Inceputurile de dragoste si padurile ce nu vor fi

Orice-nceput s-a vrut fecund, rigorii se deda brumarul. Nu stiu cum s-ar adapta la vremuri inverse si la luni de toamna vechea poezie a lui Blaga. Poate ca astfel, poate ca altfel. Oricum, am constatat, cu mirare, ca acest citat lipseste de pe Flu. Mirare fireasca – atatia ani si atatea texte despre dragoste pe acest site, si totusi n-a simtit nimeni nevoia sa-l foloseasca?

Mie unuia mi se pare aproape imposibil sa vorbesti despre indragostiti fara sa pomenesti un orice-nceput se vrea fecund. La mine, e aproape un tic verbal. In mintea mea de licean, tocindu-l pe Blaga in timp ce eram amorezat (sau amorezandu-ma in timp ce toceam, nu mai stiu exact), s-au inchegat atat de bine starea si cuvintele, incat acum incat nu le-as mai putea dezghioca nici sa vreau. O avea vreo contributie si cantecul lui Alifantis, care nu m-a lasat sa le uit. Cine mai stie.

De fapt, am facut aceasta introducere in spirit negativ, pentru ca azi vreau sa scriu despre ce se intampla cand nu se intampla. Ce se intampla cand nu e fecund inceputul. Cum interpretezi? E semn rau pentru dragostea ta, sau doar o incercare pe care trebuie s-o treci? Si, in esenta esentelor, exista dragoste fara inceput?

Citeste si:  Preludiul primei partide de sex

Sa va povestesc. Discutam cu un amic despre cum e sa stii de la bun inceput ca ai cunoscut dragostea. El zicea ca stiuse: din prima zi, mi-a fost limpede c-o sa raman cu ea, c-o sa ne casatorim, ca ea o sa fie mama copiilor mei. Si, ce sa vezi, asa se intamplase.

Dar cum merg lucrurile atunci cand nu esti la fel de norocos ca amicul meu? E destul de complicat, si imi vin cateva intrebari in cap. Le voi insoti de raspunsul meu rapid, fara sa am pretentia ca este si cel corect. De fapt, e mai degraba un sondaj, sunt curios ce credeti voi despre asta.

1. Daca nu stii de la bun inceput, mai poti totusi sa afli ulterior? Adica sa iti fie la fel de limpede ca ti-ai gasit jumatatea, dar nu atunci, in primele momente ale cunoasterii, ci doar dupa o vreme?

Citeste si:  OKCupid si miturile despre online dating!

Aici, amicul meu sustinea ca nu. Desigur, el vedea viata de pe stanca norocosilor. Eu i-am spus ca se poate intampla, ca exista situatii in care pofta vine mancand. Sau, cum se spunea pe vremea casatoriilor aranjate, se poate intampla sa ajungi sa-l iubesti pe cel alaturi de care esti nevoit sa traiesti. Si, cand spun asta, nu vreau sa va ganditi la o dragoste de calitate inferioara, data de obisnuinta si dependenta, ci de o dragoste pasionala, cu fierbinteala, vertij si tot tacamul.

2. E posibil sa nu stii niciodata? Poti trai dragostea vietii tale fara sa fii vreodata sigur ca este vorba de dragostea vietii tale, indoindu-te de asta pana in ultima clipa?

Asta mi se pare o speta foarte interesanta. Am banuiala ca li se intampla multora, dar nu pot sti exact. E exemplul de relatie in care doar tragicul poate sedimenta sentimentele si indeparta dubiile. Dar si atunci, intervine subiectivismul si sindromul paradisului pierdut: poti face profetii corecte macar despre trecut?

3. Senzatia de predestinare, senzatia de „mi-a fost limpede”, apare doar atunci cand relatia e cu noroc, sau apare mult mai des, dar uitam de ea de indata ce ne dam seama ca ne-am inselat, asa cum uiti o superstitie neimplinita?

Citeste si:  Sexperta: oglinda, oglinjoara, eu cu cine ma culc diseara?

In cazul asta, sunt convins ca asa se intampla. E adevarat, mi-am si pus intrebarea de asa natura incat sa-si ceara raspunsul, dar e o slabiciune aproape amuzanta a firii felul in care clipele mici ne sterg din memorie clipele marete. Si iti aduci aminte un episod din viata ta ca si cum ar fi fost fals. Daca e posibil sa „ti se para ca simti”, atunci intuitia nu mai e o regula, iar predestinarea devine automat un mit fals. Dragostea devine o loterie. Cred, de altfel, ca in aceasta cheie si-a scris si Blaga versurile. Ne-om aminti, candva, tarziu…? e o speranta aproape desarta – de cele mai multe ori, nu ne amintim. Dubiul e in firea noastra: Si nu stim ce pareri de rau / ne tulbura, piezis, avantul. Iar finalul, deloc tonic: Paduri ce ar putea sa fie / si niciodata nu vor fi.


4 Comentarii
  1. Eu, asemeni amicului, traiam cu convingerea ca imi voi da seama din prima cand imi voi intalni jumatatea (traiam cu acea convingere de mica, fiindu-mi inoculata de tatal meu). Eram atat de sigura incat… am ratat momentul. Si cred ca l-am ratat deoarece n-am intrat in starea necesara, in acea amorteala a mintii si trezire a simturilor, pentru a putea avea asa o revelatie.
    Si chiar daca n-am avut acea revelatie pot spune ca pot face diferenta intre un inceput bun si unul prost. Iar pentru mine inceputul este foarte important. Nu cred ca exista dragoste fara inceput, ba chiar el, inceputul de dragoste, este adeseori cea mai frumoasa perioada din viata unui om. Imaginea mereu vie a inceputului este cea care te ajuta de multe ori sa treci peste problemele de cuplu. Eu cred ca daca inceputul nu a fost fecund e semn ca nu acolo se afla dragostea ta adevarata.

  2. Am crezut de cateva ori ca traiesc iubirea cea mare, ca acum se intampla cu adevarat…dar inceputul, cu starea lui de beatitudine cu tot…a fost doar o iluzie…dar, cine stie, la un moment dat, o sa stiu sa recunosc corect 🙂
    Giorgiana- ai un like din partea mea 🙂
    Iar autorul are 2 🙂

  3. Sa fac o precizare: cantecul lui Alifantis, care mi-e mie drag, nu e chiar al lui Alifantis. Cu titlul asa cum i-l pusese Blaga, \”Risipei se deda florarul\”, poezia a devenit cantec inca din 1974, gratie lui Tudor Gheorghe.

  4. sunt de acord cu Georgiana. Dragostea fara inceput frumos e o irosire de simtaminte. O dragoste care nu incepe cu ceea ce urmeaza sa devina cele mai frumoase amintiri, nu e o dragoste adevarata. Daca nici inceputul nu e frumos, atunci ce sa mai astept mai tarziu…? Da, si eu cred ca inceputul de dragoste reprezinta cea mai frumoasa perioada din viata unui om si devine amintirea care vindeca ulterior mai multe rani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.