fbpx

Dragostea si timpul

Relatia de cuplu a fost, este si va ramane intotdeauna un subiect de dezbateri aprinse. Nu pentru ca ar exista mari diferente de esenta de la un caz la altul – sunt sigura ca uneori ati fost si voi uimite sa remarcati similitudinile dintre ceea ce vi se intampla voua in relatia in care va aflati si ceea ce li se intampla si altora. Problemele ce pot aparea intre doi indragostiti sunt cam aceleasi si se datoreaza in general sau celebrelor si controversatelor diferente de structura psihica intre barbati si femei ori evolutiei firesti a conexiunilor existente in orice convietuire.

Saptamana aceasta vorbim despre ce exista intr-o relatie si ce se pierde sau se castiga cu timpul.

Daca vi s-a intamplat ca undeva, la inceputul unei relatii, sa stati la o masa cu un cuplu mai „batran” probabil ca va amintiti ce mult va doreati sa existe si intre voi acea legatura minunata care ii lega pe cei din fata voastra si dadea impresia ca isi completeaza unul altuia frazele insotite de priviri complice; invidiati siguranta pe care si-o ofereau reciproc, atat de departata de stangacia gesturilor voastre intime aflate inca la inceput; invidiati modul in care vorbeau despre familia celuilalt si intreaga atmosfera din jurul lor, care parca ii lega si ii facea sa apartina unei aceleasi lumi, a LOR, in care nu avea voie nimeni sa patrunda, dar, mai ales, le invidiati planurile de viitor, viitorul despre care voi inca nu aveati curajul sa vorbiti.

Citeste si:  Atunci cand dragostea nu este de ajuns

Si cat de departe de voi parea acest nimb care ii inconjura pe cei doi oameni care nu mai aveau secrete, care nu mai aveau complexe unul in fata celuilalt, care nu mai erau nevoitit sa se joace de-a soarecele si pisica, de-a neinteresatul si intransigenta si alte asemenea jocuri care au loc intre un barbat si o femeie cu unicul scop de a condimenta o relatie… pentru ca cei doi se cunosteau, pentru ca isi stiau dorintele si asteptarile si fiecare dintre ei hotarase ca le accepta si le respecta pe ale celuilalt.

Ne-am gandit oare atunci cand ne-am aflat in postura „cuplului nou format” pentru prima oara ca si cei care erau de mai mult timp impreuna ne invidiau si isi doreau sa rupa putin din gingasia sentimentului care abia se infiripa? Ca le era dor de bataile de inima dinaintea unei intalniri, de rascolitul dulapului si probarea tuturor tinutelor doar pentru a fi la inaltimea asteptarilor LUI/EI? De parfumatul excesiv doar pentru a fi siguri ca celalalt il va retine si poate chiar il va cauta mai tarziu, pe o perna, dupa o noapte de dragoste?

Citeste si:  O femeie mai poti gasi, dar o sotie mai greu

Daca citesc ce am scris mai sus bag de seama ca niciodata nu vom fi multumiti, in oricare etapa ne-am afla. Acesta era si subiectul de astazi, de fapt: ar trebui sa fim atenti la ce avem intr-un anumit moment si nu doar la ceea ce au altii. Din pacate nu putem castiga lucruri intr-o relatie fara sa pierdem cate putin din ceea ce exista la inceput. In timp se castiga intimitate, dar se pierde din pasiune; se castiga satisfactie sexuala, dar, prin „tehnicizarea” actului, se pierde din spontaneitatea si din inocenta lui; se castiga prietenie adevarata, dar se pierde din misterul pe care il reprezinta fiecare pentru celalalt si care are un rol important in inceputul relatiei; se pierd visele dulci de indragostit, dar se castiga planuri trainice care duc la intemeierea unei familii prospere.

Si acum sa punem in balanta…

2 Comentarii
  1. Nu stiu daca pot gandi echilibrat la modul: pierzi ceva-castigi ceva; stiu doar ca dupa destul de multi ani nu-mi doresc decat sa fie ca la inceput, sa fim nebuni unul dupa celalalt… si eu nu sunt unul dintre cazurile in care relatia s-a terminat prost… nu… dar oricat de bine ne-am intelege tot lipseste ceva ce altadata aveam

  2. mi-a placut foarte mult articolul. dupa doua experiente asemanatoare a ajuns sa-mi fie frica de batranetea relatiei mai mult decat de batranetea mea fizica… nu as da ceea ce castig in timp pe frumusetea inceputului

Lasă un răspuns la sorana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.