fbpx

Victoria lui Obama a facut-o pe Oprah sa planga, iar pe DiCaprio mandru ca este american

Oprah Winfrey a plâns de bucurie, Leonardo DiCaprio s-a declarat extrem de mândru să fie american şi mai multe staruri hip-hop au spus că alegerea lui Barack Obama, primul preşedinte de culoare al SUA, a îndeplinit visele tineretului Americii, relatează Reuters.

Celebrităţile au avut un rol important şi controversat, pe alocuri, în campania lui Obama, organizând strângeri de fonduri, făcându-şi apariţia la mitinguri şi făcând campanie în numele său. Republicanul John Mccain a folosit popularitatea lui Obama în rândul actorilor şi cântăreţilor pentru a-l ironiza pe senatorul de Illinpois, dar când Obama a fost declarat preşedinte ales, starurile au ieşit la rampă.

DiCaprio, aflat la Roma pentru premiera filmului „Body of Lies”, a spus că a stat treaz toată noaptea pentru a urmări alegerile. „Nici nu aÅŸ putea fi mai mîndru de Å£ara mea acum, mîndru să fiu american. Mă simt copleÅŸit, simt că mi s-a luat o uriaşă greutate de pe umeri”, a spus starul din „Titanic”.

Citeste si:  Elena Basescu - strategia populista

Oprah Winfrey, una dintre cele mai influente femei din America, a făcut campanie alături de Obama anul trecut. MarÅ£i noapte, milioane de oameni au văzut-o cu ochii în lacrimi printre zecile de mii de persoane strânse în Chicago pentru a sărbători victoria lui Obama. „Se pare că America a făcut lucrul ce trebuia făcut. S-a produs o schimbare în conÅŸtiinÅ£e, s-a întâmplat aici ceva uriaÅŸ, îndrăzneÅ£, ceva la care nu ne aÅŸteptam să vină în această viaţă”, a declarat ea.

CântăreÅ£ul hip-hop ÅŸi mogul al modei Russel Simmons a spus că alegerea lui Obama este „o reflectare clară a politicilor hip-hop”. „ÃŽn timp ce mulÅ£i americani vîrstnici, care au mărşăluit ÅŸi s-au luptat pentru ca senatorul Obama să poată candida la preÅŸedinÅ£ie nu îndrăzneau să creadă în realul potenÅ£ial al candidaturii sale, tinerii, mai ales comunitatea hip-hop, au avut credinţă ÅŸi ceea ce au visat s-a adeverit”, a subliniat el.

Citeste si:  Tudor Chirila nud la Universitate

CântăreÅ£ul R&B Usher a declarat că „Barack Obama nu reprezintă o culoare, ci schimbarea”. Puff Daddy a spus, la rândul său: „Am simÅ£it că votul meu l-a adus în funcÅ£ie. Poate că nu este adevărat, dar asta este puterea pe care am simÅ£it că o am”.

Publicaţia People, în general un ziar în care poţi citi despre staruri ca Britney Spears sau Katie Holmes, l-a pus pe Obama pe copertă, într-o ediţie specială.

Actorul George Clooney a spus că „a venit momentul să începem unificarea ţării, pentru a face faţă problemelor uriaÅŸe cu care se confruntă această generaÅ£ie”.

Citeste si:  Premiile Nobel pe 2008 vor fi acordate miercuri, la Stockholm si Oslo

Poeta Maya Angelou, în vârstă de 80 de ani, autoarea influentei cărÅ£i „I Know Why the Caged Bird Sings”, a spus că de abia poate vorbi din cauza lacrimilor, pentru că îşi aduce aminte de afroamericanii care au luptat din greu în trecut pentru drepturile civile. „CreÅŸtem. Doamne, sunt atât de recunoscătoare. Am ales un negru să vorbească pentru nou. Noi, negri, albi, asiatici, americanii nativi, noi am reuÅŸit”, a subliniat ea.

ActriÅ£a din serialul „Friends”, Courtney Cox, ÅŸi soÅ£ul ei, David Arquette, au organizat o petrecere marÅ£i seară la locuinÅ£a lor din Beverly Hills, la care au participat, printre alÅ£ii, Jennifer Aniston ÅŸi Sacha Baron Cohen.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.