Dragostea pe care mi-o port mie

Prioritatile si listele de prioritati sunt prezente mereu in viata noastra, de la lista de cumparaturi pana la lista de proiecte de la munca. Insa nu doar prioritatile cotidiene si felul in care jonglam cu ele conteaza, ci poate cel mai important lucru este lista de prioritati prin care clasificam conditiile de esenta ale vietii noastre. Fiecare dintre noi are un anumit tipar de convingeri si idealuri dupa care isi ghideaza deciziile si alegerile majore. Alegeri care ne definesc nu doar ca personalitate unica ci si ca fiinta sociala. De obicei suntem inclinati sa prioritizam intr-un anume fel cele mai importante lucruri pentru noi din perspectiva omului ca si intreg: tu insuti, familia ta, partenerul tau si cariera ta.

In societatea in care traim nu este de mirare ca uneori ajungi sa nu te mai simti acolo in propria ta viata, mai ales cand toate actiunile tale au ca scop atingerea anumitor standarde de excelenta. Este important sa inveti sa te pretuiesti si sa traiesti in armonie mai intai cu tine insati, pentru ca astfel vei avea mult mai multe resurse emotionale si fizice pure si solide, pentru ca apoi sa poti darui cate o particica din tine celor dragi. Increderea in tine nu poate fi substituita de nimic altceva, la fel si respectul de sine, asa ca primul lucru pe care trebuie sa il realizezi este cum sa te iubesti neconditionat. Ai nevoie pentru asta de o adevarata calatorie de autocunoastere, de resurse emotionale solide si mai ales de curajul de a iti asuma descoperirile si apoi deciziile luate. In plus, orice situatie de viata te poate invata cum poti pune pe primul loc iubirea ta pentru tine fara a ajunge la narcisism. Uita de orice incercare de fi placuta de ceilalti si cauta-ti punctele forte pentru a le cultiva iar punctele slabe pentru a le putea stapani mai usor efectele; invata sa accepti critica de tip contructiv pentru a te putea privi obiectiv. Totusi cel mai important lucru ramane estimarea propriilor ganduri si sentimente: pretuieste-te asa cum meriti si mai departe vei avea numai de castigat.

Citeste si:  The Friend Zone - Unde nu vrei sa ajungi

Aceste randuri incearca sa iti transmita ideea de necesitate a unui punct de echilibru, acel echilibru care functioneaza astfel incat tu sa iti cladesti viitorul intr-o maniera potrivita pentru propriul suflet. Societatea ne determina foarte multe din alegeri pe care suntem inclinate sa le consideram adecvate fara o introspectie, si asa se ajunge la multe din dezamagirile de care avem parte de-a lungul anilor, dezamagiri sentimentale sau intelectuale (convingeri preluate fara a fi fondate cu argumente proprii). De aceea relatia pe care o ai cu tine insati trebuie sa fie semnificativa! Numai atunci cand ajungi sa te iubesti asa cum esti vei putea sa-l gasesti si pe acel partener care te va iubi asa cum te iubesti si tu, cu care apoi poti intemeia o familie hranita din dragostea voastra, iar dragostea pentru tine insati, partener si familie te va face sa gasesti satisfactie in fiecare efort depus prin munca de zi cu zi. Totul se leaga nu?!

Citeste si:  Despre relatii si iubire, Aurora Liiceanu

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.