Mituri actualizate

Un intelept pe nume Platon a spus acum multe sute de ani o poveste minunata. Se pare ca pe timpul cand pamantul era stapanit de capriciile zeilor, o populatie ciudata vietuia pe aceste meleaguri. Ea nu era formata numai din barbati sau femei, asa cum sunt azi, ci si din androgini. Androginii reprezentau fiinta completa. Zeii, invidiosi pe puterea acestora, au hotarat sa-i separe.

A urmat o perioada de tristeti sfasietoare. Noile fiinte nu mai aveau dorinta de a trai si, in lipsa acesteia, mureau de un dor necunoscut, incercand prin lungi imbratisari sa refaca legatura ce-i unea. Aflandu-se in pericolul de a ramane fara supusi, zeii au luat masuri. Asa a aparut poznasul Eros pentru a reface motivatia oamenilor. Acestora li s-a daruit un nou scop in viata: sa-si caute „jumatatea” initiala, de care fusesera rupti atat de brutal. Asadar, tot ce fac eu astazi se inscrie pe aceasta orbita: a regasirii celui/celei de care am fost despartita prin capriciul si gelozia zeilor. Frumos, nu? Nu pot fi intreaga, orice demers este inecat in zadarnicie atata vreme cat nu-l/o gasesc. Caci sa nu uitam: androginul putea fi format din doua fiinte de sex diferit sau de acelasi sex.

Citeste si:  Confesiunile unui bigam

Asa s-ar motive tanjirea si ratacirea celor mai multi dintre noi. Pana la urma, cu toata nesiguranta si tribulatiile lumii in care traim, si cei mai indiferenti dintre noi tind spre refacerea armoniei initiale a lumii.

Daca simtim mereu un dezacord, daca simtim ca ne lipseste ceva este tocmai din aceasta cauza. Ma simt singura, ma simt ca si cum mi-ar lipsi un organ vital, ca si cum as suferi de un handicap major. Si Platon zice ca e din cauza ca nu mi-am intalnit jumatatea, jumatatea la propriu. Atunci, de ce sa ma mir ca sangeram cu totii, ca, desi obositi si cu un sentiment constant al infrangerii, continuam sa mergem pe acest drum ce duce, pana la urma, catre noi insine? Faptul ca ne-am despartit la un moment dat a adus cu sine sentimentul alienarii, al constientizarii excluderii, nu doar universul ne este strain, ci noi insine ne suntem straini.

Care sunt insa sansele refacerii acelei armonii primordiale? Matematicienii si statisticienii ar zice ca nule. Dar asta nu inseamna ca intreprinderea noastra, sortita poate esecului, nu mai merita efortul. Pentru aceasta intalnire mirifica, ne pregatim de cand venim pe lume. Pentru iubitul meu de la inceputul timpurilor, ma trezesc in fiecare dimineata, incerc sa-mi pastrez disponibilitatea pentru a nu trece pe langa el fara sa-l recunosc. Si aceste „exercitii” de unificare sunt elementul care dau sens existentei mele. Nu stiu daca el este asemenea mie sau, din contra, este ceea ce mi-as dori sa fiu si nu sunt. Mai important mi se pare schimbul de energii ce ne imbogateste, acel fluid care circula neintrerupt intre noi, chiar daca eu sunt aici si acum, iar el rataceste prin alte spatii si prin alte timpuri istorice. Ma rog la toti zeii sa-l aduca in drumul meu si-i astern spini si flori in cale.

Citeste si:  Relatia de cuplu dupa o aventura

Ce sa fie euforia care ne cuprinde atunci cand credem ca l-am intalnit? Cum sa-mi explic caldura care mi se imprastie in corp simultan cu adierile reci pe care le simt in oase? Sa fie iluzia acelei regasiri? Sa insemne ca ratacirile mele au luat sfarsit si ca eu, intregita, voi putea din nou ridica ochii catre zei? Androginul, in conceptia lui Platon, este imensa sfidare. Acel ideal spre care tindem este lucrul cel mai mandru, este perfectiunea si inaltarea carnii la rang de spirit. Mai am nevoie de mantuiri si de ispasiri daca sunt intreaga? Mai trebuie sa-mi cer iertare pentru nevolnicia mea, pentru ceea ce, vai, imi lipseste de la inceputul timpului? Mai este obrazul meu patat?

Citeste si:  Scientific Match iti foloseste ADN-ul ca sa-ti gaseasca partenerul perfect

Nu, refacerea uniunii ma salveaza. Spre asta, deschid bratele de nenumarate ori si nicicand nu-mi vor cadea inerte langa corp. Atomii sangelui meu striga si protesteaza mereu si asta ma tine in viata, acea energie degajata de freamat si de protest. In ziua in care se va intampla, arunc manusa catre ceruri, catre zei. Si, daca nu va fi sa fie, dorul meu nu va muri odata cu mine. Va ramane sa bantuie zarile si sa murmure nume pe care nu le cunosc, dar care-mi traiesc in vene.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.