fbpx

Celibatul – impunere sau alegere?

Oamenii se uita crucis la o femeie care a hotarat sa fie singura. Si astfel de femei sunt din ce in ce mai numeroase. Celibatul si-a schimbat mult infatisarea in ultimul secol. Daca inainte o femeie nu putea fi singura decat daca se retragea intr-o manastire (dar si aici isi dedica viata cuiva, chiar daca acesta se numea Dumnezeu), acum incepem sa ne confruntam din ce in ce mai des cu astfel de cazuri.

Rolul sexului asa-zis slab s-a schimbat fundamental. Acum, fiinta noastra nu mai este redusa la un uter gazduitor de copii. In jurul lui, au mai aparut si un cap si aspiratii de feluri diferite. Si nici viata nu ne mai este calauzita dupa principiul maternitatii. Femeile singure trezeau odinioara suspiciuni. Despre ele se credea ca trebuie sa fie ceva in neregula, erau cele mai susceptibile de “pacat”, erau cumva impotriva naturii pentru ca nu participau la sfanta misiune a maternitatii.

Astazi insa, femeile care nu au o viata de cuplu se impart in mai multe categorii. Unele si-au asumat celibatul inca din tinerete, spun ca se simt bine asa, libere, ca o relatie le-ar incatusa si ca este alegerea lor, stilul de viata la care au visat dintotdeauna. Mai exista categoria femeilor care au ajuns celibatare dupa o despartire, divort sau chiar decesul sotului sau al partenerului.

Citeste si:  Orgasmul si tirania falsei normalitati

Cercetarile arata insa ca, in cazul ambelor categorii, se ascunde teama de durere. Ca pana si cele care spun cu zambetul pe buze ca se simt implinite, complete cand pun o singura farfurie pe masa, explicatia este una mult mai trista. Cand auzim astfel de concluzii rezultate in urma unor sondaje, a unor cercetari mai amanuntite a acestui teren minat, parca, intr-un fel, ne cam fuge pamantul de sub picioare. Pamantul de principii, de sperante, care ne spuneau ca “poti sa fii singura si fericita”. Gandul acela ca oricand ne putem simti in siguranta si fara cineva alaturi. Ne intrebam “Cum, super-femeia aia de la etajul 3, care conduce o super-masina, are casa plina de obiecte de arta, se rasfata in fiecare saptamana la spa, are temeri?”.
Psihologii sustin ca da. Ca pana si acestor femei-minune, care de multe ori ne fac sa ne simtim slabe si pe care le invidiem pentru taria lor, pentru viata lor aparent lipsita de complicatii, care spun mereu “mai bine singura decat intr-o companie proasta”, o nostalgie le innegureaza noptile. Ceea ce pare o alegere asumata in mod liber se dovedeste a fi o rationalizare, un proces fals, pe care cumva o instanta suprema li l-a impus si care se poate traduce prin cautarea unui ideal, prin teama de suferinta sau, pur si simplu, printr-o imagine proasta pe care o au despre barbati.

Oare sa avem de-a face cu o falsa libertate? Cu o colivie de aur, care, intr-adevar se deschide la comanda, dar nu inceteaza a fi mai putin colivie prin aceasta? In orice caz, limitarile arata spectaculos de multe ori, avand in vedere faptul ca, in ultimul timp, celibatul femeilor incepe sa semene cu cel al barbatilor, iar aici ne referim la modurile in care se manifesta concret libertatea lor. Stafidita “fata batrana”, acra si cu o limba ascutita, s-a transformat uluitor de mult. Acum, ea poate avea un trup ispititor, care nu mai ramane inchis, izolat si ascuns de niste vesminte cernite. Acum, ea poate musca din fructe interzise sau greu accesibile pe vremuri.

Femeile care-si beau singure cafeaua dimineata, sustin psihologii, viseaza de cele mai multe ori la Fat-Frumos sau, din contra, cred ca “toti sunt niste porci”. Avem asadar de-a face cu doua moduri de reprezentare simplista a speciei masculine, aparent opuse. Femeile exigente care inca se leaga de un ideal si nu se multumesc cu nimic mai prejos si femeile care nu mai au incredere in nimic. Si cand spun ideal, credeti-ma, lista de calitati pe care trebuie s-o intruneasca este una dintre cele mai concrete, deloc abstracte. Barbatii sunt astfel obligati sa treaca prin anumite probe, precum cavalerii medievali. Sa fie de vina imaginea unui tata idealizat, in cazul primei categorii, sau chipul unei mame nu prea afectuoasa si nici incarcata de stima si respect pentru sotul ei pentru cea de-a doua? S-ar putea. Casnicia parintilor lasa urme mai adanci decat am putea crede.

Citeste si:  Gelozia – boala incurabila?

Asadar, cum ramane cu admirabila femeie singura a secolului XXI, eliberata de caznele maternitatii sau ale unei societati machiste? Sa fi fost doar o iluzie? Sa fi fost doar incercarea speciei feminine de a afisa cu orgoliu o alegere atunci cand e vorba, de fapt, de ceva impus? De o suferinta mascata cu demnitate?

Atunci cand renunta la celibat, cand Fat-Frumos a aparut sau poate s-au resemnat cu scutierul lui, viata li se schimba total. Incep sa nu mai fie identificate cu niste rivale ale femeilor casatorite, barbatii nu se mai intreaba ce lipsuri potentiale au, incep sa fie integrate in medii si activitati in care nu-si gaseau locul pana atunci, panoplia relatiilor sociale incepe sa capete alta configuratie. Lumea reintra in fagasele ei normale, conventionale.

Voi v-ati luptat vreodata cu celibatul? Sau, din contra, l-ati imbratisat?

8 Comentarii
  1. Iarina, multumim pentru articolele nemaipomenite pe care le scrii! Mereu le citesc cu interes si niciodata nu raman dezamagita. Se vede ca te documentezi mult pe temele pe care le abordezi; se simt munca si talentul in ceea ce scrii. Felicitari!

  2. l am si imbratisat si uneori m am si luptat cu el. cert este ca o data cunoscut, sunt tentata a ma intoarce la acea libertate neconditionata pe care o relatie mi o prejudiciaza. inca sunt in dubii in ceea ce priveste alegerea optima. destul de complex subiectul iar argumente atat pro cat si contra vor exista mereu. felicitari pt articol 🙂

  3. hmm… am citit 3 articole pana acuma si toate erau scrise superficial, dar acesta mi\’a captat atentia (bv!) 🙂 ma sperie totusi ca ma regasesc in categoria care cred k \”toti barbatii sunt porci\”. cred ca in prima faza e o alegere si apoi, treptat, t obisnuiesti si nu mai stii cum sa iesi din acest cerc vicios. vrei sa iesi pt ca duci dorul unor clipe romantice, dar de fapt nu vrei sa iesi pt ca stii ca aceste clipe nu dureaza pt totdeauna si intr\’un final t va dezamagi (vorba aceea \”iubirea adevarata tine 3 luni\”;)). e foarte ciudat,cel putin in cazul meu. suferinta ascunsa cu demnitate – e definitia perfecta

  4. felicitari pt articol…se vede devotamentul si talentul de care ai dovada in articolele pe care le scrii si subiectele pe care le abordezi:) din nou..felicitari!

  5. Felicitari. Este chiar adevarat ceea ce ai scris. Cred ca suntem singure si fericite atunci cand avem nevoie de liniste (ceea ce ar vrea sa aiba, uneori, si acele doamne care nu sunt singure) si suntem nefericite atunci cand avem nevoie de un suflet langa noi. De multe ori, suntem \”catalogate\” gresit. Suntem \”judecate\” dupa ceea ce suntem intr-un moment al vietii noastre care poate dura mai mult sau mai putin. Dar, parerea mea este ca nu trebuie sa tinem cont de ceea ce spune societatea. Intr-un fel sau altul trebuie sa ne traim viata, soarta, asa cum ne-a dat-o Dumnezeu si asa cum ne-o creem noi. Daca suntem fericite, de ce sa avem nevoie de cineva in permanenta langa noi? Poate ca este mai bine sa \”imparti\” doar din cand in cand. Sunt oare egoista? Nu stiu ce sa spun. Poate ca \”celibatul\” meu ma face sa ma contrazic putin. Am 38 de ani si inca nu sunt hotarata cum este mai bine. Am decis sa-mi fac intai o cariera si apoi o familie. Acum poate este prea tarziu. Poate trebuia sa-mi fac o familie si apoi o cariera. Sa am si copii si sa muncesc, asa cum fac multe femei de succes. Dar asa a fost sa fie. Am fost mai atenta la serviciu decat la barbatii de langa mine. Acum poate este prea tarziu. Uneori simt ca nu mai pot singura, cand trece \”criza\” spun ca mi-e inca foarte bine asa. Eu cred ca am foarte multe de oferit si nu am gasit inca persoana care sa merite. Cred ca \”suferinta ascunsa cu demnitate – e definitia perfecta\” si nu vrem sa recunoastem. Impunere? – poate asa ne obliga societatea de astazi, alegere? – poate asa vrem noi. Cine sa mai stie?

  6. Intreaga problematica mi se pare complet falsa. Sunt convinsa ca orice femeie ar renunta la atitudinea \\\’barbatii sunt porci\\\’ si ar depasi dezamagirile din trecut DACA S-AR INDRAGOSTI cu adevarat. Dincolo de nevoia unora de a bate campii in articole, mi se pare de-a dreptul ca evident ca aici s-au pierdut din vedere niste fapte esentiale: chiar daca o femeie nu are o relatie nu inseamna ca duce o viata monastica, ca nu face sex sau ca nu-si satisface cumva nevoile afective. cat despre suferinta mascata cu demnitate – sunt de acord, e foarte furmoas exprimata treaba asta, cel mai probabil e un lucru la fel de adevarat si in cazul barbatilor single.

  7. Am si eu o nelamurire. Daca ma poate ajuta cineva va rog sa raspundeti.
    De putin timp am inceput o noua relatie si tutol merge ok, dar……… exista o problema.
    Prietenul meu inainte de a incepe o relatie sexuala cu mine a avut o abstinenta de cinci ani, si acum nu inteleg de ce are varful penisului foarte rosu (mai bine zis un rosu grena). Nu stiu daca asa e el sau are o problema, si nici nu am curajul sa il intreb. Este posibil sa fie din cauza abstinentei destul de indelungate pe care a avuto? Va rog sa ma ajute cineva daca poate. Va multumesc.

Lasă un răspuns la Daniela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.