Targul iconarilor si al mesterilor cruceri 13 – 15 septembrie 2013, MTR

In contextul unei suprasaturari de formule cvasi-culturale, care urmaresc mai degraba obiective economic-financiare, ce a inceput de cativa ani sa uzeze termenii canon/ traditional/ autentic, Targul iconarilor si al mesterilor cruceri se incapataneaza sa pastreze structura unui targ mic, care isi doreste sa fie mai aproape de atmosfera unui praznic, celebrand una dintre cele mai importante sarbatori ale ortodoxiei: Inaltarea Sfintei Cruci, in 14 septembrie. Ramanem fideli publicului obisnuit al targului si continuam sa construim actiunea ca un tip de act cultural care incearca sa recupereze frumusetea obiectului de cult, redescoperind valoarea formelor si a izvoadelor vechi, prin prezentarea unor teme iconografice devenite reper in iconografia taraneasca, dar si prin inovatii care folosesc imaginea traditionala ca re-sursa, teritoriu de explorare continua pentru creatiile contemporane ale artistilor si ale mesterilor iconari, urmarind calitatea tehnicii si a mestesugului, respectarea scopului pentru care este realizat obiectul de cult, evitand expresiile kitsch si serializarile industriale pentru scopuri comerciale.

Citeste si:  Nokia devine Eco

Ateliere / intalniri
Copiilor si celor care vor sa cunoasca atelierul nevazut al icoanelor si al crucilor de mana, le facem invitatia de a descoperi cum se deseneaza izvoadele si se zugravesc sfintii, cum se insemneaza si se incrusteaza pristolnicele si icoanele de vatra in cadrul unor ateliere – intalniri cu cativa dintre iconarii si crucerii al caror drum dezvaluie cautari si reconstituiri personale ale mestesugului Icoanei, dar si o raportare adecvata la canon si traditie.

Citeste si:  O noua ecranizare a romanului "Veronika se hotaraste sa moara" va fi lansata in noiembrie

Programul atelierelor
13 septembrie, ora 16.00 -18.00 / atelier de pictura pe lemn cu mesterul iconar Angela Ludosanu
14 septembrie, ora 11.00 – 13.00 / atelier de pictura pe sticla pentru copii cu artistul Bogdan Herascu
14 septembrie, ora 15.00 – 17.00 /atelier de sculptura in lemn pentru copii (10-14 ani) cu mesterul Vasile Moldoveanu
15 septembrie, ora 11 – 13.00 / atelier de pictura pe sticla cu mesterul iconar Mihaela Bercea

Citeste si:  Madonna in Romania: 26 august 2009, Parcul Izvor

Descoperiti, ca de obicei, in targ: praznicare, sfinti protectori, sarbatorile mari, heruvimi desprinsi din cetele ingeresti, Crucea in variante ne-imputinate – toate inchipuite si zugravite pe icoane pe lemn, icoane pe sticla, icoane de vatra, crucite, cruci de mana, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte si lucrari care se inscriu in teritoriul artei sacre.
Insotim iconarii cu poame de toamna, suc de mere, turta dulce, dulceturi, miere si prajituri de casa.
Participarea se face in urma unei invitatii nominale si a unei selectii preliminare.
Intrarea este libera.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.