fbpx

Silver Linings Playbook – optimism cu de-a sila nu se poate

Nu stiu cum o sa sune pe romaneste titlul acestui film (Scenariu pentru happy-end, se pare), dar cand englezul spune ca There’s a silver lining in every cloud vrea sa spuna cam acelasi lucru pe care-l zice romanul cand spune ca trebuie sa vezi jumatatea plina a paharului.

Pe principiul asta, nici nu se putea s-o nimereasca mai bine: trebuie sa vezi jumatatea plina a filmului despre care va vorbesc. Adica prima jumatate.

De mult nu mi s-a mai intamplat sa ma uit la un film care, pur si simplu, se rupe la jumatate. Serios, am avut senzatia – si coprivitorii la fel – ca te uiti la un film misto in prima ora si la o comedie romantica siropoasa si plina de clisee in cea de-a doua ora.

Bine, nu zic ca nu merita vazut filmul. In rolul principal feminin e Jennifer Lawrence, de care mi-a placut si in Winter’s Bone, si in Hunger Games, dupa cum va scriam mai prin vara. In Silver Lining Playbook are un rol si mai interesant, care o prinde senzational, mai ales ca o scapa de aura virginala din cele doua productii anterior mentionate. E un rol de femeie ticnita si e foarte bine dus la capat, de-aia e nominalizata si ea la Oscarul femeilor.

De fapt, tot filmul e despre ticniti. Bradley Cooper, rolul principal masculin, pe care cei mai multi il stiu din Marea Mahmureala, dar mie mi-a placut in Limitless, e ticnitul numarul unu, cu acte in regula. Si, dupa cum va puteti lesne imagina, unui ticnit nu-i e deloc usor sa se impace cu nevasta-sa. Joaca bine si el, nominalizat si el la rol principal pentru barbati.

Ta-sau nu e mic si negru si nici nu respira greu, dar e si el ticnit, insa in limitele largi ale normalului. Ar trebui sa ne-o dovedeasca Robert de Niro, al carui joc nu mi s-a parut insa ca emite vreo forma de pretentie. Ma rog, poate nici nu avea cum, din cauza scenariului. Orisicum, s-a ales si el cu o nominalizare pentru rol secundar masculin. Nemeritata, zic eu, desi sunt mare fan.

Citeste si:  Cariera in consultanta

Dar sa trec la partea care m-a enervat. Cum spuneam, filmul incepe minunat. Replici, situatie, tot tacamul. Doar ca, exact cand m-as fi asteptat ca lucrurile sa devina emotionante, incepe carpeala hollywoodiana. Stiam de la bun inceput ca finalul va fi fericit, era evident si care va fi acela, dar nu ma asteptam sa se ajunga acolo pe un asa penibil drum. Nu pot sa va povestesc mai multe, pentru ca nu vreau sa va stric pofta de a vedea filmul (care, repet, merita vazut, in ciuda carcotelii mele). Insa am ramas cu convingerea ca autorii filmului, cand s-au dus cu scenariul la producatori, au primit indicatii de genul: foarte bine, dar hai sa bagam un pic de fotbal american, hai sa mai adaugam un pariu care sa creasca tensiunea, o bataie intre suporteri, un pic de Dansez pentru tine…

***

In alta ordine de idei, asta e primul film nominalizat la Oscar (la categoria esentiala, cel mai bun film), pe care reusesc sa-l vad in intregime. Am vrut sa vad si Amour, insa m-am dat batut la jumatate: plictisitor, cadre insuportabil de lungi (am avut senzatia ca Michael Haneke s-a inspirat dupa Porumboiu, Politist, adjectiv), oricat ar fi fost de interesanta povestea (si, sincer, nu prea era), nu merita deranjul. Deci, am inceput cu stangul si am continuat tot cu stangul. Dar ce sa vad mai departe? Nu stiu ce se intampla cu Oscarurile de anul asta, jumatate din ele sunt lectii de istorie americana, ori pe mine nu prea ma intereseaza istoria SUA. Avem Lincoln (despre Lincoln), avem Zero Dark Thirty (despre razboiul contra lui bin Laden), avem Argo (despre criza ostaticilor din Iran). Mai avem Life of Pi si Beasts of the Southern Wild, filme cu potential de fantezie, sa vedem ce-o fi de ele. Sperante mijlocii de la Django Unchained. Si maricele de la Les Miserables, cu emotii legate de posibilitatea ca americanii sa nu fi inteles nimic din fineturile moralei lui Hugo si sa se fi oprit doar la drama de suprafata. Va tin la curent.

Citeste si:  Diane von Furstenberg si evian Celebreaza Viata
4 Comentarii
  1. Mai degraba invers. Haneke utilizeaza cadre lungi de mult.

    Silver Linings mi-a facut aceeasi impresie. Incepe bine, apoi erectia se pleosteste lamentabil intr-o zeama dulceaga.

    Am vazut Argo, nu mi=a placut.

    Life of Pi si Beasts (despre care am si povestit aici), da.

    Din Mizerabilii cam juma\’ de ora. Nu de alta, dar e un muzical cu actori care canta cam ca mine. Adica ingrozitor.

    Dar te vei convinge tu singur asa cum trebuie sa ma conving eu singura ca Amour e plictisitor, iar maniera de filmat a lui Haneke n-are justificare.

  2. @Mihai

    unde te-ai oprit, mai exact, la Amour?

    pe mine m-a emotionat intr-un mare fel, povestea.

    si da, sunt cadre lungi, insa este un film de detaliu, cu toata actiunea lui petrecuta intr-un apartament. dar cum altfel, ar fi putut sa arate mai corect Haneke, transformarea la care ne supune batranetea? fimul asta nici nu te conduce fortat catre concluzii, nici nu te face sa-ti pui intrebari, nu, ci te aduce pur si simplu acolo, te obliga sa traiesti si agonia, si umilinta, si neputinta. nu stiu, eu ma indoiesc ca o sa egaleze vreun alt film nominalizat la Oscar, impactul pe care l-a avut filmul asta asupra mea. asa ca, eu una sper sa castige premiul 🙂

Lasă un răspuns la Irina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.