fbpx

Dragoste de dat sau de luat? La voi cum e?

Mai intai v-as ruga sa ascultati in casti melodia aia a Tinei Turner, What’s Love Got To Do With It, cu mare atentie la unul din versuri: What’s love, but a second hand emotion?

Nu prea suna bine, dar ar putea fi al naibii de adevarat. Uitati-va in jurul vostru, ce „minuni” face dragostea.

Ia oameni frumosi si zambitori si, dupa ce ii duce intr-o scurta excursie prin Rai, ii arunca in mizeria rutinei criminale, pe care n-o mai pot nici constientiza, daramite evita, ca un drog care te face sa platesti cum nu se poate mai scump o clipa de extaz. Ia oameni care obisnuiau sa aiba incredere in alti oameni, le rupe picioarele sufletului si pe urma ii lasa sa se descurce, asa ologi, cum vor sti mai bine. Ia indragostiti entuziasti si ii transforma in familisti blazati, ia oameni singuri si ii transforma in oameni singuri pentru totdeauna. Ia barbatul si femeia si ii zvarle afara din gradina Edenului ca pe niste chistoace in care nu se mai intrezareste nimic din satisfactia tigarii abia fumate. Si lista ar putea continua.

Sa va spun de ce e asa. Pentru ca noi rareori stim despre ce vorbim atunci cand vorbim despre dragoste. Caci, de fapt, tocmai aici e capcana: cum sa facem sa nu mai consideram dragostea acea „emotie la mana a doua”, acest sortiment de mamaliga sentimentala hipocalorica si saraca in proteine, care doar iti da senzatia ca te-ai saturat pentru ca in secunda doi sa te lase mai flamand decat inainte?

Genul asta de dragoste a existat tot timpul. E dragostea celor slabi, celor ghinionisti, dragostea celor care fug de singuratate, care au nevoie de sprijinul cuiva pentru a-si deruta agonia. Sunt oameni ca mine si ca voi. Dragostea asta e o porcarie, dar nu asta e problema, caci o porcarie a fost dintotdeauna. Numai ca acum, de vreun secol si ceva incoace, de cand traversam epoca emanciparii sexuale, mizeria asta a ajuns sa fie glorificata si cantata in toate felurile, ceea ce sigur ca nu prea ajuta pe nimeni.

Citeste si:  Cum suporta barbatii o despartire

O asa-zisa poveste de dragoste, ceea ce noua ne place sa credem ca e o relatie bazata pe incredere, respect si sentimente reciproce – ca sa parafrazez un vechi cliseu feminist – e, de fapt, o relatie bazata pe sex si dominare. Ea va functiona minunat si va crea iluzia ca exista, cu adevarat, dragoste, atata vreme cat satisface nevoile sexuale ale celor implicati si cata vreme isi defineste clar relatia de subordonare. Nu exista egalitate in dragoste, cel putin nu in acest tip de dragoste de uz general. Acesta este unul dintre miturile false. O relatie intre barbat si femeie este o relatie de sef/subordonat (nu neaparat in ordinea asta, caci in multe case canta gaina). Ca si la serviciu, seful poate sa fie bun sau rau, intelegator sau nemernic, dupa cum si subordonatul poate fi mai disciplinat sau mai incapatanat, multumit cu ceea ce are sau frustrat ca nu e el seful. Dar, in principiu, asta e regula, iar pentru longevitatea unui cuplu este important ca fiecare membru sa cunoasca exact care dintre cele doua trepte ale scarii ierarhice este a lui si sa fie multumit cu ea.

Poate ca va suna cinic ce va scriu. Poate vi se pare ca prea e ca la magazin. Dar asa si e, pentru ca genul acesta de dragoste apare din alaturarea a doua ego-uri, de dimensiuni si duritati mai apropiate sau mai diferite, doua pietre care se ciocnesc si se slefuiesc reciproc pana cand ating forma care le permite sa reziste impreuna. Sau nu.

Citeste si:  Atractia fata de "persoane interzise"

Exista insa si un altfel de dragoste, dragostea aceea mitica, dragostea care transforma totul in bine. Nu stiu cator din noi ne mai e ea accesibila si o sa va explic imediat de ce: una dintre valorile de baza ale lumii in care traim este proprietatea. Avem senzatia asta apasatoare ca trebuie sa strangem in patrimoniul nostru cat mai mult: nu doar bani, case sau masini, dar si titluri de carti sau de filme, destinatii turistice pe care le-am vazut, lucruri pe care le-am facut si, in final, oameni dragi, copii cuminti, prieteni intelegatori. Suntem niste colectionari de bunuri, de amintiri si de suflete. Si asta nu ne ajuta deloc.

Dragostea aceea care actualmente e o specie pe cale de disparitie insemna exact contrariul: sa dai totul si sa nu ceri nimic in schimb. Insemna renuntarea totala la formele de existenta ale egoismului si daruirea ta catre un alt om care, considerai tu, merita sa primeasca totul de la tine si pentru tine. Genul acesta de senzatie o traiesc frecvent indragostitii, dar le trece destul de repede, pentru ca presiunea sociala e mare si propriul fel de a percepe lucrurile e prea bine inradacinat in suflete, iar pata de pe haina care a parut ca se curata cand e udata cu apa reapare imediat ce apa s-a uscat. Atunci cand indragosteala dispare si se transforma in dragoste de uzura (sau in nimic), porumbeii redevin egoisti si isi aduc aminte ca se afla pe acest pamant nu ca sa dea, ci ca sa primeasca.

Asa ca (fiindca nu vreau s-o mai lungesc deocamdata, desi s-ar putea sa mai revin asupra subiectului), daca ai dubii in privinta a cat de multa dragoste adevarata e in cuplul tau, cat de mult te iubeste el sau cat de mult il iubesti tu, nu trebuie sa faci decat un lucru: sa vezi cat, cum si cu ce fel de inima stiti sa oferiti si sa cereti. Nu te lua dupa cuvinte, la cuvinte se pricepe tot mai mult lumea in ziua de azi. Singurul test valabil e sa privesti relatia voastra si sa observi la ce se pricepe el (sau tu) mai bine si cand se simte mai bine: cand ofera sau cand primeste.

Citeste si:  Teama de intimitate

O sa iti spun si care e mecanismul pentru care lucrurile stau asa: pentru ca nu poti sa atingi absolutul in dragoste (iar dragostea e un sentiment foarte insetat de absolut) atunci cand ai de primit. Pentru ca nu poti sa primesti niciodata de-ajuns si, cu atat mai putin, sa primesti totul. In schimb, poti sa dai totul. Si numai dand, numai scazand din tine, poti sa ajungi la capatul drumului, cand e randul tau sa primesti acea nepretuita usurare si fericire de a fi totul pentru cineva.

Daca ti se pare ca iubitul tau traieste ca sa primeasca, atunci ai o problema pe care trebuie s-o rezolvi urgent. Altfel, sa nu te miri daca, atunci cand viata il va scoate la licitatie, te va parasi pentru cea care ii va oferi si mai mult.

Stii care e insa chestia care complica foarte mult lucrurile? Ca degeaba are unul dintre cei doi de oferit, daca partenerul lui nu stie sa primeasca. Si degeaba stii sa oferi tot daca tot ce ai tu ii este celuilalt daunator.

Sunt in continuare curios sa aflu cum va descurcati voi, ce fel de dragoste traiti, sau ati trait, sau v-ati dori sa traiti si, asa cum va intrebam si mai acum cateva saptamani, daca va puteti imagina punandu-va viata in slujba iubitului vostru.

12 Comentarii
  1. Frumos spus, nu ai mai fost nici acid 🙂 … Ma bucur! Imi place articolul. Momentan, nu sunt implicata in vreo relatie, dar cam asa se intampla, unul ofera si celalalt primeste, sau vrei sa oferi si celalat nu stie sa primeasca si invers. Cred ca toti ne dorim absolutul in dragoste, dar confundam cu \”indragosteala\”.Cand dispar fluturii , s-a pierdut sentimentul maret. Multi raman in relatii caldute , doar pt ca nu au curajul sa creada in absolut . Un amic de-al meu ar spune ca nu am fost niciodata indragostita lulea si ca as confunda acea indragostire lulea cu iubirea absoluta. Imi place sa cred ca … EXISTA! Am revazut aseara \”Mandrie si Prejudecata\”, nu-l mai vazusem din 2005, as fi naiva sa mai pot crede ca s-ar gasi asa ceva acum, probabil sunt inca sub influenta filmului :). Sunt multe forme de iubire, dar cand ai ajuns la maturitatea emotionala, cred ca poti gasi absolutul in dragoste. Este singurul sentiment care \”te tine viu\”, care te face sau te mentine bun si te ajuta sa oferi si celorlalti fara teama si fara asteptari, dar trebuie sa fie un sentiment pur, sa nu ne mintim singuri … ne cam place sa fantasmam. Succes in cautarea absolutului! 🙂 Oricare ar fi el.

  2. cel mai fericit se spune ca e cel care daruieste, in I rand, si abia mai apoi cel iubit/cel caruia i s-a daruit atata iubire…

    Ca lucrul acesta ar trebui sa fie reciproc, se subintelege, dar e cu totul si cu totul alta poveste, fiindca rareori se intampla ca(si) capacitatea aceasta sa fie identica sau la unison…

  3. Pot sa zic cu siguranta ca ai dreptate aici. Asa cred si eu ca e dragostea, desi admit ca poate e altfel pentru altcineva. Pentru mine e asa cum ai descris-o mai sus. Dar stii, ma gandesc ca e bine sa fii egoist…egoismul apare doar atunci cand stii exact ce vrei…iti permite sa primesti fara prea mare remuscare ceea ce ti se ofera, fara a chibzui prea mult ce sa faci ca sa-l rasplatesti pe cel ce-ti spun zilnic \”te iubesc\”. Sa fii alaturi cu un om care te idolatrizeaza e extrem de complicat, mult mai greu decat a oferi tot ceea ce ai. Nu stii cum sa scapi de tine (cat nu te-ai controla esti mai mult instinct), dar inca ai grija de cineva care respira doar in unison cu tine si doar in prezenta ta! Esti cu cineva pentru ca impreuna apare o lume noua, nu pentru ca in ochii si sufletul persoanei de alaturi te vezi doar pe tine. Cel putin eu nu as dori doar sa primesc sau doar sa ofer. Ce fac cel mai des? Chiar nu am un raspuns la moment…cand am un minut liber reflectez. Oricum sunt intr-o relatie si sunt multumita. Cand dispar sentimentele, daca dispar, ma gandesc ce fac mai departe. Dar doar numai dupa ce aflu ce vrea si perechea mea mai tarziu. E simplu…Nu-mi plac regulile, sfaturile…mai ales sa le dau 🙂

  4. …ai si nu ai dreptate. sigur, cuvintele tale oglindesc ceea ce simti sau chiar experienta personala in ale Dragostei. In ceea ce ma priveste stiu ca ,de cand sunt cu iubitul meu,nu am gandit niciodata sa contorizez ce primesc sau ce dau. Dau cu tot sufletul si primesc cu cea mai mare placere. Nu tin scorul sentimentelor, trairilor si/sau emotiilor. Oricum totul e efemer si prefer sa traiesc fiece seniment cu toata puterea decat sa stau sa numar cine si ce a dat. Cand Simti…nu ai nevoie sa Filosofezi ce simti. Doar deschid ochii dimineata ma uit in dreapta si il vad. si zambesc!

  5. Am 23 ani in prezenta, imediat 24. Vreau sa spun ca la varsta de 19 ani, inclusiv 20 de ani am trait cred ca cea mai frumoasa iubire si cea mai ucigatoare amagire!
    Da, pot spune sincer ca am fost infinit de fericita alaturi de omul iubit, pot spune ca mi-as fi dat si viata ptr el, ca as fi intrat in iad ptr el numai sa il stiu bine! Aveam o relatie ce parea mult prea frumoasa sa fie adevarata: ne simteam unul pe altul, ca ne era bine sau ne era rau, ne intelegeam din priviri, dintr-o frunza dezvoltam o poveste, povesteam ore si ore si faceam dragoste cu sufletul plin de fericire si entuziasm si nu ne mai saturam unul de altul sa ne privim si sa ne iubim!!! Daca azi m-ar intreba cineva daca as putea sa mor multumita, i-as raspunde fara ezitare ca da, ptr ca am cunoscut fericirea aceea suprema, ptr ca lacrimile mele au fost de fericire.. si plangeam des… dar doar de fericire! Daca va intrebati ce s-a intamplat de vorbesc la trecut…. va raspund: ptr el, desii m-a facut extrem de fericita, a contat mai mult o pozitie si un nume, desii el era inginer cu renume… dar viitoarea lui nevasta era sefa de nu stiu ce anume… eu eram doar o studenta!!!!
    Da, s-a casatorit cu alta! Vreau sa va spun ca am suferit ca un animal la taiere… mai bine m-ar fi ciopartit cineva decat sa fi trecut prin ce am trecut! Nu am mai plans de 2 ani si jumatate de cand ne-am despartit! Ma lovesc si ma invinetesc, ma tai, imi curge sange si tot nu plang de durere, nici nu simt mare lucru! Fetelor, nu intelegeti ca am ramas fara suflet… am suflet, am iubit apoi din nou, am incercat sa imi vindec sufletul dar nu a meritat baiatul respectiv. Acum sunt mai matura, acum stiu sa imi apar sufletul! As da orice sa iubesc pe cineva, as da orice sa mai simt o singura data cand iubitului meu ii merge rau! As da orice sa ma mai trezesc in noapte ptr ca iubitul meu, aflat la 300 km de mine, s-a trezit ca sa mearga la munca si m-a trezit si pe mine cu puterea sufletului lui. Sa nu credeti ca nu m-a iubit! Doar ca nu m-a iubit atat de mult incat sa aleaga iubirea.. ci a ales stabilitatea! Ii doresc sa fie fericit.. azi, ii doresc sa aiba copii frumosi si sanatosi si daca voi mai auzii de el, sa aud de bine! Nu sunt ipocrita.. doar am invatat ca atunci cand iubesti, ii doresti numai bine lui si esti fericita daca si el e fericit!
    Repet… imi doresc sa ard din nou in iad ptr un el! Doar ca acum nu mai sunt naiva!
    Va pup si va doresc sa aveti si voi parte de o iubire… mai ceva ca in filme!

  6. poate pe unii dragostea ii transforma in ceva urat, dar nu pe toti. nu toate povestile de dragoste au si o parte urata, doar unele. unii oameni chiar se bucura de dragoste in viata lor, in toata, fara sa le fie viciate bunele sentimente. cred ca e destul de trist sa scrii despre dragoste, ca fiind un sentiment de mana a doua. eu am mai suferit, dar niciodata nu am considerat-o asa. suferinta din amor e o chestie normala si nu ia frumusetea acestui sentiment.

  7. Cred c� suntem zgârciÅ£i atunci când d�m iubire, �i foarte genero�i atunci când luam. Legat de ceea ce spune alexandra, eu cred c� 99% dintre noi tr�im terorizaÅ£i de teama c� în dimineaÅ£a urm�toare sau poate chiar atunci când ne vom vorbi unul altuia cu urm�toarea ocazie putem s� afl�m c� nu ne mai vrea lâng� el/ea. Nu e vorba c� nu l-am iubi pe cel�lalt, ci doar de faptul c� suntem mai mereu suficient de nesiguri pe dragostea celuilalt încât s� \”îi d�m voie\” s� ne iubeasc�. Ne ridic�m munÅ£i de baraje mentale în relaÅ£iile afective. Iubim ceea ce credem noi c� este cel�lalt. Dar oare facem efortul s� îl iubim pentru ceea ce este el cu adev�rat ?

  8. da…uite, in sfarsit un articol multumitor…nu perfect, dar multumitor…deci…ai cerut opinii, hai sa vedem daca o pinia mea ti se va parea interesanta.

    Am cunoscut acel tip de dragoste, in care daruiesti si nu primesti nimic in schimb, am daruit pana cand am simtit ca ma pierd pe mine insami, ca dau mai mult decat as pute oferi, mi-am atins limitele pana cand am vazut ca egoismul persoanei de langa mine ajunge la paroxism.Atunci totul a trebuit sa se opreasca, ma distrugea.

    Imediat dupa, am cunoscut tipul acela de iubire in care primeam si nu ofeream nimic in schimb, mai mult de teama de a nu pati acelasi lucru ( ca ,de! cine se frige cu supa, sufla si-n iaurt…), pana cand am observat ca nu am aceasta iubire era ca un medicament, ma reda pe mine mie insami ( ca sa folosesc un cliseu eminescian) , iar acest lucru mi se parea extraordinar! si inca imi pare astfel…

    Asa ca , orice s-ar intampla acum, nu am sa am regrete, caci macar am revenit la ceea ce eram, ba mai mult, evoluez ca om, si ajut ,la randul meu, pe cineva sa evolueze…prin sentiment, dar si prin ratiune, incercand sa pastram ( amandoi ) un echilibru intre acestea doua.

    Ma consider norocoasa ( asa ar si trebui ), iar daca stau bine sa ma gandesc nu regret nici macar acea \”iubire\” mai putin sanatoasa, caci m-a facut sa fiu mai precauta, sa nu imi mai pierd capul decat daca stiu sigur ca in acel moment nimic rau nu se poate intampla ( vorbesc de deciziile luate impulsiv )…

    ideea e ca in viata nu trebuie sa gasesti acea iubire mitica, de care zici ca e pe cale de disparitie, nici macar nu trebuie sa o cauti. Poti sa fii cu cineva care sa te faca fericit, sau poti sa fii singur si sa fii fericit. ideea e …sa fii fericit!!! si nici macar nu trebuie sa te chinui pentru asta…

    pentru ca de aceea cauta oamenii iubirea : pentru a fi fericiti, la asta se rezuma totul.

    deci…multumit de opinia mea?

  9. Unul dintre cele mai reusite articole de pe acest site, de cand citesc si tot \”rasfoiesc\” pe aici, cu atat mai mult cu cat e venit din partea unui baiat, Esti acelasi baiat care a scris acele scrisori? …Pot spune ca am citit apasat fiecare cuvintel, fiecare propozitie, fiecare fraza. Cum e vorba aceea : \”sufletul ranit, nimic nu-l poate alina\”…
    Ce ai spus acolo..sunt perfect de acord cu tine. Si de ce spun asta? Pt ca atunci cand am oferit, mai presus de mine, atunci am simtit o liniste si o pace suflet pe care multi in viata asta nu o simt. Ai punctat excelent, \”telurile\”, \”idealurile\” catre vrem sa atingem toti, sa ne intemeiem o familie, sa vizitam, sa facem excursii, sa avem o cariera, bani si cate si mai cate…dar, intr-una vrem, vrem, uitam sa mai dam…
    Ca sa iti raspund la intrebarea adresata in urma articolului, ma includ in categoria celor care ofera, iar el, dragostea mea, a fost si este cel care mereu va primi, va cere…
    Intodeauna am daruit si inca o mai fac, chiar daca nu mai suntem impreuna. Asa, cum bine ai spus, cel care va cere si va primi, va merge acolo poate unde considera ca i s-a dat mai mult sau cel putin, ceea ce cauta in momentul respectiv. Intodeauna s-a intors la mine, la sufletul meu, pe care i l-am daruit de fiecare data cu aceeasi dragoste si poate si mai mare, dupa multe si multe in viata noastra.
    Insa, vezi tu…cred ca din tot articolul, un aspect tin sa punctez, unde nu sunt de acord cu tine sau cel putin, vad altfel..ca sa poti trai cumva, vazand ca sunt tot mai multi care \”cer\” decat sa \”daruiasca\”, cum sa faci sa traiesti si tu?…Cand poate ai daruit la nesfarsit si in schimb ai primit exact palmele care te indreapta catre a cere..?

    Minunat articol, sincer…ma regasesc in multe, relatia a fost de 8 ani de zile, inca mai sunt sentimente, cred ca intodeauna vor fi, dar poate ca vine un moment cand poate ti-a luat totul, ai oferit atat de multe, incat nu mai ai ce sa oferi si atunci ce faci?…

  10. foarte bun articolul! felicitari! asa cum zici de multe ori tinerii cred in iubirea asta ideala, pe care nu o vor gasi niciodata, dar daca stai printre oameni trecuti prin viata majoritatea iti vor spune exact acelasi lucru expus aici dar in alte cuvinte. adica dragostea e o relatie sef-subordonat si se bazeaza dupa parerea mea PREA MULT pe viata sexuala

Lasă un răspuns la Merlin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.