De Craciun… cu bucurie

Craciunul este una dintre sarbatorile dedicate familiei. Toti de Craciun se duc „acasa”, orice ar insemna asta. E timpul cozonacilor si al bradului, e timpul lucrurilor calde, al multumirii si al regasirii „valorilor importante si autentice”. De care ne aducem mereu aminte la aceeasi data, respectiv cea de 25 decembrie. Oare suntem toti setati la fel?

De Craciun, se sinucid cei mai multi oameni. De acelasi Craciun, ne apuca pe multi dintre noi, cele mai puternice depresii. Singuratatea, esecurile, tot ce-am ratat pe parcursul anului incep sa ne bantuie. Aripile lor negre ne flutura in fata ochilor. Nu ati banui ca mohoreala lor se asorteaza atat de bine cu stralucirea globuletelor si a lumanarelelor, nu?

In cadrul celor carora sarbatorile de iarna nu le produc nicio bucurie, cei singuri formeaza o categorie aparte. Sa nu ai un iubit de Craciun este pentru multe o tragedie. De ce e acum mai rau? Pentru ca in astfel de ocazii, singuratatea devine mai vizibila ca niciodata. Acum totul se vede mai usor. E ca si cum chipul urat al singuratatii ar fi pus acum sub o lupa uriasa si totul iese in evidenta. Am dat pe un site peste niste sfaturi care ar impinge pe oricine spre o depresie agravata in loc sa amelioreze situatia. De exemplu, unul dintre ele spunea sa gasesti la birou, la locul de munca alti oameni in aceeasi „stare” sau sa-ti suni vreun prieten cu o familie simpatica si sa-l lasi sa inteleaga ca esti singur/ a de Craciun.

Citeste si:  De ce iubim barbatul altei femei?

Se presupunea ca astfel vei fi invitat/a sa petreci sarbatoarea alaturi de el si familia lui. Daca nu reuseai cu primul, trebuia sa continui, orice, numai sa nu renunti. Totul suna de parca singuratatea ar fi o boala, ce trebuie cu orice pret vindecata, macar temporar caci, se presupune, dupa sarbatori, vom uita cat de singuri suntem de fapt. O alta varianta ar fi fost sa-ti gasesti ceva de lucru, sa te inscrii intr-o asociatie in asa fel incat, implicat fiind intr-o activitate, sa nu mai stii, sa reusesti sa uiti faptul ca e sarbatoare, ca Mos Craciun cu al sau „Ho-ho-ho!” nu-ti produce nicio tresarire de bucurie.

Nu vreau sa ofer false solutii si nu pozez in guru. Ma limitez la a va vorbi despre niste lucruri asa cum le observ eu in imediata si trista realitate.

Citeste si:  Intre iubire si prejudecata. "Profesia" de amanta

Desi se spune ca spiritul Craciunului este legat de generozitate, putini sunt cei care o pun in practica. Mediul in care sarbatorim este unul inchis, e ca si cum am trage un fermoar prin care am separa tot ce inseamna „eu si ai mei” de restul lumii. Daca „ai mei” nu-mi sunt in preajma, sa-mi petrec ziua nefasta in spatele unui fermoar intr-un spatiu in care nu sunt decat eu, poate fi o experienta destul de deprimanta. Ce fac de Craciun in aceasta stare? Imi amintesc de alte Craciunuri cand imparteam cu cineva un pahar de vin si o felie de cozonac. Pana si deschiderea televizorului e un lucru riscant pentru ca si ceea ce se difuzeaza nu face decat sa-mi aminteasca de cat de singura si mizerabila e viata mea.

Cei care sunt pusi sa se confrunte cu perspectiva neagra a sarbatorilor de iarna se afla intr-o situatie in care se simt neglijati. Societatea insasi ii respinge, economia si toata industria, care se bazeaza pe ideea de a face ocazia mai frumoasa, mai pitoreasca, nu au niciun cuvant si nicio solutie pentru cei singuri. Acestia se simt marginalizati ca si cum ar suferi de un handicap major, ca si cum o plaga rusinoasa le intineaza corpul.

Citeste si:  Cateva sfaturi esentiale pentru o relatie (partea I)

Din acest punct de vedere, decembrie reprezinta o luna oribila. Bucuria si celebrarea au ajuns sa fie imperative, cerinte obligatorii. Cati au curajul, chiar dintre cei care se bucura de o viata de cuplu sau de familie, sa admita ca s-au simtit oribil de Craciun? Ca sarmalele le-au stat in gat, ca bradul arata kitchos si ca, intre un caltabos si un pahar de vin, n-au mai avut timp sa se bucure de miracolul nasterii?

Eu, de acest Craciun, intentionez sa fiu mai treaza ca de obicei si cu simturile mai ascutite. Nu-mi voi cauta bucuria in hipermarketuri, nici nu-mi voi arbora expresia de fericita si tampa decat, daca, fireste, chiar ma voi simti astfel. Nici nu ma voi saruta in spatele geamurilor aburite, nici nu voi desena inimioare si reni pe ele.


3 Comentarii
  1. Intr-adevar, nu e nimic mai trist decat un Craciun singur. Recunosc insa ca nu mi-am pus niciodata problema oamenilor singuri din jurul meu. De sarbatori, suntem atat de absorbiti de prorpria persoana si propriile dorinte incat nu prea ne mai intrebam ce e cu ceilalti.

  2. Da. Sunt deacord ca trebuie sa ne gandim la cei din jurul nostru, mai ales de Craciun, dar daca ai invita pe cineva sa petreaca sarbatorile cu tine si cu familia ta, sunt sigura ca nici acea persoana nu s-ar simti extraordinar, si nici tu cu familia ta, pt ca oricata bunavointa ai avea, nu ai cum sa te simti in prezenta unei persoane straine, asa cun te simti cu familia ta.Cu ei ai subiecte de discutie, stii ca orice ai spune, nu vor ajunge peste un timp sa iti reproseze nimic din ce ai discutat cu ei; cu alte cuvinte, nu te-ai simti in largul tau, si nici o persona ce nu apartine acelei familii, nu se va simti bine.
    Concluzia este ca cel mai bine ar fi ca fiecare de sarbatori, sa fie cu familia sa, sau cel putin cu un grup de persoane cu care are in comun SINGURATATEA.
    Poate veti crede despre mine ca sunt o egoista, dar cu toate ca nu e deloc asa, nu sunt deacord cu cei ce pun pe picior de egalitate familia cu prietenii.
    \”SANGELE APA NU SE FACE!\”

  3. Daniela, ma vad nevoita sa te contrazic. Sunt familii si familii. si unii chiar ajung sa-si simta prietenii ca fiind adevarata familie. poate si din cauza ca n-au simtit ca rezoneaza cu adevarata lor familie. si in legatura cu cine are trebui sa petrecem sarbatorile, exista un singur raspuns: cu cei cu care ne simtim bine, cu cei cu care impartasim ceva. fie ei de acelasi sange sau nu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.