fbpx

Mesajele de despartire nu au cuvinte potrivite niciodata

Toti avem probabil un loc sau un miros sau vreo melodie care s-a cuibarit in memoria noastra a sfarsit. Trecem pe o strada, mirosim o felie de dovleac copt, ascultam o piesa si stim ca cineva a plecat de langa noi sau noi am fost cei care au trecut mai departe in exact momentul in care unul dintre aceste simturi au fost treze. Nu am aroganta sa cred ca stiu ce inseamna o despartie ca la carte, si mai ales felul in care trebuie gestionata ea, desi am trecut prin cateva. Chit ca ne simtim eliberati ca dupa o lunga perioada de temnita, chit ca zgariem peretii de durere, despartirile sunt mereu amare. Taie bucatele din noi, ne imbatranesc, ne umilesc asteptarile cu gust de inceput, ne ingenunchiaza, ne conduc cinic spre moarte, fara sa apucam uneori sa ne dam seama.

Citeste si:  PDA: Public displays of affection

Eu, de exemplu, cand ascult Air on the G string, de Bach, am o senzatie apasata a tuturor sfarsiturilor din viata mea. Ma copleseste si ma resemneaza. Am auzit de atatea ori cum muzica asta linisteste sufletele oamenilor si ii face sa viseze frumos. Pe mine ma linisteste altfel: ma aduce parca iar in pantecul mamei, treptat, usor, ma face sa ma ascund acolo si ma transforma intr-un bebelus trist, trist care n-ar vrea sa se mai intoarca niciodata aici, si nu din spaima de lume, ci din oboseala de tot ce are ea mai frumos si pierdut pentru mine.

Daca as putea da timpul inapoi si mi-ar fi la indemana Bach, as da play de fiecare data cand a trebuit sa spun sau sa raspund cuiva in chip de despartire. Nu este vorba despre regrete, nici nu stiu, este vorba despre faptul ca niciodata cuvintele nu au fost suficiente. Am infascat maneci si am tras urland zeului reintoarcerilor sa ma asculte, am visat cateun vis trist, din care am plecat ca o somnambula epuizata si cu umeri apasati de cruci prea grele, am vomitat fiere cand gura mi-a luat foc de amaraciunea gustului, am fugit de mi-au sfarait calcaiele, mi-am adunat cerul din crestet sau, pur si simplu, nu am bagat de seama, si, cu toate astea, cuvintele sunt mereu de prisos. Cum sa-i spui unui om ca nu-l mai iubesti? Sau cum sa-i spui unui om cat il mai iubesti si cum iubirea asta nu inseamna nimic, cata vreme mori incet langa el? Sinceritatea, se spune, este cheia oricarei despartiri. Dar la ce bun sa fii sincer cand un om este fericit doar departe de tine?

Citeste si:  Dependenta lui de mama

Despartirile dureaza intotdeauna prea mult. Pot dura ani sau luni sau poti face cate un maraton al despartirii in 24 de ore. Acolo, intr-o camera inchisa, fara mancare, fara somn, trecand in revista toate lucrurile bune, strigand toate lucrurile rele, cerandu-ti iertare pentru toate greselile, plangand, razand, pana cand nimic nu mai este de spus. Si ti se face somn. Si apoi dormi, dormi o zi, doua, o saptamana, pentru ca toate vorbele s-au epuizat fara sa spuna nimic din ce simti. Si tocmai de-asta zic, Bach – pentru mine – spune restul.

Un comentariu

Lasă un răspuns la eu-eu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.