fbpx

Mandria, pacatul meu preferat

Iarina a scris aici despre cat de bun e orgoliul in dragoste. Ea sustine ca ar fi bun, in doze mici. Doar cat sa nu ajungi la picioarele lui (sau ale ei, in cazul nostru, al barbatilor), cat sa nu functionezi ca o greutate atarnata de ele. Cat sa nu fii o carpa – desi, intre noi fie vorba, carpele tocmai prin asta se remarca: n-au greutate. Ce poate fi mai corect decat atat, veti intreba? Un raspuns plin de echilibru si de decenta, un raspuns de bun simt?

Din punctul meu de vedere, Iarina a atins una dintre cele mai complicate intrebari cu putinta. Nu m-am apucat sa scriu pentru ca i-as cunoaste, cumva, raspunsul. M-am apucat sa scriu pentru ca mandria este, de departe, pacatul meu preferat.

Vanity, definitelly my favourite sin – parca ii si aud vocea lui Pacino, intruparea diavolului in The Devil’s Advocate, chiar inainte sa inceapa „Paint it black”, Rolling Stones, genericul de final.

Prefer aceasta referinta din cultura pop, mi se pare mai usor de memorat, dar trebuie sa stiti ca e mai mult decat un citat celebru. Pe lista celor sapte pacate capitale, o lista canonica veche de 1500 de ani, mandria e primul. E mai presus de – in ordine: zgarcenie, desfranare, invidie, lacomie, manie si lene. Si nu intamplator, as spune. In cazul tuturor celorlalte pacate, exista parca o voce care ne sopteste -sau care tipa la noi de-a dreptul – si ne spune: „atentie, nu e bine ce faci!”. Ne trage cineva de maneca. Mandria, in schimb, nu doar ca nu e taxata de propria noastra constiinta, ba e de-a dreptul promovata de societate. Trebuie sa fim mandri ca existam, mandri ca suntem (sau nu) romani, mandri ca avem o familie. Trebuie sa ne savuram succesele si sa le trecem in contul nostru, ca si cum ar fi meritul nostru direct si nemijlocit vreodata de noroc, sansa, bunavointa celorlalti. Cel mai critic dintre spirite ori cel mai bun dintre oameni vor condamna pacatele lumii, insa vor fi mandri ca s-au situat de partea cealalta. Si daca, pentru o clipa, isi vor spune: nu ar trebui sa fiu mandru, in clipa urmatoare vor fi mandri ca si-au spus asta. Vor fi mandri ca sunt umili. Paradoxul, de buna seama, va fi perfect.

Si mai e incurcatura majora: umilinta e un act de responsabilizare individuala. Ea este buna pentru mine, insa nu am dreptul s-o doresc nimanui altcuiva. E exact ca in chestiunea painii noastre cea de toate zilele, doar că pe dos. Tratand chestiunea idealismului, a punerii spiritului mai presus de materie, a nevoilor sufletesti deasupra celor trupesti, Nicolae Steinhardt il citeaza pe filosoful rus Nikolai Berdiaev şi spune aşa: Problema painii pentru mine ca ins care, nu ma ascund, sunt lacom si cunosc tendinta de a ma vaicari si a fi nemultumit, este, da, o problema materiala. Dar painea aproapelui meu, continua Berdiaev, nu mai e o problema materiala, ci o datorie spirituala. Adica, spun eu, lipsa mea de mandrie este o datorie personala. Dar sa vad pe altcineva calcandu-si mandria in picioare este – si asa trebuie sa ramana – un tablou in fata caruia sunt obligat la tristete.

Citeste si:  Dragostea pe care mi-o port mie

Teoria ca teoria, dar practica ne omoara. Ce facem, deci, in dragoste? Cata mandrie ne este permisa?

Iarina are dreptate cand spune ca, daca te arunci la picioarele cuiva, e greu sa-l castigi. O minima cunoastere a psihologiei umane ii va da dreptate in 9 cazuri din 10, suficient pentru a generaliza. Si atunci, va spune ea, iata ca era mai bine sa fi fost mandra!

Eu insa o intreb: ce dovada mai mare de mandrie poate sa-ti dea cineva decat aruncandu-se la picoarele tale? Mandria este incredere in propriile forte si in propriile arme. Numai mandria te poate face sa crezi ca esti persoana potrivita pentru cineva care crede contrariul. Daca arma ta naturala este umilinta, compromisul, milogeala, ei bine, vei da dovada de mandrie folosind-o. Te arunci la picioarele cuiva, devii o carpa – cum spune ea, atunci cand vrei sa-l castigi pe acel om, sa-l faci sa traiasca restul vietii in compania ta, a carpei. Ori, dorindu-ti victoria, nu poti fi un umil veritabil. Umil esti doar cand stii ca vei pierde si accepti asta. Carpa Iarinei, luati aminte, nu este deloc lipsita de mandrie. Lipsa coloanei vertebrale nu face scorpionul mai inofensiv decat girafa.

Citeste si:  Kama Sutra - pentru avansati

Simt ca nu v-am lamurit prea tare, asa ca sintetizez: in dragoste nu-si are locul nici macar o singura farama de mandrie. Dragostea, v-am mai spus, nu e decat renuntare. Stai in genunchi, daca vrei, da cum pumnul in masa, daca doresti – dar intreaba-te mereu: pentru cine o faci? Pentru tine sau pentru celalalt? Daca o faci pentru binele tau, atunci nu-mi vorbi despre dragoste. Daca o faci pentru binele celuilalt, nu vei avea nevoie de parerea mea sau de judecatile altcuiva, pentru ca vei sti ca procedezi corect.

Cum spunea acelasi diavol, in acelasi film sus-pomenit: The worst vice is advice!

23 Comentarii
  1. Un comentariu tot am sa fac: carpele, de multe ori, sunt ude. Nu uscate. Si cand sunt ude, stii si tu: oamenii se ineaca mai usor imbracati fiind.

  2. Interesant…majoritatea dintre noi, care am trecut prin niste experiente amoroase avem tendinta de a trage linie sub ele si de a face diverse calcule. Aprindem toate beculetele ratiunii si analizam cat putem noi de logic ce inseamna iubirea. De ce adesea relatiile (presupus) bazate pe iubire nu functioneaza? Unde-i greseala? O fi gelozia, o fi lipsa iubirii adevarate, o fi mandria, o fi lipsa de mandrie s.a.m.d. ?
    Prea ocupati cu calculele astea logice, uitam ca de fapt iubirea n-are nimic de-a face cu ratiunea, ci mai degraba cu simtirea.
    Dupa diverse tentative de a explica cum sta treaba cu iubirea, am lasat-o balta. Mi-am dat seama ca asta este unul dintre lucrurile despre care nu are rost sa discuti, sa incerci sa o explici altora. De ce? Pentru ca unii ori n-au simtit-o niciodata , ori n-au simtit-o cu adevarat, ori…poate au simtit-o in alt fel.
    Am sa dau si un exemplu in acest sens. Sper ca nu va fi desconsiderat din cauza ca-l priveste pe tovarasul meu, care de vreo 2 ani si ceva imi face inima sa zvacneasca. :p
    De cand il cunosc, acest individ a fost constant subiectul analizelor mele amanuntite. Nu m-am indagostit de el de la inceput, mai tarziu cand m-am atasat de el i-am dat de inteles ca n-are exclusivitate si nici nu cred ca va avea, pentru ca mai tarziu sa-i zic in fiecare zi ca-l iubesc de mor (din tot sufletul).
    In toata aceasta vreme l-am tratat (involuntar)-desi mi-e rusine s-o recunosc pentru ca ego-ul meu nu gaseste nicio magulire in asta- ca pe o carpa. Multe din cate i-am facut sunt lucruri pe care orgoliul unui mascul le suporta foarte greu. Singura mea scuza si probabil motivul pentru care el n-a incetat sa ma iubeasca a fost faptul ca am fost mereu sincera cu el si n-am incercat niciodata sa-mi bat joc. Nu l-am inselat, nu l-am mintit, am fost cinstita din toate punctele de vedere.
    De asemenea, merita mentionat, ca acest individ este unul din cei mai demni oameni pe care-i cunosc. Are si mult orgoliu in toate celelalte privinte. Insa totul se opreste la iubire.
    El nu analizeaza niciodata iubirea, nu incearca santaje sentimentale, nu se gandeste deloc la el, ci chiar si atunci cand ii fac lui un rau, in loc sa-si refaca \”imaginea\” prefera sa se asigure ca mie imi e bine.
    De ceva vreme, dupa toate aceste lectii primite de la el, m-am lasat purtata de val, de dragostea pe care i-o port. Si e atat de bine! E atat de bine cand reusesti sa-ti adormi ratiunea atunci cand vine vorba de iubire!

    Deci nu, nu sunt de acord cu toate aceste sfaturi pe care le primim din toate partile gen \”nu fa aia ca te va considera nu-stiu-cum\”, \”incearca sa fii mai mandra decat esti ca daca nu, te va privi ca pe o carpa si te va parasi\”. Unde mai ramane vorba devenita cliseica, dar atat de adevarata: \”fii tu insuti!\” ?

    D.p.m.d.v, Mihai a \”simtit\” cam care este esenta iubirii, si mai are si avantajul ca reuseste intr-o mica masura sa o exprime. Ceea ce e deja enorm. Felicitari! 🙂

  3. Sfaturile ti le iei singur, din cugetul propriu sau din ce spun altii.

    Uneori cand dai un sfat cuiva, poti sa ii faci cel mai mare rau, pt ca ce consideri tu ca e bine, poate sa ii faca extraordinar de rau.

  4. Pana si animalele au mandrie, asa ca acceptati-o ca facand parte din voi and live with it! Depinde de fiecare in care caz ne folosim de mandrie, in care luptam cu ea, in asa fel incat la sfarsit, sa ne fie bine. Iar in dragoste socoteala mandriei de acasa, nu se potriveste cu cea din targ. Cateodata prea mandri, cateodata pe culmile umilintei, depinde doar de ce ne spune instinctul de supravietuire in momentul X.

  5. Hmm.. Pe mine ma intriga cauzele mandriei sau umilintei.. Ce anume te determina sa fii ASA?
    Cand e vorba de demnitate, sacrificiu de sine pentru binele celuilalt/ binele suprem, se accepta la orice ora, se respecta si ma inspira, indiferent ca e mandrie sau umilinta.
    Viciul si/sau virtutea sunt parametri presetati; insa cum operezi cu ele, cum le permiti sa se manifeste, cu ce scop si ce costuri este alegerea fiecaruia.
    Pe mine asta ma fascineaza..

    Eu vesnic imi doresc sa descopar cine este celalalt, cum functioneaza mecanismele lui, ce il motiveaza, ce il sperie, care ii sunt slabiciunile si cum le vede el..

    Poate ar fi mai intelept sa decodificam mesajul, sa analizam in profunzime situatia, nu sa tinem scorul (umilintelor sau mandriilor) sau sa avem in vedere doar rezultatul (cucerirea celuilalt). Procesul in sine spune o mie de cuvinte despre tine..

  6. Daca si carpele au ajuns pline de mandrie, atunci nimic nu am inteles din filosofia vietii. Cunosc si eu o carpa din asta de care isi sterge pantofii prietenul meu si numai strop de mandrie nu este in ea.

  7. Un articol original si inedit. O perspectiva total neobisnuita pentru a intelege esenta vietii mai bine. Bravo, Mihai, citesc cu atentie ce scri si intotdeauna invat ceva nou.

  8. Daca nu ai deloc mandrie, nu o sa te ia nimeni in serios. Este bine sa ai un pic, nu in exces, dar un pic de orgoliu, cand se impune. Echilibrul este secretul!

  9. articolul e o plictiseala totala. parerea mea este ca tu confunzi mandria cu ingamfarea. mandria, intre pacate, cred ca are alta nuanta decat ai inteles tu. nu-mi pare a fi vorba de un exces de incredere de sine. pe de alta parte, nu mandria in exces te-ar impinge sa te arunci la picioarele cuiva, ci disperarea, lipsa ratiunii

  10. @alexandra
    si cam care este \”nuanta\” mandriei, intre pacate, daca ne poti explica si noua… nu ne lasa asa, clocotind, in asteptare. dezgoleste pilda pana in maruntaiele tezei.

  11. Iarina scrie bine , asa ca meritul lui Mihai este si mai mare , pentru ca reuseste sa faca un comentariu remarcabil atat prin ideile transmise cat si prin formulare. Felicitari Mihai ! Uite ca nu toti barbatii sunt �ingineri ��! �
    Mi-a placut poveste cu girafa si scorpionul�

    Dar nu pentru Mihai sau Iarina am intrat sa comentez.. ci pentru Catherine.
    Povestea ei e foarte frumoasa , dar se incadreaza in tipicul primilor 2-3 ani, de genul: el este puternic atras… dar ea � se lasa greu� … el o convinge … ea accepta ca declaratiile sunt reale.., vrea sa recupereze momentele de scepticism … si …se inmoaie!

    E de observat ce se intampla dupa aceasta perioada ! Nu vreau sa dezamagesc dar, de obicei relatia se modifica dramatic.. si e firesc sa fie asa.
    El si-a atins obiectivul de a o convige de sentimenetele frumoase si se relaxeaza.. Vine randul ei sa �munceasca�! Poate ne va mai povesti Catherine ce si cum…

    Iarina are dreptate cand � militeaza pentru indoiala� .
    Nu se justifica si nici nu e indicat sa ajungi la un comportament de …�carpa� in nici o situatie! Daca ai ceva calitate ..mai devreme sau mai tarziu, ca sa traiesti, trebuie sa-ti recapeti statutul de om. Schimbarea asta devine dificila si va fi negativ perceputa, ca pe un exces de mandrie.
    Solutia o stim cu totii , dar ne place sa ne complicam in tot felul de teorii si ignoram esentialul.
    O zi minunata tuturor!

  12. Ce frumos a spus DanAB….\”ca sa traiesti, trebuie sa-ti recapeti statutul de om. \”

    N-am prea inteles ce a spus prin schimbarea asta devine dificila si va fi negativ perceputa, ca pe un exces de mandrie.

    Dincolo de scop, conteaza si mijloacele, adica drumul, calatoria.

    Pentru ca viata in fond, este o calatorie si o facem cu pantofiori…sau cu cizme de noroi. O facem tiptil-tiptil… sau hodoronc-tronc, traversand strada prin locuri nepermise si cand e rosu. Riscul de accidente e f mare in a doua situatia, dar utila in anumite situatii.

Lasă un răspuns la Catherine Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.