Noi si restul lumii

Mereu ma socheaza discrepanta dintre imaginea pe care noi ne-o cream despre relatia noastra si oglinda in care ne vad ceilalti. As vrea sa cred ca o relatie isi duce existenta izolata, undeva departe, ca firele si tentaculele intinse de ceilalti nu o ating nicicand. Ca noi doi stam, ca niste fiare intr-o pestera, ca nimeni nu ne viziteaza, nu ne plaseaza in categorii. Noi ne intelegem vorbele, si pasii, si maraiturile, si certurile, si zgarieturile ni le pansam singuri si stim exact de ce ne-am ranit, de unde a iesit gheara si catre ce s-a indreptat.

Dar nu se intampla asa. Urmele ranilor de pe trupurile noastre sunt vazute si de ceilalti. De nenumarati terti. Care arunca vorbe, clasifica, te fac „fericita” sau „nefericita” plaseaza deasupra ta un stigmat sau, din contra, o aura. Si cumva, ca prin magie, ceea ce ei spun se cuibareste si in sufletul tau, si cum te duci cu parazitul asta acasa, in fiecare seara, in bratele lui, transferul are loc de la tine la el, molipsirea si tot asa. Si casa voastra, si relatia voastra ajung sa cloceasca, sa reflecteze la inceput inconstient, apoi cat se poate de limpede si de verbal, la ce v-a spus X. Sau Y. Sau mama, sau prietena, sau rudele.

Asa ajungem la concluzia ca o relatie nu este un magnific animal solitar. Testul scoaterii lui in lumea, primul lui bal, prima iesire in societate sunt cruciale. Modul in care voi va priviti, ca intreg, va fi schimbat. In unele cazuri, mai mult, in altele, mai putin. Privirile celorlalti nu aluneca pur si simplu, ele lasa dare, urme, in unele situatii, chiar rani. Cuplul depune in permanenta, chiar daca in mod neconstientizat, un efort sustinut de a-si armoniza aspiratiile intime cu asteptarile din exterior.

Exista situatii in care tu te simti bine, dar ceilalti cuantifica in mod diferit starea ta. Daca parerea lor iti este adusa la cunostinta, starea interioara se altereaza vrand-nevrand. „Iubitul tau mi s-a parut cam rece aseara. Asa e de obicei?”. O astfel de remarca este de natura sa-ti modifice echilibrul. Te vei gandi atunci cum sunteti voi perceputi. Ca o pereche dragastoasa, una indiferenta, ca doi indivizi pusi unul langa altul de hazard? Sunt mii si mii de “modele”, iar o relatie este un animal viu, un volum care se modifica in permanenta. Dincolo de indiscretia celor care emit o atare parere, transgresand spatiul intim al unui cuplu, se instaleaza nelinistea. Pentru ca iti doresti ca starea de bine, in cazul in care ea exista, sa se vada. Cu ochiul liber.

Cumva, in multe cupluri, exista o dorinta de a-i impresiona si pe ceilalti. Exista dorinta de a ne mandri cu ceea ce simtim, cu afectiunea si intelegerea noastra. Pentru ca fiecare crede ca relatia lui este unica si ca trebuie recunoscuta ca atare. Atunci cand aceasta recunoastere nu vine sau intarzie sa apara, lucrul este resimtit ca un esec. Un esec personal. Ceea ce as dori eu sa va spun este ca o asemenea „vanatoare” de admiratie este un demers gresit din start. Important este cum va simtiti voi intre voi, nu „notele” pe care vi le acorda ceilalti. Nu trebuie sa pozati, nu trebuie sa va sarutati incendiar doar pentru ca ceilalti sa stie ce pasiune mistuitoare se consuma intre voi. Nu exista o „gazeta de perete”, nu exista „cuplul lunii”, iar laurii acestia, si daca ar fi acordati, sunt iluzorii.

Nu lasati ca vorbele, privirile, aprecierile celorlalti sa va tulbure. Construiti-va relatia din interior, ca o fortareata. Asta nu inseamna izolare, ci inseamna incredere. Nu trebuie sa va imbratisati doar pentru a raspunde nevoii unui cliseu. Nu militez pentru izolare, caci altfel o relatie ar fi „neantrenata”, ar fi ca si cum ai duce o planta tropicala sa supravietuiasca in Finlanda. Ar fi imposibil. Spun doar ca planurile trebuie separate, iar lucrul acesta trebuie sa va fie clar atat voua, cat si celorlalti.

Tine de maiestria si de maturitatea fiecarui cuplu de a gestiona relatiile „diplomatice” cu exteriorul, oricare i-ar fi reprezentatii acestuia, parinti, prieteni, rude. Nu uitati ca fiecare are un mod propriu de a-si imagina relatia ideala, modul in care partenerii trebuie sa se comporte, semnalele la care trebuie sa raspunda.
Proba cu ceilalti o treceti intarindu-va pe voi. Definindu-va visurile voastre, nu incercand sa le traiti pe ale altora. Construiti-va pe voi. Conteaza ca voi va vedeti ca pe un palat, nu cocioaba din ochii lor. Daca tu vezi stucaturi venetiene, admira-le in continuare. Nu te convinge ca ceilalti au dreptate si ca stucaturile sunt, de fapt, florile cumplite ale igrasiei. Apara-ti iubirea, fii o leoaica, nu-ti pleosti urechile ca un catel prins dupa ce a facut o nazbatie. E dreptul tau, dreptul onestitatii tale. Fii sincera tie si relatiei tale, nu asteptarilor celorlalti, nu nazuintelor din manuale, nu instructiunilor si regulilor emise de altii. Limbajul vostru doar voi il puteti intelege. Semnele tandretii voastre doar voi le puteti descifra in mod corect. Nu lasa ca sacralitatea cuplului sa fie manjita de frivolitatea din ochii lor. Caci, daca vei lasa ca indoiala sa se nasca in tine, vei contribui tu insati la slabirea temeliei relatiei tale. Nu te ascunde de ceilalti, dar nici nu-i lasa sa planteze buruieni in gradina ta. Doar voi stiti ce gust are fericirea voastra si este inutil sa incercati sa le-o descrieti si altora. Nu poti explica ce e dulcele sau ce e albastrul, nu?