fbpx

Ma marit cu el pentru ca e rarait

Daca ne pune cineva sa facem o lista a calitatilor necesare si obligatorii pentru partenerul ideal, sunt sigura ca bifam cu constiinciozitate numai cerinte extrem de serioase. Sa fie fidel. Sa fie bun si milostiv cu cei saraci sau mai putin saraci. Sa fie tandru. Dar nici prea tandru ca asa ajunge sufocant. Sa recicleze. Sa manance sanatos. Sa nu fie gelos si sa accepte cursurile noastre de dans vineri seara. Sa puna capacul la toaleta si la tubul de pasta de dinti. Sa nu puna farfuriile cu tot cu restul de mancare in chiuveta.

In fine, lucruri absolut esentiale pentru bunul mers al unei relatii.
Culmea e ca atunci cand il alegem, dupa primele minute de la contact, uitam cu totul de cerintele cv-ului de mai sus. Si ne pomenim oferind parafa unui numar de telefon, a unui sarut – sau a unei partide de sex chiar, depinde de gradul de dezinhibare – unuia care nu prea straluceste la niciunul dintre cele anterioare. Dar are o camasa frumoasa. Sau danseaza al dracului de bine tango. Sau ne da o suvita de par dupa ureche intr-un fel anume. Anume sa ne doboare pe noi si sa ne faca a lui pret de o saptamana, o luna, un an, o viata.

Ne tot omoram sa cream grafice, sa analizam, sa dezbatem fisa de post a barbatului ideal. Definim in termeni cat se poate de precisi „genul nostru”. Fiecare dintre noi are propria efigie masculina in minte si isi imagineaza ca dupa acel sablon va ciunti, va sculpta, va remodela barbatul real care-i iese in cale la ceas de seara. Zicem deseori „Ah, sa nu aud de un individ care nu asorteaza sosetele la pantaloni!”, iar a doua zi defilam mandre nevoie mare cu unul care are pantaloni cadrilati si sosete in dungi. Acum il laudam chiar ca are un stil vestimentar indraznet.

Citeste si:  Cum sa devii prietena sotului tau

Toate acestea imi intaresc convingerea ca „angajarea” unui barbat nu are nimic de-a face cu schemele rigide pe care ni le cream singure. Ca amorul e o chestiune total arbitrara si ca in fata lui ne dovedim absolut nevolnice, neputincioase, total capricioase. La fel de bine, putem ajunge sa trantim usa in nas unui sarman seaman care intruneste cu brio cerintele, dar care, sa zicem, s-a intamplat sa aleaga perechea de pantofi nepotrivita. Uneori, Cupidon pare sa-si rada de noi sau sa fie in stare de ebrietate si sa trimita sagetile total aiurea. Iar alteori pare sa joace ruleta ruseasca, numai ca pistolul e indreptat spre noi, nu spre zulufii-i blonzii.

Exista desigur si exceptii. Am cunoscut fete ce aveau, inclusiv, in amor, o rigiditate legendara. Aveau mereu in geanta o rigla, o busola, un compas si mai multe teste gata pregatita. Nu tolerau nici abaterile zecimale. Totul trebuia sa fie exact, matematic, precis. Sexul oral nu se comitea decat la a 10-a partida si numai daca inainte ii cunoscusera parintii si cel putin 3 matusi de gradul al doilea. Intre timp, el trebuia sa nu fi votat cu Geoana la ultimele alegeri si sa aiba cel putin o promovare sau o marire de salariu la locul de munca. Daca primea insa bonus o asigurare medicala privata si una la un spa de fite, atunci numarul de matusi putea fi redus la doua. Si tot asa.

Citeste si:  Despre iubire

Ionescu se prea poate sa treaca de tot acest maraton al probelor. Sa fie un absolvent eminent, magna cum laudae. Si cand sa intinda mana catre slit, bucuros nevoie mare, sa apara in peisaj un anumit Ghita, care sa pice toate examenele, dar sa aiba o dantura ca in reclamele la guma de mestecat. Acelea care ingheata ecranul cand sufla actorul peste noi si imediat incepe sa ne ia cu frig. Sau sa stie sa cante perfect un cantec de-al lui Nick Cave in timp ce face dus. Poate chiar Weeping Song.

Stim mereu de ce ne-am despartit. Motivele sunt clar expuse si putem face oricand o prezentare in power point a lor, cu concluzii si invataturi frumos enuntate si exprimate. Ceea ce nu prea stim este de ce ne-am ales unul pe celalalt. Sau, daca stim, parca nu prea ne vine sa zicem cu voce tare. Caci vom parea frivole si ingrozitor de superficiale. Si parca o voce aspra, uracioasa ne sopteste de undeva: „L-ai ales pentru ca ii placeau la fel de mult ca si tie filmele lui Bergman si ti s-a parut singura persoana din lume care le intelege cu adevarat!” sau „L-ai ales pentru ca era singurul baiat pe care il stiai si nu ura din toata inima limba franceza si atunci de ce te mira ca mai aveati putin si va spargeati capul unui altuia?”. Ii admiram pe generosi, pe filantropi, pe cei cu gusturi alese, inedite, pe cei cu cariere infloritoare. Dar se intampla sa plecam acasa cu unul care nu deosebeste un Camembert de un Roquefort, zgarcit in mod patologic, dar care ne-a pus o floare in par. Despre care nici macar nu stim de unde a furat-o. Si nici nu ne pasa.

Citeste si:  Ce sa NU scrii intr-un SMS

Astept urmatoarele concursuri de miss la care o participanta, sa zicem din Filipine, intrebata fiind care este barbatul ei ideal, sa spuna: „unul care sa graseieze”. Haideti sa fim cinstite cu noi, doamnelor. Nu se va termina pamantul din cauza asta. Pe voi ce nimicuri incantatoare v-au facut sa cadeti in ispita?

4 Comentarii
  1. Eu chiar am cazut in ispita pt. ca era balbait! Cat de zapacita eram? M-a vrajit. E un om bun, nu-i vorba, si frumos si destept…Ahhhh….

  2. Eu sunt raraita si acest lucru mi-a adus numai lucruri bune:D de cele mai multe ori amuzante, mi s-a spus ca am ceva in plus ca sunt speciala:D toti,toate avem ceva in plus,special. Referitor la intrebare? faptul ca isi bea cafeaua ca mine,ca ceream mereu acelasi lucru la restaurant,ca era amuzant,ca ma facea foarte fericita,mereu cu zambetul pana la urechi.asta dupa ce iesisem dintr-o relatie de ani de zile,frumoasa dealtfel,dar dureroasa. La inceput am zis ca e doar un pansament…dar acum am realizat ca e mult mai mult decat atat si imi lipseste groaznic.
    va pup fetelor! sa fiti frumoase!

  3. Faptul ca mi-a tinut mana in buzunarul lui cand imi inghetase. Felul in care ma tinea de dupa umeri cand am mers prima oara cu el pe strada. Felul in care ma lua in brate in loc de salut. Si acum, dupa atata timp, ma doare cand il vad ca are aceleasi gesturi si pentru alte fete…

  4. ca era timid, ca mergea cu mine la shopping si imi facea critici constructive, ca ii placea sa ne plimbam si pe jos si cu masina, ca avea grija ca totul sa functioneze bine in casa – de la aspirator la televizor-, ca era glumet, ma facea sa rad tot timpul

Lasă un răspuns la claus Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.