Adormitele nu sunt chiar frumoase

Stiti care este cel mai trist lucru atunci cand te „maturizezi”? Faptul ca nu iti mai doresti lucruri imposibile. Si, din oboseala si apatie, ajungi sa renunti si la cateva dintre cele posibile. Caci, desi acestea sunt realizabile, ne lipseste ceva, puterea, dorinta, spre a mai intinde mana si apuca.

Cand cresti, nu mai vrei ca apusurile sa fie in nuante de magenta, de orange aprins si innebunitor, nici rasariturile sa-ti incendieze privirea. Te multumesti si cu tonuri mai pastelate, cu rozuri si bleu-uri pale, care nu ranesc ochiul si nici nu innebunesc mintea. Si porti mai mereu ochelari de soare, oricum, preventiv.

Cand cresti, nu te mai prinde dimineata facand dragoste, ci te macina grijile despre cearcane si rate, copii si parinti. Nici certurile nu mai sunt atat de violente, nimeni nu mai tranteste usile la perete, nimeni nu-si mai face valiza in miez in noapte si nu mai rosteste cuvinte radicale.

Cand cresti, nu mai spui un „te urasc” dupa un „te iubesc”. Ti-e teama. Si, in general, te feresti de amandoua. Cuvintele mari, ca si sentimentele mari, incep sa-ti inspire frica si fugi de ele. Capeti responsabilitatea angajamentelor, iar relatiile iau forma unor contracte pe care incerci sa le negociezi cat mai facil. Cat mai comod. Calitatea de a fi comod si convenabil este una extrem de pretuita. Inainte, faceai lucruri pe care nu ti le permiteai. Acum iti calculezi bugetul in fiecare zi. Esti contabila propriei tale vieti, iar asta te face o partenera de nadejde. Nu o iubita, nu o sotie. Ci o partenera. Care functioneaza in cadrul unui parteneriat sentimental, cum altfel. Corporatia amorului.

Citeste si:  Eu de ce m-am indragostit de tine?

Cand cresti, nu mai pui bombe in edificiile pe care tu insati le-ai construit. Ti-e teama sa-ti mai arunci lumea in aer. Lucru care ti-era atat de firesc si de normal in urma cu ceva timp. Cand erai inca proaspata in lume, incendiai totul in urma ta. Cand ieseai dintr-o poveste, se lasa un pustiu in urma. Tonul era radical, vocea hotarata si viata era o tragedie, in tonuri aprinse, care ardeau toata carnea de pe tine.

A doua zi, te construiai la loc. Mai complexa decat erai inainte, mai sofisticata, iti adaugai in fiecare an un nou artificiu, o noua floare, un arabesc nemaivazut. Acum doar te mentii. Incerci sa te mentii. Asta e cuvantul odata ce pasesti pe o carare lina. Caci acum nu mai urcam munti si nu ne mai traim noptile prin vai. Acum ne-am mutat la ses si doar in weekenduri ne permitem cate un mic deal, un delusor, caci, se stie, excesele dauneaza grav sanatatii si nu ne mai permitem sa ne agatam dresurile prin maracini. A doua zi, trebuie sa ne prezentam impecabil la locul de munca si sa obtinem meschine victorii pe care le trecem in cv-uri si despre care le relatam parintilor in timpul vizitelor regulamentare de Craciun si Paste, dar si lumii intregi pe contul de facebook.

Citeste si:  Sexperta: prima palma, dubiile circumciziei

Va vorbesc azi de femei care o mai iau razna. Acesta este cuvantul. O iau razna si indraznesc sa tranteasca usi si sa iasa pe strada, in noaptea necunoscuta dinainte-le, la varste care nu mai sunt adolescentine. Cam cum o face Penelope Cruz in “Vicky. Cristina. Barcelona”. Femei care simt dincolo de limita admisa, dincolo de nivelul acceptabil. Femei care nu sunt mame, dar iubesc cu o intensitatea leonesca. Unii ar vedea ridicolul si ar pretinde ca nebunia e apanajul copilei, nu si al femeii mature. Ca femeii ii sta bine asezata, statica, stand pe un scaun, nu umbland pe coclauri, inconjurata de fiare si tentatii.

Citeste si:  Ce cadouri sa NU cumparati de 8 Martie

Nu va vine niciodata dor de radicalitatea si nebunia acelor zile? De furtuna in care se transforma orice eveniment, de furia diminetelor, de incrancenarea noptilor? De oboseala care se vindeca la un anumit sms, de cearcanele care treceau cu o cafea de la tonomatul de cafea? De plecatul la mare fara lotiune de soare si de zilele petrecute in dulce inconstienta? De iubirile care se nasteau asa, fara analize, fara masuratori si fara cantariri?

De ce ne cuprinde teama tocmai dupa ce am capatat exercitiul supravietuirii? Sa credem noi ca beneficiem un numar limitat de salvari, un numar limitat de iesiri si ca acesta ne-a expirat, s-a epuizat dupa un timp? De ce nu ne ramane trairea intensa, sangele navalnic si imbratisarea lipsita de oxigen? De ce ne imblanzim, de ce ne rotunjim, de ce ne inmuiem, de ce amortim?

Va rog frumos, cand le mai vedeti, pe strazi, prin cluburi, nu le invinovatiti, nici nu le aratati cu degetul. Sunt eroinele noastre si nu trebuie puse la zid. Sunt cele neobosite, soldatii care nu parasesc campul de batalie, fiintele care pun cirese in pomii ninsi, fetele care fac sa cante privighetorile in ianuarie.


10 Comentarii
  1. foarte frumos. asa e, nu mai facem toate alea, dar ce vrei, de la o varsta nu mai ai doar responsabilitatea vietii tale, a actiunilor nesemnificative, ci a vietii cu barbat si copil si a ratelor care trebuie platite. mai exista si fericite care-si permit sa viseze si sa riste chiar si in conditiile astea, dar putine. asta e, imbatranim si ne consolam cu ideea ca fiecare varsta are frumusetea ei. asa ca ne chinuim sa depistam frumusetea aia.

  2. Alexandra are dreptate,si asa este: fiecare varsta este frumoasa. Manifestarile depind de felul in care te maturizezi. Mi s-a mai intamplat si mie sa \”o iau razna\” si mi-am dat seama la un moment dat ca asta ar fi naruit, cu adevarat, ceea ce construisem pana atunci, si tineam la edificiul meu…si nu poti sa dai cu piciorul la toate si mai ales la toti (cei care iti sunt aproape) numai ca sa iti rememorezi spontaneitatea unei varste apuse. Imi place stabilitatea varstei mele, faptul ca pot controla (intr-o oarecare masura) ceea ce mi se intampla. Nu mi-e dor de usi trantite si de plecari in miez de noapte, ci ma bucur ca ma cunosc si ii cunosc suficient pe cei de langa mine incat sa evit asa ceva.
    Probabil multi nu sunt de acord cu mine. Eu asa m-am maturizat.
    Si nici sa fii batran nu este deprimant. Batranetea este de temut doar din perspectiva ideii ca esti mult mai aproape de sfarsit.

  3. Mi-e dor de nebunii, si usi trantite, si nopti in care nu calculezi minutul in care trebuie sa ajungi acasa asa incat sa fi fresh maine. Mi-e dor sa ma urc in tren cu un rucsac in spate si sa nu am un plan bine stabilit – sa plec spre munte si sa ajung la mare… Mi-e dor sa ma descurc cu cateva milioane de lei, sa nu calculez fiecare banut ca si cum ar fi ultimul. Nu voi mai fi niciodata \”nebuna\” aia, pentru ca nu mai pot. Dar mi-e dor, tare dor…

  4. implinirea adevarata nu vine \”de pe campul de batalie\”. daca te agati cu dintii de o varsta de mult trecuta nu o sa poti savura momentele cu adevarat importante la timpul lor.
    eu cred ca adevaratele eroine sunt cele care stiu ce trebuie sa lase in urma odata cu maturizarea, cele care iau viata in piept si cuceresc noi culmi, accepta provocari noi si fac toate astea cu gratie. iubirile navalnice cu certuri aprige si impacari pasionale nu mai aduc impliniri la 30 de ani.

  5. Da intr-adevar imi apar si clipele de dor dupa acele vremuri,nebune-nebune de tot.In care nu-mi pasa de fecare de leut,da cheltuiam si ce nu aveam,in miez de noapte ieseam hai-hui…aveam si responsabilitati,dar parca nu erau asa apasatoare,sau poate nu-i o percepeam asa..dar acum,acum s-a schimbat.Mi-e dor ,mi-e dor de aburul acelor vremuri !

  6. Comentariul meu este de fapt o comasare a acestui articol al Iarinei, cu cel din 2008 \”Sotul tau este de ajuns ?\” Ce ii face pe tineri sa fie plini de viata , de entuziasm,etc ? Gandurile de bine, de cum sa iasa totul bine, competitia cu ceilalti, faptul de a arata bine, telurile pe care cu curaj si indarjire vor sa le atinga si multe , multe altele. Toate astea aduc in organism cresterea adrenalinei. Aceasta banala adrenalina da forta,, da energie, da stare de bine si putere de a trece cu usurinta peste ce e neplacut. La o anumita varsta ( nu comuna…)sau dupa un anumit numar de ani de casnicie, aceasta inunda corpul tot mai rar. De ce ? Pt. ca nu mai esti in competitie cu nimeni, pt ca nu mai lupti pt. a avea o anumita persoana (deja o ai…), pt. ca deja cariera ti-ai format-o, la fel caminul, copilul si stiu eu…ce ati dorit in viata. De aceea anumite femei isi \”inseala sotul\”… Nu pentru ca nu-l iubesc, nici pt. ca au nevoie de sex (sau…alt sex…), nici pt ca sunt naive, inculte sau mai stiu eu cum…Le lipseste acel ceva . Se trezesc dintr-o data ca nu se mai recunosc pe ele insele , ca parca nu mai au energie si vitalitatea pe care o stiuau, ca fac lucrurile zilnic ca pe o programare computerizata. Totul e frumos in jur : sotul, copilul, casa, job-ul, dar…lipseste ceva…ADRENALINA . Stiu ca multi veti zice sa se apuce de sporturi extreme ( asta asa in zeflemea…), dar adevarul asta e…Asa ca …unele se multumesc cu ce au (iar la batranete cand poate si sotul devine mai ursuz, regreta anii tineretii sau ce n-au facut), altele cauta adrenalina calcand pe cadavre la servici pt a urca cat mai sus, tinta lor de-acum e doar job-ul ( care mai ales acum in criza sa poate narui si poti zbura de-acolo de parca nici n-ai fost candva…) iar altele, (specific :nu cauta), dar in viata lor se iveste o persoana pe aceeasi lungime de unda (normal ca nu for ever…), care le bucura sufletul (chiar si cu un sms)si care le face sa simta acea adrenalina , acel fior, acea pofta de viata, de energie de tinerete, de entuziasm, de care le era dor. Acele femei (chiar daca nu credeti ) sunt dintr-o data mai frumoase, mai atente cu sotii lor, mai energice in \”ale casei \”, mai ingaduitoare cu cei din jur, mai bune colege,si chiar mai bune si rabdatoare sotii si mame.Ele nu au fete mohorate,nu devin vecine barfitoare si nici sotii cicalitoare. Iubirea este benefica oricui, chiar daca vine ea din zone \”interzise\”. Tot iubire e ! Ar fi chiar tragic sa uitam cine locuieste in trupul nostru si sa ne uitam doar in buletin, sa ne traim viata in functie de anul nasterii sau starea civila…

  7. Si sms-urile au partea lor frumoasa, dar nu trebuie sa ne limitam doar la un sms.

    Dac-atat am meritat, ne bucuram de acel sms si trebuie sa incercam sa mergem mai departe.

    Cine te tine legat de un sms, cel mai puternic dintre cele 2 capete ale telefonului emisie-receptie, trebuie sa constientizeze si trebuie sa convinga pe celalalt ca \”nu e bine\” doar un sms.

    Eu doresc tuturor femeilor sa nu depinda doar de \”un sms\”, doar pt ca e lungime de unda, dar asa cum a scris si Lili, e doar temporara acea conexiune, nu forever.

    Sarbatori fericite tuturor adormitelor si neadormitelor ! E frumos sa visezi, dar e si mai frumos sa traiesti ca un vis !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.