fbpx

Horoscopul Lunii Aprilie 2018

Luna Aprilie

Horoscop Berbec
Instinctul pasional este la cârmă și îți poate influența semnificativ agenda lunii aprilie.
Pe de altă parte, este greu de presupus că va curge numai lapte și miere. Aspectele planetare contrariante – unele potrivnice, altele pline de bunăvoință fac ca existența Berbecilor, în general, să fie mai frământată în aceste săptămâni. Noroc că Berbecii iubesc provocările!

Cariera
Pentru cariera Berbecilor, luna aprilie 2018 este o lună dură, dar ambițioasă și decisă.
Este luna în care poți face dovada tăriei și a tenacității, în care poți învinge dificultăți nebănuite, pentru ca mai apoi să te înalți deasupra lor cu biruință.

Soarele se află în Berbec, dornic de strălucire și afirmare, iar Marte, stăpânul Berbecului, se află în casa carierei și a statutului social inarmează-te pentru luptă, dar, pentru a-ți asigura victoria, luptă strategic, lucid și calcul.

Din punct de vedere financiar, astrele își sunt binevoitoare în aprilie, iar eforturile tale vor fi cu folos. În plus, te ajută și șansa.

Sanatate
Stresul îi însoțește pe Berbeci cvasi-permanent în luna aprilie.
Având în vedere că stăpânul casei bolilor Berbecului, Mercur, se află în Berbec, unele preocupări pentru sănătate s-ar putea ivi în aprilie 2018, mai serioase în prima parte a lunii, când Mercur este retrograd.Partea a doua a lunii poate să aducă soluții și evoluții pozitive. După 15 aprilie, de exemplu, poți face multe în ceea ce privește tratamentele, terapiile, îngrijirile corporale și ameliorarea igienei de viață

 

Horoscop Taur

Prezența lui Venus în Taur îți sporește puterea de seducție, îți scoate în cale situații favorabile, este propice distracțiilor, flirtului, apariției unei noi iubiri, eventual împăcărilor sau reanimării manifestărilor de tandrețe în legăturile mai vechi.

Cariera
În plan profesional, luna aprilie 2018 se anunță activă și promițătoare pentru Tauri.
Marte, planeta acțiunii și a inițiativei, îi dă un imbold lui Saturn, stăpânul casei carierei Taurului. Marte este dornic de luptă și competiție (ceea ce însemnă că provocările nu vor lipsi), dar este bine poziționat și formează un aspect bun cu zodia Taurului, ceea ce înseamnă că ar trebui să aibă o influență pozitivă.Relațiile, în general, și colaborările, în special, sunt aducătoare de șansă și bani.

Sanatate
Rezistența organismului nu este ideală în primele două decade din aprilie 2018, așa că este preferabil să îți acorzi mai multă odihnă și o îngrijire mai atentă.
Perioada este bună pentru demersuri medicale (controale periodice, rezolvarea anumitor probleme de sănătate etc).

 

Horoscop Gemeni

Venus, planeta iubirii și stăpâna casei amorului Gemenilor, se află într-o poziție care o lipsește de liber arbitru. Adică nu are control asupra situației, ci mai degrabă înghite ceea ce i se servește.Perspectiva lunii următoare este încântătoare, așa că ai face bine să te înarmezi cu răbdare și umor, până când îți va veni apa la moară.

Cariera
Chiar dacă ai de trecut unele hopuri în prima jumătate a lunii, per ansamblu viața profesională decurge bine în aprilie 2018.Vei primi sprijin din partea oamenilor cu poziție înaltă (șefi, autorități), dar și din partea oamenilor de rând, cum ar fi prieteni, discipoli, auditoriu, fani. Te bucuri de popularitate pe tot parcursul lunii aprilie, dar în special în săptămâna a treia.
Cu banii nu se știe cum va fi, fiindcă Marte, Saturn și Pluto se află într-una dintre casele financiare ale Gemenilor, ceea ce înseamnă că riscurile de pagubă sunt cam mari. Atentie, este recomandat să ai grijă mai ales în relațiile cu mediile financiare (bănci, fisc, asigurări etc.) dar și în ceea ce privește bunurile comune sau veniturile realizate în parteneriat)

Sanatate
Să sperăm că în luna aprilie 2018 nu vei avea sâcâieli legate de sănătate. Soarele, dătătorul de viață, și Mercur, stăpânul Gemenilor, se află într-o casă benefică, iar casa sănătății se bucură de prezența protectoare a lui Jupiter.

 

Horoscop Rac

Marte, Saturn și Pluto se găsesc, toți trei, în casa relațiilor Racului.Prin urmare, este posibil să treci printr-o încercare sentimentală, sau cuplul ar putea să întâmpine momente dificile cauzate de factori externi, sau perechea ta să ajungă într-un impas (profesional, de sănătate etc.) care să te afecteze indirect. Vestea bună este că, indiferent cu ce complicații te confrunți, există sprijin sau soluții, fiindcă Venus și Jupiter aspectează pozitiv casa relațiilor Racului.

Citeste si:  Fii party-girl cu stil la petrecerile firmei

Cariera
Casa carierei Racului este foarte activă în luna aprilie 2018: acolo își află câmpul de acțiune Uranus, Soarele și Mercur. Această combinație duce la ideea de succes obținut prin înnoire, ingeniozitate, reinventare.Mercur își reia mersul direct la mijlocul lunii aprilie, fapt ce poate fi resimțit de Raci ca o schimbare pozitivă de macaz.

Aflată în casa a unsprezecea a Racului, Venus îți asigură o imagine bună și excelente contacte cu publicul, comunitatea, grupul. Totuși, s-ar putea sa ai parte si de concurență, rivalitate, disensiuni, confruntări, atacuri, litigii sau procese.Așadar, se recomandă să ai grijă la contracte și parteneriate, mai ales dacă sunt în joc importante interese materiale.

Sanatate
Stres și iar stres.Aprilie 2018 este o lună care te scoate mult din zona de confort. În plus, tensiunea care planează asupra relațiilor te poate afecta atât de mult în plan emoțional, încât să-ți prejudicieze sănătatea.Este recomandat să te odihnești, să te relaxezi. Și, nu în ultimul rând, să te ferești de orice situație cu potențial conflictual sau violent, de accidentări și agresiuni.

 

Horoscop Leu
In aprilie 2018 relațiile Leului sunt sub reflector.Există o interdependență între relații și carieră sau poziția socială, ori e posibil să ai o atracție pentru cineva de rang înalt sau care se bucură de o anume celebritate. La fel de bine, se poate ca poveștile tale sentimentale să aibă o mai mare vizibilitate, să se afle în atenția publica.Amplasarea stăpânului casei cuplului Leului indică și un alt gen de interdependență: între legătura de cuplu, pe de-o parte, și obligații, responsabilități sau trudă, pe de alta parte.

Cariera
Aprilie 2018 este pentru Lei o lună de muncă grea, multă și migăloasă, cu perioade aglomerate sau chiar critice, care impun luarea unor măsuri ferme. Succesul depinde foarte mult de răbdare, organizare și planificare.Dacă vrei să delegi o parte din responsabilități, este important să alegi cu grijă persoana care te va ajuta.
In luna aprilie 2018, relațiile îți pot influența viața profesională.

Din punct de vedere financiar, intri într-o fază mai rodnică de la jumătatea lunii încolo.

Sanatate
În aprilie 2018, chiar dacă nu îți place, este preferabil să trudești cât mai mult, pentru a ține ocupate planetele din casa muncii – care este, totodată, și casa sănătății.
Se recomandă, însă, să ai grijă să nu te epuizezi, să supraveghezi buna funcționare a organismului, iar dacă ceva nu merge cum trebuie, să-ți faci musai timp să te vadă un medic.

 

Horoscop Fecioara
Intre Jupiter, stăpânul casei cuplului Fecioarei, și Neptun, planeta care se află în casa cuplului, există o relație armonioasă, care îți insuflă un soi de euforie romantică până în noiembrie 2018. Dacă există afinități intelectuale și o bună comunicare, atunci lucrurile sunt ca și rezolvate. În aprilie 2018, Venus, planeta dragostei, se plasează și ea pe axa cunoașterii Fecioarei, dar în casa a noua, în opoziție cu Jupiter. Acum este vorba despre scări de valori, nevoi culturale sau căutări spirituale comune. Iubirea înflorește descoperind împreună cu omul drag noi orizonturi, prin cunoaștere sau prin călători.

Cariera
În aprilie se plasează în prim-plan banii, afacerile, investițiile, relațiile cu băncile, cu fiscul ș.a., accesarea de fonduri sau recuperarea unor bunuri.Venus, stăpâna celeilalte case financiare a Fecioarei, se află în domiciliu, puternică și stabilă, și încearcă să fructifice studiile, relațiile cu mediile culturale, științifice sau universitare, munca la distanță sau pe net, colaborările cu străinii, călătoriile de afaceri, activitățile de import-export.
Stăpânul casei muncii Fecioarei este bine plasat, dar este cam presat de Marte, așa că probabil că încărcarea va fi destul de mare.

Sanatate
Nu ești într-o formă prea grozavă în luna aprilie 2018, chiar dacă uneori ai această impresie.Se poate să ai perioade de optimism urmate de stări de neliniște sau de pesimism, să crezi că te bucuri de o bună rezistență fizică, dar de fapt să nu te prea țină bateriile.Lectura, plimbările și conversațiile au efect relaxant.

Citeste si:  Horoscopul saptamanii

Horoscop Balanta

In luna aprilie 2018 sectorul relațiilor va fi foarte important. Dragostea, căsnicia și viața domestică vor fi în prim plan  și îți  vor mobiliza aproape toate resursele. Se poate ca eforturile comune să fie îndreptate către rezolvarea unor probleme legate de locuință, ca relația să fie influențată de părinți, să se brodeze pe tema posesiunilor imobiliare etc.
Se pare că în ceasta luna realitățile vieții te aduc cu picioarele pe pământ. Comunicarea este esențială.

Cariera

Colaborări, bani și proprietăți. Cam așa ar suna în rezumat preocupările Balanțelor în zona profesional-financiară în luna aprilie 2018.Bătăi de cap și eforturi mari legate de imobile, terenuri sau sedii. La fel, legat de activitățile agricole sau de exploatare a resurselor naturale. Parteneriate și alianțe care trec printr-o perioada marcată de reașezări și reevaluări. Contracte care trebuie rediscutate. Reluarea unor proiecte de echipă mai vechi.

Pe de-o parte, cheltuieli mărite, plăți întârziate și posibila blocare sau suspendare a unor venituri. Pe de altă parte, șansă materială, cadouri, apariția unor resurse suplimentare și posibilitatea de a face unele achiziții avantajoase.

Sanatate

Zodia Balanței este bombardată de opoziții și cuadraturi, aspecte planetare provocatoare, care te obligă să reacționezi, să te mobilizezi și să lupți, și care te consumă.Din fericire, stăpânul casei sănătății Balanței este ferit de influențe negative, iar Venus, stăpâna Balanței, se ține tare pe poziții, chiar dacă nu e în toane prea bune. Cel mai important este să te relaxezi, să iei lucrurile mai lejer.

 

Horoscop Scorpion
Venus, planeta iubirii (care în cazul Scorpionilor este și stăpâna casei relațiilor), se află chiar în casa pe care o patronează, într-o poziție puternică și eficientă. Nu o deranjează niciun aspect planetar malefic, deci este capabilă să-ți ofere tot ce poate mai bun: dragoste, tandrețe, atractivitate, șansă în inițiativele amoroase, pace și armonie în cuplu.

Cariera
Aprilie 2018 este o lună solicitantă în plan profesional pentru Scorpioni, dar care poate fi rodnică și semnificativă pentru perioada ce urmează.Succesul se construiește prin strădanie. Este posibil să trebuiască să te încadrezi în niște limite, să respecți reguli impuse sau să ți se încredințeze sarcini nu tocmai lesne de îndeplinit.Se mai poate ca unele situații să evolueze diferit față de planul inițial sau să fii nevoit să revii asupra unor detalii. Este însă o perioadă bună pentru a-ți consolida reputația de specialist și pentru a pune la punct unele chestiuni de natură profesională.
Colaborările sunt promițătoare pe tot parcursul lunii aprilie 2018, iar banii nu te ocolesc.

Sanatate
Din punctul de vedere al energiei și al vitalității, luna aprilie este mai modestă decât precedentele. Noroc cu Jupiter, care se află în Scorpion și te susține.Nu este exclus să apară unele probleme sau să manifești un interes mai accentuat pentru controale medicale, tratamente, terapii, igienă de viață etc.Există o predispoziție către încordare psihică și către accidentări în deplasare.

 

Horoscop Sagetator
Pasiunea Săgetătorului în primele două decade ale lunii aprilie este in crestere. Combinatia planetelor dă fluturi în stomac și deschide apetitul pentru noi experimente. Pe de altă parte, poate să dea și o anumită frivolitate, capricii sau întorsături neașteptate ale evenimentelor.Unele întâmplări din martie și aprilie 2018 te invită la o analiză mai amănunțită a chestiunilor legate de dragoste, erotism și copii.

Cariera
Cu Marte, Saturn și Pluto în casa a doua, aprilie este o lună cu o miză financiară foarte mare pentru Săgetători. Cele trei planete sunt toate dure, iar dacă își unesc forțele la rele, îți pot da mari bătăi de cap legate de bani, poate chiar blocaje serioase sau pierderi.
Dar energiile reunite ale lui Marte, Saturn și Pluto pot da naștere și unei extraordinare determinări de a face bani, care poate să meargă de la eforturi tenace și îndârjite, până la o completă lipsă de scrupule.Când vine vorba de chestiuni materiale, în aprilie 2018 vezi lucrurile doar în alb și negru și ai atitudini categorice.
Toată luna aprilie este excelentă pentru reclamă, lansări, promovări.

Sanatate
Aprilie 2018 îți aduce un plus de energie și dinamism si este potrivit pentru activități fizice precum drumeții, dans, sporturi de îndemânare.Venus, situată în casa sănătății favorizează relațiile cu mediul medical și terapeutic, dar și cu saloanele de înfrumusețare, masajul, procedurile cosmetice și tot ce te ajută să te simți mai bine și mai plăcut(ă) la înfățișare.

Citeste si:  Rezolvare conflicte

 

Horoscop Capricorn
In aprilie te așteaptă o lună încărcată de senzualitate, romantism și elan erotic. Ai o deschidere către flirt și aventură, iar ocaziile amoroase sunt mai frecvente.De partea cealaltă, arzătorul Marte, planeta dorinței, se află în Capricorn, încercând să înfrângă reținerile, complexele și frustrările induse de prezența lui Saturn și a lui Pluto în zodia ta.
Relaxarea, sursa de fericire și de echilibru a perioadei se află în creație, distracții, vacanțe și, mai ales, dragoste.

Cariera
În aprilie 2018 faci dovada unei ambiții și a unei determinări de neînfrânt. Chiar dacă tragi din greu, până la urmă reușești, iar la un moment dat intervine și șansa.Pe tot parcursul lunii aprilie, sunt în atenție imobiliarele, locuința, biroul, sediul firmei.
Banii vin mai ușor în partea a doua a lunii.

Sanatate
Fiindcă Marte, Saturn și Pluto se află în zodia ta, aprilie 2018 este o lună încordată, iar în anumite situații poate deveni chiar periculoasă. Este foarte important să nu te expui riscurilor de rănire sau de accidentare și să te protejezi de infecții, contaminări, intoxicații etc. Se recomandă prudență în general, calm și cumpătare.
Odihna și relaxarea sunt necesare.

 

Horoscop Varsator
Esențialul vieții relaționale a Vărsătorilor în aprilie 2018 se sprijină pe comunicare și comuniune mentală. Conversațiile, schimburile de impresii, mesajele și împărtășirea unor interese intelectuale facilitează apropierea între parteneri sau pot conduce la o nouă dragoste, dacă asta îți dorești.Poate că nu merge mereu foarte ușor dar poate că tocmai aici este o lecție de învățat, un adevăr de descoperit, un subiect de aprofundat: să înveți să discuți în cuplu despre orice, inclusiv despre lucrurile cele mai sensibile și mai intime.

Cariera
Cu Jupiter în casa carierei Vărsătorului, până în noiembrie lucrurile se aranjează într-un fel sau altul în favoarea ta.În aprilie 2018 s-ar putea să nu îți meargă prea ușor, să nu ai chiar atât de multă libertate de alegere cum ai vrea, să resimți niște limite sau blocaje. Totusi, niște rezultate bune tot apar. Cel mai important este să te adaptezi mental la situație.Comunicarea, drumurile, comerțul și activitățile intelectuale sunt sub reflector.

Sanatate
Perioada este sensibilă: casa a douăsprezecea a Vărsătorului este foarte încărcată, ceea ce poate fi dăunător sistemului imunitar și rezistenței generale a organismului. Există riscul unor evoluții negative pentru sănătate, care se insinuează subversiv, pe tăcute, sau riscul unor afecțiuni ori accidentări care te pot indisponibiliza pentru o perioada.

 

Horoscop Pesti
Relațiile sentimentale ale Peștilor se află sub un stres accentuat, cel mai probabil din cauză că trebuie să facă față unei suprasolicitări legate de finanțele sau afacerile comune. Poate fi vorba de o presiune exterioară, care nu afectează temeinicia legăturii dintre parteneri, sau despre o problemă internă, pe care factorii externi nu fac decât să o scoată în evidență.Venus, planeta iubirii, spune însă că problemele se pot rezolva prin negocieri, diplomație și umor.

Cariera
Banii sunt pentru Pești o preocupare prioritară în aprilie 2018.Fiindcă Soarele și Mercur se află în casa a doua a Peștilor, te străduiești să găsești noi căi de a-ți spori câștigurile, te implici în vreo afacere, sau ai cheltuieli mai mari, cumperi, vinzi, ori calculezi mai mult decât în vremurile normale.Se poate ca toate astea să aibă de-a face cu o acțiune colectivă, cu o organizație, un grup de prieteni sau un parteneriat. Dacă este așa, ar fi de preferat să te gândești de două ori înainte de a-ți pune banii la bătaie.
Satisfacțiile adevărate vin din activitățile în care te folosești de creier, vorbe și îndemânare.
Sanatate
Cu Venus în casa a treia a Peștilor, în aprilie 2018 ai o dispoziție excelentă, caracterizată de optimism, umor și voie-bună.Nici din punct de vedere fizic nu stai rău: te bucuri de o rezistență fizică mulțumitoare și nu pari a avea neplăceri legate de sănătate.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.