult valabil la locul de munca. Femeile tind sa tina pentru ele sarcinile mai dificile, mai obositoare sau mai plictisitoare, probabil tot din dorinta de a-i proteja pe ceilalti sau dorind sa arate ca se pot descurca singure, ca nu au nevoie de nimeni si ca nu se tem de munca. Pe de alta parte, nu e nevoie sa ai diploma de licenta sau sa fii seful unui departament ca sa faci 150 de fotocopii pentru o prezentare. Unele sarcini trebuie lasate in seama altora, pana la urma, pentru asta a fost angajata secretara. Multe femei sunt sigure ca ele trebuie sa faca genul acesta de munci si li se pare imposibil sa ceara asa ceva secretarei. Din contra, barbatii se considera prea educati si supracalificati pentru o sarcina cum este realizarea fotocopiilor. Invata de la ei cum delegi sarcinile minore pentru a te putea ocupa de lucrurile cu adevarat importante.


Un comentariu
  1. Foarte intelept acest articol. Intr-adevar, in ceea ce priveste cariera, femeile au foarte multe de invatat de la barbati. Nu vreau sa sune misogin, dar si eu am vazut nenumarate exemple in care femile doresc sa fie promovate doar pt ca sunt dragute, \”saritoare\”, zambitoare etc. Din pacate, noua femeilor, ne lipsesc modele feminine puternice dupa care sa ne ghidam, cel putin in ceea ce priveste cariera. De asemenea, la job-ul meu, observ o mare diferenta de management la sefa mea de departam , fata de sefii altor departamente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.