Categorii amoroso-socio-profesionale

Stiu ca, de multe ori, pana si noi ne inspaimantam de nebuloasa din propriile minti. Uneori ceata pare sa iasa din ele si sa se instaleze, mai agresiva si mai cotropitoare decat ati putea crede ca e capabila sa devina, chiar in fata ochilor. Si atunci nu mai vedem nimic, bajbaim cu mainile intinse, incercam sa pipaim podeaua, dar e cam greu sa dai un nume si o explicatie lucrurilor pe care nu le vezi. Asa, de pilda, am invatat ca nu trebuie sa pun mare pret pe categoricul afirmatiilor pe care le facem. M-am vazut de atatea ori pe mine insami si pe prietenele mele parca si mai mult facand lucruri care, in mintea mea, erau atipice si contrare oricarui principiu/ lege de viata/ stele calauzitoare/ barfe in zori incat, cum sa va spun eu, m-am obisnuit.

Sa va dau cateva exemple ca sa ma intelegeti mai bine. Am sa ma folosesc de un cliseu, respectiv cel al genurilor masculine. Dupa cum bine se stie, noi, ca si ei, avem prostul obicei al categorisirii reprezentantilor sexului opus. Distingem astfel mai multe „casute” catre care manifestam, la nivel teoretic, simpatii si antipatii: intelectualul, macho, inginerul (cel care repara chestii prin casa), bancherul, boemul, “instalatorul”, informaticianul – programatorul etc. De data mai recenta este “publicitarul”, un exemplar destul de raspandit in Bucuresti cel putin. Din cand in cand, ne manifestam apetenta sau, dimpotriva, reticenta vis-a-vis de unul dintre exemplarele acestor subspecii. De exemplu, mie imi displace profund “publicitarul”. Acum spun cu toata taria ca nu m-as vedea nici moarta la bratul lui. Sunt constienta de faptul ca generalizez foarte mult si ca nedreptatesc multi publicitari care mi-ar anula, prin calitatile pe care le poseda, opinia proasta pe care o am despre dumnealor. Si, nu, nu va grabiti cu concluziile, nu am avut nicio legatura ratata cu niciun fel de publicitar, fie el senior la Leo Burnett, fie doar simplu aspirant care a auzit, in urbea lui micuta, ca advertisingul este un domeniu plin de creativitate si, cum el se considera deosebit de talentat, considera ca ar avea un succes fulminant in bransa, corelat cu castiguri financiare deosebite, haine fitoase si smarturi verde-praz.

Citeste si:  Comunicat de presa: Si barbatilor le plac provocarile

La fel cum eu ridic mereu o spranceana plina de lehamite ori de cate ori adulmec in preajma mea miros de testosteron de publicitar, sunt convinsa ca si voi, suratele mele, aveti cate o categorie amoroso-profesionala de “asa nu” si alta de “asa da”. De exemplu, in prezent, tanjesc dupa un matematician serios, cu ochelari si adancit in diferentiale. Care sa vorbeasca putin, sa se imbrace cu un aer usor demodat si sa aiba bombonele colorate prin buzunare.

Fiecare poarta in minte o galerie de imagini. Am impartit barbatii conform unor structuri artificiale si extrem de subiective cu toate ca putem gasi o sumedenie de argumente pentru repulsiile si simpatiile noastre. Insa, asa cum am observat, de cele mai multe ori, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. “Mie mi-au placut intotdeauna blonzii, dar m-am maritat cu un brunet”. Va suna cunoscut? Undeva, chimia amoroasa isi rade mereu de etichetele pe care le lipim haotic in mintea noastre. Am vazut-o actionand atat de des, i-am simtit giumbuslucurile de atatea ori exercitate de catre ea cu maxima malitiozitate pe cei din jurul meu, incat ma astept ca din moment in moment sa-mi pice in fata ochilor un publicitar care sa-mi dea intreg sistemul peste cap si cu care sa fug undeva departe, eventual in Burkina Faso. Evident, odata consumata istoria, intregul “arbore” de barbati, cu ramuri si subramuri se va restructura, va prinde alt chip, cu alt tip de frunze si alt tip de fructe. Pana cand se va intampla insa asta, raman stana de piatra in fata publicitarilor de orice fel, oricat de colorate le-ar fi fularele si esarfele, de sui obiectele pentru acoperit capul, indiferent de vreme, si oricat de vegetarian ar fi meniul lor, asa cum voi probabil va declarati complet insensibile la farmecele inedite ale unui inginer sau la depresiile unui boem al Bucurestilor.

Citeste si:  Revederea cu fostul

Oare ce e in neregula cu noi? De ce suntem atat de slabe? De ce ne razgandim? De ce acceptam invazia de esarfe si de pantaloni in carouri cu turul lasat, atarnand neglijent peste niste conversi? De ce incepe sa ne placa blazarea si de ce permitem ca je m’en fiche-ismul sa ne para cool? Mister, doamnelor. Imi pare rau, fac plecaciuni si temenele, simt regrete adanci, dar n-am raspuns pentru asta. Ma multumesc doar sa constat si sa sper ca tranzitiile inimii si afectelor mele nu vor fi prea radicale, atat de radicale incat mama sa refuze sa-mi mai vorbeasca si prietenele sa ma evite cand le chem la o cafea cu minciuni sfruntate, de genul „Draga, trebuie sa pun muraturi“, mai ales cand eu stiu clar ca ele nu pun muraturi si ca, oricum, muraturile se pun toamna, iar sezonul cald este dedicat chestiilor dulci. Desi, si daca imi spun ca fac dulceata de cirese, tot nu le cred.

Citeste si:  Certuri in cuplu, atacuri, ocupatii si armistitii

Imi dau seama, de pilda, ce-ar insemna in domeniul vestimentatiei o astfel de schimbare de macaz. Ar fi ca si cum, dupa ani de zile de campanie disperata impotriva pantofilor cu bot ascutit care inteapa cu obraznicie aerul, iesind din perimetrul normal al degetului mare cu vreo cinci centimetri, maine sa apar surazatoare si senina incaltata in pantofii cu cel mai lung si mai ascutit bot din lume, ascutit ca un ac, aproape mortal si sa alung cu el toti cainii pripasiti pe strada mea! Ma bucura si ma consoleaza gandul ca, macar in moda, sunt ceva mai consecventa, atasata in mod real de principiile mele.

Voi la cine ati renuntat si pe cine ati acceptat dupa ce-l expulzaserati in insula dizgratiei? Poate facem o statistica pentru a arata dinamica preferintelor in categoriile amoroso-profesionale.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.