fbpx

De ce inselam femeile: Fiecare sfarsit are inceputul lui

Draga mea A.,

Cat de al dracului de mult timp mi se pare ca a trecut. Imperiul hititilor mi-e mai aproape decat zilele acelea, mai usor mi-e sa-mi imaginez cum trebuie sa fi mers lucrurile intr-o Atlantida de deasupra marii decat sa-mi imaginez cum au fost acele ultime saptamani ale noastre.

Enervant e ca imi aduc aminte fiecare detaliu, doar ca, insumandu-le, nu pot incropi mai mult decat o statuie de ceara a ceea ce a fost. Lipseste esentialul, lipseste partea in care bateau inimile. E ca si cum ai incerca sa-ti amintesti un gust, sau un parfum, sau un orgasm, sau o durere. Nu poti, lucrurile astea nu lasa alta urma in afara de numele pe care l-au purtat candva. Imi amintesc ca era gin tonic, imi amintesc ca era Sicily, imi amintesc ca imi tremurau si degetele de la picioare, imi amintesc ca stateam cu capul pe polita de lemn a unui bar si lacrimam, dar nu-mi pot in niciun fel imagina cum erau toate astea, de fapt.

Da, trei milenii si jumatate, regele Suppiluliuma a fost prietenul meu cel mai bun, stiu perfect ce tabieturi avea dis de dimineata, cum isi bea el vinul in palatul ala racoros din Hattusa, ca un stapan al intregii lumi, am fost acolo. Despre gustul cafelei mele de dimineata de acum jumatate de an nu mai stiu nimic. Dumnezeule, cred ca si cadavrele se descompun mai lent de-atat!

Seara aia, in care te uitai pe geam si ziceai ca uite, Mihai, norii astia au forma de inima, iar eu ti-am zis ca nu e exclus, pentru ca inima insasi are forma de nor, si ma gandeam cat de mult trebuie sa te fi iubit, ca sa am puterea de a trece peste toate mizeriile pe care ti le facusem, fara sa simt nevoia de a ma arunca pe fereastra chiar in clipa aceea, fara sa ma dispretuiesc pentru cat de jigodie fusesem. Si pe urma m-am uitat si eu la nori si le-am vazut forma de inima si mi-am adus aminte de Mada, care ma astepta chiar atunci, si m-am gandit ca trebuie sa fii grozav de indragostit ca sa ii vezi astfel, si m-am mirat un pic gandindu-ma ca tu, dupa zece ani si ceva, inca mai esti indragostita, pe urma un ciot de gand m-a sagetat – daca esti si tu ca si mine, indragostita de altcineva? – dar l-am scos afara din minte ca pe o presimtire neagra, pentru ca, desi stiam c-o sa te pierd, nu aveam putere sa ma gandesc la asta atunci, nu aveam atata energie incat sa ma gandesc cum si cand o sa se intample.

Citeste si:  Sexperta: mama comunista, dj indecis si prietenul care la somaj te asupreste!

In cealalta parte, calendarul despartirii era mult mai precis: numaram zilele pana pe 24 octombrie, ziua nuntii ei.
– Daca mai bei in halul asta, nu mai apuci toamna, mi-ai spus razand, la o terasa, la mare.
– Si-asa nu-mi place toamna, ti-am zis.
Si, pe buna dreptate, n-avea de ce sa-mi placa.

Dar la inceput nu mi-a stat gandul la asta. Primavara si vara au trecut fara sa ma incurce catusi de putin, nu aveam niciodata chef sa ma gandesc la ceea ce avea sa urmeze concret. Poate ca ma bosumflam adesea, gandindu-ma cat de nedreapta e o poveste de dragoste atunci cand nu poti s-o simti vesnica, atunci cand nu-ti poti face planuri de viitor, dar in marea parte a timpului ma simteam privilegiat, norocos, stiam ca viata mea se sfarseste in curand, dar nu puteam decat sa-i multumesc lui Dumnezeu ca a ales sa-mi toarne in pahar cea mai dulce dintre toate otravurile. Pe urma imi spuneam ca o poveste de dragoste pe care o simti vesnica e si ea inutila: vesnica trebuia sa fie dragostea mea cu tine si ce insemnase asta, daca nu un lung prilej de amanari esentiale, un lung pretext pentru cronicizarea derapajelor.

Citeste si:  Construire relatii de durata

Revenind, trebuie sa-ti povestesc ca, abia pe la jumatatea lui septembrie, cand am mers impreuna cu ea sa-si caute rochie de mireasa, abia atunci, dintr-odata, am simtit un gol in stomac si a trebuit sa ma sprijin de un perete ca sa nu cad din picioare. Abia atunci am inteles ca-mi cam intrasera zilele in sac.

Intr-un fel, a fost bine. Ea a lasat-o dracului de rochie de mireasa, am mers impreuna la ea acasa – cred ca ai ei incepusera sa se prinda despre ce e vorba in propozitie, taica-sau incerca sa-si ascunda dispretul, maica-sa ne tragea niste ocheade pline de mila si intelegere – si am stat toata dupa-amiaza in pat, lichidand rapid, printre orgasme, vreo doua sticle de vodca. Si tot ei i-a venit ideea: daca tot e sa-si caute rochie de mireasa, ar putea sa profite de ocazie si sa mearga sa si-o aleaga de la Viena. Sub pretextul asta, am fi putut petrece si noi o saptamana a noastra pe undeva. Bine, n-am fi fost chiar singuri – ca sa evitam suspiciunile si complicatiile trebuia s-o luam cu noi si pe Nora, prietena ei cea mai buna. Mi-am aranjat si eu apele pe la serviciu, simuland o delegatie la Oradea – si ma mir cu cata ignoranta am tratat lejeritatea cu care tu ai primit vestea maruntei mele absente. Una peste alta, spre sfarsitul lui septembrie, eram deja acolo.

A fost ceva initiatic, ritualic, in excursia aia. Tigarile, muzica din masina, copacii de pe marginea drumului, gropile din asfalt, opririle in benzinarii ca sa ne usuram, toate faceau parte dintr-un larg ansamblu funerar, ca o ultima dorinta pe care condamnatul la ghilotina are dreptul sa si-o indeplineasca. Convenisem, inca dinainte de a trece granita, ca, odata cu intoarcerea, vom inceta sa ne mai vedem. Vietile pe care ni le alesesem in necunostinta de cauza, inainte sa ne cunoastem, trebuia sa-si continue mersul lor pe cat de gresit, pe atat de firesc. Da, si Viena a fost neasteptat de primitoare pentru doi evadati ca noi. Nora a fost o minune, marturia ei complice ne ajuta sa nu cadem in extrema depresiei si sa pastram decenta vesela a celor care stiu sa-si savureze destinul. Si austriecii aia sobri, cu fetele lor de oameni morti, ne aduceau aminte tot timpul cat de norocosi eram, pentru ca noi traisem, in cateva luni, mai mult decat aveau ei sa traiasca intr-o viata plicticoasa si monotona. Si cladirile alea reci si verzui, si trasurile alea imbecile, toata atmosfera aia retrograda era acolo ca sa consemneze ultimele noastre zambete ca intr-o poza ingalbenita de pe vremea dagherotipului.

Citeste si:  Il iubesc sau sunt dependenta de el?

Ultima seara a fost un pic mai grea. Noaptea, dupa ce n-am mai putut face dragoste, am stat amandoi pe geamul hotelului, dezbracati, cu picioarele balanganind in eterul fostului imperiu, ca Peter Pan si Wendy, fumand tigara de la tigara si privind acoperisuri si hornuri. Niste negri drogati, singurii beneficiari de la ora aia ai trotuarului de dedesubt, ne-au privit un pic speriati. Le-am zis sa stea linistiti, n-avem de gand sa sarim. Ar fi fost prea simplu.

Si s-a sfarsit ca in filmele americane. Avea doua valijoare in maini si cauta sa-si descuie poarta. Lipsea doar peronul.

Da, draga mea A., era Duminica noaptea. Habar n-aveam ca incepea o saptamana din care mi-ar fi placut sa lipseasca ziua de joi.

Click aici pentru a treisprezecea scrisoare.

Click aici pentru a doisprezecea scrisoare.

Click aici pentru a unsprezecea scrisoare.

Click aici pentru a zecea scrisoare.

Click aici pentru a noua scrisoare.

Click aici pentru a opta scrisoare.

Click aici pentru a saptea scrisoare.

Click aici pentru a sasea scrisoare.

Click aici pentru a cincea scrisoare.

Click aici pentru a patra scrisoare.

Click aici pentru a treia scrisoare.

Click aici pentru a doua scrisoare.

Click aici pentru prima scrisoare.

15 Comentarii
  1. interesante povesti! insa…cred ca nici unei femei nu ii face placere sa i se explice cu lux de amanunte cum a fost inselata sistematic.esti crud!

  2. cu infinita placere citesc aceste marturisiri ale tale… si ma regasesc deseori in trairile,senzatiile, dorintele tale asteptand ziua in care voi putea si eu lasa in urma o iubire interzisa… iti multumesc

  3. Am citit scrisorile tale.. foarte interesante, esti tipu de baiat pe care il urasc, in schimb scrii atat de misto incat se compenseaza ;)) .. insa exista o mare problema pe care o am de cand iti citesc scrisorile, sunt foarte sceptica si suspicioasa in ceea ce il priveste pe iubitul meu.Acum merg pe premisa ca toti baietii inseala, desi inainte ma gandeam ca mai exista exceptii.De ce? eu asta nu inteleg.Daca ai totu la persoana de langa tine.Ce sa mai cauti in alta parte? Sincer,,zi-mi tu, cum pot sa trec eu peste suspiciunile astea involuntare, care totodata afecteaza relatia?

  4. Mda, … frumos descris, dar lipseste ceva. Cumva pana atunci fuseserati amici? Ai sfarsit povestea precum in \”Notebook\” ,dar vad ca va urma un \”joi\” .Sper ca in sfarsit sa te fi echilibrat, sau sa fi acostat pe tarm, pt ca … orice vas care a strabatut oceanul pe furtuna, are nevoie de reparatii si provizii, sau … nu vrei sa ajungi niciodata la tarm ci vrei sa ramai \”vas fantoma\”. Tu alegi! Dar cauta sa ajungi mai adanc in tine. Nu cred ca ai gasit ceea ce te completeaza si te implineste. Cel putin, nu inca. 🙂

  5. Draga Mihai, eu sunt femeie si mi se intampla acelasi lucru ca si tie. Doar ca eu sunt inca in faza in care nu m-am despartit de nici unul, mi-e frica… pt. ca ii iubesc pe ambii la fel, mi-as dori sa-i pot face fericiti pe amandoi, imi sunt atat de dragi de nu-ti poti imagina, mi-as da viata pt. fiecare. Nu pot sa aleg…nu stiu…uneori am impresia ca ei stiu si accepta acest menaj a trois pt. ca nu-s deloc egoisti, sunt oameni extraordinar de buni, si eu ii fac sa se simta bine, si ei pe mine. De ce majoritatea vor dragostea doar pt. ei, nu cumva sa o imparta cu altii? Eu accept sa-i impart atata timp cat ma simt bine. Iubirea inseamna sa vrei fericirea celui drag, chiar dak o simte cu tine sau cu altcineva. Dak alta il face fericit si eu nu, de ce sa stea cu mine din obligatie sau alte motive?

  6. Ar fi fost intradevar simlu daca nu era sub anonimat. Asa totul e posibil. cand trebuie sa fisezi si sa demonstreazi, devine greu. A fost simplu sa-i demonstrezi \”miresei\” sub asternuturi ce zemu esti. daca r fi trebui sa expui asta in fata altora , te-ai fi ascuns sub pres. Deci lasa bravura asta de indragostit. Si tu si ea v-ati luat ultima \”priza\” de liberatate inainte constiintei. V-a ajuns \”jocul\”, daca puteati mai mult, ati fi facut deja. Sunteti doar niste mizerii umane, niste tradatori in fata constiinetei, niste animale in calduri. va meritati soarta, oricare ar fi ea si al ce capacitati aveti, nu pare prea roza. Si pana la urma, va meriati reciproc, daca aveti curajul. dar nu-l aveti. asa ca : lasati-o balta cu sentimentalismele. Sunteti primitivi.

  7. ups… \”vrem sa ne cunostem\”… pai d-soara cine ia sucit mintile cui, cu doua metafore? 🙂 Stai linistita, nu eram rivale, inca il poti avea pe Mihai, nu si-a invatat lectia. Cauta extraordinarul \”in patul fetelor\” , nu interiorul lui.

  8. mada… mi-ai luat-o inainte…:(
    vreau si eu sa-l cunosc pe mihai…
    …si avand in vedere ca se plictiseste repede, am putea da cu banul, care sa fie prima!

  9. Mihai,sincer pe mine m-ai impresionat….in scrisorile tale am gasit raspunsul la o gramada de intrebari!Si ce e mai important am inteles ca NIMENI nu trebuie judecat….ci eventual inteles.
    Eu sunt foarte curioasa cum esti acum,ce urmeaza in a 15-a scrisoare….???
    Dar cred ca si tu ai invat o lectie,aceea ca uneori cadem in propria noastra capcana…A ti-a platit cu aceiasi moneda!Dar pana la urma ti-a parut intr-adevar rau ca ai pierdut-o pe A sau pe Mada?
    …Doamneee ,cata dreptate ai aici \”Imi era greu sa cred cat de masochist poate sa fie sufletul femeii, care atat de greu se lasa cucerit cu rugaminti si atat de simplu cedeaza in fata umilintei….\”….cred ca intr-o oarecare masura ma regasesc pe mine,in aceasta fraza!!!
    Mihai eu sincer iti admir curajul si mi-ar face placere sa mai citesc despre\”aventurile tale\”.
    Sper ca acum esti fericit…sau cel putin linistit.

  10. am citit cu sufletul la gura si aceasta scrisoare a ta. nu stiu ce o sa fie cand nu o sa mai postezi…dar cum ai putut spune in scrisorile trecute ca nu trebuie sa dai semne ca ai insela cand te-ai purtat mizerabil cu A., imbatandu-te din cauza lui Mada?practic, tu ai ales intre cele doua in clipa in care ti-ai aratat nefericirea.A. nu mai era nici iubita, nici amanta si nici prietena, lucru pe care cred ca l-a simtit… nu te intreb de ce nu ai oprit casatoria pt k nu suntem in telenovele, a venit fulgerator intrebarea, dar inteleg ca realitatea e la 180 de grade fata de povestile \”de amor\”. scrisorile tale nu se termina aici, nu?

Lasă un răspuns la me Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.