Salonul de carte parizian asteapta, de vineri, 200.000 de vizitatori

Parisul sărbătoreşte scriitorii, în fiecare martie din 1982 încoace, la târgul de carte intitulat Salon du Livre, ediţia 2009 urmând să aducă la standuri 1.000 de edituri, peste 1.500 de scriitori din 25 de ţări şi aproximativ 200.000 de vizitatori, potrivit organizatorilor.

În primii zece ani de existenţă a Salon du Livre, întâlnirea dintre editorii de carte, librari şi cititori a avut loc la Grand Palais, din 1992 mutându-se în prima hală a Parcului de expoziţii de la Porte de Versailles, unde, pe 50.000 de metri pătraţi, se întind standurile de carte şi locurile special amenajate pentru sesiuni de lectură, autografe şi conferinţe.

Fiecare ediţie este consacrată scriiturii într-o anumită limbă sau autorilor dintr-o ţară. Au fost onorate astfel, din 2000 până în prezent, Portugalia, Germania, Italia, Olanda şi Ţările de Jos, China, Rusia, literatura francofonă, India şi Israelul.

Citeste si:  Sarbatorim 7 ani de Hard Rock Cafe cu The Original BEATLES Tribute, The Beatbox

De la prima ediţie a evenimentului, 4,6 milioane de persoane au vizitat standurile de carte. Recordul de oaspeţi, 235.000, a fost atins la cea de-a 21-a ediţie, organizată între 16 şi 21 martie 2001 şi dedicată literaturii germane. Cel mai mic număr de vizitatori s-a înregistrat anul trecut, doar 165.000, dintre care doar 35.000 au plătit biletul de intare în valoare de 10 euro.

Interesul scăzut pentru ediţia din 2008 a fost speculat şi pus pe seama politizării evenimentului, în condiţiile în care intervalul de desfăşurare s-a suprapus pe aniversarea a 60 de ani de existenţă a statului evreu. Salonul de carte parizian de anul trecut s-a desfăşurat, astfel, într-o atmosferă tensionată, intelectuali şi editori din ţările arabe boicotând evenimentul, iar măsurile de securitate, cu mii de agenţi de ordine, controale amănunţite la intrare şi câini poliţişti au fost considerate de mulţi ca fiind excesive. Cu toată grija militaro-poliţienească, incidentele grave nu au putut fi evitate: preşedintele israelian Shimon Peres a evitat cu greu să fie lovit de un panou, în timpul unei inaugurări, iar publicul a fost evacuat, pe 16 martie, din cauza unei alarme false cu bombă.

Citeste si:  Shia LaBeouf beat la volan

Institutul Cultural Român de la Paris, Ministerul Culturii ÅŸi Uniunea Scriitorilor din România ÅŸi-au semnalat prezenÅ£a la ediÅ£ia din 2008 cu o masă rotundă, intitulată „BucureÅŸti-Ierusalim: mărturii. Scriitori evrei din România – scriitori israelieni de origine română”, în prezenÅ£a unor autori evrei, de origine română: Marlena Braester, Bluma Finkelstein, Andrei Fischof ÅŸi Edgar Reichman (scriitor ÅŸi jurnalist evreu francez de origine română).

Salon du Livre este organizat de societatea Reed Expositions France (filială a Reed Elsevier), sub egida SNE (Sindicatul Naţional al Editurilor).

Anul acesta, evenimentul organizat la porţile celebrului palat Versailles este programat între 13 şi 18 martie. Invitat de onoare este Mexicul, care a ales să-şi simbolizeze stilul literar printr-un stand pus sub semnul mozaicului diversităţii. Salonul mizează, la ediţia 2009, pe tinerii cititori, cei sub 18 ani putând răsfoi cărţile fără să plătească biletul de intrare.

Citeste si:  Horoscopul saptamanii 9-15 iunie

Literatura românescă va fi reprezentată la eveniment de Nicolae Manolescu ÅŸi Eugen Negrici, care vor participa la o dezbatere despre titlurile apărute anul trecut („Istoria critică a literaturii române” ÅŸi „Iluziile literaturii române”), organizată de ICR Paris. De asemenea, în prima zi a evenimentului, vor fi lecturate fragmente din volumul „Des soleils différents” (L’Inventaire 2008), o antologie de texte semnate de 14 scriitori români, printre care Gabriela AdameÅŸteanu, Dan Lungu, Ruxandra Cesereanu ÅŸi Florin Iaru.

În 2010, Salon du Livre va avea ca invitat de onoare literatura franceză.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.