The Tree of Life, primul ppt bun de Oscar

Mi-am luat lista cu nominalizarile de la Oscar si m-am apucat sa le vad. Dintre ele, m-a intrigat mult acest Copac al Vietii, atat de mult incat am decis sa scriu prima mea recenzie de acest gen pe Flu. Sa-mi fie intr-un ceas bun.

Bun, deci ne apucam sa vedem un film cu Brad Pitt si Sean Penn. Palpitant? Palpitant pe dracu’! In viziunea regizorului Terrence Malick, de care evident ca nu am auzit pana acum, niciunul dintre ei n-a meritat rolul principal. De fapt, filmul nu are rol principal, e fara poveste, fara inceput, fara personaje. E un film care are doar final – asta in cinstea scolii rusesti, tarkovskiene, din care cu siguranta isi trage seva. In rolul principal e imaginea, rolul secundar e sunetul. Cele doua vedete sunt decorative – dar nu in sensul peiorativ, pentru ca Brad Pitt e un decor pe cinste, cu buza lui lasata si accent sudist, intruchipand un tata care ar vrea tot binele pentru cei trei fii ai sai, insa nu cunoaste alta metoda decat intransigenta militareasca. Cat despre Sean Penn, nu stiu daca apare trei minute adunate in cele doua ore si jumatate ale filmului. Dar e suficient: in ochii lui tristi se vede intreaga debusolare a omului pe care viata nu il lasa decat cu intrebari.

Citeste si:  Rezolvarea conflictelor

Dar, in afara de distributia-butaforie, mai sunt multe paradoxuri legate de The Tree of Life:

• In ciuda notei mari pe imdb, aproape toti comentatorii se arata dezamagiti de film, marturisind ca n-au inteles nimic. „Pointless”, „Terrible”, „Crap”, „Disappointment”, „Horribly Deceiving” – astea sunt cuvintele cheie ale review-urilor.

• In ciuda faptului ca majoritatea comentatorilor n-au inteles nimic, filmul candideaza la Oscaruri – si nu doar la sectiunea cea mai buna imagine, ci chiar la cel mai bun film.

• In ciuda faptului ca e candidat la „best cinematography”, filmul n-ar avea ce sa caute in cinematografe. E un film pe care sa-l vezi singur si incuiat in casa. Mi s-ar parea o crima, o erezie, sa-l vad printre oameni care toaca seminte sau pop-corn si care asteapta, tusind si susotind, sa rada sau sa planga, asta inainte de a iesi din sala la jumatatea filmului, dezamagiti ca n-au avut nici de ce rade, nici de ce plange.

Citeste si:  Horoscopul saptamanii 23-29 mai

• In ciuda faptului ca e oscarizabil, filmul e extrem de neamerican. E un film de scoala ruseasca, doar ca, in loc de mujici, apar texani.

• In ciuda faptului ca e inspirat din scoala ruseasca si intensiv religios, filmul nu are nicio filosofie in substrat. Orice gand vei fi avand la inceputul lui, trebuie sa renunti la el, sa-l lasi sa moara si sa-ti speli creierul intr-o baie mistica si senzoriala, un vis in care se face ca zbori deasupra lumii.

De fapt, fara menajamente, stiti cu ce seamana filmul? Cu un ppt, un slide-show de-ala de care primim toti pe mail de la tot felul de cunostinte evlavioase; un power-point despre viata si moarte, cu imagini cautat maiestuoase, replici din Biblie in josul ecranului si muzica simfonica pe fundal. Decat ca, la final, nu ni se spune sa dam mai departe la inca 9 prieteni, altfel vom avea parte de 9 ani de chin si nenoroc.

Citeste si:  La ski in Salzkammergut (Austria)

Dar e, de departe, cel mai frumos power-point pe care l-am vazut vreodata. Si asta pentru ca imaginile si muzica te lovesc in moalele capului, te sedeaza si te duc in lumea copilariei cu o precizie chirurgicala, scotand la iveala amintiri pe care nici n-ai fi crezut ca le ai, o precizie psihologica pe care n-am mai intalnit-o niciodata. Imagini cliseu, e drept – nimic senzational sau de neinchipuit – dar care te reduc pe tine insuti la stadiul de cliseu, cat sa iti dai seama cat esti de marunt si cat e de bine sa fii marunt, cat esti de ne-unic si cat de bine e sa fii asa, cat esti de norocos sa fii un un capriciu repetabil al universului.


4 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.