fbpx

Sacrificiile „imparatului”

Antarctica este unul dintre locurile extreme ale globului. Un loc complet alb, inghetat si aproape pustiu, unde, in iernile polare, temperaturile scad cu zeci de grade sub 0, iar vantul bate cu pana la 150 kilometri pe ora. Sunt conditii care, aparent, nu permit supravietuirea niciunei fiinte vii. Si, totusi, pentru cineva, aici este acasa. Cineva calatoreste zile intregi prin frig si vant pentru a ajunge in inima inghetata a Antarcticii, unde va da nastere unor noi vieti.

Este vorba de pinguinul imperial, unul dintre cei mai fascinanti membri ai regnului animal. Pinguinul imperial nu numai ca suporta temperaturile extreme ale Antarcticii, dar este capabil sa-si protejeze puii impotriva lor, fara sa manance nimic zile in sir. Desi este o pasare, are calitatile unui peste: poate sa ajunga pana la 213 metri sub apa si sa ramana scufundat pana la 18 minute.

Imparatul, cum ii spun cunoscatorii, este cel mai mare dintre speciile de pinguini, ajungand pana la 115 cm si 25-40 kg, in functie de perioada anului. Este usor de recunoscut dupa „fracul” negru si petele galbene de langa urechi.

sacrificiile imparatului

Dar cu adevarat impresionante nu sunt nici dimensiunile, nici abilitatile de inotator, ci mai degraba ciclul de imperechere si rezistenta acestui animal care a fascinat o lume intreaga, in special dupa lansarea documentarului „Marsul Imparatului”, in 2005.

Citeste si:  Magie, stil, culoare, promotii si Happy Hours

Ciclul anual de reproducere incepe in martie-aprilie, odata cu iarna antarctica. Toti pinguinii adulti se deplaseaza de la malul oceanului Antarctic, unde se hranesc de obicei, pana in interiorul continentului, unde isi stabilesc colonii. Ca sa gaseasca locul potrivit pentru colonie, sa-si caute perechea si sa aduca pe lume o noua viata, unii pinguini sunt nevoiti sa calatoreasca chiar si 120 de kilometri, prin vant si temperaturi cu mult sub 0 grade.

Odata gasit locul potrivit, masculii incep sa-si caute si sa-si curteze perechile, oferind minunate spectacole. Uneori se refac perechi vechi, din anii trecuti, alteori se formeaza cupluri noi.

In mai-iunie, femela depune un singur ou care reprezinta singura sansa a cuplului de a avea urmasi in anul acela. In acest moment, rezervele de nutrienti ale mamei s-au terminat, asa ca ea trebuie sa se intoarca inapoi la ocean pentru a se hrani. Oul este preluat de mascul, insa procesul nu e deloc usor. Oul nu trebuie sa stea prea mult in contact cu aerul rece al Antarcticii, asa ca din momentul depunerii, mama il protejeaza, tinandu-l intre picioarele ei, sub un strat gros de pene si grasime. Tatal trebuie sa-l aseze tot acolo imediat ce l-a primit si multe perechi isi pierd ouale in timpul acestui transfer pentru ca, nefiind protejat de penele parintilor, puiul dinauntru moare repede de frig.

Citeste si:  Cupa Liceelor la Tenis – editia 1

Dupa „transferul” oului, mama face din nou drumul intre colonie si ocean pentru a se hrani. Tatalui ii revine sarcina de a cloci oul timp de 64 de zile, in frig, intuneric si viscol. Pentru mai mult de doua luni, pinguinul tine oul in echilibru, pe picioarele sale, protejandu-l si incalzindu-l. De cand a parasit malul oceanului, tatal-pinguin n-a mancat nimic. Va putea sa mearga inapoi si sa se hraneasca abia dupa ce apare puiul si se intoarce mama. Pana atunci, masculul va pierde jumatate din greutatea sa.

Eclozarea dureaza doua-trei zile, caci coaja oului este groasa. Cand in sfarsit este afara, puiul este acoperit doar cu un puf subtire si depinde in totalitate de parinti pentru a fi hranit si incalzit. Tatal il tine in continuare pe picioarele sale, acoperit de penajul gros, iar daca mama intarzie, tot tatal este cel care il hraneste pentru prima data, cu o substanta produsa de o glanda a esofagului sau. Femela poate sa se intoarca chiar si la 10 zile dupa eclozare. De obicei, mamele incep sa se intoarca in colonie in iulie-august si isi gasesc perechile printre sutele de masculi, dupa strigat.

In sfarsit, tatal poate sa se intoarca la ocean pentru hrana. De data aceasta, calatoria lui va dura mai putin pentru ca deja a venit vara antarctica, iar gheata s-a topit, malul fiind mai aproape acum. Mama ramane sa ingrijeasca puiul, hranindu-l cu mancarea depozitata in stomacul sau. Parintii hranesc si protejeaza puiul, pe rand, pana cand va implini 45-50 de zile. In acest moment, puii formeaza o cresa, adica un grup de cateva sute, poate chiar cateva mii de indivizi, care se incalzesc si se protejeaza unul pe altul. De acum ,ambii parintii pot sa plece catre ocean, revenind periodic pentru a-si hrani puiul.

Citeste si:  Porto: culorile portului, gustul vinului

De la inceputul lui noiembrie, puii capata un penaj mai gros, iar in decembrie-ianuarie vor fi gata sa plece din colonie pentru a merge la ocean, unde isi petrec vara hranindu-se si acumuland grasime.

La inceputul iernii, ciclul se reia si imparatul va fi nevoit sa calatoreasca iar, zile intregi, pentru a-si cunoaste perechea si a aduce pe lume o noua viata. Este sacrificiul pe care pinguinii imperiali il fac in fiecare an pentru a asigura supravietuirea speciei. Din pacate, ar putea fi in zadar. In ultimii 50 de ani, populatia de pinguini imperiali a scazut cu 50%. Vinovatul? Incalzirea globala. Pe masura ce Antarctica se incalzeste, suprafata acoperita cu gheata se reduce, iar hrana e tot mai putina. In ciuda daruirii si sacrificiilor sale, imparatul ar putea sa devina o specie amenintata.

2 Comentarii
  1. atat de tare ma impresioneaza orice informatie despre obiseiurile pinguinilor. am vazut si documentarul despre care pomeniti in acest articol, si mi-as dori foarte mult sa il revad. este superb, imi da fiori si ma duce cu gandul la cat de inferiori suntem in fata acestor specii pe care le mai si condamnam la disparitie.
    foarte frumos articolul!
    Multumesc!

Lasă un răspuns la fascinata Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.