fbpx

Ai grija: e ceva in neregula cu mine!

Nu pot sa mint. Exista oameni care ne previn de la bun inceput. „Vezi ca e ceva in neregula cu mine. Ceva profund in neregula.” Sau, cum zice Amy Winehouse, „You know I’m no good. I told you I was trouble”. Si ironia sortii face ca ei sa se tina de cuvant. Adica, ne aduc „trouble” cat cuprinde, cat nu ne mai tine spatele, cat ne plesneste inima. Ne putem plange? Doar am stiut, ei ne-au avertizat de la primul dans, de prima oara cand ne-au simtit topindu-ne in bratele lor: „Iubito, o sa te fac sa suferi ca dracu’. O sa te tarasti pe jos, o sa implori, o sa-ti frangi degetele si o sa-ti smulgi parul din cap. Demachiant iti vor fi lacrimile si disperarea batista. Iti spun de pe acum. Ca sa stii in ce te bagi. O sa te rup. O sa te las schilodita, cu inima pierduta tandari pe sub pat. Si nu, nu o sa stau sa te ajut sa ti-o repari, sa o aduni.”

Sunt doua intrebari: unu, de ce mai atingem un recipient cand stim de la bun inceput ca e fierbinte si ca o sa ne arda? Si doi, de ce tin ei sa ne atentioneze?

Unii, mai naivi, ar spune ca o fac din onestitate. Sunt constienti de hibele lor, de teama de angajament si te pun in garda de la bun inceput. Eu nu sunt naiva. O fac din egoism. Stiu asta pentru ca eu insami am facut-o. Cand l-am „prevenit” pe celalalt, cand i-am spus „ai grija, musc rau”, nu am facut-o gandindu-ma la binele lui. Ci la al meu. La dintii mei pe care-i doream ascutiti in conutinuare, nu tociti, nu imbracati in plus. Pentru ca nu doream sa mi se ceara sa ma schimb. Pentru ca eu, asa cum eram, imatura emotional, inadaptabila, cu dorinte egoiste strigand din fiecare coltisor al meu, ma simteam bine. Bolnava, da. Dar in deplina conformitate cu propria-mi fiinta. Impacata cu mine. In armonie cu universu-mi personal. Orice limita pe care mi-as fi impus-o, o percepeam ca pe o schilodire.

Citeste si:  Cucereste-l din nou

Ce se intampla cand ridicam steagul rosu, cand lansam fumigene si dam de stire lumii ca e ceva bolnav, ceva rau, ceva putred in Danemarca noastra? Celalalt ne ignora. Ne ia in brate, zambeste suficient. E normal. E indragostit si spera ca ne va topi la caldura sentimentelor lui. Ca ne vom schimba, ne vom domestici, ne vom imblanzi. Atunci cand suntem indragostiti, ne imaginam mereu toata povestea ca fiind ceva colosal, ceva de o importanta covarsitoare. Pe plan sentimental, o noua dragoste este ceea ce a insemnat pentru omenire al doilea razboi mondial. Asta credem. Cu asta am crescut. Ne imaginam, chiar daca doar la nivel subconstient, ca ii vom zgudui celuilalt lumea si ca dupa ce ne-am fluturat noi prin viata lui, in mod obligatoriu, nimic, dar absolut nimic nu va mai fi la fel. Vom fi ca o furtuna, vom smulge copaci si valori, ii vom lua orbirea cu mana si abia atunci nu va mai trai in bezna. Bieti visatori. Tristi visatori. Credem ca vom plivi un suflet, ca vom arunca in el alte seminte din care vor rasari alti vlastari, alte flori, alte vise. El, cel cu avertismentul, jumatatea noastra gaunoasa, nu spune nimic. Ne lasa si se simte liber de orice angajament. Doar ne-a avertizat, nu? Si-a facut datoria.

Iar noi, albinele amorului, incepem sa robotim, sa trudim pline de entuziasm. Ne imaginam ca avem de-a face cu un teren virgin, cu o insula salbatica pe care trebuie s-o civilizam. Munca noastra are ceva din entuziasmul pionierilor. La inceput, pasim cu piosenie, cu umilinta. Credem ca n-a mai calcat nimeni pe acolo. Gresit! De obicei, nu facem altceva decat sa umblam pe carari batatorite. Unde vom esua noi, au mai esuat si altii.

Citeste si:  Sinceritatea in relatiile de cuplu

Scuzati-mi cinismul, dar cand va spune cineva ca e ceva in neregula cu el, ca e trouble, dincolo de grandomania expresiei, credeti-l pe cuvant. Va veti izbi de un zid. Schimbarea celuilalt e un mit. Culmea, dar asta e o promisiune de inceput de relatie pe care va puteti baza. Dezastrul anuntat se va infaptui. Ca in romanul ala al lui Marquez, “Cronica unei morti anuntate”. Regula mi s-a confirmat de fiecare data. Indiferent de ce parte a baricadei am fost. Fie ca am luat postura de gradinar de inimi bonom, plin de ravna si de patos. Brazdele pe care am reusit sa le sap s-au umplut de ciulini a doua zi. Fie ca am fost pamantul sterp si indaratnic pe care n-a crescut nimic si care s-a regasit la fel de pustiu ca la inceput.

Unele fantani chiar au secat. Si nicicand carand apa cu o galeata nu vom reusi sa le umplem. In cele din urma, vom obosi si bratele ne vor cadea infrante, pe langa trup, cu pumnii plini de seminte putrezite, din care nu va rasari niciodata nimic.

4 Comentarii
  1. macar de as fi fost si eu avertizata…dar eu am dat de un terorist al inimii mult mai discret si mai dulce decat oricine altcineva…si ce as fi putut sa fac dupa ce am dat tot ce-a fost mai bun pentru ca eram sigura ca merita..apoi sa-mi dau seama singura ca este un santajist emotional un oportunist si un \”frange inimi\”?…

  2. Wooow!! da, e f adevarat tot ce ai scris acolo, stiu bine:D Si eu am fost de ambele parti ale baricadei si inca ma aflu pe una dintre acele parti. Dar chestia e ca nu-mi pasa! Pana la urma, probabil asa e viata. Altfel, am fi singuri. Gresesc?

  3. E foarte simplu. Ni se spune ca sunt aducatori de ghinion pentru a atrage. Nu stiu cum dar intotdeauna tine. Si cand spun eu si cand mi se spune. Pentru ca probleme fac o relatie mai interesanta, mai picanta…mai puternica. E frumos sa te plimbi de mana cu iubitul tau…dar e enervant sa faci asta in fiecare zi. Si stiti si voi ca va ocupati alfel timpul cand nu stiti cum sa il aduceti pe calea cea buna.

    Felicitarile mele Iarina. Ti\’am citit mai multe articole si sunt geniale!

Lasă un răspuns la andreea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.