fbpx

Cuplul pe cale de disparitie

Se vorbeste din ce in ce mai des despre moartea cuplului. Lumile imaginate de Huxley sau de Orwell in distopiile lor incep sa prinda consistenta nu numai la nivel politic si social, dar si in ceea ce priveste relatiile interumane, personale.

Mamele si bunicile noastre sunt ingrijorate ca nu ne mai dorim o casnicie, ca scancetul unui copil nu mai umezeste ochii femeilor din ziua de azi, asa cum se intampla odinioara. Barbatii nu mai sunt nici ei dependenti de ciorba si de muraturile pe care oricum nu mai stim sa le facem. Si ei au invatat sa aiba grija de ei, acum hypermarketul este un bun inlocuitor in multe privinte. Iar noi avem telefon, putem lua legatura cu un instalator ori de cate ori ni se infunda chiuveta.
Initial, un astfel de tablou m-ar bucura. Independenta aceasta a barbatilor fata de femei, a femeilor fata de barbati, ne-ar putea elibera de motivele secundare care ne faceau sa ramanem unii langa altii. Cu alte cuvinte, nu mai mentin legatura cu Costel pentru ca e barbat gospodar si se pricepe la toate, ci pentru ca-l iubesc. Iar Costel, la fel, imi aduce flori numai si numai pentru ca este indragostit nebuneste si nu cu motivul meschin de a ma convinge sa-i calc camasile asta seara. Afectiunea pare total epurata de motivele de ordin pragmatic ale vietii in doi, isi arata din nou chipul proaspat si imaculat.

Ce ne facem insa daca devenim “atat de” independenti incat nu mai avem nevoie deloc de altcineva? Nu mai avem nevoie si punct. In niciun fel de latura a existentei noastre. In continuare voi incerca sa identific acei factori ce devin dusmani ai cuplului in lumea contemporana.

Daca pana acum principalii oponenti ai calculatorului si ai televiziunii erau, mai ales, oamenii de cultura care, obisnuiti fiind cu alt gen de delicii, acuzau internetul si spatiul tv de frivolitate, de difuzarea unor materiale slabe din punct de vedere calitativ, mult prea axate pe notiunea de divertisment si prea putin pe informatia veridica, de un inalt nivel calitativ, acum s-ar putea ca si psihologii sau cei specializati in terapia de cuplu sa acuze cele doua mijloace de contributie semnificativa la deteriorarea unei relatii. Poate suna exagerat, dar ganditi-va de cate ori v-ati pomenit vorbind singure pentru ca prietenul juca o partida de NFS sau pentru ca era meciul secolului (Dumnezeule, a cata oara?) la televizor. De aici, certuri, frustrari. Aici nu invinovatim barbatii din moment ce si femeile incep sa petreaca din ce in ce mai mult timp in mediile virtuale. Cum petrecem din ce in ce mai multe seri si ore in fata unor ecrane, incepem sa nu mai simtim nevoia prezentei umane. Or, doar asa se poate dezvolta un comportament empatic. Privind, nedand nimic inapoi, neantrenandu-ne in niciun fel de schimb, atunci nu vom invata sa ne “sincronizam” cu o alta fiinta umana. Produsele tehnologiei de azi nu ne sprijina in dezvoltarea noastra ca indivizi integrati intr-o comunitate si, la scara redusa, intr-o familie. Ele contribuie mai degraba la instrainare, la afisarea unei atitudini de indiferenta.

Uitati-va in jurul vostru, in statii de metrou, de autobuz sau, pur si simplu, pe strazi. Urechile ne sunt acoperite de casti. De ipod-uri, de hands-free-uri, de mp playere. Nu mai vorbim unii cu altii, nici nu ne mai privim. Toate aceste gadget-uri profita de existenta unui gol, a unei lipse in viata noastra. Dar, cu ele, nu facem decat sa sapam, si sa sapam, si sa adancim haul. Pana cand ne vom trezi complet izolati, total insensibili, orbi si surzi, incapabili sa mai purtam o conversatie si mai saraciti decat Adam si Eva, dupa ce au fost izgoniti din Rai. Vom suferi toti de un onanism existential, biete fiinte narcisiace fara prea multa iubire de sine si cu zero curiozitate in legatura cu cel de alaturi, cu fiinta care sta pe scaunul de langa, si ea cu urechile acoperite, balanganindu-se trist, cu ochii inchisi in fata usii pe care se coboara.

Citeste si:  Twitter vs. servicii matrimoniale

Pe langa dezumanirea prin tehnologizare, intervin si alti factori. Ne casatorim din ce in ce mai tarziu. Stim cu totii de ce: cariera, faptul ca nu ne consideram maturi din punct de vedere emotional. Ma intreb insa cine a spus ca o familie reprezinta un pas cu riscuri minime. Atunci cand cei doi se hotarasc sa se indrepte catre starea civila, sunt deja doua entitati cu personalitati bine definite. Sunt atat de maturi incat e greu sa mai schimbi ceva la ei. Si nu cred ca aceasta rigiditate, aceasta insusire ad literam a unui anumit set de valori, este neaparat ceva benefic pentru cuplu. Ne casatorim cand suntem deja “claditi”, cand celalalt nu mai poate opta pentru o anumita culoare. Sunt produse finisate si, vai, atat de plictisitoare si de terne. Suntem deja ofiliti, deja rodati. Dar, intr-adevar, am studiat bine traseul, stim ce curbe si ce viraje ne asteapta in urmatorul an, cincinal, deceniu.

Daca suntem deja “formati”, ajungem din ce in ce mai greu sa spunem ca ne lipseste ceva. Femeile au acum sex-toy-uri, iar nevoia de afectiune se face simtita la program, niciodata neinvitata, cam o data sau de doua ori pe saptamana. Or, pentru asta, nu este necesara achizitia unui partener de cursa lunga. Pentru un companion la un concert, la un film sau pentru o vacanta, chiar nu este indicat sa cumperi tot pachetul, nu?

Citeste si:  Cum am ajuns amanta fara sa stiu

Iar ei, barbatii, incep si ei sa se adapteze. Isi cumpara carti cu Jamie Oliver, citesc o revista si gata, gospodina este “disponibilizata”.

Daca ma suspectati cumva de exagerari, am sa va spun ca in Germania, de pilda, procentul de femei cu studii superioare care aleg sa ramana celibatare este de 40%. Credeti ca asa ceva era de conceput acum doua decenii?

Nici maternitatea nu mai priveste barbatul ca fiind indispensabil. Masculul apare, isi planteaza samanta si este mai usor ca niciodata sa-l dai afara pe usa, odata ce a “incoltit”. Asta in cazul in care nu se apeleaza la o banca de sperma. Cadrul legislativ, cel putin cel occidental, sprijina mama. Si tot ce-si poate dori de la tata poate obtine de la distanta, cei doi nu mai trebuie sa ramana sub acelasi acoperis.

Viitorul afectiv arata sumbru. Vom deveni o planeta de singuratici, dar ce este si mai trist este ca nici macar nu ne vom da seama de asta, nu vom sti ca altadata era altceva. Vom respira singuri, inchisi in niste capsule, fara sa mai privim in afara noastra. Vom fi complet depersonalizati, niste fiinte cu surasuri palide, cu priviri cenusii, dar vom fi in siguranta. Nicio suferinta hamletiana, nicio drama dostoievskiana nu ne vor paste pe noi, fiintele aseptice, puse la adapost de microbii diferentelor si de virusii dependentelor. Iubirea si cuplul vor ajunge ca doua continente disparute si nimeni nu va mai putea spune exact cum era inainte. Voua va e dor de Atlantida?

26 Comentarii
  1. Le admir si invidiez pe femeile singure. De ce? Pentru ca au parte de multa, multa liniste si libertate, ceea ce mie ca femeie maritata imi lipseste f mult. Cu toate astea nu as putea trai singura. Eu am nevoie disperata de un barbat langa mine care sa ma iubeasca, sa ma ocroteasca, sa ma tina in brate, pe care sa ma pot baza oricand.

    Nimeni nu-si doreste cu adevarat sa fie singur. Singuratatea doare f mult. Dar si mai tare doare singuratatea in doi. Cu ce te mai incalzeste atunci ca esti casatorit? Preferi sa stai cu orele pe net, sa asculti muzica, sa-ti umpli timpul gol cu mici placeri, care te fac sa uiti pt moment realitatea ta cotidiana.

  2. Pai nu prea inteleg ce vrei sa zici. Spui ca nu poti trai singura, ca ai nevoie de cineva, dar si ca singuratatea in doi e mai rea. Atunci?
    Casnicia pare un chin din perspectiva ta.

  3. In primul rand , as putea spune ca nu are cum sa ne fie dor de ceva care nu am vazut vreodata…Desi se spune ca insula Santorini,ar fi o particica din Atlantida.
    In al doilea rand, spun ca este cam exagerat articolul…Cel putin asa mi se pare mie.Nu cred ca se va ajunge la toate cele descrise in articol. Eu, de exemplu, jucam impreuna cu iubitul meu la NFSU2(cand aparuse el), si inca jucam impreuna Lineage2, dar avem timp si de noi.Exista tandrete,cuvinte frumoase si toate cele. Si cred ca mai sunt multe cupluri ca noi. Cat despre personele care merg cu castile in urechi pe strada, pot spune ca si eu sunt una din ele, dar asta doar cand sunt singura, si nu inseamna ca nu am o jumatate.

  4. Hmmm, multe adevaruri ai grait! Iar asta: \”Nu mai vorbim unii cu altii, nici nu ne mai privim. Toate aceste gadget-uri profita de existenta unui gol, a unei lipse in viata noastra. Dar, cu ele, nu facem decat sa sapam, si sa sapam, si sa adancim haul.\” suna atat de… actuala! Ne indreptam undeva si sper sa nu se ajunga la acel gol d ecare vorbesti… sunt mai optimista de fel… poate ca totusi…

  5. Mie mi se pare un pic exagerat articolul acesta. Tot ce ai spus, Iarina, este din cauza mentalitatii romanesti. Poate ca si in celelalte tari este fenomenul asta, ce-ai descris tu, dar nu asa grav ca in Romania. Te asigur eu ca in alte tari, cum ar fi Belgia, Franta,Canada, oamenii au trecut si ei prin fenomenul-internet, tehnologie avansata etc, dar l-au depasit. Eu n-am vazut nici un copil, om cu castile in urechi in tarile civilizate, pe cand in Romania e plin. Deci Romania are o problema, cel mai mult. Daca va reusi sau nu sa depaseasca momentul, vom vedea. Totul depinde de oameni, de mentalitatea lor. Sa nu uitam nici de fenomenul adolescentilor emo, care isi plang de mila, care se izoleaza, si ca fac atata mare caz pe tema asta si vor sa intre in centrul atentiei astfel, unii dintre ei. Deci totul sta in mentalitatea romanilor.

  6. hm! \\\”o noua Atlantida\\\” e o exagerare! dar in general ai zugravit foarte bine realitatea… totusi cat timp pe planeta o sa ramana sangvinici, acestia vor forma grupuri, pentru ca le este imposibil sa nu gesticuleze…si se hranesc din reactiile celorlalti, asa ca lumea virtuala nu e tocmai lumea lor…in rest…acolo unde este romantism , dragostea si nevoia de doi pe termen lung va exista…si acolo unde este credinta in Dumnezeu, pentru ca \\\”Dumnezeu este in fiecare dintre noi\\\”, de asemeni va exista nevoia de comuniune in fiinta….

  7. M-a impresionat mult articolul.
    Si eu cred ca am uitat sa comunicam, in plina era a comunicarii….
    Mi-as fi dorit sa ma nasc in anii 70, sau macar sa am adolescenta in anii, 70, 80. Era mai simplu…baiatul invita o fata la film, la cofetarie, la spectacol, in parc. Nu exista notiunea de materialism atat de pronuntata nici la el si nici la ea. Daca se placeau, se invitau…
    Ori azi, ne imbracam in cele mai fancy haine, ne parfumama, ne aranjam, mergem in club si …dansam singure, ne intoarcem singure acasa, daca ni se ofera un suc trebuie sa …fim recunoascatoare cumva…, Ei nu se apropie pentru ca le este teama de un refuz poate sau mai rau, poate ca au prea multe optiuni si nu merita efortul….Of!
    Sa va spun ceva: Eram cu gasca mea de prietene (cele singure) la Tonk, acum o luna. Eram 4 fete singure la o masa, beam cate un coktail, frumaose, aranjate si \”ne hlizeam\”…era evident ca eram singure si ca puteam fi abordate…LA masa alaturata 6 baieti si o fata…Baietii se uitau inspre noi…Noi am inceput sa facem poze…Ei, de fapt unul dintre ei a zis asa…de peste masa ca una dintre prietenele mele are parul putin deranjat. Prietena mea a facut un semn de multumesc, s-a uitat la el, el a zis ceva ce a trezit rasul la masa lui si apoi i se adreaseaza ei , tot in acelasi fel ( de peste masa) ca: \”La mine sau la tine\” ?…:-(
    Cand am plecat, am plecta dezamagite de momentul trait. Noi in Tonk nu am fost sa agatam ci doar sa o sarbatorim pe prietena noastra… Ma intreb eu acum:
    Cum sa socializam chiar in locurile in care de fapt ar trebui sa o facem? Unde sa socializam: acasa, la munca? daca nu in timpul liber intr-un pub sau club …?!
    Deci, unde se duce notiunea de cuplu….?daca nici macar nu intram in vorba!
    CONCLUZIE: TRaim intr-un secol in care majoritatea sufera de sindromul singuratatii!Si de acest lucru profita din plin sex-shop-urile, flimele XXX, cofetariile, fast-food-urile, magazinele…toate acestea considerate a fi REFULARI!
    O zi de pomina!

  8. cred ca ce a scris Diana e adevarat…adica fetelor haideti sa fim realiste…oamenii din jurul nostru sunt poate putin mai reci dar nici chiar cum a scris autoarea acesui articol …Atlantinda…cred ca a exagerat putin,depinde numai de noi daca stim cum sa fim apropiati de omul pe care il iubim si in aceeasi masura sa il lasam si pe el sa se apropie de noi …
    Iar comentariul Iuliei este in mare parte adevarat peste tot e plin de fite…dar sigur se mai gasesc si oameni adevarati fara fite pt ca dupa parerea mea e normal sa avem independenta dar nu sa o ducem pana la extreme,cat despre casatorie cand nu mai merge asta e,de aia s-au inventat divorturile.

  9. Mie mi se pare rationalizati prea mult totul. Iubirea, tandretea, pasiunea… sunt lucruri care tin de simtire si nu de ratiune.

    Ne plangem ca nu primim asa ceva. Ne-am pus pentru un singur moment intrebarea daca oferim asa ceva?

  10. In ziua de astazi, sexul si banii joaca un rol f important. A trecut timpul romantismului. Acum majoritatea baietilor, nici nu te cunosc bine si vor sa te aiba in pat; iar daca isi implinesc scopul te lasa pentru alta femeie. Traim intr-o lume bolnava. Mi-ar fi placut si mie sa traiesc in anii \’70 sau chiar \’50. Atunci lumea era mult mai educata,desi se facea mai putin scoala, era mai mult bun simt si mai multa dragoste intre oameni

  11. Felicitari pentru articol!
    1. Tendinta este de a ne izola unii de altii atunci cand suntem prea apropiati.
    Konrad Lorenz povestea ca aflandu-se la niste prieteni care locuiau intr-o casa departe de oras a batut cineva la usa, iar el a reactionat deranjat. Asta i-a suparat pe prietenii lui pentru care o vizita era un adevarat eveniment.
    2. Lumea se schimba. Atunci cand lumea se schimba uneori avem tendinta sa spunem ca \”inainte era mai bine\”. Desi sunt si unii care se instraineaza de ceilalti folosind tehnologia moderna, cred ca mult mai multi se apropie… celularele, webcam-ul, messengerul, e-mailul, toate au scopul de a ne pune in contact. Deci… ne indeparteaza sau ne apropie?
    3. Va exista vreodata un moment in care sa nu avem nevoie de celalalt. Categoric nu. Suntem animale sociale. Experimentele in care oameni au trait izolati, dar avand totul la dispozitie, au cam esuat. Chiar si atunci cand esti izolat multa vreme, tot comunici cu ceilalti (din mintea ta).
    4. Cuplul pe cale de disparitie? Cuplul clasic… in declin, dar nu pe cale de disparitie.
    5. Parerea mea este ca obligatiile nu sunt cele care creeaza o adevarata relatie. Pentru multe lucruri care tin de cuplul clasic si care acum se pierd, nu am nici un regret.

  12. Eu sunt o persoana IMPLINITA SI FERICITA din aproape toate punctele de vedere. Dar e important, faptul ca NOI2 mai stim ce inseamna un cuplu: flori, dragalasenii, tineri de mana, plimbari rasfatate pe mal de mare sau pe creste de munti, lucruri casnice facute impreuna si ghidusiile aferente, clipe de romantism, dar si mici furtuni, printre toate astea, mese cu prietenii, iesiri la shooping IMPREUNA, desi este cunoscut faptul ca un barbat se plictiseste la cumparaturi, impartirea responsabilitatilor casnice si multa, multa, IUBIRE SI RESPECT RECIPROC, dar mai ales COMUNICARE si INCREDERE.
    Nu exista sfaturi pt o casnicie perfecta. Tine de TINE, de sufletul tau , e o ALCHIMIE a SUFLETELOR UNITE prin IUBIRE, DEVOTAMENT, INCREDERE , RESPECT, COMUNICARE.

  13. Relatiile umane se deterioreaza in timp in mai multe directii. Atat in viata unui cuplu (2%din cupluri raman impreuna pentru mai mul de 10 ani) cat si in viata unei comunitati in dezvoltare care sufera efectele industrializarii si a schimbarilor economico-politice specifice fiecarei generatii. Prin urmare, cand relatiile interumane se deterioreaza, atunci noile generatii vor creste si se vor forma intr-un context prielnic mentinerii acestor tare. Educatia poate face diferenta, atat educatia morala cat si cea academica.
    Personal, in urma a doar 4 ani de experiente urate in relatie cu sexul opus, imi doresc sa nu am o relatie pe viitor. Putini oameni prezinta incredere pe termen foarte lung, iar eu nu imi mai permit sa invat lectiile vietii in speranta unui viitor fericit de tipul \\\”happy ever after\\\”. Voi ce ati ales?

  14. Am putea comunica mai mult- dar modul in care comunic eu si parintii mei, depaseste de cel putin 50 de ori modul in care comunica ei cu parinti lor. Poate ca ideea articolului este sa traga un semnal de alarma si de accea are acest ton, dar lucrurile nu stau chiar atat de rau. Cel putin in orasul meu, pe strada vad multe cupluri-tinere si batrane- nu vad numai adolescenti singuratici, cu casti pe urechi. Oamenii sunt fericiti in doi! Motive de ingrijorare? Nu cred!

  15. E nevoie de multa vointa pentru a \\\’\\\’hrani\\\’\\\’ viata de cuplu. Abia atunci cand dispare acesta vointa, simtim nevoia sa ramanem singuri … De la ideea de femeie + barbat pana la = cuplu (in adevaratul sens al cuvantului), drumul e lung si anevoios! Nu sunt multi aceia care accepta sa inghita bune si rele pentru a ramane alaturi de partenera (-ul) aleasa (ales). De ce? Pentru ca, mai ales in mass-media, intalnim din ce in ce mai des ideea: AVEM DE UNDE ALEGE!!! Prin urmare, daca prima alegere nu a fost intocmai pe placul nostru, de ce sa ne multumim cu atat? Putem ALEGE … din nou ! Dar nici de data aceasta nu prea merge … Pana la urma, satui de atatea alegeri \\\’\\\’nereusite\\\’\\\’ ne inchidem in propria carapace si ne continuam existenta fara cel mei mic deranj din partea cuiva, oricui… Poate ca e timpul sa invatam cand trebuie sa ne oprim! Viata de cuplu inseamna si stabilitate, nu? Oare nu ne mai dorim stabilitate, nu ne mai place sa fie cineva acasa, sa ne astepte seara, sau pe care sa-l asteptam? EU nu vreau sa cred ca valoarea CUPLULUI, a FAMILIEI se va deprecia.
    Sunt inconjurata de cupluri. Cupluri fericite, care au fost dispuse sa faca sacrificii si compromisuri pentru a convietui impreuna. Indiferent de epoca in care traim, dilema e aceeasi: VREM SA AVEM PE CINEVA ALATURI SAU NU? Deci e vorba de vointa ….

  16. O viata fericita, o iubire care sa dureze vesnic, uneori pare ireal dar este frumos si posibil, totul tine doar de noi, de cat de mult ne iubim si ne vrem binele.Uneoari viata te dezamageste,asa a fost si cu mine dar cred ca dezamagurea mai mare era daca mi-as fi pierdut speranta, mi-as fi pierdut acea incredere ca totul tine de noi, de propriile noastre decizii si alegeri, daca m-as fi inchis in mine si as fi facut ca totul sa para negru in jur. Asa e viata si cu bune si cu rele,si cu deceptii dar si cu bucuriii, asta ar trebui sa ne dea noua de gandit,ca pe langa tot raul si uratenia vietii sunt si lucruri frumoase care te fac sa te simti implinit si fericit,acea raza de speranta ca totul o sa fie bine. O relatie este un lucru unic,as putea spune o creatie, o creatie care o fac posibila 2 persoane nu una,care implica sentimente,cunoasterea si acceptarea persoanei de langa tine,increderea si sprijinul,sinceritatea si iubirea dar mai ales speranta ca totul o sa fie bine,sa stii ca atunci cand mai vin furtuni in viata sa poti trece cu bine peste ele.A avea sau nu o relatie in \”secolul luminii \” este alegerea noastra,iar greutati si neintelegeri au fost de cand este lumea,poate si mai mari decat le avem noi acum si vor fi mereu insa lucrul asta ramane la alegerea noastra.Poate ar trebui sa nu mai incercam sa facem lucrurile ca la carte si sa incercam sa profitam de viata,sa nu ne mai fie teama sa ne apropiem de alte persoane ca sa nu fim dazamagiti si sa vedem ce frumoasa este viata si cate lucruri bune ne poate oferi ea.

  17. Problema este la noi romanii. Bine a remarcat cineva ca in tari civilizate fenomenul nu este atat de amplu. Inca odata se dovedeste ca noi, romanii, suntem incredibili de prosti, cu caractere reprobabile. Ne place sau nu asta e realitatea.

  18. Nu cred ca faza cu castile vesnic pe urechi si cu tehnologizarea exagerata este o chestie tipic romaneasca. Uitati-va la japonezi. Ei au roboti pe post de animale de casa si de baby-sitter.

  19. Fauve ai mare dreptate. Nu stiu unde nu au vazut unii, in alte tari oameni mergand cu castile in urechi…Eu chiar am vazut! Lumea asculta Radio, sau stirile, sau chiar muzica preferata, si asta nu doar in ROMANIA! Asa ca scoateti treaba asta din joc!
    Am momente in care nu ma simt bine pe plan emotional, si vreau sa ascult muzica mea preferata pe malul Dunarii. Si ce ar trebui sa fac? Sa umblu cu muzica tare prin difuzorul telefonului, ca manelistii? Hai ma…deaia s`au inventat castile. Nu trebuie sa obligi pe altcineva sa iti asculte muzica. Mai ales intr`o Romanie in care \”cea mai tare muzica e manelele\”.

  20. intr-o lume in care femeia se apropie tot mai mult de egalitatea pe care si-au dorit-o din totdeauna, va ginditi ca sinteti un pic prea libere pentru a mai putea fi fericite?

  21. nevoia de comunicare a existat din totdeauna,numai ca acum mijloacele sunt mult mai moderne.iar fara comunicare un cuplu nu exista……….ar fi ca doua paralele care nu au nici un punct comun.problema este la noi romanii,femeile viseaza barbati cu bani iar barbati femei \\\”barbie\\\”.suntem un popor de oamenii fitosi,haine de firma,telefoane ultimul model si restul…………ne dezumanizam clar….ignoram sentimentele suntem condusi de baniiiiiiiiiiiiiiii.

Lasă un răspuns la GreekGodess Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.