Dragoste la conserva

Daca tot ne transformam, de cand cu masterchefii, intr-o tara de bucatari amatori, atunci am sa deschid si eu textul meu despre dragoste cu o chestiune de bucatareala.

Cu un pic de imaginatie, poti vedea intr-un borcan de gem un episod important din lupta omului pentru supravietuire. Serios. Conserva, banala conserva, e poate prima forma in care omul si-a promis siesi un viitor aproape la fel de bun ca prezentul. E o mare inventie acolo, sub celofanul legat cu elastic. E incercarea unei specii de a pacali timpul, de a-si lungi prezentul, contra naturii. Toata lupta asta pentru avere, pentru a strange, pentru a avea, pentru a lasa mostenire, eventual – toate trebuie sa fi inceput de la o intrebare simpla: cum sa facem sa nu se strice ce avem acum? Am invatat ce era de invatat de la cainele care isi ascunde osul, e la harciogul care isi face provizii subterane pentru iarna, de la ursul care hiberneaza – apoi am dezvoltat noi si noi tehnici de a ne asigura ca nu vom muri de foame odata cu venirea iernii.

Citeste si:  Relatie sau libertate

Pana la un punct, tot ce facem e asimilabil unei conserve. Suntem gospodari buni, care ne facem vara sanie si iarna car. Punem bani albi pentru zile negre. Conservam. Conservam fapte bune, sperand ca vom fi rasplatiti, la nevoie. Conservam sanatate. Conservam tenul, dintii, parul. Conservam amintiri si ganduri. Conservam feluri de a fi. Conservam stari de spirit. Conservam specii biologice intregi. Ne conservam pe noi insine, ca indivizi si ca societate.

Dar in dragoste, mi-a atras cineva atentia, in dragoste nu facem oare la fel? O fi dragostea noastra vreun metal pretios, pe care rugina sa nu-l manance, iar bacteriile timpului sa nu se poata atinge de el? Sau, dimpotriva, e si dragostea aidoma noua, facuta din carne, ganduri si senzatii perisabile, de care trebuie sa ne ingrijim si sa le punem la camara, daca vrem sa nu se strice pana trecem peste iarna vietii?

Citeste si:  Inainte si dupa sex

Nu exista ea, dragostea proaspata, de-abia culeasa, din care muscam lacomi, ca dintr-o piersica, cu cerul gurii extaziat si zeama curgandu-ne pe bot? Iar apoi nu ajungem, cei mai multi dintre noi, sa ne hranim dintr-un borcan cu peltea, unde dulceata e din adaos de zahar, iar din vitamine n-a mai ramas nimic?

Am avea de ales? Ar fi vreo alta cale?

Chiar nu stiu ce sa spun. Nu e deloc romantic sa crezi intr-o asemenea dragoste, caci e limpede ca ea include o cantitate buna de contrafacere. E o dragoste cu E-uri, altfel ar mirosi urat. De cealalta parte, nu mi se pare deloc realist sa crezi intr-o iubire pura si vesnica, mai ales cand ajungi sa iubesti, asa cum cei mai multi dintre noi o fac, din comoditate, din frica de singurate, din narcisism, din egoism voalat. Sigur ca diamonds are forever, dar cator dintre noi li s-a inchegat iubirea in acele conditii de presiune si temperatura necesare carbunelui sa devina diamant?

Citeste si:  Ce trebuie sa stii despre prezervativ (partea a II-a)

Exista varianta de a cauta mereu ceva nou. Am mai scris ceva pe o tema asemanatoare, despre dependentii de despartiri, unii dintre ei fiind tocmai acesti oameni care nu pot sa-si accepte dragostea decat vie, proaspata, niciodata la pachet. Dar fi-vor fericite sufletele lor atunci cand portile experientei se vor inchide si peste inima lor se va trage linie? Va rezista greierele in fata furnicii? Sincer, mi-e greu sa cred.

Si-atunci, daca e sa lasam romantismul si sa imbratisam cinismul, n-avem decat sa ne invatam cu arta conservatului. Sa pasteurizam dragostea cand inca mai avem ce, s-o ferim de soare cand vremurile sunt fierbinti si sa-i dam jos crusta de mucegai cand ni se face foame sau pofta.

Si totusi, vorba celui mai gurmand poet roman, si totusi…


Un comentariu
  1. uf, Mihai, fir\’ar sa fie, cu E-uri sau fara, pana si conservele expira.

    ma gandesc ca n-ar fi rau ca macar o data pe an, ciresul sa infloreasca. pentru pana la anu\’.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.