Cine iubeste si lasa…

Cantecele de dragoste sunt, de obicei, in tonalitati pastelate. Fie ca e vorba de rozuri, mai mult sau mai putin prafuite, fie ca e vorba de gri-uri. Oricum, nuantele sunt potolite, in limita decentei, a suportabilului. Este vorba de golul de dupa, de resemnare, de tristete, nostalgie, uneori se mai strecoara si vocea disperarii. Dar niciun cantec de dragoste nu e ca Cine iubeste si lasa al Mariei Tanase. Unii spun ca e blestem. Eu zic ca, dincolo de dimensiunea de imprecatie, exista si dragostea. Pentru ca cine arunca un blestem asupra celuilalt se supune riscului de „ricoseu”. Toate se pot intoarce impotriva lui.

Cine iubeste si lasa/ Dumnezeu sa-i dea pedeapsa/ Taraisul sarpelui/ Si pasul gandacului,/ Vajaitul vantului,/ Pulberea pamantului,/ Pulberea pamantului. – asa se tanguie Maria Tanase. Si simti cum te trec fiori pe sirea spinarii, cum sangele se zgribuleste in vene si te intrebi ce grozavii au dus la asemenea “urari”. Cei mai multi dintre ascultatori se concentreaza asupra ororii: taraisul sarpelui, pasul gandacului, pustiul adus de vant. Pe dezolare si pe dezintegrare. Si uita ca toate astea sunt “promise” numai celui care iubeste si lasa. Atentie, nu doar “lasa”, ci “iubeste si lasa”. Daca n-am iubi, nu am frange niciun lant sacru si nici n-am fi pasibili de blesteme ancestrale.

Citeste si:  13 lucruri esentiale despre punctul G

Bine, bine, veti zice, dar de ce ar parasi cineva atunci cand iubeste?

Pentru ca sunt relatii in care bratele nu se odihnesc niciodata. In care te simti mereu ca intr-o tabara, pe un front, pe cel mai sangeros front al lumii. Si mereu tii o arma in mana. Nici somnul nu ti-e dulce si adanc pentru ca mereu poate suna sirena si trebuie sa fii gata sa-ti ocupi postul. Tot corpul ti-e treaz, celulele sunt strans legate intre ele in chingi si nu ti-e permisa nicio bresa, nicio spartura pentru ca pe acolo se pot arunca grenade si tu si camaradul tau de lupta va puteti spulbera in mii de bucati, de fragmentele, riscand sa deveniti schije pentru lumea din jur, sa raniti trecatorii si pasnicii batrani cu ochi azurii de prin parcuri, copiii cu triciclete pe alei.

Universul sta intr-un echilibru atat de fragil ca un ciclop sprijinit de un carabus. Daca asta ar fi posibil si mintile luminate ar fi gasit un punct de maxima rezistenta pe carapacea chitinoasa a unui carabus. Si mereu jonglati cu portocalele geloziei, cu popicele neincrederii si cu fasiile de panglici ale reprosurilor. Nivelul de alerta este mereu unul maxim, toate luminile sunt rosii, totul palpaie in jur si urgentele suna din toate partile.

Citeste si:  Cercul incins

In timpul asta, porti rochii de matase si iesi in zapada cu picioarele goale. Bratarile iti zangane la glezne si mitralierele rapaie undeva, in zari. Alergi, alergi, nu te poti opri caci universul ar strivi carabusul care ascunde sub carapace o mina gigantica. El este si el cumplit de frumos, ii ies fulgere din ochi si deseneaza cataclisme pentru tine. Ai o talpa insangerata, dar trebuie sa dansezi prin ciulinii si prin aricii astia mereu ascunsi prin zapada pufoasa.

Cearsafurile in care va zgribuliti noaptea dupa ce ati aprins focuri de veghe pe toate dealurile din jur sunt aspre si va zgarie pielea. Apa pe care o beti si vinul va ascut simturile si sunteti pregatiti de orice. Va puneti cutite in talpi si va tintuiti pleoapele cu priviri taioase. Si asta zi de zi, toamna dupa toamna, peste voi au curs multe anotimpuri.

Citeste si:  Strategii de negociere in cuplu

Si uneori e atat de greu, de cumplit, incat nu mai poti si lasi bratele jos si armele tale pica in mocirla. Ca atunci cand te ratacesti pe munte si stii ca exista un refugiu undeva, si e zapada, si e frig si mergi si mergi si, la un moment dat, cazi in zapada si acolo e bine. Si stii ca vei muri, dar e atat de bine si de cald… Si senzatia e acolo, nu e un refugiu pierdut undeva, dupa infinitele zapezi, dupa viscolul ca un bici cu zimti, dupa haurile in care pandesc ochi rai de lup si boturi insangerate.

Asa se intampla ca cine iubeste, sa mai si lase. Si evident sa isi asume blestemul aferent. Caci cineva zicea undeva ca cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra altuia. Nu ma intrebati cine. Nu mai tin minte. Am luptat in prea multe razboaie si a trebuit sa-mi cos multe plagi de atunci.


6 Comentarii
  1. \”Caci cineva zicea undeva ca cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra altuia.\”

    Camil Petrescu in \”Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi\”.
    Si a mai zis niste lucruri destepte in cartea aia, insa lucruri care si dor.

  2. din pacate e atat de adevarat… imi amintesc perfect acum, dupa nenumarate ganduri si intrebari, motivul pentru care am \’iubit si lasat\’. acum cred ca m-as intoarce iar, e foarte trist cand nu exista iubire

  3. Poate saraca Maria Tanase stia ca cine iubeste si lasa duce un chin mai mare decat cel care iubeste si o lasa…in plata Domnului. Resemnarea e mai dulce decat lupta chiar si cand iubesti. Camil Petrescu se insela si Gheorghidiu , eroul din romanul lui a inteles in final ca \’\’nu ai drept de veto asupra celui iubit\’\’ . Nu se merita sa ucizi ceea ce nu poti avea. Si scumpa lui iubita era pierduta demult pt ca nu mai era a lui. Era a altuia , a altorra , era o femeie de lume , nu o femeie care-l iubea pe el pana la sacrificiu. Asa ca de ce sa merite sa sacrifici pe altarul dragostei , trupul celui iubit daca sufletul nu-l poti lua niciodata cu tine , nici prin moarte. Dragostea iubitei daca moare inseamna ca a murit sperantza , a murit imanentza acelui sentiment si ramai numai cu contingentza. Cu femeia care e alaturi de tine trupeste dar iubeste pe altii , e cu tine doar pt ca \’\’trebuie\’\’ , pt ca asa da bine sau din obisnuintza. E drama oricarui cuplu de astazi. 2 oameni legati prin actul casatoriei sau care consimt sa mai fie impreuna desi relatia lor e ca o ciorba invechita si rasuflata. Oricat ovei mai incalzi , nu mai are gustul de la inceput. Gheoghidiu si camil petrescu erau niste idealisti , idealizau idee de dragoste , de ideal feminin . De asta abrutizarea era atat de mare. Noroc cu razboiul …Daca gheorghidiu nu era chemat la datorie patriotica , nadajduia sa-si rascumpere onoarea si dragostea pierduta impuscandu-si iubita orbit de gelozie. Merita ? In razboi a realizat ca nu pt. ca pretul unei vieti omenesti se reduce la destin , la relativitate. Pe froont poti omora si muri fara sa te traga nimeni la raspundere dar daca comiti o crima din dragoste vei fi condamnat toata viatza. E pana la urma o lectie pe care o invatam toti atunci cand ni se spune \’\’daca ma iubesti , tii la mine lasa-ma sa-mi vad de drum\’\’ sau \’\’te iubesc f mult dar stiu ca nu te pot avea pt ca nu-mi impartasesti dragostea. trebuie sa nu ne mai vedeam niciodata\’\’. Nu e nimeni urmarit de blestem cand cedeaza interior si merge chiar si infrant inainte. Cei blestemati sunt cei care iubesc , lasa …si nu se multumesc sa \’\’lase\’\’ , sa renunte ….

  4. Trist dar adevarat.
    Am iubit si am lasat.
    Pentru ca asa era mai bine, cel putin pentru unul dintre noi.
    Si am avut parte de blestemele din cantecul Mariei Tanase, in plenitudinea lor…
    Poate nu sunt vindecata nici acum.
    Dar am facut ceea ce societatea, morala, se astepta sa fac.
    Nu stiu daca am facut bine.
    Pentru mine nu a fost si nu este bine. Sufletul meu e pustiu.
    Pentru el e la fel de rau…
    Dar etica si morala societatii in care traim considera ca e bine.
    Traim intr-o lume masochista?

  5. Am iubit si iubesc, dincolo de cuvinte, de intelegere, de simtiri. Am iubit si iubesc curat, deschis, cu toata fiinta, iubirea aceea pe care o intalnesti doar o singura data in viata ta. Si? M-a lasat. Tare as vrea sa stiu ce \”mare blestem\” se va lasa asupra lui in conditiile in care aflu dupa 10 luni ca e foarte insurat si nu divortat asa cum spunea, ca are doi copii si nu unul… Poate sa-mi explice si mie cineva ce fel de blestem va cobori asupra lui? Chiar si dupa toate astea, el m-a lasat nu eu pe el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.