Cine are dreptul sa insele, cine are dreptul sa nu ierte?

Nu stiu cand o sa incetez sa ma mir in fata realitatii enervante ca nu exista sentiment mai incorect decat dragostea. Incorect in sensul de incorect politic. Si nu pentru ca in dragoste n-ar exista reguli, cum zicea o vorba. Ci pentru ca ele exista, numai ca sunt niste reguli stranii, opuse celorlalte norme de convietuire sociala. De fapt, sunt tot mai convins ca reteta esecului in viata e sa iubesti lumea intreaga asa cum vrei sa iubesti un singur om – sau, invers, sa iubesti un om asa cum vrei sa iubesti lumea intreaga.

Carevasazica, in dragoste va exista intotdeauna un sef. Daca nu va exista, dragostea nu va rezista, va fi disfunctionala. Nu cred o iota din povestile egalitariste. Uneori, e vorba de un lider evident, sunt acele „case” in care canta fie cocosul, fie gaina. Alteori, insa, lucrurile sunt asezate ceva mai nuantat, aproape ca ai crede ca partenerii sunt egali, dar nu e asa. Cata vreme relatia rezista, sigur exista un primus inter pares.

Faptul ca, intr-o relatie, cel mult unul dintre membri are dreptul de a fi infidel e, probabil, o consecinta a existentei liderului. Numai seful cuplului, partenerul „alfa” poate calca pe langa fara a distruge, in mod necesar, cuplul; celelalte situatii duc inevitabil la prabusirea relatiei – fie ca e vorba de infidelitatea partenerului „beta”, fie ca e vorba de infidelitatea amandurora.

Citeste si:  Ti-am dat un inel

Dar nu pe cale de deductie am tras concluzia asta, ci prin observatie. Am vazut ca asa stau lucrurile, iar acum incerc sa-mi explic, in primul rand mie, de ce se intampla asta.

In general, speta este urmatoarea si este destul de frecventa: unul dintre cei doi a inselat si a fost iertat. Cand celalalt insala, nu este iertat. De ce?

Exista un raspuns facil, dar el are la baza prejudecata conform careia barbatul care insala trebuie iertat, in timp ce adulterina este nescuzabila. Intr-adevar, pentru ca nu poti sa extragi o relatie din lumea in care ea are loc, e intelept sa tii cont de faptul ca unui barbat nu-i sade la fel de rau sa fie „curva”. Citeam zilele astea pe facebook o anecdota cu valente de povestire zen. Cu femeia care se duce la maestru si il intreaba de ce un barbat care face sex cu multe femei e considerat viril, in timp ce o femeie cu acelasi comportament primeste calificative insultatoare. Iar maestrul raspunde ca o cheie care deschide o mie de lacate este o cheie buna, in timp ce un lacat care este deschis de o mie de chei este un lacat prost.

Dar si despre asta am mai scris candva, si nu vreau sa insist. Genul acesta de explicatii sunt plauzibile, dar nu pot fi complete, cata vreme exista cupluri in care lucrurile stau pe dos: ea e „sefa”, ea are voie sa calce stramb. El nu primeste acest privilegiu.

Citeste si:  Totul despre Barbatul Pesti

Si cand ma refer la infidelitate, nu ma rezum la stricte accidente fizice. Sigur, si ele sunt dureroase atunci cand esti tu cel incornorat, dar nu in ele rezida partea cu adevarat tragica a adulterului. Povestile complicate sunt cele in care unul dintre parteneri trece printr-o perioada de ratacire sufleteasca, se indragosteste sau i se pare ca s-a indragostit, jumatatea devine treime, sentimentele se racesc pentru o vreme. Si totusi, i se iarta. Si totusi, chiar dupa ce i s-a iertat, nu e capabil ca, la randul sau, sa ierte.

Despre ce ar putea fi vorba?

Singura explicatie pe care o pot avea, cel putin la momentul asta, e ca un cuplu are nevoie de fidelitate din partea cel putin unuia dintre parteneri.

Cand se raporteaza la dragoste, oamenii sunt de doua feluri: unii se simt eliberati si impliniti in cadrul unei relatii; ceilalti se simt si ei impliniti, dar simultan sunt jenati, incorsetati. Acestia din urma sunt firile libere, care simt ca relatia (orice relatie) le ataca si le submineaza libertatea personala. Cand vor accepta o relatie, ei o vor primi ca pe un rau necesar, dintr-o slabiciune sufleteasca, insa vor ramane pentru totdeauna cu nostalgia burlaciei. Dintre ei se vor alege mereu infidelii: cei care, din cand in cand, vor fi atat de tentati sa-si reguste libertatea incat nu se vor abtine sa calce stramb.

Citeste si:  Implicarea sotului in activitatile casnice

Dar, oricat de mult si-ar pretui propria libertate, infidelii nu pot convietui cu libertatea celuilalt. Pentru ca, undeva in sufletul lor, fie ca sunt constienti sau nu, exista senzatia ca au acceptat niste restrictii impuse in numele si de dragul fidelitatii. E drept, au fentat aceste restrictii, dar asta nu le-a facut sa dispara. Daca incalci o lege, nu e ca si cum ai abroga-o. Iar faptul ca au fost iertati nu li se pare celor infideli tocmai o minune a naturii: pana la urma, e doar o forma de a fi readusi in colivie. Colivia unde au avantaje, desigur, dar si multe dezavantaje.

Ei bine, daca din intamplare si celalalt partener ar avea tendinta sa calce stramb, e limpede ca infidelii nu pot trece peste. Ce rost mai ar mai avea, atunci, conventia relatiei? De ce si-au cedat o parte din libertate, daca nici macar celalalt partener nu e satisfacut? Evident, varianta pe care o vor alege va fi despartirea.

De-asta va spun: analizati-va bine relatia si dati-va seama de care parte a baricadei fidelitatii va situati. Daca sunteti vreodata inselate, aveti dreptul sa iertati. Daca ati inselat, ati putea fi iertate. Dar nu va asteptati sa existe reciprocitate.


7 Comentarii
  1. Nu are nimeni DREPTUL sa.

    Iar faza cu cei care insala mari iubitori de libertate mi se pare o mare ipocrizie. Daca iubirea lor ar fi reala, n-ar intra in colivie de la bun inceput. Parerea mea e ca le place sa se scalde in ape caldute. Or apele caldute nu definesc un alfa.

  2. Serios?? Astea sunt \”sfaturile\” pe care le perpetuam chiar si in acest mediu? Pacat ca va afundati din ce in ce mai tare intr-o negura existentiala fara a va trezi din anestezie. Unde se pune problema conceputui de infidelitate, nu exista Iubire. Si scriu IUBIRE cu caps sa se inteleaga termenul ca fiind unul total si nu doar carnal. A sti sa ierti este o vitute, dar a Iubi este un dar. Exista in fiecare dintre noi. De ce nu-l scoateti la lumina?

  3. \’\’Iar maestrul raspunde ca o cheie care deschide o mie de lacate este o cheie buna, in timp ce un lacat care este deschis de o mie de chei este un lacat prost\’\’ – doar pt ca barbatul traieste cu spaima de a fi comparat…

    Ce te faci cu femeia cu un apetit sexual atat de puternic incat nici populatia masculina din China – cu dotari africane- nu-i de-ajuns pt a i-l satisface intr-o singura noapte?
    Dar cu femeile ce se complac in relatii din acelea de care vorbeai tu, in moarte clinica, tinute la aparat, sau din categoria \’\’cu unul m-am culcat cu asta mor de gat\’\’, pt care orgasmul e un lichior frantuzesc sau o afectiune medicala dubioasa – sau doar un \’\’mit\’\’ cum am auzit la unele.
    \’\’Ce, draga, tu nu te poti bucura de sex fara sa ajungi la orgasm…oricum e imposibil sa ajungi la orgasm de fiecare data… si sexul poate fi placut si fara.\’\’ – aia numesc eu un lacat prost facut gramada…
    Nu stia, mai Mihai, maestrul tau ca orgasmul e cheia si nu nr. de parteneri care ti-au izinit asternuturile??

    Sex is not something a man does to a woman, sex is something a man and a woman do together, asa ca povestioara cu lacatele si cheite e outdated.

    Pana si tu…

  4. Ba nu e adevarat, eu chiar daca sunt de partea baricadei unde se regasesc cei cu nevoia de libertate, nu consider ca partenerul ar trebui sa fie tinut in colivie, ca el nu ar avea dreptul sa-si reguste si el libertatea, la randul rau. Ba din contra, cred ca ar fi cel mai bine daca ambii parteneri ar intelege termenul de relatii intr-un asa fel incat iesirea de dupa gratiile coliviei sa nu fie ceva anormal pentru nici unul, nici celalalt parteneri. De ce n-ar fi posibil ca amandoi sa fie si liberi si iertati si sa-si inteleaga reciproc astfel de nevoi de redefinire?

  5. Chestia asta cu \”dreptul\” nu stiu daca o pot comenta. Nu cred ca se poate pune problema asa. Cred ca cuvantul \”drept\” trebuia pus in ghilimele. Iar problema infidelitatii trebuie discutata altfel, mai pe larg… E complicat!

  6. Analizati ceva ce nu poate fi analizat pentru ca nu are nimic rational: iubirea.Asa ca nu exista nici un \”drept\’,\”privilegiu\”,principiu sau…altceva.Doar ceea ce este in stare sa accepte sau tolereze celalalt.Dupa cum vad castiga teren notiunea de relatie deschisa-gen cea pe care si-o doreste Raluca Maier si atunci?Daca ambii doresc asta e ok.Cheia nu este cea din \”pilda\” cu lacatul din articol…ci doar ca ambii parteneri sa tolereze fara mari eforturi comportomaentul partenerului.

  7. Daca femeia este \”sefa\”, si a calcat gresit o data. A doua oara daca va calca gresit? Ce se va intampla? Vom avea dreptul la replica?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.