Sascha Knisch sau cum sa supravietuiesti cand testiculele nu te ajuta

Daca v-as spune ca povestea romanului „Adevarul despre Sascha Knisch” se desfasoara in Berlinul anului 1928, v-ati spune „inca un roman despre ridicarea nazismului, inca un roman despre nemti si evrei”. Insa, in cazul de fata nu se intampla deloc asa.

In locul unei drame cu iz istoric, suedezul Aris Fioretos alege una cu „deviatii”. Banuiti la ce ma refer, nu? La acel tip de deviatii de care auziti cel mai des si care se vinde cel mai bine. La cele sexuale. Care oricata drama ar aduce, nu sunt lipsite de o serioasa incarcatura de ridicol. In cazul de fata, mult ridicol. (Si, intre noi fie spus, cred ca v-am facut curioase).

Alegerea unei astfel de teme nu inseamna insa ca mediul recreat ar fi lipsit de greutate. Dimpotriva, Fioretos se dovedeste un fin cunoscator al perioadei respective, facand apel la un bagaj mai putin familiar marelui public, la o istorie fara majuscule, la istoria scrisa de membrii unor fundatii ce cerceteaza zonele „private”, insa spre sanatatea publica, la cronica vietii de cabaret sau a unor ocupatii mai mult sau mai putin reglementate prin lege.

Ideea principala e ca lumea nu mai e impartita in alb si negru, in buni si rai. Dar asta o stiati demult, nu-i asa? Ei bine, in cazul de fata, nici oamenii nu mai sunt impartiti in fetite si baietei.
Personajul principal al romanului, pe care, daca ne-am lua dupa incadrarea oficiala, l-am crede mascul, paseste din cand in cand pe taramul celalalt. Adica isi pune rochite si tocuri si se maimutareste in oglinda. Asa se dezvolta conceptul sexului gri. Care nu va e nici el strain.

Citeste si:  Cariera de la inceput pana la sfarsit

Societatea germana prenazista se arata a fi una obsedata de idealul masculului german pana la efectuarea unor operatii complexe exercitate asupra unor zone dintre cele mai sensibile, de extractie si eliminare a hormonului feminin, obsedata de obtinerea andrinei pure. Pe fundalul unui mediu ce cauta masculinitatea si fratia, apare un Sascha Knisch care respinge acest ideal si care isi accepta feminitatea. Alaturarea celor doua conceptii are consecinte dramatice in desfasurarea epica. Insusi diminutivul Sascha aduce un plus de ambiguitate asupra identitatii sexuale a eroului, acesta fiind folosit atat pentru persoane de sex feminin, cat si pentru cele de sex masculin. In plus, personajul se interogheaza inca din copilarie asupra semnificatiei numelui de familie.

Citeste si:  byron :"Va asteptam cu drag intre egarii lui Elton John si chitara lui Jennifer Batten"

Firul epic al romanului este destul de complex, ca orice poveste detectivistica (sunt sigura ca termenul i-ar displacea autorului) ce se respecta. Atat de complex, incat eu una m-am pierdut uneori printre incurcatele-i ite. Cred ca are atributele necesare unei ecranizari de succes ( spun „prezent” la apel pana si clasicii politist corupt si comisar onest). Alexander Knisch se trezeste cu un mare mister de rezolvat si, ca si cum nu ar fi de ajuns, cu statutul de suspect al unei crime. Aflat in plin comportament deviant, (imbracat intr-o originala vestimentatie feminina), in apartamentul unei bune prietene, este obligat de aparitia unui musafir nepoftit sa-si intrerupa placuta activitate si sa se ascunda in sifonier (cred ca si asta suna cunoscut).

Numai ca atunci cand, infrigurat de indelungata asteptare, se hotaraste sa paraseasca intunericul primitor si datator de fantezii al dulapului, constata cu tristete ca nu mai are partenera de joaca. Sau, ma rog, aceasta pluteste intr-o stare de neclintire rece din care nu mai poate fi smulsa cu niciun chip. Nu va voi dezvalui mai multe, caci nu vreau sa stric distractia ambitiosilor pasionati de a afla finalul singuri si neajutati.

Citeste si:  Antonia - desemnata de catre cititorii revistei FHM ca fiind cea mai sexy femeie din lume

Intr-un interviu acordat in timpul vizitei sale in Romania, Aris Fioretos, care si-a tradus singur cartea din suedeza in engleza (unii spun ca se putea mai bine), isi exprima nelinistea legata de traducerea volumelor sale in limbi pe care le ignora complet, printre ele si romana, folosind sintagma „ape tulburi”. Insa scriitorul a uitat sa-si faca griji si in legatura cu tehnoredactarea!!! Si ar fi avut motive. Caci editia de la Polirom are un numar mare de astfel de greseli. Trista neglijenta.

Cartea e recomandata pe coperta a patra de Jeffrey Eugenides in fraze cam prea exaltate dupa parerea mea. Si n-a fost singurul care s-a alaturat corului de voci laudative (intre ele, s-a distins si Norman Manea). Mai exista o parere hazardata care-l compara pe Aris Fioretos cu Nabokov. Aceasta prima lectura, cel putin, nu pare sa confirme zvonul. Umbra rusului apasa cam greu pe umerii fragili ai suedezului. In general, recomandarile de pe coperta au adus un grav deserviciu unor formulari precum ” cel mai talentat”, „veritabil”, „senzational”, „excelent”, „ametitor”, golindu-le de sens si lipsindu-le de impactul pe care se presupune ca ar trebui sa-l aiba.


3 Comentarii
  1. Draga Irina, ma bucur ca am descoperit acest site unde pot citi niste recenzii cu adevarat deosebite. La vremea cand eram eleva ma exasperau comentariile lungi prin care se analizau exagerat diverse opere literare…si rar mi s-a intamplat sa gasesc volume la care sa ma atraga partea introductiva sau recenziile citite la adresa lor. Dar modul cum faci tu aceste recenzii imi aminteste de aprecierile elogioase pe care le facea tatal meu la adresa unui din profesorii sai de romana, despre care spunea ca reusea mereu sa le prezinte un volum sau un autor ca si cum ar fi un adevarat fenomen artistic. Inca o data felicitari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.