Cand ai stiut ca esti gay?

Evenimente precum Gay Fest aduc in ochii nostri o lume de care uitam in celelalte zile ale anului. Timp de cateva zile discutam aprins despre asta. Doar timp de cateva zile pentru ca, in rest, uitam. Uitam pentru ca traim intr-un oras si intr-o tara in care homosexualitatea se ascunde. Atentie, asta nu inseamna ca ea nu exista. Doar ca nu stim noi, nu avem contact cu ea, ocaziile in care indrazneste sa se afiseze fiind rarisime. Nu discut aici utilitatea unei astfel de manifestatii, exista voci chiar in randul comunitatii pe care o reprezinta care neaga sau nu sprijina “parada”. Ceea ce vreau sa va spun esta ca homosexualii sunt o realitate, chiar si aici la noi, nu numai “dincolo”, la ei.

Una dintre intrebarile cel mai des adresate unui homosexual este “cand ai stiut”. Raspunsul nu este atat de simplu pe cat ar parea pentru ca o constientizare a identitatii sexuale nu coincide neaparat cu primul contact sexual. Exista homosexuali care traiesc ca atare inca din adolescenta si exista si cei care se trezesc in mijlocul unei relatii “hetero” dandu-si seama, dupa ani de zile, uneori au si copii, ca nu se simt in largul lor acolo. Si acestia “au stiut” dintotdeauna, insa si-au amutit constiinta din cauza normelor sociale.

Citeste si:  Double date sau intalnire intre cupluri

Probabil ca inca din copilarie exista anumite semnale la care unii dintre noi suntem atenti, iar ceilalti le ignora. Psihanalistii vorbesc despre o varsta la care facem alegerea, inconstienta, a obiectului dorintei noastre, perioada oedipiana. Pentru cei heterosexuali, obiectul este identificat prin figura parintelui de sex opus (mama pentru baieti, tatal pentru fete), pentru homosexuali parintele de acelasi sex, iar pentru o a treia categorie, cea a bisexualilor, cele doua figuri alterneaza. Identitatea sexuala nu ti-o anunta niciun gand cu voce de crainic la radio. Constiinta ei nu vine insotita nici de tunete, nici de lumini orbitoare si nici de tobe rasunand. Drumul ei este unul mult mai sinuos. Semne? Tremurul pe care il ai atunci cand te atingea o prietena mai mare pe care o admirai mult, modelul pe care ti-l fixasesi intr-o anumita personalitate, admiratia muta in care cadeai cand iti contemplai o cunoscuta, emotii inexplicabile la acea varsta.

Citeste si:  Imi plac barbatii care plang

Exista autori care sustin ca anumite comportamente ale copilului nu sunt determinante pentru descoperirea identitatii sexuale. Asadar, poate reusim sa scapam de acele prejudecati care dicteaza ca, daca unui baietel ii place sa poarte tocurile mamei, iar unei fetite fotbalul, cei doi vor fi, in mod obligatoriu, homosexuali. Acestea sunt doar niste clisee si trebuie evitate caci homosexualitatea nu este o chestiune care tine de gusturi, de pasiuni, ci de structura psihica.

Unii specialisti merg chiar pana la a afirma ca identitatea sexuala ne este data chiar din viata intrauterina, ca nu depinde de mediu, nici de alte influente. Ca asa cum unii se nasc cu ochi albastri, la fel unii se nasc homosexuali. Parerile sunt inca impartite.

Abia in adolescenta se poate vorbi de o constientizare. Varsta este una tipica pentru cautari si experimentari de tot felul. Multi heterosexuali isi incep viata sexuala in moduri homosexuale si invers. Ambele categorii risca, iar situatia, partenerii conteaza enorm pentru adoptarea unui anumit comportament sexual ulterior.
In ceea ce-i priveste pe cei care isi descopera homosexualitatea la varsta adulta, de fapt, undeva a survenit o refulare. Ei au stiut dintotdeauna, dar au ascuns asta in ei, si-au anulat propria identitate de dragul uneia false, pe care au imbratisat-o uneori cu pretul unei casatorii sau chiar a aducerii de copii pe lume. Se pare ca mai ales femeile pot cadea in aceasta capcana, multumindu-se cu statutul de mame, incercand sa umple celelalte goluri cu afectiunea materna. Care nu, nu este amortita in cazul lesbienelor. Cel mai frecvent, evidenta imposturii se impune atunci cand in peisaj apare o alta persoana. Atunci cand se indragostesc si, mai ales, cand dragostea le este impartasita. In bratele persoanei de acelasi sex, simt, in sfarsit ca au ajuns acasa. Lucrul acela care scartaia, lucrul acela in stare latenta, poate acum in sfarsit sa se manifeste.

Citeste si:  Cum suporta barbatii o despartire

“A sti” nu inseamna “a-ti asuma”. La fel cum nici macar un coming-out complet nu promite asta. Din pacate, exista destui homosexuali si lesbiene care traiesc ca heterosexuali, care stiu si nu isi asuma. Mai ales in societati ca cea in care traim noi si in care intoleranta atinge cote aproape medievale.


49 Comentarii
  1. cu dragostea asta intre barbati nu prea stiu eu cum sta treaba.
    as putea insa gasi o explicatie daca ma raportez la vremurile cand traiau prin pesteri si plecau la vanatoare de mamuti cu lunile.
    daca se mai rataceau asa vreo doi prin padurile alea seculare si nu mai gaseau drumul spre trib, ca de, povestea cu Hansel si Gretel cu firimiturile de paine inca nu se inventase, ce era sa faca saracii?
    avandu-se doar unul pe altul se multumeau cu atat, mai ales ca de frica, erau nevoiti sa se imbratiseze asa mai des, nu?

    la partea cu femeile am retineri. eu nu cred ca femeile chiar sunt pe bune gay.
    o femeie cauta instinctiv stabilitate si sprijin, protectie in persoana iubita.
    ce naiba sa te atraga la alta femeie, si ce naiba sa gasesti la una care e la fel ca tine decat aceleasi frustrari, temeri,etc.
    poti admira, respecta, imita chiar si iubi, dar e vorba de alta iubire nu de atractie sexuala.
    exista si exceptii gen Navratilova si care or mai fi, dar alea chiar nu arata a femei.
    poate ma insel, dar eu asa vad lucrurile.

  2. Articolul pare sa arunce ,,nitel\’\’ vina pe societate si normele ei pt faptul ca homosexualii sunt timorati de ceea ce sunt si se ascund

    Atrag insa atentia asupra unui experiment organizat f stiintific, in care creierele unor oameni normali, dar si care s-au stiu ca au fost ,,pe invers\’\’ (experimentul era cu un numar destul de mare de creiere)

    Au fost facute scanari si pe viu, nu doar pe morti
    Rezultatele au fost uimitoare cel putin!
    Intre creierele unor oameni normali si la cei pe invers, s-au gasit niste diferente mici ,dar in zone cheie!

    Cum ar fi girusul cingulat (zona raspunzatoare cu auto identificarea si emotii).

    ****La barabtii gay, acesta avea aceleasi dimensiuni ca la femei !!!!****

    Aceste dovezi stiintifice arata ca fenomenul gay e de fapt o mutatie, o boala, o boala cu sorginte genetica

    fenomenul se intalneste si in salbaticie, dar acolo, selectia naturala inlatura rapid exemplarele …. afectate, de asta, in ecosistem (cat a mai ramas…), numarul de exemplare homosexuale in orice specie e ff redus

    DIn pacate, la noi oamenii, selectia naturala de mult nu mai functioneaza, deci numarul lor a crescut
    —————————————————————————————————–

    *** CONCLUZIA ?

    Homosexualismul (atat la barbati cat si la femei), **NU** e ceva normal, nici ok.

    E o deviere, o boala genetica. Originile lui sunt gasite in mutatiile din lantul ADN al individului afectat.

    Deci —- NU MAI VINDETI GOGOSI GEN ….e in regula, accepta-te etc !!!!

  3. Nu am sa aduc, momentan, decat o obiectie la cele afirmate de tine, Fireheart. Si anume referitor la faptul ca afirmi ca homosexualitatea in randul animalelor este un fenomen izolat. Te inseli, nu e atat de rar pe cat ti-ar placea sa crezi. Citeste articolele de mai jos:

    http://www.news-medical.net/news/2006/10/23/20718.aspx

    http://news.nationalgeographic.com/news/2004/07/0722_040722_gayanimal.html

    http://www.livescience.com/animals/061116_homosexual_animals.html

    La ce te referi cand spui \”DIn pacate, la noi oamenii, selectia naturala de mult nu mai functioneaza, deci numarul lor a
    crescut\”? Mi-e si frica sa ma gandesc. Daca privesti aceasta minoritate ca fiind bolnava, ce propui?

  4. Cine esti tu sa spui ca asta e o boala sau o deviatie? Chiar presupunand ca este ceva genetic, nimeni nu poate sa spuna daca homosexualitatea este o deviatie sau doar o variatie a normalitatii. Este o deviatie sa fii stangaci? Este o deviatie sa ai uter retrovers cand majoritatea il au antevers? Dar sa ai ochi albastri cand majoritatea ii au caprui? Dar sa fii blond intr-o tara de bruneti? Mai nou, unii spun ca nici \”deviatii\”, pana acum considerate grave, precum sindromul Down, nu sunt decat variatii de la normalitate.

    Oricum, descoperirile astea cu mutatiile si diferentele la nivelul creierului sunt inca foarte controversate. Nu s-a ajuns la un acord in privinta lor pentru ca studii diferite au rezultate diferite. Si mai este studiul cu gemenii, care a aratat ca doar in 50% din perechile unde un frate este gay, va fi celalalt. Daca era o deviatie genetica, asa cum spui tu, in fiecare pereche de gemeni erau gay ambii frati, nu doar unul.

  5. am vazut si eu documentarul acela in care creierul unui homosexual a fost scanat milimetru cu milimetru dupa decesul lui si concluziile trase de cercetatori. totusi numarul acestor indivizi care au asa mutatii este mic.
    pe alta parte sa ne amintim nitel istoria obiceiurilor poporului elen si a felului in care erau educati baietii si modul in care societatea lor privea si trata femeia.
    sunt multi indivizi bisexuali pt ca pur si simplu se tem ori nu inteleg prea bine sexul opus si nu pt ca i-a gresit natura.

  6. Pai in principiu iti dai seama pe parcurs. Si asta cand vezi ca normele sociale care ti-au fost \\\”predate\\\” de mica nu se aplica la tine. Cand vezi ca nici taiata nu ai putea sa te simti ok langa un tip – ma refer la relatie. Si dupa aceea vine perioada cu intrebari: sunt normala, oare o sa mai am prieteni, oare o sa ma mai vrea familia? Si pana la urma iti dai seama ca indiferent ce cred ceilalti, cea mai importanta esti tu. Cel mai important este sa fii fericita, nu sa traiesti intr-o minciuna si sa te complaci intr-o stare de normalitate sociala cu pretul nefericirii personale. Si indraznesti sa faci ceea ce simti. Culmea, prietenii adevarati te plac asa cum esti, sora ta te iubeste la fel de mult si tu incepi sa intuiesti ca in sfarsit ti-ai gasit locul pe care il cautai de atata timp. Si dupa aceea iti gasesti perechea, care este o fata, la fel ca tine, frumoasa de pici, extrem de desteapta si langa care te simti implinita. Si pe care o vezi langa tine si peste 20 de ani in casa voastra si cu copiii vostri.
    Evident ca se vor gasi mereu cei gelosi si neimpliniti care sa spuna ca nu esti normal, ca esti deviat, ca esti o boala a societatii, te vor scuipa, te vor calca in picioare pentru ca pentru ei dragostea pe care o porti nu este normala. Dar guess what, eu nu ma simt inferioara nimanui, sunt mandra pentru ceea ce sunt, sunt inteligenta, am un job si nu sunt o povara pentru nimeni. De ce sa te intereseze pe tine cu cine impart patul? De ce dragostea mea este treaba ta?
    @roz – pai e clar de ce nu concepi cum poate sa-ti placa o fata, pentru ca esti hetero. Asa cum eu nu pot sa concep ca un barbat poate fi atragator. Nu-ti spun in cate moduri poate o fata sa fie atragatoare, delicata, intuitiva, frumoasa etc..
    @fireheart… – cate pareri atatea experimente. Dar si acum nu stiu cati ani conform unor studii \\\”stiintifice\\\” africanii sau femeile erau fiinte inferioare. Dar timpul trece si omul se mai desteapta pe parcurs. Si trebuie sa recunosti ca in functie de cine finanteaza acele studii sau in ce cercuri se desfasoara rezultatele sunt net diferite. Plus ca omul este un maestru al interpretarii/reinterpretarii. Dar ce faci cu experimentul cu gemenii? Sau de ce majoritatea heterosexuala tine mereu sa-si afirme superioritatea? Mergem pe principiul de masa/restul e cantitate neglijabila? Sincer eu nu ma simt nici bolnava, nici deviata dar vad atatea cazuri de familii heterosexuale normale si \\\”crestine\\\” dar care isi nenorocesc copii pe viata sau in care sotul maimuta isi bate nevasta pana aceasta nu mai stie care este normalitatea. Nu multumesc!
    @Iarina si Marcela – e bine sa ai o minte deschisa si sa nu judeci, pentru ca nu e dreptul nimanui sa faca asta. Bravo pentru obiectivitate.

  7. organismele isi gasesc permanent modalitati de-se perpetua.
    apar mutatiile tocmai pt a asigura supravietuirea speciei.
    exista anumite broaste care pot sa se transforme din femele in masculi dupa caz pt fecundare.
    exista barbati cu sani si glande mamare.
    exista hermafroditi.
    natura face tot felul de experimente si-si pregateste portite de scapare.
    de ce sa ne mire astfel de scimbari.
    toate au un scop, nimic nu este intamplator, viata invinge intotdeauna.
    poate in viitor barbatii vor naste, alapta si croseta iar femeile vor vana tigrii siberieni evadati din eprubete ori mamuti (prefereatii cuiva de pe aici) cu ajutorul avioanelor pe care le vor pilota singure.
    deci cuvantul gay este gresit utilizat.
    fenomenul prezinta o evolutie nu o boala genetica

  8. @ IARINA

    Da citat unde am zis ca la animale homosexualitatea e izolata!

    Nu e …. dar exemplarele acelea sunt RAPID inlaturate, gratie selectiei naturale, genele lor nu prea merg mai departe

    Comparat cu proportia in cadrul speciei Ucigoide (adica umane :D), proportia de gay animale e mult mai mica in cadrul speciilor lor tocma\\\’ datorita selectiei naturale

    Nu propun decat ceea ce e normal :

    1) A NU se legaliza niciodata casatoriile intre ei
    2) ,,Ei\\\’\\\’ sa ramana si sa isi manifeste instinctele si pornirile in intimitatea lor, acasa la ei
    3) Sa nu acceptam niciodata homosexualitatea (feminina sau masculina) ca fiind ….. normala

    ATAT !
    ——————————————————————————-

    @ MARCELA

    Sincer, inainte sa vad acel documentar (asta era acu 1 an jumate), si eu credeam ca acei oameni au ei ceva in neregula, dar NU era genetic

    Dupa acel documentar (a fost si pe Discovery si pe National Geographic), m-am convins permanent de faptul ca homosexualitatea e o boala genetic …. PUR si SIMPLU !

    Fiind genetica, nu prea e vindecabila la cei ce o au, decat poate daca medicina genetica avanseaza atat de mult, incat sa putem modifica la dorinta, intreg profilul genetic al unui individ

    Altfel, din pacate, acei oameni sunt iremediabil pierduti

    ** NU EU ZIC CA E O BOALA ** !!!

    E o boala, deoarece reprezinta o deviatie teribila de la norma genetica, care e dimorfismul sexual, cu tot cu comportamentul aferent!

    De fapt, **ORICE** deviatie de la standardele functionale ale speciei, care e inscrisa in ADN, e BOALA GENETICA!

    Daca provoaca sau nu suferinta, e irelevant, stiut fiind ca cei mai gravi ucigasi sunt silentiosi aproape toata viata.

    Da, uterul retrovers e si el o deviatie, tot o afectiune, (nu stiu daca genetica sau nu, pt asta ar trebui sa stii totul despre femeile din familia ta cu cca 4 – 5 generatii in urma), deoarece la femeia umana, uterul e antevers, in majoritatea cazurilor!

    AICI VORBIM de STANDARDUl SPECIEI!!!
    iar standard, suntem genetic codati ca femeia sa fie cu barbatul….si NU barbat cu barbat, si femeie cu femeie !

    ——————————————————-

    E adevarat ca descoperirle in cazul creierului sunt controversate ….. dar cel putin, experimentul de care vorbesc eu, a fost efectuat pe un numar mare de creiere (la oameni vii si morti), incat sa fie stabilit cu destula precizie ca la homosexuali, cel putin acea parte a creierului e disfunctionala

    (se prea poate sa fie si altele ….dar pana acum, eu stiu de aia)

    Mai sunt multe de descoperit, dar din ce se stie pana acum —> HOMOSEXUALITATEA E O BOALA !!!
    SCURT!

    (ca si batranetea de altfel….dar asta e alta mancare de peste)

  9. @ ROZ

    Da, stiu ca si educatia are rol important, e adevarat

    Tocmai la asta se referea si articolul, ca din cauza educatiei multi se reprima ani la rand

    Eu nu fac decat sa COMPLETEZ articolul, cu componenta biologica.

    **** Sediul sexualitatii umane e SNC ( si CREIERUL printre altele) ****

    NICIDECUM organele genitale!

    Nu am nevoie de experiente savante (desi e bine ca avem parte si de ele), sa imi dau seama ca cei homosexuali sunt defecti la mansarda, din moment ce functioneaza gresit

    Am si eu un creier (normal slava domnului!), si stiu si eu ca 1 1 = 2 ….. deci pot sa trag propriile concluzii

    ma bucur ca stiinta imi arata ca am dreptate!

    ———————————————————————–

    referitor la viitor…. WOW! you got some sick imagination !

    😛

    si mai ziceau astia de mine hehe
    si oamenii hermafroditi etc. tot in categoria suferintelor de sorginte genetica intra

    in mod normal, selectia naturala ar inlatura acesti oameni din existenta, dar cum la noi ea nu mai functioneaza demult…..vedem rezultatul

  10. Referitor la delicatul subiect al selectiei naturale

    Observ reactiile consternate gen ,,vai doamnee!\’\’ ale unora de pe aici la auzul acestui lucru.

    si totusi, lasata sa lucreze de la sine, Selectia Naturala e o adevarata mana cereasca pt orice specie, deoarece deviatiile ce ar periclita acea specie (si da, homosexualismul e tot o deviatie grava….ce naiba e mai grava decat nereproducerea?)

    desi poate lovesc in orgoliul (stupid) de specie suprema, de ,,dar al Domnului pt acest pamant\’\’ (pe drequ), trebuie pus punctul pe ,,i\’\’

    si omul se supune aceleasi legii a selectiei naturale ca orice parte a ecosistemului

    nu e nici un mister ca descendentii infractorilor inraiti de pilda, desi poate multi dintre ei au fost crescuti in familii cu o viata normala, tot spre infractiuni tind (teoriile lui Durkheim)

    (nu toti, dar un procent destul de mare cat sa dea de gandit)

    de aceea, Eugenia Sociala apare ca unica solutie!

    Dar nicicedecum cea in genul regimului nazist!

    De fapt, noua forma s-a nascut pe la inceputul anilor 90, cu P.G.D. (Preimplantated Genetic Diagnose)

    Minunatia asta permite mamelor proaspat gravide (pana la 2 luni), sa vada daca viitorul fat sufera de vreo afectiune genetica

    asta se face prin prelevarea de celule din acel embrion (nu, nu va faceti griji, procedura e total sigura pt embrion)

    cum poate deja stiti, harta genomului uman e GATA (acum doar se actualizeaza)

    in functie de rezultate, o mama poate decida daca pastreaza acel embrion sau nu

    ——————————————————————————————–

    ce am zis eu aici, nu e o fantezie sociala neo-nazista a unei minti bolnave ci realitatea obiectiva si f posibila chiar azi !

    am si DVD-urile cu acel documentar, ce arata ca procedura se poate face chiar acum
    (ma bucur mult ca am dat cei 60 mii:D)

    evident, au fost strigate de proteste din partea organizatiilor cu drepturile omului, Vaticanului etc.
    (ca sa va scandalizez si mai mult, Dr. Plomin din Marea Britanie a ajutat o femeie de afaceri din India, deci cu bani, sa schimbe GENETIC sexual urmatorului ei copil, deoarece ea dadea nastere doar la fete)

    dar eu cred ca acest gen de eugenie, va fi viitorul selectiei naturale a omului

    e preferabil asta decat gazarea in masa a celor bolnavi, nu ?

    CONCLUZIA — un lucru e clar insa : calitatea speciei umane e in declin, si unica sansa e selectia naturala, fie prin metode naturale (survival of the fittest), fie prin eugenie

    a doua insa promite sa fie calea spre viitor

    nu numai atat !

    Dar eugenia ne va aduce si Graalul la care multi viseaza (inclusiv eu) — DESIGNER BABIES (copii facuti la comanda, exact cum iti customizezi masina sau mobila din casa), cu ce culoare la ochi, ce trasaturi, ce preferinte sa aiba in viata etc

    si odata ce vom pune la punct si codarea proteinelor, nu vad nici un impediment in a avea designer-babies, care sa se nasca deja cu : fizica, chimia, matematica, 10 limbi straine stiute la perfectie din momentul nasterii

  11. @ GORETTE

    motivatia ta e eronata….. de ce as fi invidios pe 2 lesbiene sau 2 homsoexuali ?!

    e o manifestare anormala ….

    puteti dezbate pana obositi de picati lati de somn ,….

    homosexualitatea e o boala, o anormalitate

  12. Nu, uterul retrovers nu este o boala. Asa s-a crezut la inceput, ca ar da infertilitate si asa mai zic si azi ginecologii iesiti la pensie. Dar un uter retrovers este perfect functional si capabil sa poarte o sarcina. Un organ care isi indeplineste cu succes functia NU este defect. Esti convins ca acest uter retrovers e o boala fiindca majoritatea femeilor il au antevers. Dar am zis mai sus, majoritatea oamenilor au ochii caprui. Este o boala sa-i ai albastri? Majoritatea sunt dreptaci. Este o boala sa fii stangaci? Un ochi albastru vede la fel de bine ca unul caprui, ceea ce inseamna ca nu e defect…

    Si daca tot o tii una si buna cu selectia naturala ar trebui sa stii ca marele mister in legatura cu animalele homosexuale este cum de a permis selectia naturala exista lor, deci nici vorba sa fie eliminate exemplarele gay. Din contra, exista si sunt bine mersi. Daca exista o gena a homosexualitatii, selectia naturala a permis transmiterea ei si asta i-a uimit si pe biologi pentru ca, asa cum ai zis si tu, un animal homosexual \\\”lucreaza\\\” impotriva speciei. De fapt, nu-i chiar asa. Daca sunt gay nu inseamna ca si-au pierdut instinctul de reproducere, asa cum si la oameni, homosexualiis i lesbienele simt nevoia sa aiba copii. Cum ajuta homosexualitatea la perpetuarea speciei? 2 exemple. La unele pasari, puii sunt crescuti de doi masculi pentru ca femeile sunt cam putine, iar un astfel de cuplu gay permite perpetuarea speciei pentru ca un singur mascul nu ar putea avea grija de pui, care ar muri. Delfinii sunt si ei gay. Sexul intre doi masculi, de exemplu, permite o legatura mai stransa in interiorul grupului, iar o legatura mai stransa inseamna o echipa mai puternica. Si uite cum homosexualitatea ajuta la perpetuarea speciei. Mai erau si alte exemple dar nu mi le amintesc. Evidetn sunt doar teorii. Asa cum era si cea din minunatul tau documentar. Doar o teorie.

    Imi dau seama ca n-ai sa te lasi convins, nici nu ma intereseaza asta, pentru ca nici tu n-ai sa ma convingi vreodata ca homosexualitatea este o boala, oricate studii ai cita. Si bineinteles ca vei scrie pana cand vei pica lat de somn dar asta nu inseamna ca homosexualii nu vor fi intr-o zi acceptati, asa cum s-a intamplat si cu persoanele de culoare. Totusi, poate asa intelegi ca nu tot ce spune Discovery e 100% adevarat. Ei prezinta opinii. Sunt convinsa ca Discovery nu a zis \\\”Homosexualii sunt bolnavi\\\”, ci \\\”Conform doctorului/cercetatorului X homosexualii sunt bolnavi\\\”.

    Cat despre visele tale cu copiii la comanda sper ca nicio tara nu va fi vreodata atat de neroada incat sa permita asa ceva.

  13. Animalele homosexuale nu sunt eliminate din grup, cum sustii tu. 1/3 din lebede sunt asa, daca retin eu bine. Un procent cam mare, nu crezi, pentru a fi \”selectate natural\”. In ceea ce priveste rasa umana, teoria ta exclude importanta pe care homosexualitatea a avut-o din punct de vedere social in multe societati, in stabilirea unor roluri, a unor ierarhii (exemplul clasic al grecilor antici).

    In ceea ce priveste visul tau, designer babies, te asigur ca reprezinta cosmarul oricarui om lucid si care poseda inca o farama de etica. Gandeste-te numai ca aceste \”servicii\” vor fi destinate unei paturi de oameni cu resurse financiare foarte mari. Si atunci intreaba-te daca ti-ar placea ca odraslele tale sa nu aiba nicio sansa in viata pe motiv ca tu nu ti-ai permis sa le \”upgradezi\”. Fiinta umana e frumoasa tocmai prin diversitate. Asta ne deosebeste de masini, de roboti. Or tu tocmai asta promovezi: o umanitate dezumanizata, lipsita de atributele ei, o populatie de roboti. Brrr!

    Din pacate, ma infioara gandul ca exista multi care gandesc ca tine.

    Stiinta este mereu o arma cu doua taisuri si trebuie sa fim atenti cum o manuim. De pilda, ecograful, care noua ni se pare un instrument banal, a facut ca intr-o tara ca India femeile insarcinate cu fetite sa renunte la sarcina pe simplul motiv ca acolo o fata este considerata motiv de ruina (platirea zestrei etc). Si se vorbea intr-un reportaj de sate intregi in care se nasc numai baieti! Cu cine se vor insura baietii aia, te intreb? Cum or sa contribuie ei la procreatie?

    Oricum, nu stiu de ce te ingrijoreaza atata inmultirea. Dupa cum bine stii, suntem deja prea multi, iar resursele prea putine. Iar eu, ca individ, nu cred ca rolul meu fundamental in aceasta lume e sa nasc copii.

  14. In ceea ce priveste casatoriile intre homosexuali, explica-mi si mie de ce ar trebui interzise?

    De ce acei oameni sa nu aiba aceleasi drepturi ca noi? De ce tu sa te bucuri de protectia anumitor legi si ei nu? Chiar asa bolnavi, cum ii vezi tu.

  15. apropo de anomali. cica pana-n 1920 stiinta cataloga orgasmul femeilor o anomalie a naturii, la fel si existenta sanilor la barbati.

    mai crede cineva ca teoriile cercetarilor sunt vesnic pertinente?

    si totusi de ce au barbatii sani?

  16. @ MARCELA

    acele animale masculi ce cresc pui nu si-o …stii tu ce …. si nici nu substituie partenerul de sex opus cu unul de acelasi sex !!!

    PRICEPI DIFERENTA ?!?

    un ochi caprui NU e bolnav, e o variatie normala, cum nici dreptaciul or stangaciul nu sunt boli, ci doar variatii normale de comportament

    DAR 2 homosexuali ( 2 indivizi ce fac sex cu individ de acelasi sex) **NU** vor putea niciodata sa indeplineasca functia primordiala — REPRODUCEREA !

    in cazul culorii pielii, a culorii ochilor, dreptaci or stangaci etc (precum si la orice astfel de ,,diferenta\’\’) functiile primordiale NU sunt afectate !!!

    chiar si cu ochi de culori diferite, daca esti stangace etc, tot poti avea copii etc !

    daca nici asa nu pricepi de ce homosexualitatea e o boala, te las in plata Domnului !
    ———————————————————

    referitor la intrebarea ,,daca sunt gay si nu se mai transmit, atunci de ce mai exista ?\’\’

    simplu…. oricat de minunata e masina numita ADN, tot face greseli

    apoi e rostul selectiei naturale sa tine greselile sub control, altfel se duce drequ specia !

    PRICEPI ?

    CAZ TEORETIC: la specia X, sa zicem ca gena tendinelor pe invers, ajunge la peste 60 % din indivizi

    iti dai seama, ca la manifestarea genei, reproducerea in cazul in care gena gay are o asa pondere, e o catastrofa pt specie

  17. @IARINA

    orice importanta ar fi avut homosexualitatea, in mod cert a fost destul de redusa
    (altfel, mostenirea elena nu mai exista azi, daca toti se babardeau pe invers)

    eista in anumite cercuri ale barbatilor (cam ca si la spartani, sau alte civilizatii unde barbatii congregau mult timp, in numar mare)

    dar in toate societatile, ea a exista doar ca o deviere provocata de mai multi factori printre care:

    a) existenta celor realmente bolnavi de dereglarea genetica

    b) grupul de barbati constituit pe perioade f lungi de timp (ani de zile in armata etc)

    c) influenta enorma psihica (nu uita ca multi oameni intrau in acele grupuri la varste fragede, cu psihic stabil si in dezvoltare)

    ———————————-

    iaaa puneti tu ideea in aplicare azi, si da un copil sanatos de cca 3 – 4 ani, pe mana unor grupari homosexuale

    si iti aduc eu portocale la inchisoare 😀

    la urma urmei ,daca e asa normal , propun sa facem gradinite in care profesori gay sa le explica copiilor de ce a fi gay e asa o ….,,binecuvantare\’\’

  18. @ IARINA pe tema ,,designer babies\’\’

    un copil la comanda, daca stiinta e pusa la punct, se naste cu MULT MAI MULTE optiune ca un copil standard

    1) sanatate perfecta (si gratie geneticii, poate fi facut extrem de rezistent la toate tipurile de cancer, diabet etc), zero alergii

    2) odata ce codarile de tip proteinic sunt puse la punct, se va naste cu cunostinte super-detaliate in domenii vitale, gen : toata fizica, toata matematica, chimia, 10 limbi internationale, muzica.

    sau macar cu inclinatii spre acestea, ceea ce ii va mari enorm sansele de reusita in viata

    evident, posibilitatea efectuarii de operatii matematice complexe cu 3 – 4 cifre, sau a retine si intelege perfect zeci de pagini complexe cu o singura citire …..

    3) tot ce tine de fizic va fi super perfectionat, reflexe marite, timpi de reactie sub jumate cat are un om antrenat la SEALS

    vedere extraordinara !
    nu e nici un motiv sa nu vada perfect si pe timp de noapte ( o modificare genetica a celulor cu con ii va mari mult vederea nocturna, desi nu o va avea ca a pisicii, totusi, se va descurca mult mai bine ca un om normal pe timp de intuneric bezna)

    va putea citi planseta aia la doctor, cu scrisul cel mai mic, de la 7 – 8 m distanta

    4) evident, va arata super bine …. baiat 1.80 m, muschi perfect in armonie, totul armonizat
    fata cca 1.70 – 1.75, perfect proprotionata

    ——————————————————

    poate zici ca sunt dement, dar daca te uiti nitel la viteza, ritmul si directia descoperirilor in Genetica, acolo ne indreptam

    nu e o problema de ,,daca\’\’, ci de ,,cat de curand ?\’\’

    DEJA PGD e realitate! Preimplantated Genetic Diagnose

    peste 10 ani, a schimba sexul fatului va fi la fel de banal ca si cu a lua o aspirina

    peste 20, a alege culoarea parului, ochii, inaltimea, sexul va fi mai usor decat sa dai un email
    —————————–

    da, as cheltui toti cei cca 250 mi i euro ai mei, sa am asa un copil ! ! ! !

    si oricine normal la cap, asa va face !

    in felul asta, copilul meu va avea cupa de aur in toate !

    e ceva in neregula cu asta ????

    Sa il citez pe Morpheus din Matrix: ,, Welcome to the real world ….\’\’

  19. CASATORIILE INTRE GAY

    NUUUUUUU !

    DE CE ?

    casatoria — celula de baza a societatii, care are printre functiile vitale, asigurarea de urmasi sociali viabili, care sa isi aduca contributia la societate

    PRICEPI ?

    *** ce urmas are un homosexual ?! barbat sau femeie ***

    or asta e de chitesenta casatoriei !

    PRECIZARE: nu, nu sunt crestin habotnic, fanatic etc, de fapt nic nu sunt religios standard de nici un fel

    AZI, orice religie oficiala e oricum o minciuna menita sa tina masele credule si proaste sub control
    (ceea ce bag de seama ca le iese de minune)

    e al drequ de greu sa produci urmasi viabili pt societate, cand ei care ar trebui sa ii produca prefera sa se babardeasca cu cei de acelasi sex ca …. asa au crescut ei intr-o casatorie de gay !

    cuplurile gay nu ar trebui sa aiba dreptul nici la adoptie !

    problema copiilor ramasi orfani, in casele de copii etc, s-ar rezolva daca reproducerea umana nu s-ar face cand are X chef!

    pt orice copil, in avans, X si Y (cuplu hetero) ar tre sa dovedeasca ca au resursele sa aiba copii (barem o garsoniera, venit de supravietuire)

    apoi sa se emita un permis de reproducere autorizata!

    sanctiunea nerespectarii ? sterilizarea cuplului si a copilului !

    si uite asa , rezolvam problema reproducerii in prostie!

    problema fundamentala a Omului e ca are retarda, cretina, dobitoaca idee ca totul i se cuvine, ca poate face ce doreste, cum doreste etc, doar pt ca o putem face in 69 si avem degete opozabile!

    de aici, de la aceasta lipsa crasa de responsabilitate (propovaduita si de falsul ala numiyt Biblie), provin miile de fapte stupide, ce provoaca dureri, pierderi de vieti umane etc ….. pt ca avem impresia ca putem face ce vrem ,cand vrem

    practic, noi credem ca aveam doar DREPTURI UMANE !

    si mergem pana in panzele albe sa asiguram drepturile!

    *** da\’ obligatiile corelative acelor drepturi cand le asiguram !?!?!?!?!?! ***

    cand ma duc sa adopt un caine, ala de la adopost ma ia la interogatoriu ca la Gestopo (si pe buan dreptate!!!)

    – ai casa la curte ?

    – ai conditii ?

    – ai bani sa il cresti ?

    – ai timp ?

    – chiar il doresti ? il vei iubi ?

    ar trebui sa procesul de a avea un copil, sa fie de 100 x ori mai rigid si draconic reglementat legal, decat adoptia unui caine

    la urma urmei ,e vorba de cel mai pretios lucru ,….. SPECIA UMANA

  20. Fireheart, voi pune punct aici. Tu nu dialoghezi, tu tii un monolog, iar unele din frazele tale par a fi desprinse din \”Manualul micului fanatic\”. Iti urez sa intalneste o femeie bionica, o femeie \”imbunatatita\” care sa-ti spuna \”Nu esti vrednic de mine, eu sunt un model superior, cam asa ca un Rolls, iar tu esti o biata Dacie hodorogita\”. Pentru ca asa arata viitorul dorit de tine.

  21. Asa cum zice si Iarina, nu stii sa porti un dialog. Iei doar ce iti convine tie din fiecare replica si bati campii cu gratie.
    Imi pare rau ca gandesti asa si sper sa fiti cat mai putini. De fapt, sunt convinsa ca sunteti putini. Pentru ca, la nivel mondial, toleranta fata de gay creste. Asta inseamna ca voi sunteti mai putini ca noi, sunteti o minoritate. Si, conform spuselor tale, cine face parte dintr-o minoritate este deviat, bolnav, deci nu pot sa deduc decat ca reprezinti o deviatie. Esti bolnav. Si, cu timpul, selectia naturala va face sa dispareti pentru ca intoleranta duce la violenta, violenta duce la crime si la disparitia speciei.

    In final iti doresc sa ai un copil sanatos, destept, poliglot si, mai ales, GAY. Ai vedea atunci daca homosexualii sunt o deviatie.

  22. Fireheart, stiu ca ai dreptate, dar nu cred ca e bine.
    Si btw copilul tau nu va mai avea nicio cupa din moment ce toti vor fi campioni. Intelegi?

  23. @IARINA

    LOL 😀

    ideea e ca se pleaca de la oameni obisnuiti spre aceste imbunatatiri

    si stai linsitita, sunt total constient ca fata de copii mei peste 1 sau 2 generatii, sunt la fel de depasit ca acel VW beetle fata de Bugatti Veyron (cam ca si tine si restul oricum)

    ma inisteste gandul insa, stiind ca ei vor impinge Evolutia mult mai departe

    Tu si Marcela nu suferiti ca cineva sa va raate cum stau de fapt lucrurile

    Am flat acu scurt timp, ca in California, un instititut de reproducere in vitra DEJA OFERA POSIBILITATEA ALEGERII SEXULUI !

    Se pare deci ca am vorbit prostii ….NU va avea loc peste 10 ani, ci deja are loc !

    Regret fetelor, dar va trebui sa tineti pasul cu vremea !

    si sa fim onesti … 100 mii euro pt a ii da copilului tau mai multe sanse in viata e un pret prea mic de platit, in raport cu viitoarele beneficii

    desi aveti dreptate …. probabil ca cei ce se nasc in vremurile astea, in care Genetica e doar un catalog de Carrefour, vor zambi cu nostalgie, privind in urma la vremurile cand copii se faceau …..as God meant

    inteleg teama voastra ….defensiva voastra

    din cele mai vechi timpuri, Omul a cautat un fundament stabil al vietii lui. Pamantul se invarteste, continentele se schimba, clima la fel, conditiile de trai la fel ….totul

    acum, pana si ultima reduta considerata stabila si imuabila se dovedeste a fi un articol dintr-un catalog de cumparaturi — reproducerea si copii
    —————————————————

    @CRISTINA

    da, probabil ca ai dreptate

    dar ma indoiesc ca femei precum Iarina sau Marcela vor dori un designer-baby

    si ca ele sunt multe, crede-ma

    nu zic ca e rau, deloc. Aici nu e vorba de alegere gresita sau corecta

    ci numai de alegere buna sau si mai buna.

    ce nu isi dau ele seama, impreuna cu multi conservatori, e ca PGD pe langa avantajele unui copil upgradat, se va asigura ca nici lucruri groaznice nu ajung sa se manifeste in el (boli genetice etc)

    Oricum, oamenii ca Iarina si Marcela isi vor veni destul de repede in fire, cand vor intelege beneficiile copiilor la comanda.

    Acum 60 ani, transplantul de inima era vazut ca ceva diavolesc (asisderea si cu cel de organe, piele etc)

    azi e norma si NIMENI nu il mai pune in discutie

    deci vezi tu Cristina, fata de copii facuti in modul normal, un copil la comanda va avea avantaje enorme

    nu uita ca traim intr-o lume competititva, unde MEREU se cere mai mult…mai repede ….instantaneu

    iar un copil la comanda va corespunde perfect, in timp ce unul normal se va zbate sa reuseasca

  24. Pai si daca toti sunt facuti la comanda? Daca toti au ochi albastri, 1,85 si sunt einsteini atunci cum se mai face diferenta? Stii bine ca nu pot fi toti lideri. Chiar natura contrazice asta (si am vazut ca tu crezi in eliminarea exemplarului mai puternic).

  25. pt pro X-Men, saluti cumva cu� Heil Hitler!� ?
    vezi ca a mai crezut cineva ca trebuie reprodusi doar indivizii superiori, restul eutanasiati ori sterilizati care mai scapau.

    ai un punct de vedere pe care desi-l consider radicat, totusi ti-l aprob pana la un punct.
    din pacate oricat de bine ai programa viata, supravietuirea e data tocmai de hazard.
    aparitia si disparitia speciilor isi au rostul lor, se cheama evolutie.

    oricat am interveni, rezultatul va fi acelasi, noi doar il intarziem.

  26. @ fireheart: esti cumva reincarnarea lui hitler? sau ceva de genul?
    Sunt convinsa ca esti mic de inaltime, ai parul inchis la culoare si colegii de clasa te-au chinuit cand esti mic. 🙂 (asta e o mica gluma, te rog nu te zburli, ca n-ai de ce – e treaba fiecaruia cum e – dar daca tu esti blond imi mananc un deget!)

    Ma rog, frustrarile nasc intotdeauna fantezii de genul asta. Eu zic sa-ti revii si sa-ti vezi de viata ta nu de a altora.
    N-ai decat sa faci 10 copii trasi la indigo, previzibili, frumosi si destepti si-ti garantez ca daca sunt intre 100000 de copii la fel cel mai probabil se vor lua la bataie ca sa dovedeasca ca el sau ea sunt superiori (si eventual vor fi, ca parintii lor vor avea mai multi bani – sac sac). Si vor muri cu totii. Mare evolutie.
    Enfin.
    Revenind, eu cred ca nu voi avea vreodata probleme de reproducere, din cate stiu femeile nasc copii, nu-i asa? Si banci cu donatori sunt sute si mii.
    Plus ca mai e un studiu foarte tare care spune ca de fapt in curand nu va mai fi nevoie de barbati pentru reproducere. Se poate extrage din ADN-ul masculin tot ce este nevoie pentru a fecunda un ovul si a produce un embrion viabil. Nu-i asa ca ar fi tare frustrant pentru viziunile tale acest scenariu? Din cate stiu sunt mai multe femei pe lumea aceasta decat barbati si din cate ma gandesc cand se vor prinde ca nu mai au nevoie de barbati pentru a obtine ce doresc nu multe vor mai suporta umilinte, batai, semi-sclavagism si altele de genul doar pt a avea langa ele un barbat pentru perpetuarea speciei.
    Si nu e dreptul tau sa imi spui mie ca motivatia mea e eronata atata timp cand suntem ambii fiinte inteligente si stim foarte bine ca cine tipa mai tare are intotdeauna \”dreptate\”. Eu zic ca nu ai dreptate. Si tu imi spui ai.. si etc.. ne invartim in cerc. JUst get over it, n-ai cum sa schimbi unele lucruri.
    Eu nu vreau sa demonstrez nimic altceva decat ca in ciuda a ceea ce sustii tu, homosexualitatea nu este o boala. Face parte din diversitate. Si va fi acolo indiferent ca vrei tu sau nu. Asa cum parinti heterosexuali produc copii homosexuali, regula inversa e valabila. Adica sunt la fel de multe sanse ca niste parinti gay sa aiba copii heterosexuali. Singura diferenta e ca cei din urma vor fi mult mai toleranti fata de restul lumii, pt ca stiu exact cu ce s-au confruntat parintii lor.
    Si daca tot o luam cu evolutia si cu laboratoarele din diverse state care au descoperit nu stiu ce.. In general acele laboratoare se afla in state in care cuplurile homosexuale se pot casatori si isi pot trai viata in liniste. Culmea, nu?

    Fireheart – nu-ti doresc decat aberatie placuta! Chiar esti amuzant.

  27. @ ROZ

    da, ai dreptate, nu te contrazic

    tocmai de asta, dupa cum am zis mai sus, designer-babies in toata puterea cuvantul, e peste cca 20 ani minim

    Intr-adevar, nu se poate (si nici nu ar trebui sa se poata!) inlatura elementul hazard din supravietuire si selectie

    gandeste-te la selectie ca la un joc de carti la cazino

    poti primi 2 seturi de carti bune si iese un copil minunat

    dar poti primi insa o carte proasta, iar copilul e nenorocit pe viata

    genetica scoate cartile rele din pachet, lasand selectia hazardului sa lucreze doar cu carti bune

    trebuie inteles bine si asta e IMPORTANT!!!

    Genenitca **NU** inlatura cu totul, factorul Hazard !!!

    Inlatura numai acele elemente oribile cu adevarat, cum ar fi genele ce dau boli oribile (cancer la san, boli neurodegenerative etc)

    in ce priveste aspectul de upgrade (inteligenta, infatisare etc) si aici Hazardul isi joaca rolul in continuare

    genetica da numai o posibilitate f ridicata (peste 80 %) ca acel copil sa aiba transaturile imbunatatite

    daca acel copil are in gene 20 posibilitati bune si numai 10 se pot realiza, acel copil castiga ruleta vietii
    ——————————————————————————————
    @GOTETTE

    la fazele cu Hitler am ras de am murit sincer 😀 😀 ms

    nu stiu daca sunt mic sau nu, am cca 1.77 78 kg, format mediu

    nu sunt nici atletul perfect, dar nici cartof de canapea sau un obez de nu pot sa ma misc

    ma crezi sa nu, paradoxal, pana pe la 7 – 8 ani, aveam par blond si ochi albastri !!!!!

    stiu asta, fiindca pe langa marturisirile alor mei si rudelor, am si poze cu mine cu par clar blond si ochi deschisi la culoare, la acele varste

    si nu, habar nu am de ce schimbarea radicala in brunet cu ochi caprui 😀

    referitor la faza ca copii se vor lua la bataie !

    sper ca nu la modul violent 😀 doar nu intentionez sa creez super soldati, ca il filmul acela

    insa competita va fi mult incurajata, astfel incat cel ce se ridica deasupra sa fie rasplatit adecvat, iar pierzatorii pedepsiti adecvat, (insa nici rasplata si nici pedeapsa la extreme)

    —————————————————–

    reproducerea fara partea masculina e o adevarata catastrofa pt specie, si in mod cert, duce la slabirea speciei pana la extinctie

    motivul ?

    Ca sa raspunzi la asta, raspunde la intrebarea — de ce avem 2 sexe diferite ?

    Si mai bine …..o intrebare si mai buna: de ce 95 % din speciile vii (plante si animale) au 2 sexe diferentiate ?

    raspunsul e pe cat de simplu, pe atat de categoric — vitalitate si evolutie!

    masculul si femela contin amandoi factori evolutivi diferiti, dar care se completeaza

    inlaturarea unuia, in favoarea altuia, nu va face decat sa duca la slabirea progresiva a ,,supravietuitorului\’\’ pana la extinctie

    au fost facute experimente cu reproducerea asexuata si la animale superioare (maimute), dar descendetul rezultat, desi viabil si compatibil cu viata, era vizibil mult mai putin viguros si pregatit

    stiu ca poate acu o sa zici ,,lasa ca Genetica ta iubita ne ajuta sa imbunatatim\’\’, dar nu merge asa !

    genetica lucreaza cu ce are la indemana … or ,,ingredientele\’\’ la care faci tu referire, vor fi mult slabite, reduse calitativ, pentru a suplini efectiv lipsa elementului masculin

    e acceasi diferenta intre mancarea semipreparata de la hypoermaket si aia naturala, facuta cu mana ta

    solutia de care zici tu, ar fi doar o amanare a extinctiei speciei umane, nicidecum evolutie (in ipotetica situatie a disparitiei tuturor barbatilor datorita unui factor oarecare)

    ————————————————————————————————-
    Evolutia ne arata ca in ciuda faptului ca indivizii pot fi extrem de apropiati, viata in general, ii departajeaza mult

    Chiar daca am avea 100, 1000 etc de copii upgradati, posibilitatile lor in viata vor fi extrem de diferite datorita, printre altele, unui lucru pe care Genetica nu il poate controla ( INCA !!!) — liberul arbitru !

  28. Homosexualitatea NU face parte din diversitate!

    Oamenii albi, negri, asiatici, cu ochi caprui, albastri etc, fac parte din diversitate !

    Deoarece acele caractere diferite asigura vitalitatea rasei (nu uita! regula de aur a geneticii — variatie genetica)

    ori homosexualitatea NU e o variatie, fiindca nu ajuta cu nimic specia ! intelegi ?

    homosexualitatea e pur si simplu, o mutatie oribila, si nimic mai mult
    (exact ca si distrofia miotonica, alzheimer, cancerul la san etc)

    nu are nici un beneficiu asupra speciei, nu intareste, nu aduce variatie genetica pt ca aia nu se pot reproduce ( MOTIV CRUCIAL!), pe scurt, nu aduce NIMIC la masa evolutiei umane!

    variatiile enumerate la inceput chiar fac ceva util si necesar speciei!

    unicul ,,rost\’\’ (remarca ghilimelele), e ca datorita ei, O.N.G-urile ce se ocupa cu ea, sug ca niste lipitori mai multi bani de la guvern (de fapt, din buzurnarul alora ce muncesc cinstit)

    speranta mea (si nu numai, te asigur!), e ca prin designer-babies, vom putea suprima total gena (sau grupul de gene) ale homosexualitatii

    alternativ, daca asta nu va fi posibil, sa gasim un tratament genetic pt aceasta oribila boala
    (o idee e creearea unei variante mutante a virusului gripal, in care piesa principala, ARN, sa fie inlocuit cu o gena antidot la grupul de gene mutagene al homosexualitatii, si implantate in acea persoana)

    ideea nu e noua deloc, si deja s-a folosit cu un grad ridicat de succes in alte afectiuni (cum ar fi cele ale ficatului sau ale hemofiliei)

    nu e nimic rau in a preveni ca oamenii homosexuali, infractorii violenti si inraiti, ucigasii etc, sa fie castrati si preveniti de la a se inmulti, deoarece sunt sanse enorme ca si urmasii lor sa fie la fel de defecti ca si ei

    stiu ca poate urlati ,,drepturile umane animalule!\”, dar bag de seama ca lumea se preocupa doar de drepturi, oblgiatiile ramand undeva in umbra

    drepturile ar tre sa fie reflexive! (adica le ai in masura in care le respecti — SCURT!)

    de asta, infractorii azi au atata curaj,…..stiu ca fraierii ce cred in drepturile umane pana la fanatism, nu le vor face nimic, si deci vor continua sa ucida, violeze etc in veselie

    daca insa ar siuporta consecintele pt faptele lor (pedeapsa capitala, interzicerea la reproducere etc), in timp, nu numai ca numarul lor s-ar imputina drastic, dar le-ar da serios de gandit la viitori eventuali infractori

    OBS: remarcati ca ma refer la aia violenti, nenorociti cu adevarat, nu la X ce fura o guma din magazin

  29. @ GORETTE

    te inseli amarnic cand zici ca parinti homo pot avea copii hetero, fiindca e clar ca esti total pe dinafara ce inseamna, fie si conceptual, educatia unui copil

    fiindca daca ai fi stiut, nu spuneai asa idiotenie (scuze, dar asa e!)

    ar trebui sa stii ca un copil invata IN PRIMUl RAND — din ceea ce vede !!!!!
    si mai mult….in marea majoritate, va face ce vede !!!!

    asta se stie inca dinainte de Freud si epoca moderna !

    in lumina acestui argument, un copil normal pe mana unui cuplu homo e condamnat practic

    rolurile sociale ale femeii si barbatului se deprind si prin educatie, asa se formeaza membrii viitoarelor familii ce vor avea viitorii urmasi !

    or ce drequ sa mai invete ala despre familie normala, cand la el normalitatea insemna doua penisuri intrand in anusuri ?!?

    iar eu sunt barbat burlac 😀 nici macar nu am copii si tot stiu mai multe ca tine…. EMBARASSING

  30. Esti sinistru.
    Auzi tu, mister care visezi la oameni perfecti, daca ti s-ar naste un copil gay, ai mai fi la fel de convins ca trebuie castrat?
    Sau te-ai duce chiar tu de buna voie sa fii castrat ca sa fii sigur ca nu mai dai nastere si altui copil gay?

    Vai de capul tau!

  31. WTF? Reproducerea fara partea masculina e o catastrofa pt specie? Pe ce lume traiesti? Poate nu stii cati barbati sunt sterili sau infertili la ora asta.
    Sperma artificiala e deja o realitate. S-au nascut soricei din spermatozoizi obtinuti din celule stem embrionare.

  32. si inca ceva: daca dintr-un cuplu gay nu poate creste un copil hetero, atunci cum apar gay din cupluri hetero?

    De acord, educatia are un rol, dar nu atat de mare.

    Ce te mai obosesti tu cu statutul de condamnat pe care il atribui gaylor! Stai tu linistit, gay-i o duc bine merci prin alte parti, in jumatatea civilizata a lumii! Unde pitecantropii au disparut, nu s-au inmultit ca aici!

    Ba baiete tu iti dai seama ca daca ai trai acolo s-ar uita aia la tine ca la o dihanie? Ca tu ai fi ala exclus, marginalizat, etc.? Ca nu te-ar invita nimeni niciunde, ca toti s-ar feri de compania ta?

  33. Ooo, esti burlac? Nu-i exclus cand vei incerca sa faci un copil sa-ti dai seama ca nu poti. Ai sa te inchini cu doua maini la ala care o inventa sperma umana artificiala.
    Pana una alta, cand iti spune unu ca esti beat il injuri, cand iti spun doi…. cred ca e cazul sa te duci la culcare.

  34. Imi doresc ca asta sa fie ultimul meu post.
    1. Eu nu ma simt o mutatie oribila. Daca tu iti permiti sa vorbesti asa despre o alta persoana, fara ca sa ai habar cine este si ce reprezinta pentru societate trag concluzia ca esti limitat si obtuz. Punct.
    2. Nu ai dreptate. Pentru ca asa cum au mai spus si colegii de discutie de mai sus, asa cum ies copii homo dintr-un cuplu hetero si indiferent de cat de mult sunt educati in sensul hetero ei nu ies asa pt ca inerent nu au cum sa fie altfel, asa vor fi intotdeauna copii hetero din cupluri gay. Cunosc personal cazuri, deci nu ai cum sa contrazici ceea ce nu cunosti. Deci nu, nu este o idiotenie.
    3. Tocmai pentru ca nu ai copii, habar nu ai ce inseamna educatia unui copil. Deci nu-ti mai da cu parerea. Embarassing este chiar ce faci tu: fara copil, dar te dai rotund ca stii ce inseamna asta. Get real omule si lasa-ne.
    4. Chiar esti sinistru, foarte serios.
    5. Daca homosexualitatea in opinia ta nu a ajutat cu nimic specia umana ce spui despre toti oamenii gay care i-au marcat istoria si cultura. Ai auzit de Shakespeare, Oscar Wilde, Leonardo da Vinci si sute si sute de oameni mai destepti ca tine si ca noi? Tu cum Dumnezeu indraznesti sa te consideri superiori acestora? Oare cum ar fi aratat lumea aceasta fara ei?
    6. Du-te si dormi acolo la tine in pestera, ca esti in afara acestei conversatii.

  35. @GIGI

    Referitor la faza cu barbatii sterili ….

    E adevarat ca exista si barbati sterili multi.

    Dar sa stii ca si multe femei sunt sterile, si nu ar putea avea un copil nici daca ar fi violate in grup.

    din fericirea, ponderea sterililor (barbati si femei) e minoritara fata de cei ce pot si au copii (altfel, populatia planetei ar scadea drastic)

    or aici nu vorbeam de barbati sterili, ci de dezastrul genetic daca inlaturi oricare din jumatatile dimorfismului sexual

    daca jumatatea barbateasca era inutile (sau cea femeieasca), Evolutia ne-ar fi facut hermafroditi, ca melcii, si ar fi terminat discutia

    iar noi nu am fi irosit spatiul pe site cu ceva atat de stupid

    trebuie sa iti intre bine in cap, ca desi e posibila obtinerea de urmasi prin inmultire asexuata, acestia insa sunt drastic inferiori fata de cei rezultati prin inmultire normala

    si sa stii ca pana si speciile hermafrodite (melcii) recurg la inmultirea hermafrodita doar la disperare, daca nu gasesc un partener

    nu ti-ai pus intrebarea, de ce speciile dominante sunt TOATE cu un puternic dimorfism sexual ?!

    —————————————————————————

    @ ANDRA

    copilul gay ce rezulta din cuplurile hetero e ori o greseala genetica, ori efectiv, din cauza imprejurarilor sociale (anturaj, familie destramata, el sta la internat de baieti sau armata etc), reperul sau de valori get fuu cked up bad …

    deci iarasi revenim la influenta mediului

    si daca subestimezi importanta educatiei in viata unui copil, inseamna ca esti reprezentativa pt iresponsabilitatea care se vede azi

    la ce ma refer ?
    parinti ca tine, ce zic ,,lasa, educatia nu conteaza atat\\\’\\\’ si isi lasa copii de cap, multi ajungand delicventi sau mai rau

    da, te rog, subestimeaza rolul educatiei …. ,,interesanta abordare\\\’\\\’ (remarca ghilimelele)

    e EXACT scuza inventata de parinti ce nu au chef, timp sau loc de copii in viata lor …. de cariera, ocupata etc

  36. @ ANDRA

    In lumea occidentala (SUA etc), gay o duc bine si in esenta nu am nimic cu ei

    atata timp cat raman in lumea lor, departe de lumea astora, ce inca sunt atrasi de sexul opus, asa cum e normal, FINE!!!

    sa aib o viata paradisiaca, utopica din partea mea, iar noi astia normalii, san e zbatem cu servici de 12 ore, salariu mic etc

    De fapt, daca ai fi atat de informata cum pretinzi, chiar si in tari liberale gen SUA, gay nu sunt de capul lor !!!!

    chiar de curand au fost cateva scandaluri soldate cu anularea unor nunti intre gay (precum si cu anularea unei nunti a unui cuplu gay in care unul din ei s-a imbracat ca femeie, inseland preotul…cum drequ a reusit habar nu am :D)

    crede-ma….chiar si n Occident, gay nu sunt de capul lor !

    nu au dreptul la casatorii. si nici la adoptii, si in mod cert, nu au nici dreptul sa faca manifestatii de masa ca sa aibe aceste drepturi, adica nu au voie sa iasa in forta

    nu de alta, dar in occident, daca incerci asa ceva (cu iesirea in forta sa obtii drepturi etc), in afara de a iti lua un baston de cauciuc peste gura, nu reusesti alttceva
    tu crezi ca aia in SUA sunt prosti ca noi romanii ?!

    acolo GAY sunt TOLERATI !!! NIMENI nu ii pupa in fund (doamne fereste!)
    doar aici tu si cei ca tine ii gadilati la ….. nu mai zic ….

    —————————————————————————————

    @ GIGI

    gigi, daca nu voi putea face copil in mod normal, nu e nici o tragedie!

    ai auzit de fertilizare in vitro cu materialul MEU genetic ?!?

    welcome to the…. PRESENT!!!

  37. Ce vorbesti tu, baietel fioros si viril ce esti?
    Hai sa te informez: casatoriile intre gay sunt legale in Spania, Belgia, Olanda, Canada si unele state americane. Alta 20 (atentie, 20) de state europene recunosc parteneriatul civil. In curand vor fi mult mai multe, iar Romania va trebui si ea sa se alinieze. Si mai faci o confuzie: SUA, ca intreg (atentie, Sua nu se limiteaza la New York) nu e deloc liberala, e o tara de puritani, e tara cea mai puritana din lume. Liberale sunt Olanda, tarile nordice, astea sunt tari liberale, cu o democratie reala.

    In ceea ce priveste iesitul in strada, tu pe ce lume traiesti? Nu au auzit de paradele lor? Nu stii ca in New York, Rio, Berlin etc se aduna cu ordinul sutelor de mii/ milioanelor? iar la noi se scandalizeaza cretinoizii aia de la noua dreapta de prezenta a 100 de gay in strada! Normal ca ies in strada. Tot timpul, inclusiv cu obtinerea egalitatii de sanse intre sexe, cu castigarea drepturilor negrilor etc, s-a iesit in strada! E forma de protest cea mai normala, modul prin care ii poti face pe ceilalti constienti de existenta ta, de drepturile tale.

    In ceea ce priveste faptul ca gay-i apar din familii de dezaxati, delincventi etc, asta e un cliseu cretin fara nicio baza stiintifica. Intreaba-l pe Bucurenci, de pilda, asta ca sa-ti dau un exemplu la indemana, in ce fel de familie a crescut. Ma rog, omul e bi, dar prea putin importa in cazul de fata. Am cunostinte gay care provin din familii perfect normale, bine situate social etc. Si nu, nu i-a violat nimeni in tabara, nici nu i-au maltratat parintii. Tu cred ca n-ai vazut gay decat in filme de sustii atatea aberatii.

  38. Si la urma urmei, cu ce te afecteaza pe tine cine cu cine se culca, cine cu cine se insoara, cine cu cine se inmulteste? De -asta nu poti tu dormi noaptea? Cu ce-ti afecteaza tie masculinitatea, pe a ta, si pe a copiilor tai programati genetic? :))))))))

    Du-te mai bine si cerceteaza ca acum ti-o iau astia inainte si scot pe banda niste copii mai performanti decat ai tai. O sa vezi ce o sa mai plangi in pumni ca odraslele altora vor face caca roz si parfumat, iar ai tai verzui-maroniu-movuliu. CaH! Eu zic sa scapi de ei din primele luni de viata ca sunt niste exemplare neperfomante, niste esecuri, niste REBUTURI ale naturii! Nu merita sa investesti bani in ele, din moment ce ROI va fi foarte mic sau chiar deloc!

    Live and let live!

  39. Nu, Andra, ai dreptate…nu ma afecteaza

    Insa e deranjant sa vezi cum anormalul e categorisit ca…normal, ca diversitate

    S-ar putea sa deranjeze la modul rau, pe viitorii copii care in loc sa inteleaga ca normalitatea e barbat si femeie, vor intelege ca normal e si barbat/ barbat si femeie/femeie

    atunci fii tu sigura ca numarul familiilor va scade inca si mai mult, si desigur odata cu asta si numarul celor nascuti pt a ii inlocui pe cei batrani

    ——————————————————————————-

    de curand, statistici efectuate in tarile dezvoltate arata scaderi masive ale natalitatii !!!
    cuplate desigur, cu cresteri masive ale ratei divorturilor in cuplurile normale

    desigur, putem invinovati multi factori (stresul, lipsa banilor etc), dar realitatea obiectiva e ca acestia *NU* sunt factorii primordiali

    nu uita, ca la inceputul Revolutiei Industriale, marea parte a lucratorilor aveau un grad de confort mult mai scazut, dar ponderea familiilor era mult mai mare, iar gay erau tinuti in frau bine de tot

    aici e si dilema….e vorba de coruperea si distrugerea valorilor, intelegi tu ?

    cand faci propaganda la ceva anormal, ca familia gay, INEVITABIL, scazi din prestigiul si valoarea familiei normale

    MOTIVUL? cele 2 sunt ca lumina si intunericul …. nu ai cum sa o maresti pe una, fara a o miscsora pe cealalta

    cupplat cu alte cauze, gen: cariera, timp liber mai mult, autopdescoperire etc (cauze ce nu sunt rele deloc astea in sine), dar astea si cauza gay sunt ca un cocktail Molotov pt familia standard

    e vorba deci de coruperea valorilor si inversarea lor

    articolul de mai sus, in loc sa indemne persoanele suferinde de aceasta boala, sa caute ajutor profesional (psihologic etc), mai degraba le absolva

    nimeni nu cere uciderea lor in masa (cum eronat zicea o interlocutoare de mai sus), dar observ ca nimeni (inclusiv cei ce scriu articole) nu face nimic sa ii indemne pe acesti suferinzi sa caute ajutor

    pricepi acum de ce fenomenul gay e atat de rau ?

    si acum va las in auto-iluzionarea voastra ca ,,gayy sunt buni pt societate, gay sunt minunati, aduc diversitate etc\\\’\\\’

    desigur, doamne fereste sa va amintesc ce rol crucial au avut (si inca au !) gay in raspandirea unor maladii mortale, ala SIDA, ca va stric iluziile si doamne fereste! nu as dori sa confirm ca gay sunt o anormalitate

    nici nu voi aminti faptul ca marea majoritate a bolilor necrutatoare cu transmitere sexuala in randul lor a aparut, si nu la hetero…dar ma opresc… nu vreau sa va daram iluzia unei lumi gay romantice

  40. Sunt suferinzi doar in capul tau. Crede-ma, in lumea reala, sunt la fel de fericiti si sanatosi ca tine. Iar faza cu raspandirea bolilor venerice e o prejudecata crasa la care credeam ca s-a renuntat de vreo 10 ani incoace si ca reprezinta doar falsul argument la care apeleaza habotnicii care cred ca asa ii pedepseste Dumnezeu, dandu-le nu stiu ce virus mortal. Cam ce fel de ajutor vrei tu sa caute? Spune concret.

    Oricum expresii ca \”tinut in frau\” demonstreaza cu prisosinta mentalitatea de tip fascist pe care o ai.

    Plus ca ti-au fost adresate niste intrebari la care te obstinezi sa nu raspunzi.

    Mereu m-au speriat oamenii care au doar certitudini. Nu si intrebari. Tu esti unul dintre ei.

  41. 1) Nu cred in Dzeu (cel putin, nu cel biblic)

    2) Daca te-ai informa, ai afla cu siguranta, ca HIV si multe alte maladii xu transmitere sexuala, au explodat la inceput, in randul acestor comunitati, apoi infectand si oamenii normali

    de fapt, nu e nici un mister asta.

    negarea inseamna doar sa iti bagi capul in nisip, ca strutul.

    stiu ca nici cei hetero nu sunt feriti de asemenea boli, corect si nu are rost sa negam.

    dar sa negi faptul ca in randul hay lor, hiv face ravagii mult mai ceva ca la hetero, inseamna sa fii :
    a) oarba
    b) reavoitoare
    c) partinitoare

    nu, nu cred in nicio pedeapsa de a lui Dzeu

    pedeapsa lor e boala lor.

    ***si sa stii Andra, ca o multime de oameni suferinzi de cele mai mutilante boli psihice se simt f bine, pana in stadiile finale !***

    exact asta e si simptomatologia fenomenului gay — fii tu insuti, simte-te bine.

    in fiecare moment, sunt ZECI de MII de pameni gay care simt, la modul oribil, pe pieleea lor, adevarul a tot ceea ce am zis !

    sunt macinati pana la moarte de terifiantul HIV (si pleiada de boli groaznice ce il insotesc) si sunt perfect constienti ca daca erau hetero, riscul era mai mic (drept e …nu e anulat riscul, dar mult mai mic)

    nu uita ca marea majoritate hetero ce iau virusul nu il iau prin sex, ci prin contact cu fluidele celor bolnavi (folosirea acelorasi obiecte in comun, de pilda prosoape, cani, tacamuri sau prin instrumente medicale nesterilizate corespunzator)

    crezi ca e intamplator ca marea parte a efortului anti HIV e concentrat in comunitatile gay ?!

    acum, daca esti amabila, du-te tu la acei gay ce sufera de pe urma stilului lor de….viata, si zi-le si lor, te rog, daca ai curaj: ,,e in regula sa fiti gay! aduce diversitate! ignorati faptul ca sunteti ucisi lent, fara drept de apel\’\’

    apoi vino si zi-mi cum a mers

    PS stiu ca asta ti se poate parea macabru, dar e usor sa iti spui…parerea.
    eu aduc si REALITATEA obiectiva drept argument, si mai obiectiv ca suferintele unor oameni ce sufera mai ales, din cauza a ce zic eu, nu cred ca exista

    acu zi-mi tu de un caz contrar, cand a fi gay a vindecat de HIV pe cineva …..

  42. @ ANDRA

    M-ai intrebat ce ajutor sa caute oamenii gay

    am mai zis-o de multe ori — pe moment, pana la dezvoltarea pana la perfectiune a terapiilor genetice de selectare a embrionilor sanatosi si inlaturarea celor defecti, ajutorul psihologic

    un psiholog poate afla, pe langa cauzele de ordin genetic, daca mai sunt si alte cauze care l-au determinat sa devina gay (batai, poate chiar un viol gay, crescut intr-o familie gay – slava Dlui ca asta nu prea se intampla)

    tot un psiholog ii poate recomanda o anume terapie, fie d.p.d.v. comportamental, fie medicamentos, fie ambele

    daca manifesta vointa, daca accepta ca ordinea fireasca e impreunarea sexelor opuse, daca isi repara valorile corupte, reusesc sa se bucure de viata aproape la fel ca un hetero si, daca nu s-au infectat inca, isi maresc sansele sa evite infectia cu totul

    de HIV, nimeni nu e imun corect, dar cu un stil de viata corect (1 partener stabil care si el sa nu fi avut o viata promiscua etc), poti trai sanatos si mult

    ziceai ca nu am intrebari

    am, dar in anumite lucruri, cand deja cartile sunt pe masa….ce sa intrebi ?!

    ,,boala\’\’ omenirii actuale pare sa fie invartirea dupa deget….eu spun lucrurilor pe nume

    nu e frumos, romantic, idealist…..dar e REALIST!

    si credema…..realitatea, HIV, sifilis etc nu au citit manifestul drepturilor gay!

  43. Du-te tu la un psiholog si zi-i: \”Domnule eu sunt gay. Vindeca-ma!\” sa vezi ce raspuns primesti.

    Nu vad de ce iti imaginezi tu neaparat ca gay-i trebuie sa duca o viata promiscua cu multi parteneri. Nu-ti trece prin cap ca pot fi la fel ca mine si ca tine? Ca se pot indragosti si pot ramane cu un partener chiar toata viata?

    Asta e o alta prejudecata cum ca gay-i fac sex cu oricine si oricand.

    Poate ca n-ai auzit, dar exista pe lumea asta prezervativ. Pe care il pot folosi si ei. Si crede-ma, ei au o educatie sexuala mult mai solida decat cei hetero tocmai fiindca au auzit de incidenta bolilor venerice (bine, asta se intampla acum 30 de ani, dar ce mai conteaza) in randurile lor.

    Ce inseamna valori corupte? Oamenii astia muncesc ca si noi, contribuie prin ceea ce fac la progresul omenirii, lucreaza chiar si in laboratoarele alea de care vorbesti tu cu atata respect.

    Nu numai gay-i au boli. De fapt, clientii alora de stau pe la matasari si care n-au auzit de prezervativ sau daca au auzit cred ca le fura din virilitate, sunt niste nespalati hetero.

    O alta idee fara suport stiintific: toti gay-i au suferit o trauma, un viol etc. Tu chiar nu poti accepta faptul ca sunt gay care nu au patit nimic de genul asta?

    Iti dai seama ca daca ai trai in alta tara, o alta normala unde nu exista personaje gen BEcali, Vadim, Eba, ai fi privit ca o ciudatenie? Si ai fi trimis la psiholog? nu stiu daca iti dai seama cat de bizar esti tu, asta care vorbeste intruna de normalitate. Hai ca esti aproape hilar.

    De-abia astept sa te vad ce o sa faci cand se vor legaliza si la noi casatoriile (e o certitudine ca se va intampla) sau macar parteneriatele civile. Te duci sa-ti dai foc in fata la guvern? :))))))) iti legi o pancarta pe care sa scrie \”Eu sunt singurul normal!\”? Sa fii sigur ca vei atrage atentia medicilor. Si vei primi ajutorul pe care il recomanzi tu altora.

  44. \”nu uita ca marea majoritate hetero ce iau virusul nu il iau prin sex, ci prin contact cu fluidele celor bolnavi (folosirea acelorasi obiecte in comun, de pilda prosoape, cani, tacamuri sau prin instrumente medicale nesterilizate corespunzator)\”

    Poftiiim? Se ia HIV de pe cana? De pe prosop? Du-te si te culca. Repede!

  45. PARADOX

    Daca un om purtator de HIV stranuta puternic in directia ta …. tu ce vei face ?

    Te vei duce linistit acasa, la iubita/ iubit, al piata, la servici ?

    NU! primul lucru …..iti garantez eu (si daca zici ca nu, esti mare mincinos)…iti faci testul HIV !

    si te-as intelege, asa e si normal!
    ————————————————————————————————

    or daca un om infectat bea dintr-o cana si o lasa pe masa, apoi bei si tu …..

    intrebarea mea pt tine este — iti place ruleta ruseasca ?

    do you feel lucky ? do ya … ?

    cat de mare zmeu si tare te dai …
    iti GARANTEZ pe 2.000 Euro CASH bani jos, ca daca mergem la un centru de copii infectati cu HIV si iti dau sa bei dintr-o cana din care abia a baut un copil de acolo, sau sa folosesti o furculita abia folosita de el, NU O VEI FACE!

    vei gasi probabil zeci de motive sa nu o faci!

    stii la fel de bine ca si mine ca laitmotive gen: ,,hiv nu se ia prin lichide ramase pe obiecte etc\’\’ sunt doar atat – licente artistice!

    da, e corect, saliva umana e f eficienta in a omora virusul (datorita concentratiri de O2 ridicata)

    da, e corect, poarta de intrare STANDARD nu e prin cavitatea bucala (decat daca e ranita etc) – asa zice manualul !

    dar stii foarte bine ca si mine …..ca **NU ** procentul de 95 % de virusi omorati prin saliva e ingrijorator ……

    ci acel UNIC mic virusel ce a supravietuit ….

    e tare usor sa te dai zmeu al Dreptatii sociale nu ?

    DISCLAIMER: nu pledez pt izolarea si izgonirea oamenilor infectati cu HIV, nu. Pledez doar contra IPOCRIZIEI acute de care sufera unii ce se bat cu pumnii in piept, dar daca ar fi pusi in fata faptului, ar da inapoi ca Aghiuta din fata tamaiei

  46. Si doar asaa….sa fac lucrurile si mai picante…. prezervatizul NU asigura 100 % aparare contra HIV, deoarece capsula de virus e MAI MICA decat porii din latex ai multor prezervative!

    prezervativul NU e destinat opririi virsului in sine pt ca nu are cum sa il opreasca, insa opreste lichidele ce poarta virusul, implicit si virusul (deci in mod indirect)

    practic, il folosesti si stii ca ai o mare sansa sa nu ……

    meh! va las pe voi, zmeii dreptatii, sa jucati ruleta!

  47. si io-ti garantez tot pe aceeasi bani ca daca mergem acum la un psihiatru tu nu iesi de acolo fara reteta. da-mi mie cuvantul exact din care ai dedus ca as fi un zmeu al nu stiu cui, sau ce balarii zici tu acolo. unde naiba e ipocrizia aia? da-mi exact citat. ai spus o prostie cat tine de mare si te-am contrazis. asta-i tot. n-am zis ca nu mi-e frica de virusul asta, ca doar ii e frica oricui cu mintea intreaga, n-am zis ca as lua acasa toti bolnavii din lume ca sa-i culc in patul meu si sa-i spal pe dinti cu periuta mea.

    da tu zici ca marea majoritate a heterosexualilor au luat hiv nu prin sex ci prin pahar, ceea ce e o prostie cat tine de mare. nu-mi veni mie cu procente si cu saliva care omoara lilieci. ca ai vazut tu ca ai gresit si ai dat repede un sarci dupa niste procente si niste explicatii pesudo-stiintifice. probabil stii si tu foarte bine ca daca hiv s-ar lua de pe pahar si de pe prosop acum am fi bolnavi si eu si tu si prietenii tai si parintii tai. doamne fereste!!! probabil stii si ca majoritatea bolnavilor, gay sau hetero, au luat-o prin sex, nastere sau ace de seringa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.