Balariile din spatele florilor, gandacii de dupa fluturi

Sa zicem ca te-ai indragostit. In cinstea acestui fapt, ai inceput sa mergi pe tocuri de doisprezece centimentri desi te dor cumplit picioarele. Cand te intalnesti insa cu el, nu stii cum sa grabesti pasul si uiti de acele intepatoare din gambe. Tot din aceasta cauza, ti se intampla sa ramai dimineata cu sticla de lapte suspendata in mana, la jumatatea drumului dintre frigider si ceasca de cafea. De asemenea, desi e toamna, mereu sambata te surprinde pe strazi fara adapostul protector al unei umbrele, in ploi reci si in ceturi profunde. Esti asadar indragostita. Fiecare intalnire e macinata de teama pe o parte („daca nu vine? daca s-a indragostit de alta? daca autobuzul 300 a fost desfiintat printr-o hotarare abuziva a consiliului local si presa a omis sa ne anunte? daca l-a muscat un caine? daca a facut inundatie, a alunecat pe gresie si acum are un picior si doua maini in gips si n-a putut sa ma anunte pentru ca n-a mai ajuns sa-si plateasca factura la mobil si nici mama lui n-a facut-o pentru ca a plecat brusc, inainte de accident, in pelerinaj in tara sfanta?” – astfel de ganduri absurde ne trec adesea prin cap) si, pe de alta parte, de incantare („parca niciodata n-am fost mai frumoasa”, „parca niciodata nu am fost atinsa asa”, „si ce gropite face, si cum mormaie dimineata cand se intinde dupa mine in pat, si cat de stangace e cand isi calca o camasa, si, si, si”, iar rezultatul este o inima care bate in moduri ciudate, dupa ritmuri africane necunoscute oamenilor de rand, insa perfect inteligibile tie.

Citeste si:  babelWith.me

Ai vrea sa haladuiesti prin acele taramuri toata viata. Sa nu te doara nicicand picioarele, sa te hranesti numai cu miere de albine si sa nu simti ca ti-ar lipsi ceva, fiecare neliniste sa-ti fie compensata de un sarut, fiecare tremur de teama platit cu o imbratisare. Caci asta face dragostea la inceput. E extrem de generoasa. De darnica. Toarna balsamul uitarii peste suferintele noptii. E ceva absolut miraculos. Si de-asta ai face orice ca miracolul sa dureze. Ca bula aceea sa nu se sparga niciodata. Ca acel curcubeu sa tina permanent si sa va catarati in fiecare zi pe el ca cei mai buni alpinisti ai lumii. Unii pe care nici macar gravitatia nu-i invinge.

Ceea ce desigur nu se va intampla. Clopotul va crapa. Acum depinde ce va intra prin acele fisuri, ce-si va face loc in noul peisaj cucerit. Pot sa fie flori frumoase si cuminti, crizanteme si bujori, sau vreo buruiana cu nume vulgar, imposibil de pronuntat aici, si miros urat. Si pentru asta, chiar in mijlocul nebuniei, al tornadei, cumva trebuie sa ne agatam de o urma de ratiune si sa judecam chiar daca o facem doar cu o bucatica infima a creierului nostru. Caci, indragosteala asta mai are si neajunsul – pe care atunci nu-l percepem deloc insa ca un impediment – de a ne amorti ratiunea, de a o trimite intr-un soi de stare vegetativa.

Citeste si:  Mituri despre casatorie

Odata cu ea, simtul critic si judecata sufera avarii grave. Sunt oarbe, surde si ciunge. Sunt complet mutilate. Si e posibil ca, din cauza faptului ca nu mai functioneaza la parametri normali, sa ne confere date false. Informatii eronate. Supraevaluari. Cum ca El ar fi un Adonis, de pilda. Cum ca e inteligent. Si bun. Si amabil. Si saritor. Si dragut cu batranele. Ei, daca il vedem „prea roz” si purtator de vreo sapte aure, atunci ar trebui ca, in strafundurile noastre, ceva/ cineva sa traga semnalul de alarma. Sa zicem stop si sa mai gasim si niste griuri. Stiu ca va fi greu, poate chiar imposibil. N-ar fi prea rau nici sa incepem sa le inventam daca propria perceptie nu ne mai ajuta. Socul trezirii va fi depasit mai usor.

Tot in procesul asta nebulos, ne dispare si bunul simt. Da, da, chiar asa. Si incepem sa ne visam mirese. Unele dintre noi, cel putin. Picioarele capata o vointa a lor si ne pomenim, ca niste somnambule, prin magazine de rochii de mireasa si dand tarcoale pe la starea civila, cu gardienii uitandu-se ciudat la noi. Daca ti se intampla sa zabovesti mai mult de 10 secunde in fata unui magazin cu verighete, e clar. Nu prea ai cum sa-ti opresti mintea s-o ia razna si fantezia sa stea in loc. Dar macar, pentru numele lui Dumnezeu, nu-i spune lui nimic.

Citeste si:  Legaturi emotionale

Pe langa toate cele mai de sus, mai patim o treaba rusinoasa. Ne dispare personalitatea. Incet incet, incepe sa arate ca o haina jerpelita, cu colturile desirate si tesatura tocita. Unde mai deunazi era flamboaianta si stralucitoare, azi ne pomenim cu ea aratand monahal si umil. In locul ei, se instaleaza vesminte, fermecatoare, nu zic ba, imprumutate de la El. Si care ne sunt ba mici, ba mari, ba lalai, ba ne evidentiaza parti pe care le-am dori ascunse. Nu mai raspundem prietenelor la telefon caci le gasim brusc ingrozitor de plicticoase, mai ceva ca niste fete de pension. In schimb, amicii lui sunt niste parteneri grozavi de distractie.

Cam astea ar fi fetele nevazute ale faimosului „coup de foudre”. Mda, stiu ca am vorbit degeaba pe aici si ca, in cazul in care ati avut rabdarea sa cititi pana la sfarsit, vorbele mele va vor intra pe-o ureche si vor iesi pe alta, cufundate in dizgratie si oprobiu. Asta daca au reusit sa va strapunga balonul.


9 Comentarii
  1. foarte frumos articolul!…din nefericire,cam asta e crudul adevar..de ce noi,fetele,suntem intotdeauna o carte deschisa pt ei?de ce noi acceptam cate-n luna si-n stele,pe cand ei sunt atat de nepasatori?..dilemele pot continua,dar tu,Iarina,ai concretizat tot in articolul tau..felicitari!

  2. mie imi plac articolele tale, chiar si acesta, dar nu cred ca in dragoste ai putea afirma ceva cu certitudine. cel putin nu pentru toti… si apoi, chiar crezi ca ai aflat tot adevarul lumii si nu-ti lasi niste rezerve si pentru tine in dragoste? cat de corect nu ar fi adevarul tau, chiar nu e universal…ar trebui sa admiti ca pentru altii dragostea e altfel.

  3. @Cezara: normal ca nu poti avea certitudini. \”Adevarul\” meu nu are pretentii de a fi universal. Sigur ca nu. Sunt doar un observator, un \”comentator\”, nu un enuntator de principii universal valide.

  4. Ai dreptate, Iarina, in totalitate. Chiar si in chestia cu renuntarea la propria personalitate, cea mai nociva din consecinte. Pentru ca nu poti renunta la propria personalitate pentru totdeauna, nici nu te poti schimba radical, iar atunci cand te trezesti din vis, cand revii la ceea ce esti de fapt, mai putin bland, mai putin tolerant, mai putin…in aproape toate privintele, atunci se trezeste si partenerul din visul lui si balonul se sparge. Nu doar femeile sunt orbite in asemenea situatii, dar sunt, cu siguranta, majoritatea, mai dispuse la a simula, inconstient, fericirea, oricare ar fi defectele partenerului, oricat de aiurea s-ar purta. Facem greseala, cu totii, de a considera ca daca partenerul nostru se poarta urat, sa zicem, cu restul lumii si cu noi este extraordinar, asta ni se datoreaza. Ca noi meritam mult mai mult decat ceilalti. In realitate, cand ne vom trezi din vis, vom intra si noi in randul \”lumii\”, nu vom mai fi speciali si vom beneficia de acelasi tratament. Asta-i viata… Cred totusi ca inainte de a lua hotararea de a se casatori, oricine trebuie sa aiba experienta de viata, sa poata vedea corect, chiar si orbit de dragoste.
    Nu contest ca poti, din intamplare, sa alegi mai bine, tu cel fara experienta, decat altul cu multa experienta. Dar este doar o intamplare.
    Nici eu nu pretind ca adevarurile mele sunt universal valabile.

  5. Pfff…cat de adevarat e tot ce ai scris in acest articol. Cea mai rusinoasa parte dintre toate mi se pare treaba cu pierderea / amortirea / preschimabarea personalitatii. 😐
    Dar la urma urmei, cum ar putea fi dragostea daca nu asa ??! ar fi un soi de amicitie, eventual dragoste la foc mic…si atat! Nici intr-un caz pasiune.

    In sfarsit, as vrea sa inchei cu un citat care mi se pare definitoriu pentru acest sentiment minunat (nu mai tin minte unde l-am gasit):

    \”Dragostea, cea care ne permite sa-i vedem pe ceilalti asa cum ii vede Dumnezeu\”.

    Sa aveti o zi frumoasa !

  6. Un exercitiu de trezire la realitate este sa incerci sa-i gasesti lui 5 defecte, si sa accepti ca nu e perfect, ca are defecte, dar tu le accepti. Mi-amintesc si eu niste citate:
    \”Nimeni nu e perfect pana nu te indragostesti de el!\”
    \”Dragostea apare atunci cand vrei sa dai ceva persoanei iubite si te hotarasti sa i te dai pe tine!\”

  7. 🙂 asa e… ce beatitudine e la inceput, totul e perfect, si cat de mult se schimba lucrurile pe masura ce timpul trece, pe masura ce-l cunosti pe celalalt. Ce nebun sentiment e \”dragostea\”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.