fbpx

Nunta, de la fictiune la realitate

Ce poate fi mai frumos decat o mireasa ce lacrimeaza discret? Toti se topesc mai ceva ca untul la soare in fata unei astfel de imagini. Domnisoarele de onoare se foiesc usor in rochiile lor, mai mult sau mai putin kitschoase, tatal miresei isi ascunde privirea in pamant, dorind sa-si pastreze imaginea de socru feroce, mama plange deschis si nu se oboseste sa mascheze suflatul nasului in batista mototolita deja de emotiile anterioare.

O mireasa emotionata este ceea ce trebuie, este ingredientul esential al unei ceremonii de succes, sarea si piperul ei. Toti invitatii sunt sensibilizati de emotiile ei. Probabil ca lucrurile ar sta altfel daca ea ar fi sigura, cu o expresie a chipului de neclintit, cu o voce care spune clar si raspicat “da”. Mireasa lacrimand face parte probabil din aceeasi categorie a imaginarului colectiv ca papitoii pufosi si copiii rotofei. Pe toti ne misca, oricat am fi de cinici, oricat de putina incredere am avea in institutia casatoriei.

Asupra nuntii, primim inca din copilarie un set de arhetipuri, de modele, gata confectionate si de multe ori ni le insusim fara sa ne stam prea mult pe ganduri. Rochia trebuie sa fie alba (in principiu, trebuie sa parem printese, chiar daca suntem contabile), prietena cea mai buna sa ne fie alaturi, biserica sa fie plina de flori, valsul trebuie exersat si executat impecabil. Sigur, acest tablou de nunta are cateva variatiuni, dar esenta ramane aceeasi. Ne imaginam cat vom fi de fericite, cum se vom tremura buzele soptind cuvintele magice.

Citeste si:  Cum poti vindeca un barbat gelos II

Uneori, insa, chiar daca ne maritam cu barbatul iubit, chiar daca totul decurge conform planurilor (rochia e minunata, pantofii sunt de la Manolo Blahnik, restaurantul este un exemplu de clasa si stil), se intampla sa avem un mare vid in cap.

Ne trezim in dimineata maretei zile si suntem socate sa constatam ca avem in oase aceeasi oboseala ca in fiecare zi, ca nu rasuna muzici din cer si ca nici aerul nu miroase a roze. Numai ca ne este teama sa recunoastem, fata de noi, iar fata de ceilalti cu atat mai putin. Ne este teama sa admitem ca, desi suntem inconjurate de un decor somptuos, nu simtim acel lucru special, nu simtim ca urmeaza sa se desfasoare “cea mai importanta si mai frumoasa zi din viata noastra”. Iar asta este lucrul cel mai rau care ni se poate intampla. Este mai rau decat daca am descoperi ca rochia ne-a ramas mica de la ultima proba, mai rau decat daca ne scapa verigheta in toaleta, mai rau decat orice. Emotia este un oaspete nazuros, care se lasa greu asteptat.

Citeste si:  Vinovatii si reabilitari. Rewind si repeat

Si ziua care trebuia sa fie de neuitat nu se anunta a fi mai memorabila decat altele. De pilda, am citit despre o mireasa care afisa toate simptomele care vorbesc despre emotie, mai ales pe cele legate de activitatea glandelor lacrimale. De fapt, ea plangea pentru ca-si amintise de pisica ei iubita, ce decedase cu o saptamana in urma.

E ca si cum am primi cu totii o anumita imagine asupra a ceea ce inseamna nunta ideala. Ca si cum am fi constienti in fiecare moment ca acum ne cream amintirile, ca acum iau nastere povestile cu care ne vom hrani copiii. Acum strangem materialul brut pentru miturile de mai tarziu. Si in mituri nu prea au ce cauta elemente de genul “aveam o batatura groaznica la piciorul stang si nasul ma tot calca pe picioare in timpul dansului” sau, si mai rau, “cand am ajuns la hotel, in ceea ce se anunta a fi noaptea nuntii, nu aveam niciun chef sa ma imbrac cu lenjeria spumoasa, de matase, cumparata special pentru ocazie. Tot ce-mi doream, era sa dorm in vechea mea pijama de bumbac, cu ursuleti”. Nu suna prea romantic, nu?
Un mic amanunt poate strica iremediabil povestea cu zane si feti-frumosi.

Multe dintre noi se simt detasate in mod curios, ca si cum ar asista la un film, ca si cum nu ele, ci altele ar fi protagonistele maretului show. Totul se desfasoara in fata ochilor lor, dar realitatea nu este perceputa la parametri optimi. Abia dupa aceea, cand apasa butonul de “rewind”, isi dau seama si parca si-ar spune “Deci asa a fost ziua aceea”.

Citeste si:  O specie necunoscuta: sexologul

De multe ori, ziua nuntii este resimtita ca a fi un test. Si cu cat repetam, cu cat recapitulam mai mult, cu cat incercam sa fim atente la fiecare detaliu, cu atat sunt mai mari sansele sa ne simtim ca si cum am si esuat. Este o proba fata de ceilalti, fata de viitorul sot, dar in primul rand fata de noi si fata de amintirile noastre. Stii ce se “cuvine” sa simti si ce nu. Si daca realitatea se dovedeste a fi diferita de fictiune, mult mai telurica, ne simtim dezamagite, simtim ca nu suntem la inaltimea “visului” si ne intrebam ce ne lipseste pentru a fi niste mirese desavarsite, calde ca painea calda, proaspete ca niste piersici si dulci ca mierea. Ne intrebam daca am avea nevoie de un organ special, de o dotare aditionala pentru a fi acea mireasa, cea din poze, cea din reviste, cea din imaginatie si din plasmuirile noastre de fetite si adolescente.

Un comentariu
  1. nu pot sa ma gandesc decat la un afis prezent pe geamurile facultatii de constructii…reclama la un centru de consiliere premaritala…in coltul din stanga sus scrie frumos \”Iubirea este idealul\” iar in dreapta, pentru ca suntem romani si nu chnezi si asa e normal sa citim…de la stanga la dreapta…scrie la fel de frumos \”Casatoria este realitatea\”…si dintr-o data nici ziua nuntii nu mai pare atat de frumoasa, nici viata in doi atat de usoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.