Ce dauneaza partidelor de sex?

Nu mereu o partida sexuala merge ca unsa. Senzatiile de disconfort, de usturime, durerea acuta apar neinvitate si strica ceea ce ar putea fi un moment perfect. Neglijarea lor nu reprezinta o solutie. Am cunoscut fete care se plangeau de dureri de ani de zile, iar cand ceva dureaza atat de mult viata sexuala apare ca fiind o corvoada, un motiv de frustrare enorma, iar cuplul insusi ajunge sa sufere. Exista mai multe feluri de senzatii care pot strica o partida de sex si fiecare dintre ele ne comunica ceva despre starea corpului nostru, despre sanatatea noastra. Haideti sa vedem care sunt cele mai frecvente probleme cu care ne confruntam.

La inceput, se prea poate sa nu poti preciza care este cauza durerii. Aceasta apare in zona inferioara a abdomenului si este ca si cum penetrarea ar fi mult prea profunda, peste limitele agreabilului. De cele mai multe ori, ignoram problema pentru ca nu resimtim durerea decat la penetrare si aceasta, uneori, doar in anumite pozitii. Aceasta afectiune poarta numele de dispareunie si poate fi generata de o infectie genitala ce duce la inflamarea colului uterin sau a mucoasei uterine, de o infectie a trompelor falopiene sau a ovarelor. Lista cauzelor posibile nu se opreste insa aici. Exista posibilitatea unui chist ovarian sau a oricarei alte afectiuni a aparatului genital intern sau chiar a intestinelor, situate in apropiere. Medicul specialist va face o examinare ginecologica si probabil va fi nevoie de o ecografie pelviana. In cazurile mai greu de diagnosticat, se impune si laparoscopia.

Citeste si:  Pasiunea e numai pentru zeite?

O alta problema este cauzata de lipsa lubrifierii adecvate. Excludem aici cazurile cand e vorba de un preludiu prea scurt, de lipsa de libido. Exista cazuri in care chiar daca inima si capul il doreste, vaginul refuza sa se supuna. Atunci explicatie nu este una de ordin psihic, ci fizic. Lubrifierea naturala insuficienta poate fi cauzata, la randul ei, de o infectie vaginala. Atunci cand vaginul nu este suficient de umed, penetrarea se transforma in chin, in senzatia neplacuta de arsura, in plus, atat vaginul, cat si penisul pot suferi mici leziuni. Atunci cand apare aceasta senzatie, nu trebuie insistat. Alte cauze posibile sunt menopauza, un dezechilibru hormonal, o igiena intima defectuoasa, tabagismul sau chiar purtarea prea frecventa a pantalonilor mulati si a protege-slipului. Asta in cazul in care am eliminat factorii de ordin psihic (sentimente de culpabilitate, senzatia ca esti fortata, lipsa de concentrare asupra placerii personale, nervozitatea, stresul, oboseala). O solutie de moment o reprezinta utilizarea unui lubrifiant chimic de calitate.

Citeste si:  O viata sexuala mai buna

Vaginismul este numele sub care se manifesta blocajul vaginului in momentul penetrarii. Muschii vaginali nu se relaxeaza, se contracta involuntar, facand astfel imposibila patrunderea penisului. De data aceasta, cauzele sunt pur psihice. Este vorba de o reactie de aparare a organismului si probabil este declansata de amintirea unui act fortat sau neplacut. Corpul reactioneaza ca si cum ar fi in pericol chiar daca ne simtim bine langa persoana respectiva si dorim sa facem dragoste cu ea. Pe langa psihoterapie, se poate incerca practicarea unor jocuri sexuale, de una singura sau in cuplu pentru a invata cum sa iti relaxezi corpul: introducerea in vagin a unui singur deget sau a unor sex-toy-uri de dimensiuni reduse, exercitii de respiratie etc.

Sangerarile post-coit fac parte din lucrurile care sunt de natura sa ne sperie. Exista cazuri cand in urma unei partide mai pasionale, mai “hard”, sa observam cateva picaturi de sange. Exista doua explicatii: leziunea a fost produsa chiar atunci sau ea exista mai demult, acum a fost doar “reactivata”. Sau chiar exista posibilitatea ca sangerarea sa fie cauzata de o sarcina extra-uterina, de un fibrom sau o tumora. In toate dintre aceste cazuri, este absolut necesara prezentarea la medicul ginecolog. Ah, si pentru moment, trebuie sa va abtineti de la penetrari, mai ales de la cele violente si profunde. Lasati ca locul sa se vindece inainte de a va lansa in noi partide incendiare.

Citeste si:  Idei de cadouri pentru 1 Martie

Bineinteles, cel mai important lucru este sa comunicati cu partenerul de viata. Daca il respingeti din cauza durerii, a disconfortului si el nu stie motivul real, s-ar putea sa interpreteze in mod gresita “raceala” voastra, lipsa apetitului sexual. Poate ajunge sa se invinovateasca pe el, sa transfere problema intr-un alt registru si nu este cazul. La cea mai mica senzatie neplacuta, luati cuvantul. Explicati-i despre ce e vorba si cautati impreuna solutii. Problema va priveste pe amandoi, iar organele genitale sanatoase sunt esentiale pentru buna functionare a unei relatii de cuplu.


3 Comentarii
  1. va rog sa ma lamuriti pentru ca nu am fost inca la medic doar am folosit o crema…mi\’a aparut in zona genitala bubite micute…nu ma dor si nu am nici usturime…imi puteti spune cine stie ce ar trebui sa fac?

  2. Descrierea ta este prea vaga. Poate sa fie vorba de niste condiloame, de o iritatie, de herpes, exista un lung sir de cauze. Te sfatuiesc sa mergi urgent la medic. Nimeni nu iti poate da un diagnostic clar fara sa vada despre ce e vorba.

  3. Am shi eu o intrebare prietenului meu i-au aparut niste pete pe capul penisului iar dupa actul sexual a avut niste utsurimi groaznice.de asemenea am avut si eu aceleasi usturimi dupa act si dupa actul respectiv nu am mai facut nimik.mie imi aparusera usturimile cu 3 zile in urma iar lui i-a aparut dupa 3 zile si mi-e frica sa nu fie ceva de la mine.dupa 5 zile de cand nu am mai facut nimic el mi-a spus k i-au trecut petele si mi-au trecut si mie usturimile…totusi exista riscul sa ii apara iar la urmatorul act sexual?ati putea sa ma ajutati va rog mult?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.