Dansul si marsul

Cineva mi-a reprosat, odata, ca sunt un ipocrit pentru ca ma duc la biserica, ba chiar o fac destul de frecvent. Ma cunoscuse bine: stia ca imi place bautura, stia ca imi plac femeile, ca sunt adesea o jigodie, ca nu ma pot abtine sa nu calc in tot felul de strachini si sa ma dau inapoi de la porcarii atat de marunte incat mi-e rusine si sa mi le amintesc – una dintre ele chiar provocase discutia. Inversunarea ii era deci indreptatita: vazut prin ochii ei, unul ca mine n-avea ce cauta acolo.

M-am mirat: ce si-o fi inchipuit ea, ca ma duceam la biserica ca sa ma bat pe burta cu Dumnezeu, cu aer de sfant mucenic? Sau sa ma rog, fariseic, pentru sanatate si 6 numere la loto? N-avea de unde sa stie ca ma impingeau intr-acolo tocmai pacatele, constiinta propriei murdarii, pe care ajungi s-o simti acoperindu-ti inima ca un strat de colesterol, dorinta de a-mi promite mie insumi, in fata unui martor nevazut, dar coplesitor de important, ca ma voi schimba. Intr-o buna zi, nu se stie cand, dar ma voi schimba. N-avea de unde sa stie ca biserica e ca un spital: ajungi des cand esti bolnav; cand esti sanatos, te duci rar, profilactic.

Citeste si:  Activitati stimulare sexuala

Cam asa e si cu scrisul. Exista cititori, cititoare mai adesea, care poseda inca dulcea naivitate de a crede ca in textele de la rubrica asta despre dragoste si sex (sau echivalentul ei de pe alte siteuri) vor gasi solutia problemelor lor. Ca si cum cei care scriu ar detine cheia fericirii in cuplu.

La mine, insa, e exact pe dos. Daca scriu aici, o fac nu pentru ca m-as pricepe la gasit dragostea, ci pentru ca am capatat ceva experienta in a o rata. Habar n-am care e reteta traitului fericit pana la adanci batraneti, dar am strans o lunga lista de ingrediente care sigur nu au ce cauta in aceasta delicatesa. Dragostea e o bicicleta pe care nu stiu sa merg prea bine, dar am invatat ca risti sa iti spargi capul in doua situatii: cand rotile stau nemiscate si cand ai viteza prea mare.

Citeste si:  Sexul si casnicia (partea a II-a)

Se intampla insa uneori ca si greselile in care crezi se dovedesc a fi gresite. Am crezut multa vreme, si chiar am scris despre asta cand am avut ocazia, ca relatiile – vorbim de cele care sunt ori s-ar vrea bazate pe dragoste – se supun psihologiei dominarii: unul dintre cei doi trebuie sa fie seful. Nu doar ca asa mi-a spus mereu intuitia, ca nicio formula de asociere intre doi oameni nu poate presupune egalitatea perfecta, rezultand deci un lider. Ba chiar am invatat la scoala, ca sa zic asa, ca lucrurile stau in felul asta. Am avut, deci, convingerea ca intr-un cuplu trebuie stabilit clar: cine e seful? Egalitatea se poate apropia de perfectiune, dar n-o poate atinge. Tot va exista un primus inter pares, un frate mai mare, un om al ultimului cuvant. Odata lamurita treaba asta, cei doi isi vor cunoaste exact rolul si locul, iar multe certuri inutile vor fi de acum evitate.

Abia acum mi-am dat seama cat de stupid eram. Pai da, trebuie sa stiu cine canta in curtea asta a mea, cocosul sau gaina, corect pana aici. Dar cand anume are loc cantarea, nu ar fi trebuit sa ma intreb pana acum? Caci asa cum n-o sa vezi gaina cotcodacind la patru dimineata, n-o sa auzi nici cucurigu seara, cand se face oul. Trebuie sa existe un sef, aici nu incape indoiala, dar daca el se schimba, uneori de la o clipa la alta?

Citeste si:  Timpul in doi

Dragostea nu e un mars in doi, stang-drept-stang simultan, asta banuiam. Poti incerca si chiar poti ajunge departe mergand pe ritmul asta, dar va trebui sa pastrezi distanta fata de celalalt, ca sa nu va impiedicati. Dar nici un vals de societate nu e, ca sa poti sti de la bun inceput cine pe cine invarteste in pasi marunti, procedurali. Trebuia sa fi invatat mai multe din tango, nu degeaba se spune ca e dansul cel mai pasional dintre toate. As fi priceput ca toata frumusetea este sa conduci o fractiune de secunda, doar pentru a te lasa condus in urmatoarea.


4 Comentarii
  1. In acest moment nu e vreo scriere, roman sau articol din presa ( chiar si de aici), care sa ma fi captivat atat de mult, pe mine, una, personal.

    Bravo, Mihai !

    Dragostea in pasi de mars trebuie tinuti indivizii la distanta.

    Cea mai frumoasa descriere a dragostei pe care am auzit-o vreodata… conduci o secunda, ca sa fii condus in urmatoarea secunda ca la tango.

    Fara cuvinte….

    Un An Nou 2012, cat mai fericit !

  2. Cati oameni sunt pregatiti sa se lase condusi, chiar daca doar in pas de dans? …
    @Mihai, ai crezut in ceea ce erai capabil sa oferi/ sa faci … Felicitari pentru \”pasul\” acceptarii si increderii in sine, in primul rand. Nu exista o reteta a fericirii, asa cum ai si scris, dar tu ai avantajul unor experiente … ceea ce nu garanteaza oricum sfarsitul fericit pe care il citeam in basme, dar care te ajuta sa inveti si sa progresezi. Multa bafta :).

  3. Big like…. frumoasa metafora…si este cu totul adevarat….trebuie doar sa mai aflam si cum sa identificam momentele in care trebuie sa te lasi condus, si cand sa \”pui piciorul in prag\”….e dificil uneori…

  4. scopul pentru care scrii este sa seduci ,nu-i asa? pe mine m-ai topit. Ideile tale sunt de bun simt (cel putin din ce articole ti-am citit). iar exprimarea este cea care da savoare mesajului tau. te felicit. am si eu un blog pe un alt site. am putea dezbare multe ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.