Svetlana Carstean, Oana Soare si Simona Sora, castigatoare ale premiilor Romaniei Literare

Svetlana Cârstean, Oana Soare şi Simona Sora au câştigat premiile revistei România Literară pe 2009, în urma jurizării a şase cărţi de debut, alese din domeniile roman, poezie, până la critica literară, la festivitatea organizată miercuri, la clubul Prometheus din capitală.

Juriul celei de-a opta ediţii a premiilor revistei România Literară a fost alcătuit din Ioana Pârvulescu, Adriana Bittel, Gabriel Dimisianu, Nicolae Manolescu şi Alex Ştefănescu.

Svetlana Cârstean a primit premiul pentru volumul de poezie “Floarea de menghină”. „Dacă nu aÅŸ fi ÅŸtiut că Svetlana Cârstean scrie poezie, mi-aÅŸ fi dat seama de asta, pentru că mi-a luat un interviu ÅŸi, din toate întrebările ei, din felul în care reacÅ£iona la răspunsurile mele mi-am dat seama că are structură de poetă pur-sânge. A avea structură de poet nu înseamnă, însă, ÅŸi a scrie bine poezie. Svetlana ÅŸi-a amânat debutul, dar eu cred foarte mult în debuturile târzii, mai ales în debuturile târzii de poezie”, a prezentat-o Ioana Pârvulescu pe Svetlana Cârstean.

Citeste si:  Comertul electronic

Debutul Oanei Soare, volumul „Petru Dumitriu & Petru Dumitriu”, i-a adus acesteia aprecierea juriului. Precizând că este vorba despre prima monografie de acest fel din literatura română, criticul Nicolae Manolescu consideră că „volumul Oanei Soare este o interacÅ£iune, un fel de bandă a lui Moebius între biografia ÅŸi opera scriitorului. Ea vine cu prima carte în care nu a ascuns nimic din viaÅ£a, opera ÅŸi cariera autorului. Nu ascunde, nu diminuează, nu face pamflet. AÅŸezarea dreaptă în istoria literaturii a lui Petru Dumitriu a făcut-o Oana Soare, cu această carte.”

„Regăsirea intimităţii”, cartea de debut a Simonei Sora, reprezintă, potrivit lui Alex Åžtefănescu, “o foarte voluptuoasă trecere în revistă a volumelor care tratează ideea de intimitate”. Aceasta consideră că este o carte bine construită, dar “mereu imprevizibilă, care îţi oferă bucuria de a citi literatură bună.” Simona Sora a publicat, începînd cu 1993, cronici literare, studii, eseuri, traduceri în reviste culturale, prefeÅ£e ÅŸi postfeÅ£e la diverse volume de literatură contemporană. A tradus volumul „Crezul meu” de Carlos Fuentes (Editura Curtea Veche, 2005) ÅŸi se numără printre autoarele antologiei „Tovarăşe de drum. ExperienÅ£a feminină în comunism” (Editura Polirom, 2008). Din 2002, susÅ£ine cronica literară în revista Dilema. Coordonează paginile culturale ale revistei Dilema veche ÅŸi este editor coordonator al revistei Dilemateca.

Citeste si:  Madonna nu si-a programat niciun concert in Bucuresti

ÃŽn afara celor trei premii, a fost acordată ÅŸi o diplomă, pentru lucrarea “Catacombe. Aici totul e viu” a scriitorului Florin Caragiu. „I-am acordat o diplomă, pentru că volumul său e chiar bun, dovadă că am nominalizat-o. Doar că e a doua carte ÅŸi ne pare rău, dar nu putem să facem mai mult de-atât”, a explicat Nicolae Manolescu decizia.

Citeste si:  Salonul Gradinitelor: 21 - 24 mai, Sala Polivalenta

Printre cărÅ£ile selectate de juriu s-au numărat „Floarea de menghină” a Svetlanei Cârstean ÅŸi „Regăsirea intimităţii” a Simonei Sora, editate de Cartea Românească. Scriitorul Florin Caragiu a fost nominalizat pentru volumul „Catacombe. Totul e viu aici”, apărut la Editura Vinea. Cartea de critică a Oanei Soare “Petru Dumitriu & Petru Dumitriu”, apărută la Editura FundaÅ£iei NaÅ£ionale pentru literatură ÅŸi artă, titlul de debut al Danielei Popa, „Paper clips” (Editura Axa) ÅŸi „CuMinte la Dalai Lama”, de Irina Szász (Editura Curtea Veche) întregesc lista nominalizărilor.

Anual, la sfârÅŸitul primăverii, în luna aprilie sau mai, „România literară” acordă, cu sprijinul FundaÅ£iei Anonimul, premiile de debut. ÃŽn număr de trei, acestea se acordă tinerilor scriitori români ÅŸi au valoarea de 1.000 lei fiecare.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.