Pasiunea e numai pentru zeite?

Pasiunea este un regal la care dorim toate sa luam parte. Ne pregatim tinuta de bal si incercam sa ne familiarizam, cat putem, cu meniul. Intre timp, cum invitatia refuza sa apara in casuta postala, salivam. Ce conteaza ca avem rate de achitat la banca, dead-line-uri imposibile de respectat, sefi uracioasi, mame isterice, soacre rautacioase, cumva toate credem cu tarie ca undeva, in lumea asta, avem o portie de pasiune destinata noua si numai noua si care nu asteapta decat sa ne infruptam din ea.

M-am intrebat daca, pentru a te bucura de asemenea tarii si inaltimi ametitoare, trebuie sa posezi niste calitati deosebite. Oare trebuie sa am picioare de un metru jumatate, gene lungi si arcuite, pometi bine iesiti in relief ca sa gust si eu din bunatatile astea? Trebuie sa fiu curajoasa, sa ma pricep la cascadorii, sa fi practicat parapanta, sa fi inotat cu piranha?

In general, filmele si cartile incearca sa ne vanda aceasta idee. Pasiunea apare ca un fel de mancare destinat celor cu papile gustative indelung exersate, care chiar se pricep la asta. Trebuie sa fii o fiinta cu adevarat iesita din tipare, un fel de semizeu ca sa te poti bucura de furtunile din viata amoroasa. Trebuie sa am un curaj de kamikaze ca sa am parte de saruturi incendiatoare, membre inlantuite si vesnic incordate, smulgeri si evadari.

Citeste si:  Ai terminat deja?! Eu unde eram?

Dar dorintele noastre nu tin seama de impartirea pe clase. Pana si femeile cele mai sterse, cele pe care le vedem ducandu-se dimineata la birou, cu semnele oboselii inscrise pe chip, si nu la cursul de tir cu arcul, pana si ele viseaza la acea noapte de pasiune. Asta nu prea are legatura cu gasirea sotului ideal, cu realizarea unei casnicii in care sa predomine respectul reciproc si responsabilitatea.
Asteapta ca un fel de uragan sa le smulga din metrou, din birou sau din bucatarie si sa le duca pe varfuri de munti, prin deserturi in furtuna sau sub aripile de apa ale unui muson. Nu mai tin nici macar sa scape cu machiajul intact, cu firul la ciorapul de matase intreg si nevatamat. Din contra, si-ar sacrifica cele mai bune haine pe altarul pasiunii si nici macar n-ar incerca sa protesteze in fata celui raspunzator de „rapire”. Decat poate cu o palma lipita ostentativ peste obrazul lui neas de vreo doua zile, evident. Pentru ca dupa aia sa se lase tarate in bratele lui.

Citeste si:  Ce nu stiai despre iubire

Ziarele scriu despre crime pasionale. Si, s-o recunoastem, avem tendinta de a fi suspect de permisive cu asemenea manifestari. Pana si instantele judecatoresti capata o inima moale si blanda in fata unui acuzat care a comis un omor din pasiune. Cumva aceste acte produc o bresa in ordinea normala a lumii, intrand in categoria gesturilor comise de semi-zei, de oameni care depasesc cumva terenul nostru, cotidian, al vietii de zi cu zi.

In timp ce dorinta se naste in fiecare inima, oricat de umila si de nedornica de expunere, reactia la „abaterile” facute in numele pasiunii nu este aceeasi pentru toti. Cu alte cuvinte, judecam in mod diferit, cu masura diferita. Acum imaginea de supra-om intra din nou in actiune. Daca autorul crimei pasionale este un om care se remarca prin ceva (frumusete, inteligenta, luciditate), suntem dispusi sa iertam mai usor. Daca el este insa vanzatorul de la colt sau cultivatoarea de napi, atunci lucrurile se schimba. Cumva, pasiunea este un lucru rezervat elitelor, ea se stramba aristocratic, fumeaza trabuc si bea licori de culori misterioase, dar scumpe.

Tocmai pericolul atrage. Tocmai teama ca, odata cu responsabilitatea, ne pierdem o parte din noi, din identitatea noastra, ca dansam niste pasi periculosi pe un zid extrem de subtire, care are de-o parte a lui moartea. Asta face imperativul pasiunii atat de coversitor, atat de puternic. Excitatia vine din apropierea cu anularea si extinctia propriei fiinte. „Sa mori de dragoste” se refera, cred eu, mai mult la pasiune si mai putin la sentiment in sine. Este o placere atat de mare incat pare sa nu mai incapa in noi. Este un deliciu atat de puternic incat se transforma in durere. Facand o paralela, nu degeaba orgasmului i se mai spune si „mica moarte”.
Oare cine mai scapa intreg dupa o asemenea provocare? Cu toate astea, continuam s-o cautam, sa-i iesim in cale si suspinam frustrate atunci cand pare a ne ocoli. Si, tineti minte, oricat de silitoare ati fi, oricate sedinte ati plati terapeutului „pentru a aduce pasiunea” in viata voastra, oricate lumanari si betisoare parfumate ati aprinde in casa, ea nu asculta de chemari atat de cuminti. E capricioasa, aristocrata si cuvantul exces nu are niciun sens pentru ea. Este singurul instrument pe care-l stie si caruia i se supune.

Citeste si:  Cand partenerul tau are copii

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.