Ani multi de dragoste

Cred ca nu sunt singura care a remarcat, in plimbarile pe aleile Cismigiului, printre pomii infloriti, la ceasurile amurgului, niste cupluri mai speciale, invaluite de linistea aceea suprema

Nu e vorba de indragostitii pierduti in imbratisari mute, ci de cei peste care timpul a trecut, sapind urme adanci pe obrajii subtiati de trecerea vremii, dar neimblanzind fiorul inimii.

Privesc trecnd, asezata pe o banca, perechi de oameni pe care toti i-ar numi „varstnici”, tinindu-se de mana, miscandu-se agale in lumina abia palpaind a unui apus de soare ce ii invaluie intr-o aura de liniste.

Trec prin fata mea zambind usor, povestind lucruri numai de ei stiute, inclinind capul unul spre altul, ca intr-o pantomima secreta. El o priveste bland, soptindu-i ceva si aratind intr-o directie, iar ea ii urmareste privirea, strangindu-l mai tare de mana. Nu au nonsalanta si dezinvoltura celor tineri, care trec grabiti pe langa ei, ca intr-o fuga permanenta, insa atrag privirile celor din jur prin gesturile de o infinita tandrete – o strangere abia perceptibila a mainii, asezarea unei suvite desprinse din cocul aranjat cu migala, in amintirea acelor vremuri cand buclele bogate ii mangaiau umerii.

Ghicesti in gesturile lor grija reciproca, acea incredere pe care numai multi ani petrecuti impreuna le-o poate da, un murmur al vietii asemenator unui rau care dupa indelungi peregrinari pe munti inalti si coaste abrupte ajunge sa isi rasufle povara pe tarmul intins al marii.

Imi pare ca tumultul din jurul lor este zadarnic, nimic nu le poate sparge globul acela delicat de cristal al unei povesti de iubire de decenii. Traiesc impreuna, clipa de clipa, ca si cum nimic altceva nu ar fi mai important pe lume, nici agitatia tinerilor, nici casele de lux sau masinile scumpe, nici petrecerile simandicoase sau noptile albe traite cu zbucuimul tineretii.

Ii privesti cum li se lumineaza chipul cand vorbesc despre nepoti, despre nazdravaniile celui mai tanar membru al familiei, despre reusitele scolare ale celui mai marisor.

Si trec pe aleile parcului, raspandind in jurul o parte din linistea care le invaluie chipurile, lasindu-te sa citesti printre randuri povestea lor de dragoste, anii pe care i-au petrecut impreuna, iubirea care le-a leganat tineretea, acele vremuri cu parfum desuet, cu tangouri si ceaiuri dansante, cu invitatii la cinema sau la o sindrofie de familie.

Nu pot decat sa ii urmaresc cu privirea, dorindu-mi sa vad si peste 20-30 de ani aceeasi liniste pe chipurile celor mai multi dintre noi, imbratisati pe o alee de parc, mana in mana, privind spre acelasi viitor.