fbpx

Cand chiria ne tine impreuna

Viata nu se sfarseste dupa despartire. Sau cel putin, asa ar fi ideal. Dupa ce o relatie se incheie, nu avem de tratat si de doftoricit numai o inima ranita, ci sunt si o multime de aspecte practice care ne sacaie si carora trebuie sa le gasim o rezolvare.

De exemplu, una dintre cele mai incomode situatii apare in cazul in care am impartit aceeasi casa. Daca nu sunteti cumva fiice de multimilionari, daca nu aveti prieteni care sa va primeasca la ei pentru o perioada sau rude binevoitoare, va trebui sa impartiti acelasi spatiu, cu exul, asta in cazul in care printr-un gest de cavalerism acum aproape pe cale de disparitie nu se hotaraste el sa plece.

Stiu, este extrem de dificil sa trebuiasca sa infrunti latura materiala a vietii cand ai probleme mai presante, cum sunt cele care tin de “corazon”. Sa plangi, sa-ti blestemi zilele, pe ale tale sau mai bine, pe ale lui, si in acelasi timp sa stai in brate cu Anuntul imobiliar, sa incercuiesti oferte, sa selectezi, sa injuri preturile aberante de pe piata, sa pleci la vizionari de apartamente, sa negociezi, sa iei legatura cu o firma de mutari nu este tocmai o sarcina pe care sa arzi de nerabdare s-o duci la bun sfarsit.

Sigur, ideal ar fi sa gasesti suficienta putere in tine si mijloacele necesare pentru a te rupe cat mai repede din mediul in care s-a consumat relatia ta. Dar sa fim realiste. Uneori, de multe ori, asta nu se intampla.

Faza cu facutul valizelor si disparutul cat ai zice “peste” spre alte zari, ceva mai luminoase, se intampla mai mult in filme. Marturisesc ca am avut mereu un sentiment de invidie fata de cele care inchid usa in urma lor, fara sa se uite inapoi, vijelios si pline de incredere. Sunt fetele descurcarete, fetele care se remonteaza pe parcurs, care sar peste etapa de “convalescenta”, aruncandu-se cu capul inainte in lumea cea mare si plina de posibilitati.

Desigur, mai exista si situatia in care o iubire moare de batranete, ca sa zic asa, in mod natural, fara “asasinate” bruste si sangeroase. In astfel de cazuri, sansele sa ramanem in termeni amicali cu fostul sunt mult mai mari, nu mai trecem prin faza de “dusmani”, de ura incrancenata, cand mai avem putin si-i otravim cafeaua dimineata.
Dar chiar si intr-un astfel de scenariu, convietuirea se poate transforma intr-o proba dificila, fiind un sport cu reguli ce trebuie respectate pentru confortul si linistea noastra interioara. Exista cupluri care au ramas sa locuiasca impreuna, din diferite motive, dupa despartire, vreme indelungata. Unii dintre ei chiar au reusit.
Una dintre prietenele mele sta cu fostul ei in acelasi apartament de peste doi ani de zile.

Citeste si:  Cum sa eviti certurile inutile

Daca la inceput, a fost un soc pentru toata lumea, acum parca am si uitat ca cei doi imparteau pe vremuri si dormitorul si multe alte lucruri. Nu par altceva decat buni prieteni. Secretul ar consta se pare in respect si dialog. Exista, bineinteles si un set de reguli. Fiecare trebuie sa bata la usa, sa respecte starile celuilalt (nu se simt obligati sa dea explicatii daca nu au chef de vorba, de exemplu), sa nu puna intrebari. Mentionez ca in acest interval, fiecare a avut alte relatii, iar noii parteneri s-au impacat mai mult sau mai putin cu prezenta fostului/ fostei. Amandoi se declara multumiti de “contractul” pe care l-au incheiat.

Cred ca unul dintre cele mai cumplite lucruri cu care ne infruntam dupa ce ne despartim de cineva este renuntarea la a mai face acele gesturi care faceau cumva parte din nou, devenisera reflex. Daca m-am obisnuit sa dorm intr-un anumit colt al patului, cum sa umplu tot spatiul acela pe care tu l-ai lasat liber? Cum sa pretind ca nu sunt chiar atat de afectata daca esti bolnav? Cum sa renunt la a mai face cafea pentru doi, gandindu-ma ca asa e mai sanatos pentru mine, pentru amandoi?

Din aceasta perspectiva, ma intereseaza aceste mecanisme, modul in care ajungem sa ne adaptam noii stari de fapt, sa renuntam la un anumit tip de afectiune pentru a adopta o alta atunci cand obiectul ei se pastreaza in imediata apropiere.

Citeste si:  Impartirea sarcinilor

Trucul nu are sanse de realizare decat daca despartirea a fost acceptata complet, de ambii parteneri, in mod matur. Daca inca mai exista frustrari, dorinte, sperante, gelozii, impartirea aceluiasi apartament se poate transforma intr-un cosmar. Daca nu exista detasare, este ca si cum ne-am atinge mereu o rana, n-am lasa-o sa se cicatrizeze, ne-am provoca singure noi si noi hemoragii.
Nu putem spera la vindecare atata timp cat pe undeva, prin casa, sub pat, pe masa din sufragerie sau unde vreti voi, exista un cadavru care ne otraveste mintea si aerul pe care-l respiram.

Doar daca ne-am asigurat ca ne-am debarasat definitiv de el, ca i-am semnat certificatul de deces, ca l-am ingropat bine, intr-un loc sigur si la mare adancime si i-am facut si pomana cuvenita, putem trece prin cercul de foc al convietuirii cu un locatar cu un regim ceva mai special. Daca transformam insa relatia decedata intr-un bibelou de pus pe televizor, dand mereu cu ochii de el, mirandu-ne de hidosenia lui si intrebandu-ne in acelasi timp de ce nu-l aruncam la pubela, lucrurile se vor taragana. Insuportabil.

Un comentariu
  1. Un articol teribil de realist!!! Pacat ca nu ne permitem si noi, astia mici, cu 200 – 300 euro salariu sa procedem intr-un mod normal si decent, pana la urma. Dar si mai rau exista urmatoarea situatie: cunosc cazuri de relatii deosebit de violente, in care unul nu mai are absolut nici un sentiment de respect fata de celelalt, si care totusi din cauza unui amarat de apartament luat impreuna, isi distrug vietile reciproc, pana la …… sfarsit…….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.