Femeile – niste Don Quijote ai relatiilor pierdute?

„M-am sacrificat pentru relatia noastra”.
„Am suportat toate acestea pentru copiii nostri”.
„Am sperat ca se va schimba”.
„Am crezut ca, daca am rabdare, va fi din nou omul care a fost odata”.

Cine credeti ca a spus cele mai de sus?
a. o femeie.
b. un barbat.

Femeia – ostean neobosit

S-o recunoastem, majoritatea a votat: o femeie. De ce sunt femeile mai pasibile de ideea unui sacrificiu? Uitandu-ma in jurul meu, observ un lucru: cele care raman sa vasleasca in barca scufundandu-se a unei relatii sunt, mai mereu, femeile. Barbatilor le este mult mai usor sa plece. Odata ce si-au constatat nefericirea, trag barca la mal, isi pun traista in bat si p’aici ti-e drumul. Ele, insa nu. Ele raman, transpirate, obosite, extenuate, si vaslesc, vaslesc, vaslesc la nesfarsit.

De ce ne agatam atat de tare de gatul lor? De ce ne prindem si nu ne dam seama ca, in loc sa salvam ceva, devenim noi insene niste pietre de moara pentru o relatie deja muribunda?

Atunci cand astepti si astepti ca cel de langa tine sa-si schimbe atitudinea, sa te respecte mai mult, sa te iubeasca mai mult, atunci cand speri, dupa patru ani de zile, ca in al cincilea isi va aminti cand e ziua ta de nastere, atunci cand te gandesti ca dupa n vacante pentru care el a hotarat destinatia, ca in anul n+1 te va intreba si pe tine unde ai dori sa mergi, lucrurile sunt deja pierdute. Si nu de putin timp. Ci, probabil, chiar din prima clipa.

Citeste si:  Relatii pe internet

Sunt femei care aleg sa lupte. Si isi folosesc toate armele, seductie, rabdare, compasiune, intelegere. Isi pun toata energia in salvarea unei relatii, dau si daruiesc si n-au moment de odihna, si se chinuie si strang din dinti si ziua recompensei intarzie sa apara. Ce as dori eu sa le transmit acestor femei, oricat de crud ar suna: ei nu dau doi bani pe eforturile voastre. Imi pare rau sa va dezamagesc, dar sacrificiile repetate devin neglijabile. Asta in cel mai bun caz. Cu alte cuvinte, ei de-abia daca mai observa ca, in numele lor, o alta fiinta umana isi uita propriile nevoi, se anuleaza complet pe sine, renunta la orice i-ar putea face placere. Asta in cel mai bun caz. In cel mai rau: sunt de-a dreptul iritati de eforturile voastre. Binele facut ajunge sa fie resimtit ca un lat strans in jurul gatului, ca un ghem de par care-i sufoca si pe care il vor expectora, mai devreme sau mai tarziu.

Citeste si:  Tu si soacra

Rabdarea, toleranta, gura inchisa atunci cand iti vine sa urli – nimic din toate acestea nu va salva o relatie. O relatie nu poate fi salvata decat de iubire, or daca aceasta s-a stins, oricare ar fi motivul, orice am face, oricat am invoca zeii, oricate dansuri ritualice am deprinde, nu vom reusi o resuscitare a ei.

Barbatul – miza plictisita

De ce totusi femeile sunt mai incrancenate decat barbatii? Nu neg ca sunt si barbati care incearca sa-si recladeasca o casnicie, o relatie. Insa ei renunta mai repede. Nu se transforma, decat rareori, in cazuri patologice ale andurantei umane. Or atunci cand traiesti cu un les in casa, un les care nu reactioneaza la niciunul dintre stimulii pe care incerci sa-i supui atentiei sale si situatia aceasta dureaza nepermis de mult, este clar ca situatia este cel putin bolnavicioasa. De ce dependenta noastra fata de ei este mai mare decat a lor fata de noi? Si atentie, aici ma refer la legaturi exclusiv afective, nu la relatii care sunt mentinute pe alte considerente decat cele sentimentale („el castiga mai bine decat mine”, „nu m-as descurca singura”, „ma arata lumea cu degetul” etc).

Aruncati prosopul!

Sunt atat de triste femeile Don Quijote. Cu cat incrancenarea lor este mai mare, cu atat situatia este mai tragica. S-ar zice ca instinctul de supravietuire le-a intrat intr-o faza de hibernare. Pierd orice preocupare legata de persoana lor si respira numai pentru celalalt. Nu neg sacrificiile din iubire, ale unor Romeo si Julieta, insa atunci cand gestul este in zadar isi pierde din frumusete, cand nu gaseste un sol fertil pe care sa rodeasca, cade in derizoriu. Cade in disperare, iar asta nu miroase a trandafiri, ci din contra, emana un iz deloc sanatos. Recunosc, pe mine ma dor ochii si ma inteapa ceva ori de cate ori vad urmatoarea scena: ea, blandetea intruchipata, ochii umezi, vocea catifelata, gesturi tandre, numai lapte, numai miere, el taios, voce de topor, privire haituita, ridicari iritate din umeri.

Citeste si:  Sexperta: sot fara chef si amanta altruista

Dragele mele, atunci cand mierea nu e dorita, devine gretoasa. Atunci cand o mangaiere nu e ceruta, devine piscatura. Atunci cand tandretea nu e cautata, devine hartuire. Poate ca suna incredibil de crud ceea ce sustin eu, dar stiti si voi ca am dreptate. Dati-va si dati-le drumul. Respirati din nou. Nu mai filtrati lumea prin ei si poate veti observa alte motive pentru care merita sa zambesti, sa te trezesti dimineata. Ingrijiti-va ranile si nu mai asteptati sa vi le oblojeasca ei. Nu o vor face!


7 Comentarii
  1. Da, in adancul sufeltului nostru stim ca asa este…trebuie sa le dam drumul, sa ne dam drumul. Nici noi nu stim cata forta si tarie exista in noi! Multumim pentru inca un articol, care ne mai \”deschide\” ratiunea si inima… Numai bine!

  2. trist dar asa este…din pacate unele din noi spera la mai bine si uite asa peste ani realizam ca a trecut viata pe langa noi traind in umbra celuilalt si ocupandu-ne mai putin de noi…nu este drept…ar trebui sa fim mai egoiste desi nu ne sta in fire la multe din noi dar macar nu ne-am mai stresa jumatatea cu nimicurile noastre…

  3. nu pricep …e perfect natural !

    cand o relatie moare…PA PA!

    ce atata martiraj si sacrificiu ?!

    te sacrifici cand se merita, cand ai sanse de reusita!

    sunteti sado-maso, pur si simplu!

  4. Frumos articol, adevarat! Mi-a plakut cum ai scris shi ce ai zis! Kredk ai dreptate! Io am uitit o data in zadar shia fost rau. K el nu m-a vroia shi a plekat pana la urma cu alta. Shi shtiu ca dak nu ma tzineam atat de kpul lui, nu ashi fi suferit cat am suferit apoi. Ne place sa kutam potcoave de kai motzi.
    E frumos scris shi nici nu cearta asha kum fak prietenele mele.
    Ma simt mai bine!

  5. acest articol parca e inspirat exact din viatza mea….de-acu 5 ani si ceva si pn in august anul acesta…exact asa am trait!si …. tot el a plecat:)).de ce rad?pt ca parca am primit un dush cu ama rece la acea despartire…si brusc am realizat sacrificiile pe care le-am facut atatia ani….si mi-a trecut orice aveam pt el.

  6. acest atricol vine intr-un moment pe cat de potrivit pe atat de nefericit….spun asta pt k de 2 zile am aflat k perintii mei vor sa se desparta dupa 30 ani de casnicie si asta pt k mama mea si-a dat seama k nu are nici un motiv pt care sa mai suporte traiul pe care l-a avut pana acum. Sora mea e casatorita, eu am facut nunta cu o luna in urma si acum ma bucur k mama a ales aceasta cale si se mai poate inca bucura de anii de viata pe care ii va mai primi de la D-zeu (are 49 ani). Asadar voiam sa iti multumesc pt acest articol pe care cu siguranta i-l voi arata mamei si asa isi va intari increderea in ea si nu va regreta pasul pe care l-a facut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.