fbpx

Greva sexuala. Negocierea intre patronat si matronat

1. Filmul de la care pornim discutia

„Izvorul femeilor” (La source des femmes, 2011 tarziu) e un film de Radu Mihaileanu (nimic altceva nu e romanesc in film), un film modest dupa gusturile mele (adica nu e chiar pierdere totala de vreme), un film insa care va fi considerat minunat de majoritatea spectatoarelor.

E din cauza temei abordate. Desi sunt extrem de misogine in cercurile personale, femeile devin foarte sensibile la teme care tin de conditia generala a sexului slab. Iar filmul lui Mihaileanu, punand in discutie situatia femeii in societatea musulmana, va atinge aceste coarde sensibile ale Occidentului obisnuit deja sa trateze egalitatea intre femei si barbati (si drepturile omului in general) ca pe un dat al naturii.

Povestea filmului (nu e niciun spoiler, pentru ca singurul fir narativ se asaza in matca inca din primele minute, asta fiind unul dintre minusurile productiei) e ca intr-un satuc de munte de undeva din Maghreb, traditia, veche de sute sau mii de ani, spune ca femeile sunt obligate sa aduca apa de la singurul izvor existent, situat la capatul unui drum lung si greu. Cata vreme barbatii satului au fost ocupati cu ceva (munca sau razboi), traditia a fost corecta. In momentul de fata insa, nu exista nici razboaie si nici locuri de munca, asa ca barbatii, leneviti, pierd vremea band ceai si barfind in prispa casei. Femeile au ramas in continuare cele care trebuie sa aduca apa, iar din cauza drumului greu, multe dintre ele au suferit accidente – asa cum i s-a intamplat Leilei, personajul principal al filmului. Ea a pierdut o sarcina si a ramas stearpa din cauza asta, nemaiputand satisface pretentiile unei comunitati in care numarul copiilor e un semn de forta si vitalitate. Iubita de sotul ei, Sami, invatatorul satului, si beneficiind de educatie, Leila decide sa schimbe aceasta traditie si sa oblige barbatii sa aduca apa – sau, cel putin, sa-si dea silinta pentru realizarea unei conducte. Singura forma de santaj posibila este sexuala: femeile decid sa nu-si mai indeplineasca sarcinile matrimoniale decat dupa ce chestiunea apei va fi rezolvata. Greve de l’amour – zice Mihaileanu – reproducand titlul unui film frantuzesc din 1991, cu un subiect extrem de asemanator – insa nu poate fi vorba de o greva a dragostei, fiindca dragostea apare intamplator in mariajul musulman. Cele mai multe femei din satucul respectiv se marita la pubertate, cu barbati pe care nu-i vad decat in dimineata de dupa noaptea nuntii, asa ca nu de dragoste e neaparat vorba. E o greva sexuala si atat.

Citeste si:  Top 7 - Irlandezi pe care sa ii iubesti

Filmul, cum spuneam, e unul modest din punctul meu de vedere, insa localizarea actiunii, precum si detaliile ulterioare (de exemplu, felul in care reglementeaza Coranul situatia femeii in societate) pot oferi motive de entuziasm unor spectatoare mai sensibile si mai curioase decat mine. Cautati-l, vedeti-l.

2. Cum stau lucrurile la noi

Alegoria care sta la baza filmului mi-a parut totusi extrem de interesanta. Regizorul Radu Mihaileanu spunea ca filmul este „un omagiu adus femeilor arabe si femeilor in general”, insa mi-ar placea sa cred ca exista si alte metode de a decodifica mesajul.

Apa e o conditie a vietii, desigur. Sexul, la fel. La prima strigare, apa contra sex este un schimb sanatos.

In subsidiar insa, putem discuta despre apa ca simbol al lumii materiale contra sexului ca expresie a sentimentelor, sau despre aducerea apei-confort contra sexului-placere. Si, cel mai important, putem extinde discutia la ceea ce se intampla nu in Nord-Vestul Africii, ci in jurul nostru: cate cupluri nu se impart intre cel care s-a invatat ca i se cuvine sa primeasca si cel care considera ca ofera prea mult?

Citeste si:  Violenta conjugala si urmarile ei

In film, dezechilibrul avea doua cauze cumulate: traditie plus lene. Sau una singura: o traditie cauzatoare de lene. In film, ambele treceau in apanajul barbatilor. In jurul nostru, as zice ca situatia e cel putin echilibrata.

Se gasesc in continuare cazuri de barbati care nu trebuie sa faca nimic altceva decat sa aduca bani in casa – uneori nici atat – pentru simplul fapt ca sunt barbati. (Cunosc o familie in care doi frati extrem de puturosi sunt intretinuti, cu tot cu familiile lor, de sora lor mai mica, pentru simplul motiv ca ei i s-a „permis” sa faca facultate, in timp cei ei au ales munca necalificata.) Insa acestor barbati de rusine li s-au adaugat, in ultimele decenii, o sumedenie de femei care au profitat de trendul egalizarii sanselor doar intr-un singur sens, cel in care primeau drepturi egale. A existat modelul parodiat de Peggy Bundy – nu mergem la munca, pentru ca avem grija de copii; nu avem grija de copii pentru ca suntem femei independente. A urmat modelul invers – nu facem nimic in casa pentru ca avem serviciu.

In fine, sunt tentat sa cred ca razboiul sexelor e atat de vag reglementat incat ofera pretexte foarte bune pentru lene, atat barbatilor, cat si femeilor. De altfel, femeilor le ofera de doua ori mai multe posibilitati de justificare, pentru ca, asa cum spuneam, se pot raporta atat la traditia patriarhala (atunci cand le convine), cat si la egalitatea de sanse.

Mai in gluma, mai in serios, sa ne imaginam urmatorul caz: acum o jumatate de secol, femeia gatea, iar barbatul repara masina. Cum stau lucrurile acum?
– barbatul nu gateste, pentru ca e barbat.
– femeia nu repara masina, pentru ca e femeie, iar asta e treaba barbatului.
– femeia nu gateste, pentru ca e egala in drepturi cu barbatul, care nu gateste.
– barbatul nu repara masina, pentru ca asta e treaba serviceului.

Citeste si:  De ce e importanta casatoria?

3. E greva sexuala o solutie?

Cand scriam despre post, spuneam ca lucrurile devin delicate atunci cand vine vorba de sex – pentru ca asta inseamna ca si partenerul tau sa posteasca, vrand-nevrand. Incercasem atunci o gluma: sexul de post, sexul in care sa simta placere doar celalalt.

Greva ar fi situatia inversa: pedepsindu-l pe celalalt, te pedepsesti si pe tine, ceea ce – presupunand ca ai luat aceasta decizie plecand de la o situatie dezechilibrata in cuplu – nu prea vad cum ar aduce echilibru. Sa faci un fel de greva japoneza, semnand disciplinat condica la locul de sex, ar putea fi o varianta – daca n-ar fi bine stiut ca grevele japoneze nu sperie pe nimeni. Exista si un alt tip de greva, greva de tip italian, greva alba. La noi nu se prea stie de ea, probabil pentru ca necesita mai multa imaginatie decat isi permit sindicalistii bastinasi. Greva italiana inseamna sa interpretezi sarcinile de serviciu de asa maniera incat sa nu faci nimic util, asa incat sa impiedici desfasurarea activitatii fara sa ti se poata reprosa ceva. Nu-mi dau seama cum ar putea functiona o greva italiana a sexului: sa lungesti preludiul pana cand il ia somnul pe partener? Sa-ti aduci aminte ca ai de dat un telefon exact cand ii e lumea mai draga? Oricum, ar fi opusul sexului de post: ar trebui sa simti placere numai tu.

N-o sa va spun daca, in „Izvorul femeilor”, a functionat sau nu aceasta metoda de presiune. Va las sa aflati singure si sa decideti daca merita. Pana la urma, greva, de orice fel ar fi, ramane o incercare de a rezolva o problema inainte de a ajunge la demisie.

60 Comentarii
  1. m-a amuzat conceptul de greva italiana a sexului.

    dar nu sunt deloc de acord ca e greu de imaginat cum ar functiona. desi e mai lesne pentru barbati, eu zic ca se poate si invers.

  2. Eu as vrea sa stiu de ce ai gasit acest film drept -modest-? Cu argumente clare. Si oricum, cred sincer ca greva e o solutie pentru probleme ce nu se pot rezolva altfel, chiar si cea de tipul celei prezentate in film. Stima,

  3. Multumesc redactia enjoystyle.ro ca mi-a dat verde la comentat. N-am sa profit, totusi, de bunavointa voastra. Vreau numa\’ sa-l intreb ceva scurt pe Mihai si pe anul asta ati scapat de mine:

    Mihai, my dearest Mihai.

    E si sexul datorie patriotica? Sau datorie fata de barbat?

    Ca sa faci copii trebe sa faci sex. Ca nu toata lumea isi permite fertilizare artificiala, nu?

    \’\’ Basescu ar fi putut avea dreptate\’\’ in contextul unei economii bune, spuneai tu….spre bucuria mea nemarginita!

    Prin urmare sexul e datorie fata de tara si fata de popor.

    SUNTEM FEMEI (avem vagin) CA SA FACEM SEX (CU VOI).

    Implinirea non-sexuala (sau gay-sexuala) nu se justifica. \’\’In spatele miscarii feministe si renuntarii la maternitate se ascund banii\’\’. (YEAH! DO U HAVE THE COURAGE TO TELL THIS TO THE NUNS?)

    Revenind la subiect, urat din partea acelor musulmance sa le refuze barbatilor un drept fundamental. Dreptul asupra vaginului lor. Caci voi aveti acest drept, din moment ce menirea vaginului e una singura, si femeile au vagin.

    N-ai inteles tu, filmul trateaza si aduce in atentia publicului tema discriminarii si opresiunii barbatilor intr-un sistem matriarhal incipient reprezentat de refuzul femeilor de a mai cara apa (care la noi s-ar putea compara cu alte apucaturi de feminism despotic si extremist ca refuzul de a gati, de a da cu mopul sau de a calca camasile sotului), un sistem in care barbatii sunt privati de drepturile lor fundamentale printre care, cel mai important, dreptul la sex(ul femeii).
    Pana la urma sa faci sex cu un barbat e obligatia ta de femeie, e una din menirile fundamentale ale femeii pe pamant, dar si un act patriotic.

    Sexul ( ca si copiii !!! ) nu se face ca VREI, CA-TI PLACE, ca e ALEGEREA TA PERSONALA, care nu trebe sa faca subiectul unor dezbateri si presiuni in sfera publica si politica, ci pentru ca TREBUIE, e DATORIA NOASTRA SOCIALA sa va oferim sexul nostru ori de cate ori va trasneste pofta.

    Traim intr-o societate patriarhala (does anyone have any doubt about that?), in incontestabila cultura a virginitatii, in care femeia e invatata, inca de mica, ca sexul nu e un lucru distractiv si placut, ca sexul nu trebuie vazut prin lentilele hedonismului, ca experienta carnala al carei singur scop e gratificarea mutuala, ca sexul e o datorie, e ceva ce oferi barbatului ca si o..cum spuneai tu? Expresie a iubirii ? Prin urmare, daca isi iubeste barbatul, ea nu are nicio justificare pentru refuzul de a-l satisface in cea mai importanta arie a existentei lui (nici macar aceea ca nu cara apa), iar daca nu-i place trebuie sa se prefaca ca-i place, nu trebuie sa-i dea de inteles barbatului ei ca pe ea o doare, o ustura, ca e obosita, stresata si fara chef si numara minutele pana cand el ajunge la climax.. Daca nu te intereseaza sexul, cel putin esti destul de interesata de nevoile sotului tau ca sa i-l oferi. Si daca il iubesti (oare iubirea de barbat e si ea datorie patriotica?) pui nevoile lui deasupra nevoilor tale. Pentru o femeie expresia sexuala incepe in mintea si sufletul sau, nu in alte parti ale trupului ei creat de Dumnezeu pentru a rezista corvezilor sexuale si reproductive.

    Pentru o feminista ca mine sexul in sine nu respecta regulile egalitariste. Sexul in sine e profund misogin. Pentru ca in actul sexual, barbatul penetreaza, cucereste, colonizeaza si planteaza. Femeia…well, femeia primeste, cedeaza, accepta. Sexul e ceva ce femeile dau barbatilor. Femeile sunt broasca (de la usa), barbatii sunt cheia. Asta de la tine am invatat-o, Mihai. Sexul femeii este instrumentul placerii sexuale masculine.

    Prin urmare se refuzi sex barbatului e un pacat.

    Mihai, io am stat si m-am gandit si am gasit o solutie pentru a contracara feminismul extrem si dezmatul m***resc al zilelor noastre, care a ajuns, iata, si in satele din Africa. Eu propun urmatoarele pt feministele astea zavragii su zurbagii. Sa le refuzam dreptul la munca si accesul la formele superiore de invatamant (facultate, masterat, doctorat) daca nu fac sex (si cel putin un copil, ca dovada ca au facut sex). Sa le amendam si chiar sa le incarceram pe cele care n-au cel putin un copil dupa varsta de 30 de ani. Le vom exonera de orice vina pe cele care sufera de o boala grava si vor da coltul in curand (atentie, diabetul, boli de sange, afectiunile hepatice sau renale sau orice alte probleme medicale ce nu pun viata femeii intr-un \’\’colt\’\’ imediat, dar in care o eventuala sarcina implica un risc fatal, nu se iau in considerare) cele care si-au legat trompele pentru o carieta in industria porno (pt ca barbatii au nevoie de porno), sau au inventat ceva ce poate salva resursele finite ale omenirii (how about not having children?).

    In rest, la sex si la puiat !

    Ce zici, Mihai? Crezi ca le vom convinge? Crezi ca vom stopa acest proces de matriarhizare mondiala?

    Crezi ca le vom face sa inteleaga ca misiunea lor fundamentala este aceea de a face sex si ca nimic, absolut nimic nu justifica o greva sexuala?

    Astept raspuns, Mihaiu !

  4. Şi mie mi-a fost dor de tine, Norina!
    În sensul că uitasem cât de pe lângă subiect poate să fie o feministă când se supără:)
    Promit să îţi răspund la comentariu (trebuie să-mi fac şi timp) dacă îmi răspunzi la o întrebare simplă:

    În epocile (sau în zonele încă) patriarhale, bărbaţii erau îndreptăţiţi să nu mai vrea să facă sex cu supusele lor soţii?

  5. Si mie mi-a fost dor… de un Mihai. Dar nu de Mihaiul banal si cliseic, ingropat in stereotipuri, incapabil sa iasa din sabloanele gandirii crestin-patriarhale, mi-a fost dor. Ci de Mihaiul acela pe care-l citeam cu placere in vremuri demult apuse. Ce-ai facut cu el? De ce l-ai ciuntit in halul asta? De ce l-ai facut sa para atat de limitat si obtuz? Sau asa a fost mereu si n-am observat eu?

    http://www.contributors.ro/editorial/maternitatea-ca-datorie-sau-ce-alegem-intre-a-fi-”super-femeie”-și-a-nu-distruge-vieți/

    Cred ca te-ar interesa.

    Refuzul de a face sex e intotdeauna indreptatit. Ca sa-ti raspund la intrebare: Intotdeauna.

  6. @ Norina. Am promis sa-ti raspund.

    In primul rand, nu inteleg ce legatura are ce am scris legat de maternitate cu ce am scris legat de sex. Nici macar Basescu n-a zis ca sexul e datorie patriotica. Era vorba de facut copii, un privilegiu pe care il au doar femeile si pe care il speculeaza uitand de atat de trambitata egalitate cu barbatii.

    In fine, mai spre subiect, cred ca nu vorbim despre acelasi lucru. Tu invoci mereu o societate patriarhala. Eu nu locuiesc in Africa si nici in Asia, in jurul meu nu e nicio societate patriarhala. Eu vad o societate derutata, in care barbatii nu stiu ce vor de la femei, iar femeile, in lipsa de altceva, vor sa se reduca la nivelul de barbati.

    Eu cred ca targetul acestui site nu e femeia batuta de barbat, atunci cand nu e tinuta la cratita, discriminata la salariu sau obligata sa-si creasca cei 8 copii. Daca as scrie pentru gazeta de perete a comunitatii nu-spun-care, as avea alt discurs, poate mai apropiat de al tau.

    Insa tu si majoritatea cititoarelor nu traiti acolo. Dar uneori ganditi si va purtati ca si cum ati face-o. In cel mai rau caz, proveniti dintr-o familie care a fost \”acolo\”, in patriarhat, si v-ati hotarat sa distrugeti modelul respectiv fara sa veniti cu nimic viabil in schimb. Adica demolati o casa darapanata si in locul ei construiti o groapa.

    Cam atat. Mai scriu saptamana asta un text despre misoginism, poate reiau unele din subiecte acolo.

  7. Cam cum iti imaginezi tu, Mihai, profilul femeii agresate si discriminate?

    Vorbesti de parca majoritata Romaniei ar fi… suedeza. :))))

    Lasa-ma sa-ti rup putin valul confortabil pe care ti l-ai pus pe ochi. Si femeia cu studii superioare, si femeia care lucreaza constituie targetul acestui site. Caci si ea este agresata aici. Si da, majoritatea traieste acolo. Sau oi fi tu inconjurat de o enclava mirifica.

    A fost buna asta, cu Romania care nu e o societate patriarhala. Buna rau!
    :)))))

  8. Daca matriarhatul inseamna sa-i pui unui om in gura ce n-a zis…
    Am zis eu ceva de Romania in general? Am zis de oamenii din jurul meu. De fetele si femeile care citesc sau ar putea sa citeasca flu. Chiar am spus ca sunt comunitati net patriarhale si nu le-am dat numele pentru ca nu ma intereseaza, din nou, sa amestec doua scandaluri intre ele.

    Nu stiu de ce nu reusesc sa imi imaginez o femeie abuzata de barbat, discriminata de societate si chinuita de sefi cum intra ea mai apoi pe un site de emancipare feminina ca sa afle cum e cu moda, sa gaseasca o reteta de bucatarie, sa-si citeasca horoscopul sau sa dezbata ultimele tendinte din dormitor.

    Daca exista, hai sa le provocam sa se arate.

    Dar atentie: nu e conditie suficienta sa ai un barbat care te abuzeaza. Pentru ca asa cunosc si eu barbati chinuiti de femei si asta nu inseamna ca au revenit amazoanele pe pamant.

    Deci nu cele care si-au ales prost barbatul sa se planga, ci cele ale caror comunitati, grupuri sociale mai mari decat familia, tolereaza sau incurajeaza comportamentul discriminatoriu. Cu exemple, chiar daca fara nume, prenume sau localitate, ca poate imi schimb parerea.

    Ar fi o bucurie pentru mine sa ma insel si sa vad feminismul ca pe o lupta, asa cum era in anii 50, si nu ca pe un pretext obosit pentru individualism, asa cum mi se pare a fi acum.

  9. \”Tu invoci mereu o societate patriarhala. Eu nu locuiesc in Africa si nici in Asia, in jurul meu nu e nicio societate patriarhala. Eu vad o societate derutata, in care barbatii nu stiu ce vor de la femei, iar femeile, in lipsa de altceva, vor sa se reduca la nivelul de barbati. \”

    Probabil te-ai exprimat prost. Din asta se deduce clar ca Romania e o societate progresista, in care problemele femeilor au fost rezolvate de mult.

    Apoi, nu vad ce relevanta are cercul tau de cunoscuti in sensul unei generalizari.

    Eu reusesc sa-mi imaginez foarte usor astfel de femei. Poate ca nu toate bifeaza toate nenorocirile enuntate de tine acolo, dar pe cateva cu siguranta.

    Si da, tocmai asta mi-as dori , sa le provocam sa se arate. Dar cu siguranta n-o vor face cu articole care le pun la colt si care califica dorinta lor de egalitate de sanse drept individualism si care reafirma vechile stereotipii. Si vor continua sa taca.

    Toate evenimentele din ultima perioada, iesiri ale unora ca Basescu sau Corlatean sau Ioan Olteanu, toate poantele sexiste care abunda in media, toate \”sfaturile\” unui Butoi – toate iti fac tabloul fidel al genului de societate in care traim. Pentru ca toti cei de mai sus n-ar indrazni sa se exprime astfel daca n-ar sti ca se bucura de sprijinul majoritatii si ca nu fac decat sa se urce pe un val solid, care-i legitimizeaza.

    Referitor la cele care si-au ales barbatul prost, ei bine, da, au si ele dreptul sa se planga atata vreme cat exista mecanisme care le constrang sa ramana langa el. Si poate ar fi cazul sa sapi putin in adancime si, dincolo de descalificarea lor, sa te intrebi de ce se complac. Doar n-or fi toate masochiste.

    Si da, iti spun eu, sunt multe femei abuzate care fac toate alea, intra pe net, cauta retete si horoscoape. Nu sunt moarte, sa stii.

  10. haidi bre irina, ce sa zic,in romania e plin de abuzate 🙂

    poante sexiste? pai scuza-ma draguta,asa orice poanta poate sa fie discriminatorie: la adresa blondelor, evreilor,tiganilor,romanilor,sotilor incornorati,sotiilor curve etc.

    te rog reprodu aici o poanta care nu lezeaza nicio categorie sociala:)

    hai ca mai ai putin si cenzurezi alba ca zapada pe motiv ca le face piticilor curatenie in casuta. si poate si l*** 🙂

  11. Cucurigu: big news! Romania e plina de abuzate! Ocupam un loc fruntas, chiar treapta superioara a podiumului la capitolul femei agresate in UE.

    Nu stiai?

  12. Mihai. Iote, eu sunt o femeie care a trecut prin abuzuri, atat verbale cat si fizice si sexuale si va citesc site-ul. Da, tata meu o batea pe mama cand eram copila. Si da, mama mea s-o dus la bunicu meu, tata ei, cu mine de mana si tataia i-o zis sa se intoarca acasa, la barbat, ca il face de rasu satului. Si s-a intors si tata si-o reluat bataile. Opinia unanima era ca mama si-o cauta ea cu lumanarea cumva. Nu ca tata merita bagat in puscarie. Politistul din sat era oricum bun prieten de birt cu tata. Putea mama sa-i faca zeci de plangeri la politie, nu venea nimeni sa-l salte. Si tu spui ca feminismul n-a construit nimic. Tu stii ca datorita fetelor din ONG-urile feministe a fost votata legea impotriva violentei domestice? Ca ele fac presiuni, asa cum pot, asa putine cum sunt, pentru ca femeile din Romania sunt de un mutism si de o lipsa de reactie ingrozitoare, ca politicienii nostri sa aloce fonduri pentru crearea de noi adaposturi pentru victimele violentei domestice, si sa adopte masuri de prevenire si combatere a violentei domestice? Si nu incearca sa construiasca nimic? Cum drace? Dar singure nu pot.

    Pe mine ”tata” nu ma batea dar ma jignea ingrozitor. ”Esti un **** , esti un vierme, esti o dobitoaca, esti un limbric, mai bine mureai la nastere” sunt numai unele din epitetele cu care ma gratula cand era in toane bune. Era obsedat de control si autoritar si a facut o treaba buna sa-mi distruga personalitatea. Si cu toate astea am descoperit ca sunt fericita posesoare a unei personalitati puternice, ca un tsunami cand e lasata sa se desfasoare liber, ca un mic firicel de apa care erodeaza la baza cimentului cand i se pune stavila. Dar cam tarziu.

    Pentru ca am mers prin viata cu personalitatea distrusa. Cu o profunda nesiguranta de sine si cu depresie. Da, depresie. O depresie care m-a facut sa renunt la liceu si sa fug cu un barbat mai mare ca mine. Un barbat exact ca tata. Singura diferenta? Ca nu era alcoolic. Dar la fel de obsedat de control si autoritar ca tata. Si timp- de 2 ani, barbatul asta a stiut sa-mi speculeze toate slabiciunile si temerile, nesiguranta de sine, nevoia mea de afectiune paterna si adictiile mele psihologice, incat devenisem marioneta lui. Putea sa ma calce in picioare si ma intorceam la el. Desi il uram, desi il dispretuiam, desi ratiunea tipa ”fuuugi”, ma intorceam la el, pentru ca dependenta mea emotionala fata de el era mult mai puternica decat ura si dispretul pentru el. Asa cum eram dependenta de antidepresive si de alcool, pe care le si combinam. Credeam, eram convinsa ca nu merit sa fiu fericita. Ca nu merit nimic. Ca sunt un nimic.

    In copilarie ma erijasem in aparatorul mamei. Ma puneam intre ea si tata, folosindu-mi trupul ca scut de protectie. Apoi am proiectat imaginea mamei in toate femeile din jurul meu. Toate femeile agresate, umilite, controlate sunt -pt mine- mama. Iar eu am datoria sa le apar. Toti barbatii sunt tata. Prin urmare toti barbatii sunt calai, si toate femeile sunt mama- victime.

    Si nu e asa. Pentru ca sunt multi barbati victime ale unor femei-calai. Sunt multi barbati buni, si multe femei perfide si manipulatoare.

    Dar nu vorbim la nivel individual ci la nivel de tendinta generala, de fenomen social.

    La acest nivel, da, gandirea nostra e pur patriarhala. Puterea de decizie in politica apartine barbatilor, nu femeilor. Suntem un popor crestin, prin urmare femeia nu este privita ca o egala, ci doar cu valoare de uter -Fecioara Maria are valoare doar pentru ca a dat nastere barbatului din ea.

    Aceste doua instrumente de control -politica si religia- nu poti nega ca sunt patriarhale de vreme ce sunt NU dominate ci conduse exclusiv de barbati.

    Si ca mentalitate e cea patriarhala. Cum doamne sfinte sa nu fie cand 90% din barbatii intervievati intr-un sondaj spun ca femeia ”tre sa stea la cratita”. Ca rolul ei fundamental e sa se sacrifice pentru familie (barbat, copii). Barbatii astia care gandesc asa sunt sefii nostri, profesorii nostri, angajatorii nostri, politicienii nostri si tatii nostri.

    Si de ce consideri tu ca daca nu se sacrifica e individualista? Pai si in individualism avem voie sau nu sa fim egalele voastre? 😉

    Si cum Doamne Sfinte sa nu fie jignitoare declaratiile presedintelui la adresa femeilor?

    Sunt uimita ca nu VEZI….Adaposturi pentru miile de femei agresate fizic, psihic si sexual nu construiesc, dar copii tot sa facem, crese si gradinite noi nu deschid, dar copii tot sa facem, politici de sustinere a mamelor nu adopta, masuri de combatere si prevenire a violentei domestice (care afecteaza, ca in cazul meu, SI COPIII) sau de combatere si prevenire a discriminarii de gen nu iau (ba chiar o incurajeaza si o valideaza prin argumentele lor pronataliste), dar noi copii…tot sa facem.

    Normal ca femeile rome sunt atat de prolifice. In cultura lor femeia este desconsiderata, nu are acces la educatie, este casatorita fortat la varste fragede (iar statul roman ignora abuzurile la care sunt supuse acele copile), avand tot timpul sa faca ”5,6..7, chiar 8 copii” pana la varsta majoratului. Sau poate la asta se asteapta statul roman de la noi: sa renuntam la toate drepturile pe care le-am obtinut cu greu in ultimele decenii si sa ne intorcem la statutul de containere pt copii si servitoare pentru barbati, sugerand ca modelul femeii rome ar fi unul demn de urmat de romance ( AICI e discriminarea pe considerente de etnie si rasa pe care n-o vezi tu: de parca pe buletinul femeilor rome n-ar fi tot tricolorul Romaniei, de parca femeile rome nu sunt tot romance, de parca presedintele Roamaniei nu e presedinte pentru toate ci doar pentru femeile din rasa alba, si doar copiii acestora au valoare). Sunt foarte multe valente in declaratiile presedintelui Romaniei, dar cea mai ingrijoratoare ar fi aceea ca satisfactia profesionala (femeia manager) nu poate face casa buna cu implinirea maternala. Ca trebuie sa alegem intre maternitate si profesie, si ca..intr-un fel, daca noi nu vom fi destul de intelepte sa ne asumam ceea ce considera dansul ”misiunea fundamentala a femeii”, politicienii vor avea grija sa ne constranga, sa ne ”ciunteasca” din drepturile reproductive, si poate vom ajunge, ca in Texas (unde noile legi adoptate anul asta vor inchide 37 din 42 de clinici in care femeile pot obtine un avort in conditii sigure de igiena, iar Texasul are suprafata mai mare ca a Romaniei si 26 de milioane de locuitori), sa avem 3 clinici in care femeile din Romania vor putea obtine un avort in conditii de igiena si siguranta maxima, si multe case in care o baba apuca fetusii cu degetele in timp ce te apasa pe uter, la care femeile din paturile sociale defavorizate, cu salarii minime pe economie, vor fi fortate sa apeleze. Da, in declaratie presedintelui Basescu se contureaza clar o amenintare ”Fa de bunavoie sau…”. Si asta ma sperie, nu pentru ca sunt pro-avort (am facut un avort, si decat sa mai trec prin inca unul mai bine nasc 10 copii), ci pentru ca sunt pro-sanatate. Si orice om are dreptul la sanatate, femeie sau barbat. It’s a basic human right! Dreptul unei femei la sanatate nu trebuie conditionat de dreptul fetusului la viata. Sau cumva acel fetus are drepturi fundamentale depline pana devine o femeie si astfel ii sunt luate? Sunt atatea femei care nu pot duce o sarcina pana la capat. Nu sunt femei care vor da coltul in curand dar sunt femei cu probleme renale, cardiace, de sange, femei seropozitive….care nu pot da viata.

    Mihai, tu nu te consideri feminist?

    In caz ca nu, ti-as spropune sa scrii un articol despre motivele concrete si obiective pentru care tu nu esti feminist.

    Pana la urma orice femeie e feminista. Pentru ca orice femeie vrea sa fie respectata, orice femeie vrea ca alegerile ei particulare (ca aceea de a nu avea copii) sa-i fie respectate, orice femeie vrea sa aiba puterea de a-si alege singura drumul si misiunea ei in viata, orice femeie vrea sa fie valorificata pe baza competentelor ei si nu a sexului, orice femeie vrea sa aiba valoare egala cu cea a barbatului.

    Daca nu vrea, inseamna ca acea femeie are grave probleme cu sentimentul propriei valori, cu stima de sine.

  13. Norina: da-mi voie sa-mi mai exprim o data toata admiratia pentru fetele de la ong-urile feministe.

    La noi, cumplita mi se pare, dincolo de indiferenta autoritatilor, inertia populatiei direct interesate.

  14. Tu esti una din aceste fete, Irina. Tu, prin articolele tale si prin prezenta ta la proteste contribui, esti una dintre noi. 🙂

  15. iar va plangeti de mila.

    abuzate abuzate dar a doua zi sar abuzatele din nou in pewla abuzatorului 🙂

    hai ma lasi,mi-au dat lacrimile.

    daca esti abuzata mergi in plm la politie si gata. exista legi clare; si judecatorii sunt in general femei,deci exista empatie juridica:)

    pai la fel poti zice ca tara asta e plina de curve.

    curve si abuzate; pai nu merg mana-n mana?:)

  16. @cucurigu

    de obicei, eram in asetiment cu comenturile tale. de data asta, ma vad nevoita sa te contrazic.

    abuzate, abuzate, dar a doua zi sar din nou in pewla abuzatorului.

    cred, sincer, ca afirmatia asta este consecinta a amestecului de misoginism si a neconfruntarii – slava Domnului – cu astfel de cazuri de abuz. ceea ce este bine, insa lumea asta nu se reduce la universul tau restrans.

    femeile abuzate nu sunt doar la Cucuietii din Deal, lipsite de educatie si neavand dupa ce bea apa. nu ca ar avea vreo justificare abuzul in cazul asta! nu sunt nici masochiste sau proaste de bouane. femeile abuzate fizic exista in toate mediile de la noi. femeile abuzate la nivel de limbaj cred ca sunt in proportie de 90 si la suta.

    si aici voiam sa ajung. tu iti imaginezi ca o femeie care primeste un pumn, de exemplu, are o alegere simpla de facut. nu este asa. nu pumnul este cel mai grav lucru, ci increderea fu..ta, umilinta la care este supusa, lipsa de perspectiva. pentru ca singura nu prea se poate ridica din mocirla, ajutor in jur nu prea cauta din tspe motive: sa nu-i faca sa sufere, sa nu-si recunoasca neputinta, sa nu creasca doza de umilinta etc. este o harababura in capul unei femei agresate, iar violenta o loveste in primul si in primul rand, psihic. abia apoi ii face un cucui sau ii invineteste picioarele.

    tu spui ca exista legi. da de unde. ce faci cu legile astea in Romania, daca ordinul de restrictie in regim de urgenta se elibereaza dupa SASE LUNI!? unde fugi, cand atunci cand iti deschizi dulapul, iti mai iei doua scatoalce sa nu pleci? si daca pleci, pe furis, cand vine dupa tine, dai de dracu? ia, explica tu, cum este cu legile astea asa clare.

    cam de-asta se intorc in pewla abuzatorului a doua zi. ca sunt atat de dezichilibrate psihic, incat nu mai pot concepe ca pot ajunge la coltul strazii singure. pentru ca devin carpe care nu mai dau doi bani pe ele insele.

    hai, dracu, ca macar filme ai mai vazut si tu. care sunt principalele doua capcane ale abuzului: 1. ajungi sa simti ca ai parte de vina. 2. ajungi sa crezi ca oricum nu meriti mai mult, ca e vai de capul tau. da, da, asta i se poate intampla si unei femei care intra pe enjoystyle.ro, si uneia care era plina de incredere.

    eu nu cred ca o societate patriarhala este principalul motiv pentru care lucrurile stau cum stau. ci o lipsa de educatie in sfera asta – si nu o dau in extreme, glumele misogine nu mi se par factor important – si, nu in ultimul rand, negarea unei stari de fapt, asa cum o faceti si tu, si Mihai.

  17. Cucurigu, ma uimeste rudimentarul gandirii tale.Nici macar tu nu poti scoate asemenea enormitati.

    Probabil asta e metoda cea mai comoda de a te impotri unei eventuale terapii si sa-l faci nebun pe doctor: sa negi boala.

    Ai idee cam care e drumul unei femei agresate pana cand ajunge la judecator? Sau vorbesti ca sa te afli in treaba si sa mai hahai satisfacut \”mama, ca poante bune fac!@?

  18. BTW, Mihai, enjoy

    \’\’Deci nu cele care si-au ales prost barbatul sa se planga, ci cele ale caror comunitati, grupuri sociale mai mari decat familia, tolereaza sau incurajeaza comportamentul discriminatoriu. Cu exemple, chiar daca fara nume, prenume sau localitate, ca poate imi schimb parerea. \’\’

    Suntem un popor cre(s)tin, nu? O comunitate crestina.

    \’\’Aşadar, bărbaţii sunt datori să‑şi iubească femeile, ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce‑şi iubeşte femeia, pe sine se iubeşte.” În această ultimă frază găsim şi sensul unei exprimări foarte cunoscute, pe care o întâlnim în acelaşi text al slujbei: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. […] Astfel şi voi, fiecare aşa să‑şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat.”[3]Primul dintre acestea ţine de unul dintre textele de baza în ceea ce priveşte relaţiile de gen şi cele de familie în viziunea Bisericii ortodoxe: textul slujbei cununiei. „Cel ce din început ai zidit pe om şi l‑ai pus pe dânsul ca pe un stăpân al făpturii şi ai zis: nu este bine să fie omul singur pe pământ; să‑i facem lui ajutor dintr‑însul; şi luând una din coastele lui, i‑ai zidit femeie, pe care văzând‑o Adam a zis: «iată acum os din oasele mele şi trup din trupul meu; aceasta se va numi femeie, căci din bărbatul său s‑a luat ea.[2]” Astfel, unul dintre fragmentele cheie se referă la aspectul creării femeii din bărbat şi pentru bărbat, ca ajutor al acestuia. Pornind de la acest fapt al creării femeii pentru omul-bărbat, textul continuă cu menţionarea îndatoririlor celor doi soţi, exprimate printr-un raport de subordonare: „Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii. […] Căci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru toate.

    La întrebarea al cui este acel trup rezultat din alipirea „omului la femeia sa”, răspunsul este: al barbatului, cel care îl va iubi ca pe sine însuşi, pentru că este de fapt sine însuşi. Femeia îi datorează în schimb bărbatului supunere şi nu se menţionează că trebuie să-l iubească sau că iubirea faţă de el este iubirea faţă de propria ei persoană. Din supunerea şi teama pe care femeia trebuie să le simtă faţă de soţul său rezultă, în cuvintele feministei Mary Daly faptul că „the husband dominating his wife represents God „himself”[4].
    Dar în ce măsură acest text, atât de legat de tradiţie şi de un set de idei exprimate sub forma rugăciunilor, în care regăsim aspecte profund patriarhale cu privire la relaţiile de gen se reflectă şi în discursul conducătorului Bisericii ortodoxe române? Într-un mesaj al Patriarhului Daniel din 2011 întâlnim referirea la „vocaţia” de soţie şi mamă a femeii, la care însă se adaugă legătura dintre această aşa-numită vocaţie şi „ponderea benefică” pe care o are, în opinia Patriarhului, participarea femeii la viaţa publică. Participarea este vazută însă în sens predominant tradiţional: „Ne gândim azi cu preţuire mai ales la femeile care îngrijesc pe cei bolnavi, săraci, orfani şi bătrâni, la femeile care lucrează în şcoli, în instituţiile de cultură, în media şi în toate domeniile de activitate folositoare societăţii.”[5]. Sunt menţionate „toate domenii de activitate folositoare societăţii” însă această formulare destul de vagă contrastează cu accentul care este pus pe activităţile „feminine”: îngrijitoare, infirmiere, profesoare.
    Dacă în cazul Patriarhului avem de-a face cu un discurs tradiţional dar moderat nu acelaşi lucru se poate spune despre una dintre vocile cele mai ascultate şi promovate de Biserica Ortodoxă Română, cea a Părintelui Cleopa. Discursul său nu este doar unul profund patriarhal dar şi extrem de radical în acest sens: „Cât ar fi femeia de învăţată, trebuie să fie supusă bărbatului. Că bărbatul este cap al femeii şi Hristos cap al bărbatului. În ordinea asta este ierarhia în familie”[6]. În ceea ce priveşte rolul şi locul femeii în familie şi societate, opiniile sale sunt la fel de tranşante: „Bărbatul, săracul, vine amărât, cu cele mai mari greutăţi în societate, conduce oşti, războaie; este mare răspunzător la întreprinderi de stat, în guvern, vine obosit. Dar femeia trebuie să fie liman. Să ştie să-l întâmpine totdeauna cu un cuvânt bun, cu blândeţe, să-i pregătească mâncarea, să-i facă haine, să-l pornească, să-l primească când vine de undeva. Întotdeauna ea trebuie să fie aceea care să odihnească pe bărbat, pentru că-i ajutătoarea lui”. Iar în societate, femeia „Două lucruri face tăcând – zice Sfântul Ioan Gură de Aur: Tace luminând şi se jertfeşte tăcând. Acesta este rolul femeii în societate”[7].
    Am selectat acest text nu pentru a demonstra patriarhalismul extrem pe care îl ia uneori discursul religios ci pentru că arată că aceeaşi esenţă poate lua forme aparent diferite. Radical sau moderat discursul porneşte de la aceeaşi interpretare şi încearcă să justifice distincţia public-privat ca distincţie bărbat-femeie.
    În ce măsură regăsim în opiniile românilor cu privire la familie şi carieră elemente identificate în discursurile prezentate? În primul rând căsătoria rămâne opţiunea majorităţii românilor. Potrivit datelor recensamântului din 2002 doar 3.9% din pop***ţie trăiau în uniuni consensuale[8]. Chiar şi în cazul acestor persoane cauzele coabitării ţin în mare parte de dificultăţi financiare (58.4%, potrivit studiului Viaţa în familie, 2008) şi nu de o lipsă a credinţei în ceea ce presupune o căsătorie (7.5%). Interesant este şi procentul de 3.5% dintre respondenţi cărora le displace ritualul nunţii deşi nu se menţionează ce aspecte le displac[9]. Căsătoria este strâns legată de naşterea de copii în opiniile românilor. Astfel, 39% consideră în mare măsură iar 29% în foarte mare măsură că oamenii care vor sa aibă copii ar trebui să se căsătorească[10].
    În ceea ce priveşte relaţiile de gen în cuplu, sugestive sunt, la confruntarea cu viziunea religiei, câteva aspecte. La întrebarea dacă o femeie trebuie să-şi urmeze bărbatul 78% dintre respondenţi au raspuns afirmativ, potrivit Barometrului de gen 2000. De asemenea, 83% dintre respondenţi şi 82% dintre femeile intervievate consideră că bărbatul este capul familiei[11]. Semnificativ este că acest fapt nu se leagă de vreun argument de genul ponderii venitului adus în gospodărie, ci de existenţa unui soţ, femeia putând fi considerată capul familiei doar în cazul absenţei unui soţ. Dacă bărbatul este capul familiei, femeia este stăpâna casei în opinia a 61% dintre respondenţi[12], însă acest fapt nu vrea să sugereze o poziţie superioară a femeii în gospodărie deoarece a fi stăpâna casei se referă mai degrabă la cine prestează munca domestică şi face cumpărăturile pentru familie, aceasta în condiţiile în care când este vorba de luarea deciziilor cu privire la distribuirea banilor în gospodărie bărbaţii participă aproape în egală măsură cu femeile.
    Societatea românească păstrează aşadar o viziune tradițională asupra familiei iar familia rămâne în marea majoritate a cazurilor un spaţiu al inegalităţii între cei doi părinţi iar pentru copii un spaţiu al învăţării inegalităţii. Astfel, deşi majoritatea românilor (64% potrivit studiului Viaţa de familie, 2008) consideră în foarte mare măsură că ambii părinţi trebuie să câştige bani pentru întreţinerea familiei-ceea ce am putea considera o opinie egalitaristă în privinţa obţinerii veniturilor, o diferenţă importantă apare în privinţa proporţiei contribuţiei financiare a celor doi soţi. În acest caz 70% dintre români consideră că bărbaţii trebuie să fie principalii aducători de venituri în familie.[13] Altfel spus, rolul femeilor este mai degrabă de a rotunji venitul gospodăriei, bărbatului revenindu-i principala responsabilitate pentru susţinerea financiară a familiei.
    În privinţa creşterii copiilor, în cadrul Barometrului de gen 2000, la intrebarea dacă bărbaţii sunt la fel de capabili să crească un copil avem un procent de 53% răspunsuri negative. Opiniile se reflectă şi în realitatea creşterii şi îngrijirii copiilor: astfel, în România 66% dintre femei se ocupă doar ele de copii, ȋn timp ce 5% dintre bărbaţi fac acest lucru, procentul părinţilor care se implică amândoi nedepășind 23%. [14]
    Viziunea discursului religios asupra „vocaţiei” pentru maternitate şi viaţa de familie a femeii este confirmată şi de opinia a 45% dintre români cu privire la importanţa mult mai mare a familiei decât cea a carierei pentru femei. Calităţile „feminine” pe care le-am regăsit şi în diversele referiri ale discursului religios cu privire la „ natura, vocaţia şi geniul feminităţii” sunt vizibile în valorile asupra cărora se pune accent diferit în educaţia fetelor şi băieţilor. Astfel, valorile mai încurajate în educaţia fetelor decât în cea a băieţilor sunt ascultarea şi hărnicia în timp ce în cazul băieţilor acestea sunt disciplina, libertatea de decizie şi independenţa[15].
    Am menţionat aceste statistici pentru a arată faptul că în societatea românească este încă acreditată viziunea identificată în discursul religios cu privire la „vocaţia” şi „obligaţiile” de mamă şi soţie ale femeii, prioritare „în comparaţie cu restul îndatoririlor politice sau celelalte profesiuni”.
    Dincolo de statisticile relevante, faptul ca familia românească continuă să fie un spațiu al inegalității de gen nu este greu de observat. Este de ajuns să ne gândim la propriile noastre experiențe sau ale celor din jurul nostru, ȋn calitate de copii, parteneri de cuplu sau părinţi pentru a realiza cum inegalitatea se naște şi se perpetuează. De la slujba cununiei, la ducerea băieţilor ȋn altar la botez şi a fetelor nu, la ceea ce societatea ȋn sensul cel mai larg, incluzând religia ne spune despre rolul şi locul fiecăruia, ne confruntăm permanent cu imagini ale diferenței a cărei existenţă ȋn sine nu ar fi neapărat ceva negativ daca nu s-ar transpune şi ȋn expresii de inferiorizare.

    Mihai, Mihaiu, e asta incurajare a comportamentului discriminatoriu au ba? Si cum mai toate cuplurile casatorite civil ajung si prin fata popii….ie domne, ie!

    DECLARATIILE PRESEDINTELUI NU SUNT DISCRIMINATORII. CNCD ASA PARE SA CONFIRME: \’\’declaratia cuprinde stereotipuri negative fata de rolul femeii in societate si natalitate\’\’.

    Daca pana si opresedintele isi permite sa perpetueze stereoptipui, cum vii tu sa spui ca discriminare afemeilor nu se face decat pe la Cuca Macaii, in comunitatea de tigani sau de musulmani….

    Cum poate femeia roma sa tina 5,6, chiar 7,8 copii si si femeia romanca nu poate?

    Eu i-as raspunde asa indemnului lui (si al tau) la inmultire iepureasca:

    Femeia romanca poate, domne\’, da\’ nu vrea, ca stii care-i clenciu, prezenta aparatului reproducator in anatomia femeii nu implica datoria acesteia de a asigura perpetuarea speciei. Nope, nu implica. Mai bine ar fi iesit sa spuna ca voi, barbatii, aveti datoria sa va tineti \’\’baionetele\’\’\’ acasa cand femeia zice \’\’Nu\’\’. Rata violurilor e in continua crestere, agresorii lasati liberi, dar asta pare sa nu-l preocupe pe presedintele nostru.

    Poate data viitoare, la intalnirea cu barbatii de afaceri din Romania…

    P.S.
    NU TRAIESTI INTR-O SOCIETATE PATRIARHALA, HAI? IA MAI SCRIE-NE TU CUM TREBUIE SA NE JUSTIFICAM NOI DE CE NU FACEM COPII, SAU CE SLABICIUNE AI TU PT BOR SI CE DREPTATE A AVUT ASTA DESPRE AVORTURI DA\’ NU TRAIM INTR-O SOCIETATE PATRIARHALA, NU TRAIM INTR-O SOCIETATE CARE CREDE CA TRUPUL SI MINTEA FEMEII SI CE ALEGE SA FACA EA CU ELE…NU E TREABA EI. E TREABA PRESEDINTELUI SI BISERICII ROMANE ORTODOXE.

    Daca tu crezi ca indemnul la inmultire iepureasca si trasarea unei obligatii fata de societate de a-ti folosi uterul nu e jignitor atunci probabil nimic nu-i jignitor.

    Dar uite ca o sa-mi extirp uterul ca sa scap de acesta obligatie. Si ovarele.

  19. \’\’Cel ce din început ai zidit pe om şi l‑ai pus pe dânsul ca pe un stăpân al făpturii şi ai zis: nu este bine să fie omul singur pe pământ; să‑i facem lui ajutor dintr‑însul; şi luând una din coastele lui, i‑ai zidit femeie, pe care văzând‑o \’\’Adam a zis: «iată acum os din oasele mele şi trup din trupul meu; aceasta se va numi femeie, căci din bărbatul său s‑a luat ea\’\’

    Da, Mihai. Recunosc. Suntem niste individualiste ca nu mai vrem sa va completam. Ca dorim autonomie corporala, morala si intelectuala.
    Intr-adevar, feminismul anului 2013 este extrem pentru ca incearca sa propage ideea individualista ca femeile sunt oameni cu valoare intrinseca, si nu extensii ale barbatului.

    \’\’Vad o societate in care barbatii nu mai stiu ce vor de la o femeie\’\’

    Ba eu cred ca barbatii stiu exact ce vor. Problema e ca femeile nu mai vor ce vor barbatii de la ele. E o problema cu barbatii. Vor ca noi sa ne situam mereu in inferioritate. Nu mai e cazul. Ori ne bagati si pe noi in altar la botez, ori nu mai intrati nici voi.

    Eu cred ca oamenii fara uter n-ar trebui sa-si dea cu parerea in privinta atributiilor si \’\’datoriilor\’\’ oamenilor cu uter. Dupa mine, schema e simpla:

    Despre maternitate/avort

    Ai uter? Ai uter?

    Nu Da.

    SHUT UP! U may speak.

    Izbucnirea incoerenta de mai sus n-are legatura cu textul despre greva sexuala. Era doar o polita pe care am tinut sa ti-o platesc.

  20. Cu cât vă strângeţi mai multe la un loc, cu atât mai uşor e să vi se pară că aveţi dreptate în prostiile pe care le spuneţi. Din punctul ăsta de vedere, aţi obţinut deja egalitate cu bărbaţii.

  21. Mihai, iti aduc eu acum doua tipe cu studii superioare, cu propria afacere ambele, pe picioarele lor, care au avut functii la firmele la care au lucrat, care au biblioteci generoase si de calitate in casa, care vorbesc cate 2 limbi straine, care sunt pe picioarele lor si n-ai crede ca una a stat cu un bataus 1 an de zile si alta vreo 5 sau 6 ani.

    Zici ca feminismul se indreapata catre \”individualism\”?
    Cata vreme noi toti dam exemple de femei agresate, de soti care sunt trantori, scuza-ma, e fenomen in masa, nu individualism.

    Asa ca sa vii cu teoria asta cand din 10 insi intrebati, 9 vor spune: NU STIU PE NIMENI!!!
    Pana atunci du-ti sosetele la baie, dragule, ca d-aia ai cos de rufe, sa pui rufele murdare!

  22. @irina:

    \”Ai idee cam care e drumul unei femei agresate pana cand ajunge la judecator?\”

    pai la fel cat ii ia unui barbat agresat sa ajunga la judecator.

    sau vrei discriminare?:)

    violenta n-are sex scumpo.

  23. Cucurigu: scumpule, tu ignori caracterul specific al violentei domestice.

    Barbatul agresat nu sta cu agresorul in casa, nu e nevoit sa revina la el, nu e supus unei hartuiri si intimidari continue. Agresiunea e accidentala in cazul lui. Femeia agresata de sot trece constant prin asta.

  24. \”Mihai, iti aduc eu acum doua tipe cu studii superioare, cu propria afacere ambele, pe picioarele lor, care au avut functii la firmele la care au lucrat, care au biblioteci generoase si de calitate in casa, care vorbesc cate 2 limbi straine, care sunt pe picioarele lor si n-ai crede ca una a stat cu un bataus 1 an de zile si alta vreo 5 sau 6 ani. \”

    pai inseamna ca le-a placut.

    un barbat n-ar sta cu o femeie de la care mananca bataie zilnic 🙂 ; doar o femeie poa sa fie capabila de acest tip de masochism. e alegerea ei.

    as i said: dupa bataie,abuzatele sar din nou in pewla agresorului. pai daca pewla e mai importanta decat bataia,nah, sa fie sanatoase frate si s-o suga in continuare.

  25. Barbatul agresat nu sta cu agresorul in casa, nu e nevoit sa revina la el, nu e supus unei hartuiri si intimidari continue. Agresiunea e accidentala in cazul lui. Femeia agresata de sot trece constant prin asta.

    draguta: un barbat n-ar sta cu o femeie de la care incaseaza batiae la greu.
    ar pleca in secunda doi.

    daca voi luati bataie dupa care tot voi o sugeti,nah,ce sa zic…probabil e abuz cand nu v-o mai da s-o sugeti, nu cand luati bataie.

    alexandra stan rulz.

  26. Cucurigu, fa un efort si incearca sa gandesti mai departe de doi cm in fata sfintei p***. Si vino cu un raspuns pertinent: de ce raman femeile alea. Care sunt cauzele. Sper sa nu fii atat de superficial incat sa vii cu un raspuns de tipul \”de proaste\”, \”de masochiste\”.

    Cauta mecanismul care le aduce acolo, in postura asta de crunta devalorizare.

  27. . Si vino cu un raspuns pertinent: de ce raman femeile alea. Care sunt cauzele. Sper sa nu fii atat de superficial incat sa vii cu un raspuns de tipul „de proaste”, „de masochiste”.

    pai sa ne intelegem: un barbat actioneaza logic: daca incaseaza bataie,pleaca.

    o femeie se pare ca incaseaza bataie si ramane. pai daca ingiti fah proasto, cum vrei sa te protejeze statul?
    de ce ramane?
    1. poate considera ca a meritat bataia ( alea prinse in pewla sefului de exemplu-adica *****)
    2. poate considera ca-l poate indrepta ( idioata)
    3.poate pune iubirea mai presus de bAtaie ( idealista)

    acu daca esti c**** sau idioata sau idealista,nah, problema ta.

    niciun sistem juridic din lume nu te poate proteja de tine:)

  28. Of, si te-am si rugat sa nu te opresti la 2 cm.

    1. Cum poate ajunge o femeie sa considere ca merita? Orice ar fi facut. Cum ajung atatea, ca e fenomen de masa, sa considere asta?

    2. Cum poate sa se sacrifice pe sine doar de dragul unei indreptari extrem de improbabile?

    3. se include in 2.

    Sistemul trebuie sa te sprijine odata ce ai ajuns la politie, nu sa te saboteze, asa cum se intampla de cele mai multe ori.

  29. \”Cum poate sa se sacrifice pe sine doar de dragul unei indreptari extrem de improbabile?\”

    pai draguta,se stie ca femeile vor tot timpul sa transforme barbatul:)
    e o kestie specific feminina 🙂

    \”cum poate o femeie sa considere ca merita bataie,orice ar fi facut\”?

    glumesti. chiar orice ar fi facut?
    daca femeia aia isi raneste emotional sotul ai ramane surprinsa cate femei considera just sa fie ranite fizic.

    cu alte cuvinte,pedepsirea curvasaraiei cu bataia e considerata o kestie justa in capu la multe femei. daca a fost prinsa cu gura plina ,normal s-o ia peste bot.

    cunosc pe un tip care si-a batut nevasta crunt dupa ce-a prins-o ca-si maltrata bebelusul ( ii dadea sa bea putin alcool ca sa doarma)
    tipa a considerat ca si-a luat-o pe merit. si-o cerut si scuze,cu tot cu okiu vanat , oricum prea tarziu ptr ea.( i-a dat ala un sut in cur pana la luna).

    mai lasa-ma cu atitudinea de printese care ORICE fac,nu trebuie batute.
    bataia tampitei aleia a fost un gest mai putin reprobabil decat alcoolizarea unui bebelus.

  30. Cucurigu: daca vrei sa pastrezi discutia asta in parametri normali, nu veni cu exemple din astea. E ca si cum v-as baga eu pe toti in aceeasi oala cu criminalul ala austriac, ce-si abuza sexual fetita si si-a ucis nevasta. Eu nu fac grosolanii din astea, te rog sa n-o faci nici tu.

    Sa zicem ca omeneste il pot intelege pe ala cu bebelusul. Ii inteleg reactia. Nu i-o scuz. Dupa mine, individa ar fi trebuit sa faca puscarie pentru ce-i facea copilului.

    Dar pe aia cu bataia pentru adulter n-o inteleg.

    Discursul tau schiopateaza in doua puncte esentiale.

    1. femeile care insala trebuie parasite. Nu batute.

    2. femeile adulterine sunt departe de a constitui un procent consistent din cele agresate. Sunt multe agresate pentru ca ei sunt gelosi, paranoici, absurzi, alcoolici. Sau pur si simplu pentru ca nu au fost invatati sa-si gestioneze altfel frustrarile si pentru ca violenta este un instrument tolerabil in societatea patriarhala romaneasca. Iar asta se extinde si asupra copiilor. Nu doar asupra femeilor.

    Cum era vorba aia „nu stie pentru ce o bate, dar sigur a facut ea ceva gresit”?

    Nu e nicio atitudine de printesa. Omul civilizat nu face abuz de superioritatea fizica. Asta nu pricepeti voi.

  31. \”Sistemul trebuie sa te sprijine odata ce ai ajuns la politie, nu sa te saboteze, asa cum se intampla de cele mai multe ori.\”

    hai serios,da exemplu,cum te saboteaza sistemu?
    sau vorbesti asa, in calitate de pareroloaga?
    exemplu concret,cum saboteaza sistemul biata femeie abuzata te rog.

  32. Discursul tau schiopateaza in doua puncte esentiale.

    1. femeile care insala trebuie parasite. Nu batute.

    Pai la fel si:

    Femeile batute trebuie sa plece; nu s-o suga din nou.

    ok?
    daca tu cauti explicatii ptr ce femeia ramane,la fel se pot gasi explicatii si ptr bataie.

    vrei sa fii victima? atunci comporta-te ca atare. fara plangere penala si cu sex de impacare,nu fgaci mare branza.

  33. Te saboteaza cam asa:

    1. In practica (nu-mi veni cu teorii din basme), in mediul rural, dar nu numai, politistul de post te trimite inapoi acasa. Nu face niciun raport, nicio ancheta.

    2. Fara un politist care sa-si miste fundul, nu i se deschide respectivului dosar.

    3. Ordinele de restrictie se obtin foarte greu.

    4. Nu s-a impamantenit practica prin care agresorul sa fie evacuat cu forta din domiciliul conjugal. Vezi cum stau lucrurile din acest punct de vedere in tarile civilizate. In Canada, de pilda, pui mana pe telefon, in 15 minute ala e out.

    Mai mult, daca exista copii, si chiar daca vrei tu sa te impaci cu el, autoritatile nu permit revenirea lui in camin atata timp cat nu urmeaza o terapie specifica de la caz la caz.

    Deci, pe acolo, sistemul ii face sa se gandeasca de 10 ori inainte. Pentru ca, odata ce-ai ridicat mana la nevasta-ta, indiferent de motiv, risti nu doar inchisoare, ci compromiterea totala a vietii sociale si profesionale. Asa cum meriti. Societatea are mecanisme prin care anomaliile sunt marginalizate, nu scuzate.

    Ce v-as trimite intr-o tabara acolo, poate asa v-ati da seama in ce aberatii va scaldati cu maxima voiosie.

  34. Tot nu mi-ai explicat de ce nu pleaca amaratele alea.

    Te-ai tot invartit, dar psihologic vorbind, n-ai inaintat un mm. Ce le face sa nu plece?

  35. Si nu, insultele tale la adresa lor si poantele porcoase nu tin loc de explicatii.

    Imagineza-ti ca ai avea de facut un text argumentativ la BAC. :)))

    Poate iti iese asa.

  36. \”In Canada, de pilda, pui mana pe telefon, in 15 minute ala e out.\”

    ptr a obtine ordinul de restrictie,trebuie demonstrat ca merita.

    ca in vest se acorda credit femeii fara probe,ok, e problema lor.

    imi amintesc de cazul politistei de anu trecut din craiova parca,care a declarat ca a fost violata de seful ei; in canada probabil era arestat in 15 minute.
    dupa 1 an s-a dovedit ca tipa a mintit cu scopul de a se razbuna pe el.

    deci lasa-ma cu canada.
    sistemu juridic occidental care pupa-n coor m***rea la orice scoate dansa pe pi…gura e aberant.

    a sunat tipa c-a luat bataie? pei demonstreaza frate; poate idioata a sarit prima la el si ala s-a aparat.
    da ma rog,in vest daca te holbezi la tzatzele colegei si aia te acuza de hartuire, esti dat afara:)

  37. N-ai inteles. Se actioneaza preventiv. Tipul isi poate demonstra nevinovatia.

    Dar deocamdata pericolul este indepartat. Asta numesc un sistem care protejeaza si sprijina victima, nu o culpabilizeaza.

    Referitor la ordinul de restrictie, ia, spune-ne tu cam cum ar trebui demonstrat. In afara de a obtine un certificat de la institutul de medicina legala.

    Apoi, mie mi se pare normal sa-ti poata fi acordat si in cazul amenintarilor si al agresiunii psihice.

  38. Una peste alta, mi se pare incredibil ca intr-o tara in care realitatea e cum e, statisticile sunt ingrozitoare, avem atatea femei agresate, are loc o astfel de discutie in care eu trebuie sa te conving pe tine ca e apa uda!

  39. \”Tot nu mi-ai explicat de ce nu pleaca amaratele alea. \”

    ba ti-am explicat: de la dependenta sexuala pana la a considera ca merita bataia,pot fi mai multe explicatii in capu la femeie.

    ca tu preferi doar aia cu : \”biata femeie cu self estemu cazut de la prima palma peste bot, care nu poa sa reactioneze corent \” cunoastem:)

    hai ma lasi…daca iau bataie de la unu cat dulapu, apai frate,am tirat-o,chiar daca sunt poponar si am facut cuplu cu el ; nu mai stau s-o iau in continuare peste bot,pe motiv ca self estemu meu e la pamant:)
    daca raman cu el,inseamna ca am motive : consider ca am incasat-o pe buna dreptate, sau imi place mult de fundu lui, sau consider ca- fost o scapare bataia si c-o sa-l indrept,etc.

    asa ie femeile: iertatoare sau dependente sau intelegatoare cu sistemu justitiar al barbatului (mai ales dac-o tavaleste bine.)
    atractia fomeilor ptr bad boys e cunoscuta de pe vremea lu platon.zau.

  40. Cucurigu, femeia nu are self-esteem-ul scazut de la prima palma. Il are scazut dinainte. Ca tu refuzi sa-ti pui niste intrebari si ca bagatelizezi importanta parerii execrabile pe care cineva o are despre sine si ca nici nu vrei sa stii cum se ajunge aici (dar sustii in cor cu Mihai ca societatea noastra nu e patriarhala) e treaba ta, iar eu n-am energie si timp sa le tot formulez pentru tine. Si chiar nu mai stau sa explic de ce e apa uda.

  41. irina ca de obicei,am cazut amandoi de acord ca nu suntem de acord:)
    hai sa ne jucam de-a victima si tortionaru.
    cu ce esti imbracata ?:)

  42. Mihai! Wake up, sweety ! Debitam prostii sau negi tu realitatea pt ca e incomfortabila si refuzi tu sa vezi ditamai elefantul roz !! Baga-l sub pres sau sub pat!

    CULMEA IRONIEI SA NE ACUZI CA DEBITAM PROSTII:

    http://www.enjoystyle.ro/articole/Controverse/Egalitatea_dintre_femei_si_barbati_Femeile_mai_egale_Mame_gospodine_si_pensionare.html

    http://www.enjoystyle.ro/articole/Controverse/Mamicute_si_bebelusi_feministe_si_patrioti_Banii_sau_viata.html

    STAI LINISTIT, LA DEBITAT PROSTII NU TE-A INTRECUT NICIO FEMEIE. 😉

    CU ASTEA DOUA TI-AI ASIGURAT LOCUL FRUNTAS PE VECIE!

  43. Norina, nu stiu, dar nici nu mi-l mai bat.

    Oricum, cine e nu prea ma intereseaza. Ce sustine iarasi ar fi de ignorat daca n-ar fi majoritari. E si el o celula canceroasa acolo.

  44. Irina, stii tu oare cu cine iti bati capul de zor acolo? :)))))

    norina,clar ca stie. pai intre mine si irina e o atractie platonica a contrariilor. data de ciocnirea dintre ideile mele novatoare si cliseele ei prafuite.

    dar tu ce mai faci blonduto? cand te mariti?

  45. Wow, cred ca esti primul care sustine ca e ceva inovator in mentalitatea de patriarhat. :))))

    In asta esti, intr-adevar, de-a dreptul revolutionar.

  46. Sa stii, ca in ciuda a tot ceea ce spui eu continui sa te admir, asa blonduta cum sunt.

    Vorbesti ca un om care n-a trecut niciodata printr-o depresie, Cucurigu. Vorbesti ca un om care a avut parte de o copilarie normala.

    Intr-adevar, multe femei nu pleaca din lipsa de mijloace materiale proprii. Casa, acoperis deasupra capului, un venit lunar suficient cat sa-i ajunga si ei si copiilor ei, multe din femeile agresate de sot sunt casnice. Casnice, asa cum le vrea traditia patriarhala in care traim. Dependente financiar de barbat. Pentru ca barbatii sa se bucure liberi de abuzurile asupra sotiilor si partenerelor lor.

    Dar cele mai multe nu pleaca pentru ca sunt slabe, sunt depresive, se devalorizeaza singure. Ca sa ajungi sa crezi ca ti-o meriti, sau ca sa ajungi sa crezi ca dragostea ta pentru el va birui si-l va transforma din leu in mielusel, trebuie sa ai o parere foarte proasta despre tine si o dependenta emotionala patologica acuta fata de el. Femeile astea au avut o copilarie trista. Femeile astea au plecat din start cu un sut prost in viata. O femeie care a avut parte de o copilarie armonioasa, de un cadru familial propice dezvoltarii unei personalitati frumoase si unei stime de sine sanatoase n-o sa ajunga niciodata sa accepte bataile unui barbat, oricat de mult l-ar iubi. Dar n-ar ajunge nici macar sa se indragosteasca de un asemenea barbat pentru ca aceste femei sunt capabile de sentimente autentice, au un caracter puternic si atrag in viata lor barbati la fel ca ele, barbati care au fost iubiti in copilaria lor de parinti, barbati inteligenti emotional.

    Pana la urma barbatii care recurg la violente fizice sunt tot niste victime ale unor probleme psihice si sufletesti. Sunt tot niste caractere slabe, deficitare, pot fi mintiti, santajati, manip***ti la randul lor, si sunt, ca si victima, incapabili de sentimente autentice de iubire, ci doar de sentimente parazite. Chintesenta unei relatii calau-victima e alcatuita din dependetele de tot felul (de obiecte, bani, sex, copii) dar orice forma de dependenta tradeaza probleme de natura psihica, imaturitatea sistemului nervos, stima de sine sub nivelul normal, toate consecinte ale unei educatii incorecte, traumelor si frustrarilor din copilarie si ale lipsei iubirii parentale (sau ale unei iubiri exagerate si posesive di parte unia din parinti).

    Acesti oameni nu iubesc cu adevarat. Femeile din exemplul Ionelei n-au stat cu agresorii din iubire, pt ca nu poti iubi un om care-ti face rau. Agresorii nu pot vampiriza victima daca ea nu-i intinde gatul singura, iar ea permite nu pentru ca e idioata sau idealista, ci pentru ca e sl*** si la randul ei nu poate oferi altceva decat sentimente false de iubire.

  47. Mihai, nu ti-e frica ca te-ai inchis intr-un cocon de autosuficienta din care arunci sageti dispretuitoare la adresa cititoarelor tale si mai ales a Irinei (iti place s-o calci pe bataturi, nu-i asa?)

    \’\’Cu cât vă strângeţi mai multe la un loc, cu atât mai uşor e să vi se pară că aveţi dreptate în prostiile pe care le spuneţi. Din punctul ăsta de vedere, aţi obţinut deja egalitate cu bărbaţii.\’\’

    Toate femeile e proaste prin definitie dar spre deosebire de feministe au intelepciunea sa taca, sa nu-si apere , dorintele,drepturile, aspiratiile, opiniile demnitatea, insa feministele devin (prea) vocale debitand prostii si pe Mihai asta il irita pentru ca numa\’ Mihai are dreptate.

    Asta e problema ta, ca partizan convins al patriarhatului, faptul ca ne unim, ca devenim solidare, ca formam o celula si recrutam si pe altele si treptat formam o miscare de rezistenta impotriva sistemului patriarhal romanesc.

    Ce te face sa crezi ca punctul tau de vedere e intotdeauna just, si ca noi, feministele, debitam intotdeauna prostii si nu…truisme? Ca religia crestina devalorizeaza femeia e un truism. Ca aceasta religie majoritara incurajeaza si valideaza comportamementele discriminatorii fata de femei in viata publica si privata e iarasi un truism, pe care tu insuti il confirmi, prin comenturile si articolele tale. Tu singuri spui ca n-am obtinut egalitate din toate punctele de vedere, dar cu siguranta consideri ca nici n-ar trebui sa o obtinem.

    \’\’Multumesc ca mi-ai adus aminte, colega. Ultimele discutii cu voi si felul razboinic in care va aparati dreptul de a alege cand si cum faceti copii ma facusera sa cred ca-i faceti singure…\’\’

    Remember, Mihai? Din pacate, o prostie mai mare ca cea debitata de tine in acest coment n-am auzit. Atat timp cat nu impartiti povara sarcinii de 38 de saptamani si a durerilor facerii cu noi, da II FACEM singure, nu impreuna. Batzaiala din fund de 2 ori si-un pic nu se pune. Si aia e oricum placuta.

    Si care sunt acele nerozii pe care le debitam? Faptul ca religia ne situeaza pe o treapta inferioara barbatului, faptul ca ne reduce la rolul de extensie a barbatului, si la functia de animale de prasila ale societatii? Asta nu e o prostie, mon cher, e un truism.

    Nu mi-ai raspuns, si nici nu cred c-o vei face: tu de ce nu esti feminist?

    Sa-ti reamintesc:

    FEMINÍSM s. n. Mișcare socială care susține egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul în toate sferele de activitate.

    Arogant, infumurat, autosuficient, egoist, egocentric, lipsit de empatie si inteligenta emotionala, (\’\’implinirea non-maternala nu se justifica decat in cazurile enumerate de mine, Mihai cel Atoatestiutor\’\’) :))

    Hai, mai comenteaza sa-ti fac tabloul complet.

    Intr-o buna zi coconul autosuficientei se va sparge si atunci vei vedea si tu The Pink Elephant in The Room.

    Astept cu nerabdare articolul tau despre misoginism. Parca vad cum o sa le iei apararea.

  48. @ Irina

    Stimata domnisoara (sau doamna), egalitatea de gen este o utopie. Nu va exista niciodata. Chiar si SUA, epicentrul drepturilor omului, este si va fi o tara androcrata. Asa a fost si asa va fi de cand lumea, intre regi, intre popoare, intre oameni, cel mai tare va domina si subordona pe cel slab, aceasta regula fiind urmata si de animale, de materie, de elemente, astfel incat totul se executa in univers prin forta si aceasta organizare, pe care voi fustemistele, o dezaprobati, este legea cea mai veche, cea mai generala si cea mai absoluta a universului. Balanta nu va fi niciodata in echilibrul perfect al egalitatii de gen. Ori matriarhat, ori patriarhat. Va trebui sa schimbati legile biologiei, sau sa faceti schimbare de sex daca vreti egalitate cu noi.

    Binomul religie-putere este o forta androcrata atat de bine organizata, atat de subtila, atat de puternica si infailibila incat nu va fi niciodata rasturnata de cateva fuste agresive si suparate.

    \’\’Si regii sunt negistori si armele lor sunt banii. Peste tot circula banii\’\’ Umberto Eco.
    Si banii sunt la noi, nu la voi.

    De aceea @ Norina se intoarce mereu la mine. Pentru bani.

    \”Ce trebuie să ştiţi este că Allah a binecuvântat femeile cu bătaia. Profetul Mahomed a zis \”bate-o, dar nu-i lăsa semne şi nu îi spune că e urâtă\”. Uite cum o onorează, spune profetul. De exemplu, dacă o baţi, să nu îi dai în faţă, că o strici. Dacă o baţi, nu înjura. O loveşti să o disciplinezi, nu să o faci de ruşine. Nu ai voie să o baţi de mai mult de zece ori, nu ai voie să o răneşti, să îi rupi oasele, să îi scoţi dinţii sau să-i răneşti ochii. Există o tehnică în a-ţi bate nevasta. Nu o poţi face oricum. Un bărbat nu treubie să îşi ridice mâna sus când işi bate nevasta, ci întotdeauna de la piept. Aceste lucruri onorează femeia. Ea are nevoie de disciplină. Cum să o disciplinezi dacă nu prin bătaie?\”

    Bărbaţii sunt protectori ai m***rilor, datorită calităţilor deosebite cu care i-a dăruit Allah şi datorită cheltuielilor pe care le fac din bunurile lor. Iar cele evlavioase dintre femei sunt ascultătoare şi păzitoare ale celor care trebuiesc păzite în absenţa soţilor lor, pe care şi Allah le păzeşte. Pe acelea de a căror neascultare vă temeţi, povăţuiţile, părăsiţile în paturi şi loviţi-le! Dar dacă ele revin şi ascultă de voi, atunci nu mai căutaţi pricină împotriva lor. Allah este Cel mai Înalt, Măreţ. (Sura 4:34)

    Bataia e o binecuvantare, iubita mea, si nu ma poti invinui ca nu respect cu sfintenie reglementarile Coranului. Nu te poti duce la Institutul Medic0-Legal pentru ca nu ai ce sa arati, asa e?

    Bataita la fundulet nu se pune.

    Fa-ti bagajele, mergem la mare !

  49. infailibil si absolut n-au termen de comparatie. Nu tu m-ai invatat asta?

    Palmele sunt metoda cea mai facila prin care anihilezi un om. Il obiectifici, ii anulezi valoarea, il depersonalizezi.

    M-ai luat de jos, mi-ai aratat in oglinda o imagine de care am devenit absolut dependenta, imaginea unei femei frumoase, inteligente, seducatoare, m-ai facut sa ma simt valoroasa, dorita, si eu, care ma consideram la polul opus, am devenit dependenta de imaginea asta pe care tu mi-o oglindeai. Ca apoi s-o anulezi din cateva cuvinte sau palme.

    Daca as fi fost sigura pe mine, daca as fi avut suficienta iubire de sine, daca as fi avut un sine compus si solid, n-as mai fi avut nevoie de tine. Dap, abuzurile psihologice nu le pot duce la IML.

    Daca m-ai ales pe mine, o alcoolica depresiva, nu e pt ca ai vazut in mine o femeie deosebita, \’\’un diamant brut\’\’ pe care voiai sa-l slefuiesti, ci pentru ca ai vazut exact ceea ce eram: o victima sigura.

    Tu ai fost tot timpul constient de mecanismele prin care reuseai sa ma sa ma subjugi si sa ma inrobesti. Eu, biata fata cu 10 clase, de unde era sa stiu?

    Sunt o bomba cu ceas. Tic tic tic !

    Ai mare grija….cand voi face booooom, o sa ajungi la morga ! 😉

    Ai vazut Atractie Fatala, nu?

    Si AICI SA STII CA NU MA VOR EXECUTA PRIN LAPIDARE SAU SPANZURARE CA INTR-O ZI VOI CONFUNDA ZAHARUL CU STRICNINA.

    🙂 Be very careful. Mi-am pus viata in mainile tale, dar cu asta ti-ai pus-o si TU pe a ta in ale mele…

    TIC TIC TIC TIC………:)))))

  50. Sunt constient ca traiesc cu sabia lui Damocles deasupra capului.
    Dar o sa intru in micul tau joc psihologic pe flu, prin a-ti spune o poveste:

    In Egipt exista un ritual de initiere: celor care doreau accederea la initiere li se cerea sa sara intr-o piscina plina de crocodili infometati. Cei mai multi sareau si inotau la suprafata, incercand sa alunge crocodilii in al caror stomac sfarseau… Insa cei care inotau printre crocodili, pana la fundul piscinei, descopereau un tunel lung, aflat in obscuritate, care dadea intr-o alta piscina, de data asta fara crocodili, dintr-un templu adiacent. Cei care aveau curajul sa mearga prin acest tunel erau salvati si treceau testul initiatic.

    Am plecat. Ma intorc pe la 3.
    Gandeste-te la ce-am zis.

  51. @ kasim

    ce-are a face coada vacii cu stampila prefecturii???

    2. \”Chiar si SUA, epicentrul drepturilor omului, \” ?????????????
    SUA de pe Marte, nu?? Sau SUA de pe Jupiter?

  52. Nu stiu ce semnificatie are ritualul. Cred ca are legatura cu confruntarea fricilor si nu balacirea in ele. Cu patrunderea in obscuritatea subcontientului si descoperirea acelor sentimente refulate carora le-au luat locul sentimentele parazite.
    Si infruntarea reptilei: lipsa de incredere. In sine si in Dumnezeu.

    Altfel nu stiu ce-ar mai putea semnifica.

Lasă un răspuns la cucurigu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.