Cand ei se schimba…

Stiu ca nehotararea, incapacitatea de a se decide, este un atribut ce a fost privit ca fiind eminamente feminin. Barbatii se intreaba mereu cu un aer nehotarat “Ce mai vor si femeile astea?”. S-au scris carti despre asta, s-au purtat discutii interminabile, multi s-au angajat in dispute si nu s-a ajuns la nicio concluzie lamuritoare, care sa explice totul si sa ne lumineze pe toti.

Insa sunt convinsa ca si femeile se lovesc de multe ori de indecizia partenerilor lor, ca nu suntem noi cele care detinem monopolul asupra acestei tare si ca este mai mult o chestiune de ordin individual. De cate ori nu ati avut senzatia ca atitudinea, principiile, dorintele celui de langa voi s-au schimbat? Astazi ma intreb cum sa facem fata acestor schimbari, daca ele presupun si faptul ca persoana de alaturi este alta si ca nu mai stim pe cine iubim sau de ce iubim.

Ceea ce se poate dovedi si mai bulversant este o situatie in care alterarile de comportament pareau de-a dreptul inimaginabile. De exemplu, cand l-ai cunoscut era un tip conservator, care-si dorea o relatie stabila, inscrisa in niste limite oarecum conventionale, dar cumva a reusit sa te cucereasca, desi tu nu erai complet atrasa de acest stil de viata. Acum ar vrea sa va inscrieti intr-un club de swingers. Este socant, nu? E ca si cum am afla despre Monica Columbeanu ca s-a calugarit in secret. Cum sa accepti ca cel care iti spunea odinioara ca adulterul este un pacat capital incepe sa ia apararea diverselor personaje suspecte de el, ba mai mult, in lumina noilor principii, neasumate pe de-a-ntregul, incep sa ti se ridice si tie semne de intrebare, sa fii mai atenta la telefoanele pe care le primeste, la plecarile lui, la prieteniile pe care le leaga.

Ce este si mai dificil este ca tu nu te mai poti intoarce la vechiul fel de a fi. Intr-adevar, te-ai schimbat si ramai blocata in acea configuratie in timp ce el pare sa zburde vesel si fara griji pe noile taramuri. Ce s-a intamplat cu discursul lui de la inceputul relatiei? Unde s-au dus valorile in care credea atunci?

Sa ne intelegem. Nu este neaparat vorba ca am realiza o ierarhizare a lucrurilor in care credem. Ci de faptul ca sub ochii nostri, ca si cum ar fi lucrul cel mai previzibil din lume, discursul si comportamentul lor incepe sa se modifice sensibil. Suntem socate si nu mai stim care ne este locul pe noua lor harta de reprezentare. Uneori, trasarea noilor granite are loc dupa un eveniment major, important, care survine in viata lui. Alteori, starea lor mentala incepe sa se modifice pe nesimtite, imperceptibil, pana cand ajungem sa ne intrebam “Cine esti?”.

Constientizarea noii stari se impune cu brutalitate. Nu mai recunoastem persoana langa care dormim, cu care facem dragoste si cu care ne impartim zilele si parem incapabile sa luam o decizie. Greutatea vine si din atasamentul fata de vechiul mod de a fi. Desi vedem cu ochii nostri ca parca nici nu mai saluta la fel ca “inainte”, refuzam sa acceptam ca, pana la urma, omul pe care il iubeam a plecat si nu prea mai sunt sanse sa revina.

In cazul unor astfel de schimbari, nu exista preaviz. Nu ne trimite nimeni, de niciunde, niciun fel de avertisment. Sau poate, exista semne dar ochiul nostru este prea lenes si nu se pricepe sa le decripteze. Sa speram ca cel disparut se va intoarce este, in multe cazuri, o iluzie.

Puse in fata schimbarii, avem doua sanse: ne adaptam si noi sau, in cazul in care acest lucru ne pare dureros, parasim ringul. Oricum ar fi, procesul este anevoios si, daca acceptam sa ne mulam noi dupa noile tipare, nu avem niciun fel de garantie ca astfel ne va fi bine. Se poate dovedi un sacrificiu inutil.

Voi v-ati confruntat vreodata cu astfel de probleme? Ati avut momente cand ati trait impresia ca nu mai vorbiti aceeasi limba cu iubitii vostri si ca, in ciuda vocii ridicate, nu va auziti? In astfel de situatie, imi vine in minte o imagine: eu sunt la un capat al unui tunel in intuneric, tu esti la celalalt, nu ne vedem unul pe altul, iar sunetul ajunge distorsionat. In plus, mi-e teama ca daca ai hotari sa suprimi distanta care ne desparte, nu te-as mai recunoaste in clipa in care ai ajunge in fata ochilor mei. Oare ar trebui sa pun vesminte de doliu pentru cel disparut? Sau o tinuta de gala pentru noul-venit? In acest caz, nu cred ca as sti pentru ce anume inchinam paharul.