Te apropii de 30 de ani si nu manifesti nicio dorinta de a „te aseza la casa ta’. De fapt, tu consideri ca esti destul de bine asezata. Te simti bine acolo unde esti, te descurci si cu plata ratelor, si la birou lucrurile iti ies, din cand in cand te bucuri si de sagetarile lui Cupidon. Ai putea crede ca toate iti merg din plin.
Insa nu toata lumea crede la fel. Revistele iti dau statistici amenintatoare despre ovulele tale. Ti se spune cum ca ele sunt un bun perisabil. Te nasti cu ele si pe parcursul vietii tale ele mor in nestire, sunt masacrate in fiecare luna. Iar cele care raman in viata nu sunt tocmai performante, dotarile lor scad pe zi ce trece, sunt din ce in ce mai debile si mai inutilizabile. Primesti informatii, iei cunostinta despre decese, dar nici sa-ti iei haine cernite nu prea iti vine. Cu toate astea, lumea intreaga te ia de umeri si te zguduie si-ti spune: „Trezeste-te, fetito! Esti inconstienta? Astea mor, se duc pe apa sambetei si nu se mai intorc”. Si despre anii si tineretea ta ti se spune cam acelasi lucru.
Pe langa reviste (glasul lor poate fi aruncat in cosul de gunoi, dat la reciclat sau la impachetat de borcane), se impune insa o alta voca, care le acopera si le domina de departe. Vocea mamei. Mama tine o observatie care frizeaza patologicul. Remarcele ei sunt aproape clinice, undeva pe acasa probabil pastreaza ascunse prin tavile de cozonac niste grafice cu numarul de ovule moarte, numarul de ocazii ce au trecut nefructificate de tine, efectele daunatoare ale pilulelor, numarul de parteneri potentiali, refuzati, plecati din viata ta.
Situatia ta este atent monitorizata. Datele sunt actualizate zilnic si modificate in consecinta, cu acribie totala. In acest scop, mama efectueaza in fiecare zi apeluri telefonice repetate. Convorbirile incep inocent caci oricine efectueaza un sondaj, o statistica stie ca respondentul nu trebuie tinut in conditii stresante. Te intreaba de sanatate, daca ti-a trecut raceala, daca ai luat aspirina, daca ai platit intretinerea la timp (ca orice mama, se teme de restante mai rau decat de scleroza). Aceste intrebari au darul de a te induce in eroare, de a crea o aparenta de normalitate.
Abia apoi urmeaza artileria grea. Te chestioneaza: „Dar baiatul ala dragut ce mai face?”. Nu asteapta raspunsul tau si se grabeste cu aprecierile: „Baiat ca el nu gasesti pe toate drumurile”. Apoi esti pusa in garda asupra pericolelor ca una sau alta sa ti-l fure. Sa nu care cumva sa-i spui ca baiatul dragut a disparut din viata ta. In fata unei astfel de probleme, exista doua tipuri de reactii, ambele la fel de previzibile: 1. Tu esti vinovata. Ai facut tu ceva de l-ai pus pe fuga. E usor de imaginat ca nimeni nu vrea sa-si riste viitorul, sa investeasca intr-o relatie daca tu nu esti gata sa te implici. Sunt reamintite ocaziile in care ai fost sfatuita sa ai grija, multa grija. 2. El nu era de fapt un baiat dragut, ci un marlan si nu merita sa-ti strici ovulele pe el.
Viata ta, deciziile tale ajung sa o bantuie pe biata mama. Tu stii ca ea este bine intentionata, dar asta nu te impiedica sa fii exasperata. Isi doreste un nepot si tu nu te simti pregatita sau nu vrei, pur si simplu, sa i-l dai. I se pare ca vietii tale ii lipseste stabilitatea, ca esti ca o frunza in vant, ca nu are cine sa te protejeze in lipsa ei.
Mama se documenteaza, este la curent cu tot ce spun medicii in legatura cu varsta adecvata procrearii. Cand vede ca argumentele stiintifice nu te conving (avand grija sa aduca in discutie cuvinte cu rezonanta sinistra precum malformatii, sindromul Down, complicatii la nastere), incearca sa te atinga cu note sensibile. Iti spune ca nu vei fi langa copilul tau atunci cand se va casatori (o buna ocazie de a aduce in discutie faptul ca suntem muritori, toate sunt efemere, vant si desertaciune), ca nu-l vei putea ajuta, ca nu se stie niciodata cat ne putem bucura de sanatate, ca nici ea nu va mai fi alaturi de tine pentru a te sprijini in calvarul maternitatii.
Nici capitolul monden nu este neglijat. Tine mereu sa te mentina la curent cu ultimele casatorii din cercul rudelor, al celor mai apropiati sau mai departati. Nu uita sa mentioneze nici presiunea de ordin social la care este supusa de catre prietenele ei, care o chestioneaza si ele la randul lor in legatura cu viitorul tau conjugal.
Tu incerci sa castigi timp, cu alte cuvinte o „aburesti”. Ii spui ca nu sunt lucrurile asa de negre, ca o sa vina si vremea ta, ca deocamdata ti-e bine asa cum esti si doar ea este cea mai interesata de fericirea ta. Mama iti lasa insa de inteles ca tu nu stii ce e bine pentru tine, ca desi te apropii de cele trei decenii fatidice, ai ceva probleme la capitolul sensul vietii si impliniri. Scuzele cu carierea, cu dezvoltarea profesionala nu prea tin nici ele. Si mama plange in continuare dupa cea mai draga fantasma a vietii ei: tu in rochie de mireasa, cu trena, trandafiri in par, plutind spre altar. Uneori, tu in rochie de mireasa si cu o minge de baschet sub rochie. Doi intr-una nu ar deranja-o. Mentalitatile ei au fost si ele ajustate pentru a corespunde dorintei de a-si vedea fiica cat mai grabnic maritata si procreand.
o, mama….ce m-am regasit in articolul asta…numai ca nu e mama e ….bunica.Mama saraca nu a mai apucat sa ma vada nici la doua decenii, dar biata bunica(mama ei) se tot streseaza ca nu o sa ne mai vada o data ,,la casa noastra\\\”.Desi sunt la casa mea, cu un viitor \\\”bine aranjat\\\” prin forte proprii si imi e tare bine asa cum sunt!NU VREAU SA MA MARIT! de ce ar trebui? de ce,,nu sunt in rand cu lumea\\\”?cum s ao fac sa inteleaga ca mie chiar mi-e BINE asa???
Sunt sigura ca si bunica are niste pareri foarte clare:)
Exceleeeeeeeeeeent!!!
Felicitari! Foarte bine scris si pus punctul pe i.
Plus doza serioasa de umor care-i da o savoare deosebita.
Unul din motivele pentru care o parte din femei cresc
croite pe maritis, este ca asa au fost indoctrinate de mici.
Cartile cu printese, telenovelele, publicitatea fortata creaza o nevoie falsa
pe care nu toate o avem.
Tot respectul pentru cele care asigura viitoarele generatii, sunt niste eroine.
Dar viata e atat de frumoasa cand poti sa te bucuri de oameni, de
natura, de servici sau de scoala, fara griji si fara responsabilitati casnice.
Cand beau un cappucino cu colegele de servici comentand evenimentele,
cand ies serile in oras cu fetele la o pizza, duminica mergem la biserica la rugaciune,
sau cand plecam tot grupul la sfarsit de saptamana din oras
si mergem hai hui prin Bucegi sau prin Crai.
Stiu ca suna egoist, dar e si dragoste, dragostea pe care o poti oferi celor din jur din
prea plinul primit, sa poti sa ajuti cu sfaturi, cu un zambet, cu o vorba frumoasa,
cu timpul acordat, cu psisosul financiar, cu o mana de ajutor…
Cate casatorite pot face asta?
Draga Hana, sunt casatorita de 6 ani si pot spune ca ma pot bucura de aceeasi libertate ca si tine, cu precizarea ca toate nebuniile, excursiile, serile la o pizza sau un capuccino le fac impreuna cu scumpul meu sotior. Adeseori suntem doar noi doi, in lumea noastra, noi si dragostea noastra cu toate ca avem amandoi servicii destul de stressante, lucram de dimineata pana seara, mai nou sunt studenta la a 2 facultate.Timpul este totusi de partea noastra si ne traim frumoasa noastra poveste de dragoste. Si da, cred ca ma numar printe \”cele casatorite care pot face asta\”!