Secretul din ochii lor

Cu El secreto de sus ojos, sunt pe cale sa fac o pasiune pentru Ricardo Darin. Daca vreti sa vedeti filmul argentinian castigator al Oscarului pentru cel mai bun film strain – de departe cea mai interesanta competitie a premiilor Academiei Americane de Film – pentru ca ati auzit ca ar fi un film politist, abtineti-va. Nu pentru ca nu ar pastra structura unui policier (crima, investigatie, urmarire a suspectului, razbunare, obsesia pentru justitie etc), ci pentru ca este mult mai mult decat atat.

El secreto de sus ojos (titlu greu de tradus deoarece posesivul spaniol “sus” se poate traduce si prin “lui”, “ei”, “lor”, iar ochii din acest film au mai toti secrete) este, in egala masura, un film politist cu accente noir, o poveste de dragoste si un thriller. Benjamin Esposito este agentul federal care primeste spre rezolvare misterul crimei si violului unei femei tinere si frumoase. Numai ca sistemul judiciar, care functioneaza prin deciziile unor judecatori deloc competenti si corupti, nu e interesat sa rezolve nimic, iar ancheta inainteaza cu multe hopuri si fara “concursul” institutiilor care ar trebui sa fie interesate. Juan Jose Campanella nu se concentreaza insa prea mult pe identificarea vinovatului, asa cum se intampla intr-un politist clasic si sanatos. Aflam cine este in prima jumatate de ora, iar filmul mai mult de doua ore.

Citeste si:  LVMEN EST OMEN Arta, istoria si spiritualitatea iluminatului artificial

Esposito, interpretat superb de Ricardo Darin, este si un barbat indragostit. Filmul incepe cu el ajuns la varsta pensionarii si incercand sa gaseasca sensul unei perioade a vietii sale, al unor episoade petrecute cu peste 25 de ani in urma si sa scrie un roman despre un caz care l-a bantuit mai mult decat altele. Crima tinerei coincide cu perioada in care si-a cunoscut ceea ce am putea numi, in termeni cliseistici, dragostea vietii lui: judecatoarea Irene Menendez Hastings. Personajele si relatiile dintre ele sunt construite foarte detaliat, cu multe zone insorite, dar si cu umbre, iar actorii transmit foarte corect vulnerabilitatea in fata momentelor cruciale.

Povestea nu se grabeste spre deznodamant si, din acest motiv poate, cei care asteapta un film politist cu ritm accelerat s-ar putea declara dezamagiti. Insa asta nu inseamna ca e lipsita de suspans. Trecand din trecut in prezent, din anii ’70 in “contemporanul” anului 1999, neavand o structura liniara, ceea ce te tine cu sufletul la gura este chiar evolutia personajelor, lupta lor cu propriii demoni, singuratatea si fidelitatea lor. Nu as vrea sa rostesc cuvinte mari, dar El secreto de sus ojos este genul de film de care multi cineasti se feresc: reuseste sa ilustreze povesti de dragoste eterne, genul de povesti care supravietuiesc in ciuda tuturor obstacolelor, sa arate valori umane care si-au pierdut poate interesul pentru multi regizori si face toate astea fara sa fie siropos sau sa cada in stupiditati sentimentaloide.

Citeste si:  Horoscopul saptamanii 10-16 martie

Nici partea de justitie nu este la fel cu cea pe care ne-o imaginam. Din acest motiv, filmul lui Campanella face si o figura sociologico-politica destul de interesanta. Palatul in care isi desfasoara activitatea Benjamin Esposito si judecatorii, modul in care se desfasoara o ancheta, faptul ca un criminal poate fi eliberat si apoi angajat in randurile politiei secrete perroniste, masinile de scris, dosarele inchise si redeschise, birocratia, coruptia, rivalitatile intre cei ce lucreaza in domeniul juridic – toate acestea aduc tuse de realism deloc neglijabile. O alta problema de actualitate pe care o pune este validitatea pedepsei capitale si interogatii privitoare la cum procedeaza un individ caruia statul nu ii face dreptate si care preia misiunea in propriile sale maini.

Citeste si:  Monitorizare plan strategic de marketing

Povestea de dragoste nu este una marturisita deschis decat tarziu si jocul celor doi se tese din sugestii, din gesturi numai pe jumatate infaptuite si – trebuie sa recunosc – am o mare slabiciune pentru regizorii care reusesc sa faca asta.

Si, pe langa toate acestea, mai exista acea poezie a privirilor: nu cred ca veti uita curand frumosii ochi incercanati ai lui Ricardo Darin, amestecul de tristete, resemnare si revolta din ei, seninatatea ochilor unei judecatoare care incearca sa-si pastreze mereu modul rational de a gandi si sa actioneze conform regulilor studiate la Harvard, dar care stie si sa alerge in spatele unui tren care-l duce departe pe barbatul iubit, disperarea si golul din ochii sotului caruia i-a fost ucisa sotia, lumina chipului ei intr-o fotografie…

Acestea fiind zise, recomand calduros El secreto de sus ojos. Asta nu inseamna ca il consider mai bun decat Das Weisse Band al lui Haneke, care a concurat si el la Oscar pentru cel mai bun film strain:). Insa despre el, intr-un alt episod.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.