Vibratii sterile pe ritmuri japoneze

Nu, nu este o carte despre o jucarie sexuala. Si da, este o carte „cu sex”. Nu foarte mult, cat sa fie, ca tot a ajuns un fel de ingredient obligatoriu, cu care se asezoneaza cam orice.

Se pare ca, in ultima vreme, mi-a fost dat sa-mi cada in mana carti scrise de autori japonezi, de facturi si valori inegale. De data aceasta, dupa Jun’ichiro Tanizaki si Kobo Abe, am venit spre timpurile noastre, impreuna cu Mari Akasaka, cu al ei Vibrator, aparut la Nemira. Romanul de dimensiuni mici (poate fi citit lejer, de pilda in timpul unei calatorii de trei ore) putea fi insa semnat la fel de bine si de o scriitoare din Franta. Japonia este una schimbata radical, personajul principal Rei isi face cumparaturile in lanturile de magazine americane, iar sake nu este singura bautura alcoolica pe gustul ei. Japonia incepe sa semene foarte mult cu lumea noastra, intr-o trista si plicticoasa tendinta de uniformizare.

Categoric, este insa, prin tema, un roman al timpurilor noastre. Avem de toate: o intelectuala, jurnalista deprimata, inecata in alcool, singura, si suferind si de bulimarexie, peste una si alta. Inca de la primele pagini, suntem tarati in plin haos al constiintei. Rei, personajul nostru, gandeste monstruos. Si o face pe mai multe voci, voci care o sustin, dar o si anihileaza, voci halucinante, iar perceptiile ei sunt greu de plasat, la limita intre real si imaginatie. Din cand in cand, isi face simtita prezenta o atitudine critica la adresa societatii actuale, prinsa in menghina consumerismului, invartindu-se steril intr-un cerc vicios. Face referiri si la acea parte a presei dedicate publicului de sex feminin, la obligativitatea de a fi frumoasa, a arata bine, fiind ea insasi victima perfecta a vanzatorilor de trucuri si strategii. Atunci cand nu se gandeste la toate astea, vomita si bea, aflata in cautarea acelei secretii a endorfinelor in legatura cu care sustine ca se declanseaza in momentul in care mancarea este eliminata. In buna traditie a literaturii de acest gen, intra in detalii organice, isi observa reactiile corpului cu o privire clinica, detasata. Puseurile de feminism, presarate in rastimpuri, nu ajuta nici ele prea mult.

Citeste si:  "Made in Romania"

Intr-una din serile petrecute in magazinul Family Mart, privirea ei se opreste asupra unui barbat, care o atinge in trecere. Rei, pe langa altele, se intreaba si ce fel de sampon foloseste intrucat podoaba lui capilara emana un miros foarte placut. De aici, urmeaza ceea ce ai putea crede ca este un fel de ispasire, de salvare. Caci uneori soferul de camion, caci cu asta se ocupa, are darul de a face vocile sa amuteasca. Urmeaza cateva pagini de sex, scrise cliseistic, asa cum sunt sigura ca ati mai citit in vreo duzina din cartile autoarelor de data recenta. Sunt sigura insa si ca traducatorul putea folosi o sintagma care sa sune mai… flexibil decat „anusul tau a inceput sa aiba contractii”. Este vorba de descrierea unei partide de sex, nu de o programare in cabinetul proctologului.

Citeste si:  Ion Tiriac

Zumzaitul constiintei, flash-backurile din trecutul ei de eleva si de adolescenta introvertita, introspectia nu se opresc insa. Ele continua de-a lungul calatoriei in care-l insoteste pe Okabe Takatoshi (in scrierea acestui nume, ne spune naratoarea, in japoneza se foloseste o ideograma ce inseamna „speranta”) pe soselele si autostrazile Japoniei, in peisaje reci si dezolante. Cu intermitente. Uneori aceste „panseuri” suna interesant, mai ales cand se refera la fragmentarea sinelui, la acele parti din noi care nu pot „coexista”, alteori sunt insa plicticoase. Si, credeti-ma, sunt o cititoare rabdatoare. Vocile devin un laitmotiv, celor din mintea naratoarei li se adauga vocile de la radio, cele care se aud din statia soferului de camion, dand nastere unui vacarm. Dand nastere vibratiilor. Vibratii virtuale, desigur.

Pana la urma, acest microroman ar putea fi usor prezentat si popularizat chiar in paginile unei reviste glossy, adresandu-se „urbanilor”. Depresii si umori urbane, false rezolvari si descarcari tot urbane. Vocea lui Mari Akasaka nu are nimic care sa o individualizeze, nu va lasati pacaliti de recomandarea de pe coperta a patra, care va promite „realism dur si traire sensibila- un roman socant despre o generatie pierduta”. Sunt doar cuvinte la fel de tocite ca si subiectul romanului in cauza. Se poate dovedi insa o lectura interesanta pentru aceia dintre noi care isi mai imagineaza inca femeia japoneza ca o gheisa cu fata alba ca hartia de orez, gura rotunda si sangerie, un obi lat in talie si incaltaminte incomoda. Dupa succesul pe care l-a inregistrat „Memoriile unei gheise”, se pare ca n-au fost deloc putini.

Citeste si:  Dominic de Habsburg nu vrea sa asocieze Castelul Bran cu brandul Dracula

Avem angoase urbane, avem violenta, avem paranoia, singuratate, avem hauri interiorizate, avem si sex, si violenta, si droguri si alcool, dar sunt atat de fade… Mari Akasaka le insira, dar nu stie sa povesteasca despre ele, nu stie sa ne faca sa ne pese. Este ca si cum ar bifa categoriile pe o fisa a simptomelor, in vederea diagnosticarii. Astept un roman despre un carabus maniaco-depresiv. Fie, despre un pokemon anorexic.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.