Minciuna de la inceput, sinceritatea de pe urma

A fost odata un baiat care dormea cu rochia mea sub cap, cu pumnii stransi in faldurile ei. Isi infunda degetele in ea si incerca sa-mi aspire visele prin tesatura. Cand ne intalneam ma ruga sa tac, sa nu spun nimic, doar sa imbrac rochia aceea pentru a-i reface proviziile de fantezie. Eu o imbracam, constiincioasa, si ma conformam rolului convenit. Aveam grija sa elimin orice fel de stridenta, sa-mi tai colturile, sa-mi rotunjesc asperitatile. Purtam mereu asupra mea o pila.

El era, evident, mai tanar, iar eu eram intr-un permanent stadiu de incertitudine. Nici libera, nici subjugata, nici mama, nici copil, pluteam pe o margine pe care el ma ruga sa pasesc cu mers usor si leganat. Nu stia, desigur, ca in restul timpului, cand nu ne vedeam, eu luam hotarari si nu stia nici ca lucrurile capatau nume in alte parti pentru mine. Nici nu cred ca era interesat sa stie. In putinele zile in care ne cautam, lasam la usa pardesiul si imbracam mereu rochia aceea ce fosnea atat de convingator incat ne convingea ca restul putea fi ignorat.

Exista relatii in care nu te implici cu totul. Eu eram ca un tort de aniversare, numai ca nu veneam cu toate feliile, ci doar cu vreo doua-trei. Iar el se complacea de bunavoie, semi-constient, in ignorarea celorlalte felii. Pe care intr-adevar nu le vedea, dar era oare de datoria lui sa le ghiceasca? Asa ca nimeni nu purta vina pentru nimic. Nu aveam drepturi, dar nici indatoriri.

Citeste si:  De ce doare infidelitatea

Se intampla sa daruim cuiva ciocolata, iar acea persoana sa ne confunde cu un magazin de trufe. Si sa ceara mereu si mereu. Se intampla sa se epuizeze stocul, dar sa ne simtim obligate cumva sa-l suplimentam din simplul motiv ca apare un ciudat sentiment al unei posibile dezamagiri. Eu l-am facut pe omul acesta sa creada ca sunt o ciocolaterie, pai atunci hai sa impodobim vitrinele, nu?

Cam asa eram si eu in perioada aceea. Fortata sa port o rochie fosnitoare cand starile mele se simteau foarte confortabil in jeans si tricou. Ce este si mai incomod este ca la rochie uneori trebuie sa asortezi alte lucruri. Pantofi si esarfe, farduri si parfumuri. Si asa trebuia sa utilizez pila aceea din ce in ce mai mult, celor doua-trei felii de inceput le adaugam alte cateva fictive. Bucata mea de tort era insuficienta. Nu eram completa in niciuna dintre lumi.

Orice iubire se bazeaza pe o mare si atent orchestrata inselatorie. Orice relatie incepe cu un mare mit si o frumos impachetata minciuna. Oricare dintre noi este un escroc si sa vad cine are puterea sa ma contrazica. Doar ca unii suntem mai talentati, altii mai putin. Nu toti actorii fac publicul sa planga, nu? La unele spectacole, prin sala se mai aude si cate un cascat, mai mult sau mai putin sonor.

Citeste si:  Prima aniversare

Incercam sa intuim ce ii place celuilalt. Ce-i face pielea sa se infioare si parul sa prinda alte culori. Ce-i creste pulsul. Ce-l aduce mai repede spre orgasm. Si ne conformam. Ne vopsim, ne machiem, ne deghizam. Nu neaparat cum e mai frumos, ci cum crede celalalt ca e mai frumos. Scurtam, lungim, subtiem, ingrosam. Ochi mai mari, buze mai pline, timiditate in retrageri, pauze in convorbiri, tremur al umerilor, tocuri pe scari, balerini pe faleze.

Interesant cum debutam intr-o minciuna si sfarsim reclamand sinceritate. Oare ce zei nastrusnici ne fac sa credem ca ce incepe in roz se termina in alb-negru? La inceput e totul vraja, mister si efecte speciale cat cuprinde, dupa puterea imaginatiei pe care o are fiecare, dupa cat de cameleonice ii sunt pielea si sufletul. Iar la sfarsit batem cu tocul in pardoseala si zicem “vino cu picioarele pe pamant, baiete!”. La inceput vrem povesti, apoi brusc ne razgandim si cerem realitatea cea cu gust de tarana si suntem gata sa ne umplem gura cu ea si sa-l indesam si pe celalalt cat putem.

Citeste si:  Fericire sau teama?

Atunci cand ne zarim, suntem orfani. Nu avem nimic pe lumea asta, suntem doi valatuci plutind si legandu-ne doar unul de celalalt. Uitam de tot, ne rupem de toate. Ne reinventam trecutul, ne falsificam prezentul. Ne renegam stramosii, scuipam pe vitejiile din trecut si ne convertim la noi religii. Dar totul tine de o anumita coerenta a cuplului. O facem in conformitate cu celalalt. Suntem coautori ai vietii noastre. Apoi, rasar matusi si unchi si credite si sensibilitatile altora care trebuie menajate caci doar ma iubesti, nu-i asa, arata un pic de respect, ce mama dracu’! Si incetam sa mai scriem noi ceva, sa ne mai punem parafa. Marca personala dispare inghitita de legi pe care nu noi le-am dat, dar carora am ajuns sa ne supunem. Sa mai zici ca adevarul te elibereaza.

De aceea imi era atat de drag baiatul acela, oricat de greu mi-ar fi fost sa port mereu rochia aceea. Pentru ca incepusem o poveste si poveste a ramas. Nu m-a cerut de nevasta, n-a vrut sa mergem in vacanta in Bulgaria si nici sa ma “integrez” in grupul lui. Pentru ca, in mod ciudat, povestea a continuat ca poveste si realitatea a ramas departe de noi.


4 Comentarii
  1. Descantecul fetei din ploaie

    Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
    Innebunitele ploi si ploile calme,
    Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,
    Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfarsit.
    Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
    Imi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, inalta,
    Imi place sa le rup firele si sa umblu cu ele in dinti,
    Sa ameteasca, privindu-ma astfel, barbatii.
    stiu ca-i urat sa spui \”Sunt cea mai frumoasa femeie\”,
    E urat si poate nici nu e adevarat,
    Dar lasa-ma, atunci cand ploua,
    Numai atunci cand ploua,
    Sa rostesc magica formula \”Sunt cea mai frumoasa femeie\”.
    Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca ploua
    Si-mi sta bine cu franjurii ploii in par,
    Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vant
    si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,
    Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca tu
    Esti departe plecat si eu te astept,
    Sunt cea mai frumoasa femeie si stiu sa astept
    si totusi astept.
    E-n aer miros de dragoste viu,
    si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,
    Pe-o asemenea ploaie poti sa te-ndragostesti fulgerator,
    Toti trecatorii sunt indragostiti,
    si eu te astept.
    Doar tu stii –
    Iubesc ploile,
    Iubesc cu patima ploile,
    Innebunitele ploi si ploile calme,
    Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei…

    (Ana Blandiana)

  2. Superb articol, imi place mult substanta lui si da, ai dreptate, iubirea este o inselatorie orchestrata! De ce? Simplu. Pentru ca toti suntem in mod constant actori, mai mult sau mai putin talentati, dar ne cream o aura deosebita, ne pictam personalitatea in cele mai frumoase nuante pentru a impresiona, pentru a cadea bine in fata celuilalt. E normal, ca doar ne place si vrem sa-l/s-o cucerim! E ca si cand te-ai duce la interviu, n-ai sa incepi cu defectele si oricum defectele pe care le marturisesti la un interviu pt un job au o tenta pozitiva;)) Acum, depinde desigur de consistenta minciunelelor si actoriei si de asteptarile fiecaruia: unii se conformeaza cu a sti adevarul de la inceput, cu toate \”asperitatile\” lui, altii prefera magia povestilor, o alta categorie poate ar opta pt un melanj intre primele doua…Viata cotidiana este un spectacol, asa cum zice Goffman, depinde de noi de calitatea spectacolului! felicitari pt articol Iarina si frumoasa poezia Anei Blandiana draga Blanche!;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.