Dragostea si alte antonime

Ah, ce ne mai placea sa cautam antonime, pretutindenea si nicaieri.

Eram mici si invatasem cum e cu sinonimele, omonimele, paronimele, antonimele, toate aceste nime imperfecte. Si, mandri de noi, glumeam in pauza mare, in timp ce tu infulecai din mar: care-i antonimul lui „a manca”? Sigur nu e „a vomita”? E „a flamanzi”? E „a te duce la toaleta”, poate?

Dar nu era deloc o gluma, dupa cum ne-am dat seama, crescand, cat de bine e sa stii ca antonimul vietii nu e moartea, ci vesnicia.

Cine ar fi fost totusi sa prevada, pe-atunci, ca anii aveau sa ne faca sculptori de dialectica? Si ca toata viata noastra ne vom defini prin antonime, scotand din piatra lumii ce nu e necesar pana cand ne ramane parul, gatul, bustul, personalitatea intreaga? Ca nu vom sti niciodata ceea ce suntem decat scazand din omnipotenta tot ce nu vrem sau nu stim sa fim? Caci buni – cine e in masura sa stie asta despre sine? Dar rai – noi, nu, niciodata!

Citeste si:  Idei pentru a o surprinde

Si-apoi, inca un pic mai tarziu, cand ni s-a dat in scris sa nu mai spunem niciodata „niciodata”, cat de goi am ramas! Fiindca, ce eram mai mult decat ce nu aveam sa fim niciodata? Si, nemaiputand spune ca nu vom fi niciodata ceva, nu mai puteam spune nici ce suntem aici si acum.

Incurcata treaba, desigur. Sa nu mai putem fi noi insine tocmai pentru ca, intr-o buna zi, ne-am putea pomeni fiind altii. Si, cand va veni ziua aia, cum ne vom mai iubi?

Pai asta nu-i atelier de sculptura, mai Rodin, mai Michelangelo, mi-ai zis. Asta e ocna, Valjeane, Raskolnikovule, panarama ce-mi esti!

Citeste si:  Cat astepti ca El sa se intoarca?

***

Dezamagiti si debusolati, am inceput sa cautam un antonim pentru dragoste. Credeam c-o sa-l gasim in ura, vai de capul nostru. Ce bine ar fi fost, zau, sa ne uram fericiti pana la adanci batraneti. Dar fuseseram scosi la tabla cu lectia nefacuta. „Bonjour, mes élèves, qu’est-ce que nous avons préparé pour aujourd’hui?” Scheisse, antonimul dragostei e egoismul. Ura n-ar fi aruncat pe foc vechile poezii, poate le-ar fi mototolit, cat sa le mai poti citi din cand in cand, poate le-ar fi rupt, cat sa le mai pui cap la cap, dar n-ar fi facut inima sa stea si nici sufletul sa inghete. Antonimul criogeniei e incalzirea globala? Numai egoismul putea face asta din noi.

Citeste si:  Semne ca urmeaza sa fii parasita

***

Si-atunci, ne-a ramas doar fierbinteala sexului. Dulceata de nuci verzi, vezi, draga, cate lucruri poti face cand adaugi suficient zahar? Egoism in numele iubirii. Ce, nu s-a mai vazut ars gratia artis, antonim de dragul antonimului? Si ti-am spus: asta nu e dragoste, e doar o vanatoare de orgasme. Si mi-ai raspuns: bine, atunci facem schimb. Vaneaza tu orgasmul meu, si invers. Impaiaza-l si fa-l trofeu, pe peretele din sufragerie. Si-asa e gol, n-avem tablouri de familie. E mai bine acum?

Am fost de acord. E mai bine.

***

Si totusi, cand vine dimineata, antonimul serii, ma gandesc uneori ca noptile alaturi de tine sunt antonimul zilelor in care imi era dor de tine. Dar ce mai pot sa fac? Sunt multumit si asa. Si bucuros ca ma confunzi cu mine insumi.


6 Comentarii
  1. Frumos … De mica mi-am dorit sa pot transpune in cuvinte toate starile, sentimentele … Doare insa cand le \”inabusi\” si doare cand esti confundat cu tine insuti, asta in cazul in care celalalt a ajuns a te cunoaste bine, daca i-ai permis sa te cunoasca vreodata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.