Astazi am sa va vorbesc despre un alt sud-american, pe care l-am descoperit, din pacate, dupa moartea lui. Este vorba de Roberto Bolaño, un scriitor din Chile, care si-a parasit tara atunci cand la putere a venit Pinochet, urmand sa traiasca in Mexic, Franta si, in cele din urma, intr-un orasel de langa Barcelona. Aceste detalii biografice sunt importante, intrucat face parte din acea categorie de scriitori care au trait in exil, iar acest fapt explica, intr-o masura, de ce a scris asa cum a facut-o.
Poate ca ar fi indicat sa precizez si faptul ca Roberto Bolaño nu face parte din grandioasa familie a realismului magic, cel care a propulsat literatura si, in special, romanul tarilor hispanice. Proza lui este departe de frescele din romanele unui GarcÃa Marquez sau Mario Vargas Llosa. El nu zugraveste marea istorie, ci compune din marturiile unor victime marunte un tablou axat pe detalii, nu pe ansamblu. Marturiile personajelor sale, situate in pozitii marginale, dar nu mai putin afectate de regimurile politice, sunt plasate sub zodia subiectivitatii, nu pot fi crezute in intregime. Daca se doreste totusi o comparatie, s-a spus despre Bolaño ca are ceva mai degraba in comun cu Borges decat cu cei doi giganti mentionati mai sus. Ii sunt straine metaforele luxuriante, constructiile ample, mitologiile care infloresc peste secole, redarea sevelor locale, parfumurile grele, esentele imbatatoare care ne vrajesc in operele realismului magic. Mai mult, se pare ca lui Bolaño ii repugnau toate acestea, afirmand despre acest curent literar ca „pute”.
Romanul la care ma voi referi se numeste O stea indepartata si a aparut la editura Curtea Veche, in 2008. Cartea isi afla punctul de pornire in ultimul capitol al unei alte opere, anterioare, intitulate „Literatura nazista in America”. Aceasta este o enciclopedie fictiva de opere si autori, a carei traducere se lasa asteptata la noi.
Bolaño este fondatorul unui curent numit infrarealism, care propune in scrierile sale, un nou tip de literatura, care doreste sa stearga granitele dintre ontologic, dintre existenta si arta. Asa se explica, amestecul de autobiografie, istorie reala si istorie inventata extrem de vizibil in O stea indepartata. Romanul, cu iz politist, spune povestea unui poet prezentat initial sub numele de Alberto-Ruiz Tagle, care frecventa un cenaclu literar, la care mergea si naratorul, al carui nume il ignoram pe parcursul intregului roman. Actiunea este plasata in 1971 cand presedinte al Chile era inca Salvador Allende. Alberto prezinta simptomatologia unui personaj exceptional. Este misterios, nu se stiu prea multe despre el, trezeste simpatia instantanee a femeilor si antipatia barbatilor. Poeziile pe care le citeste prezinta o caracteristica ciudata, par straine de autorul lor, lipsite de viata, moarte. Insa, in acelasi timp, exista o incredere oarba in acest Alberto ca va revolutiona poezia chiliana. Cum anume, vom vedea in continuare.
Carlos Wieder este numele sub care reapare dupa instaurarea dictaturii lui Pinochet. Numai ca acum nu mai este un „autodidact”, asa cum se prezentase la inceput. Acum Wieder este unul dintre rasfatatii zilei, un star, un amestec de poet si pilot, acesta practicand „sky-writing”-ul, scriind poezii pe cerul chilian, cu ajutorul unui avion nemtesc din al doilea razboi mondial. Acestea sunt fie primele versete ale Genezei in latina, fie productii proprii, formulari eliptice, sumbre si de calitate indoielnica. Ceea ce este cert este insa succesul de care se bucura.
Portretul lui Wieder este creionat din presupuneri, din amintiri a caror veridicitate este mereu pusa la indoiala de naratorul insusi, din marturii ale unor alte personaje. Wieder ii obsedeaza insa pe toti cei care l-au cunoscut, aparitiile sale de-a lungul urmatorilor ani sunt meteorice, fiind recuperate din reviste si publicatii obscure, unde acesta publica articole sub diverse nume si unde admiratorii si detractorii deopotriva incearca sa-i ghiceasca stilul si ideile. Naratorul traieste in Spania (ca si Bolaño insusi) atunci cand este contactat de un detectiv care incearca sa-l gaseasca pe Wieder la comanda unui om influent a carui identitate nu ne este nicicand comunicata. Wieder iesise de pe scena publica dupa ce organzase o expozitie foto care reusise sa socheze chiar si pe reprezentantii acelui regim despotic, precum cel condus de Pinochet. Caci Wieder era unul dintre acei poeti care doreau sa stearga definitiv granita dintre arta si realitate, un personaj amoral, pentru care crima era doar un lucru interesant din punct de vedere estetic. Spre sfarsitul romanului, il gasim facand parte dintr-o grupare „extrema”, a „scriitorilor barbari”, care propun drept experiente ultime de identificare cu operele si autorii defecarea, masturbarea, vomitarea pe diverse carti de diversi autori. Wieder mi-a amintit, intr-o oarecare masura, de personajul lui André Gide, Lafcadio. Desigur, Wieder contine mai multa esenta de rau pur, de diabolic, de tot ce poate fi mai cumplit intr-o epoca. Si, cu toate astea, Wieder nu este lasat nicio clipa de Bolaño sa ia cuvantul, sa se exprime singur. Ambiguitatea planeaza mereu asupra lui si ma intrebam, in eventualitatea unui proces, cum ar fi putut fi formulate acuzatiile.
Romanul lui Bolaño pune multe intrebari. Ridica problema legaturii dintre politica si poezie, dintre arta si realitate, importanta artei in lumea de azi, ce se poate face si ce nu in numele ei. Intr-un stil accesibil, lipsit de podoabe si artificii, cu o ironie abia perceptibila, insa la adresa tuturor sistemelor, romanul lui Bolaño, O stea indepartata, va va face cu siguranta sa va doriti si alte carti semnate de el. Eu una jubilez de pe acum, gandindu-ma la lectura celeilalte opere, aparute tot la Curtea Veche, Nocturna in Chile.
P.S: Trebuie sa va impartasesc si voua faptul ca Bolaño insusi a ajuns personaj in cartea unui alt autor de expresie spaniola, Javier Cercas, best-seller numit „Soldatii de la Salamina”, aparut la noi la Humanitas. Fascinante sunt jocurile fictiunii cu realitatea, nu?