Sejur la… inchisoare

Daca esti fan Prison Break, nu e nevoie sa dai o spargere ca sa experimentezi pe pielea ta viata la inchisoare. O multime de hostel-uri de pe intregul glob iti ofera sansa de a trai (aproape) ca in inchisoare pentru macar cateva zile. In afara de faptul ca un hostel este mai ieftin decat un hotel, experienta traita poate fi de neuitat.
Am ales doua dintre cele mai bune „inchisori” pentru turisti.

Langholmen – Suedia

Langholmen este numele uneia dintre insulele care alcatuiesc centrul Stockholmului, dar si numele acestui hostel amenajat intr-o fosta inchisoare. Fostul penitenciar, construit in 1840, „gazduia” cei mai de temut criminali din Europa. A fost inchisoarea de stat a Suediei pana in 1975, cand ultimul detinut a parasit insula. Si cum cladirea a ramas nefolosita, cineva a avut idea de a o transforma intr-un loc numai bun pentru turisti. In 1989, dupa doi ani de renovari si decorat, s-a deschis originalul hostel. Holul principal al inchisorii a devenit sala de receptie, iar cele 200 de celule s-au transformat in 120 de camere pentru turisti. Camerele sunt mici, cu paturi supraetajate, dar mobilierul functional si curatenia compenseaza aceasta lipsa. Poti alege o camera cu sau fara baie proprie, cu sau fara cablu TV.

Citeste si:  Invatam sa ghicim viitorul la Balkanik Festival!

In aceeasi cladire, functioneaza un restaurant si un pub, iar cei care au stat in Langholmen spun, de asemenea, ca micul dejun este excelent, iar personalul foarte amabil. Daca nu ai chef sa stai cuminte in celula ta o zi intreaga, ai ce face prin imprejurimi. Poti admira marea de pe plaja din apropiere sau poti vizita muzeul care gazduieste peste 300 de ani de istorie a inchisorilor suedeze. Vei afla ce servicii prestau angajatii penitenciarului sau care era „tariful” pentru o decapitare. Pentru o noapte alba, nu trebuie decat sa dai o raita pe insula alaturata, Sodermalm, faimoasa pentru barurile, restaurantele, galeriile de arta si teatrele sale.

Citeste si:  LEVINTA: Haute-couture la Teatro Alcazar

Celica – Slovenia

Daca Suedia ti se pare prea departe, iti poti „ispasi pedeapsa” si in Slovenia, la hostel-ul Celica (din Liubliana), care a primit titlul de cel mai „hip” hotel din partea Lonely Planet. Camerele sunt dragute, curate, aerisite, insa nu scapi de gratii. Acestea sunt decoratiunile pe care le-au ales designer-ii pentru usi si ferestre. Poti sa stai intr-o camera de doua persoane, cu baie proprie sau intr-una de 12 paturi, in functie de buget. Din cladire, nu lipsesc restaurantul, barul, spalatoria si galeria de arta, iar in fiecare zi se organizeaza tururi cu ghid. Daca vrei sa-ti pregatesti singura mancarea ,ai la dispozitie o bucatarie destinata oaspetilor. Hostelul se afla chiar in centrul capitalei slovene, deci sansele sa te plictisesti sunt mici. Zona culturala include galerii de arta, teatre, dar nu lipsesc nici cluburile si barurile.

Citeste si:  Din nou la serviciu

3 Comentarii
  1. Nu e vorba de asta. E vorba de a face si un altfel de turism. Si jos palaria pentru cei care au astfel de idei, neconventionale. In plus, stand la un astfel de hotel, spre deosebire de unul clasic, normal, ai ocazia de a alfa lucruri noi. Informatie, pur si simplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.