fbpx

Porno cool, trendy, chic

Chiar si la noi, o societate mai conservatoare decat cele occidentale, varsta la care au loc primele experiente sexuale a scazut dramatic. De la mireasa, imaculata la port, la corp si la suflet pana la adolescenta de azi, total dezabuzata, dezinvolta, lipsita de inhibitii (sau, cel putin, asa ii place sa se considere), s-au petrecut tot felul de transformari. Daca in mod traditional, ideea de sex era legata doar de casatorie, acesta neputand fi conceput in afara ei, s-a promovat apoi sexualitatea ca modalitate de cunoastere a fiintei iubite. Facem dragoste fiindca ne iubim, fiindca tinem unul la altul. Acum insa pana si acest concept este privit ca fiind demodat. Acum facem sex pentru ca ne place. Punct.

Acesta noua privire aruncata asupra vietii se poate sa-si aiba radicinile intr-un feminism prost inteles si si mai prost aplicat, datand din turbulentii ani ’60. Dorind sa nu mai fie supuse pulsiunilor si dorintelor masculine, sa fie independente, femeile au pierdut din vedere faptul ca independenta nu este identica cu lipsa de atasament si au privit transformarea de viziune ca pe o ocazie de a-si lua revansa, de a fi ele cele care preiau comanda asupra campului “ostilitatilor” amoroase. Acestor conceptii li s-a adaugat si presiunea mijloacelor media, care, de-a lungul ultimilor ani, au popularizat ideea ca toata lumea are o viata sexuala libera, descatusata, lipsita in totalitate de tabuuri. Sa avem oare de-a face cu o noua prejudecata, chiar daca ideea pare sa propovaduiasca libertatea, cu noi sabloane care se impun din paginile tuturor ziarelor si din emisiunile tv? De fapt, avem de-a face cu un nou tip de sclavagism. Nu ne-am eliberat de autoritatea masculina decat pentru a trece sub o alta stapanire: cea a uniformizarii comportamentelor sexuale. Nu mai dam glas propriilor dorinte, cum ar fi fost ideal, ci unui model care ne este impus cu la fel de multa violenta ca mania consumerismului.

Citeste si:  Viata sexuala mai buna

Am devenit consumatoare feroce pe plan sexual, negandu-ne individualitatea si mutilandu-ne modul de a ne privi corpul si sexul in asa fel incat sa ne potrivim sablonului universal. Adolescentelor de azi le este aproape rusine sa admita ca au facut sex cu X sau cu Y pentru ca ar simti ceva pentru ei. Cele mai multe imping aceste fapte sub eticheta permisiva a experimentarilor de tot felul. Sentimentele au ajuns sa fie aproape dispretuite si identificate cu slabiciunea. Adolescentele de azi nu mai iubesc, ele au pofte, li se nazare, au chef, cam aceste cuvinte apar in motivatiile pe care le ofera, lor sau altora. Cu cat numarul partenerilor este mai mare, cu atat spun ca se simt mai frumoase, mai putin complexate, mai implinite. Cu cat este mai mare detasarea cu care intra in patul cuiva, cu atat sunt mai vrednice de respectul si acceptarea grupului din care fac parte.
In lumea de azi, nu numai barbatii fac liste cu noile cuceriri, ci si femeile, iar sexualitatea incepe sa semene din ce in ce mai mult cu un hipermarket Carrefour duminica. Aglomerata, dominata de frenezie, cu multe produse care ademenesc si nu lasa nimic in urma lor.

Citeste si:  Sexperta: sex la cinema, menage-a-trois si simulari orgasmice

Parintii care, ingrijorati de fenomen, isi imagineaza ca impunandu-le restrictii vor reusi sa le „tina pe calea cea dreapta”, se insala. Caci dorinta de a scapa din acest tarc al interdictiilor va fi cu atat mai mare. Adolescenta trebuie facuta sa se intrebe ce vrea ea cu adevarat, care este idealul spre care tanjeste. Cand se vorbeste atat de mult despre ce am facut, despre ce posedam, ar trebui sa ne intrebam, macar din cand in cand, cine suntem in mijlocul acestei bulimii sexuale.

Lumea de azi este atat de intesata de simboluri sexuale incat sexul s-a banalizat. Deja pornografia face parte din meniul zilnic, fiind privita doar ca un accesoriu chic, cool, perversiunile sunt privite ca fiind de bon ton. Ma intreb daca azi sexul vinde, cum se spune mereu, maine, cand acest instrument va deveni atat de comun incat va trece neobservat, la ce vom mai apela? Daca astazi un parfum este promovat printr-o imagine falica, maine ne vom servi de violenta?

Citeste si:  Dragoste de dat sau de luat? La voi cum e?

In numele unei libertati prost-intelese, abuzam in primul rand de noi. Incercand sa se salveze de restrictii, nu-si dau seama ca pica in alte capcane, cu mult mai periculoase, care duc la pierderea individualitatii. Virginitatea la 18 ani ajunge sa fie privita ca o povara rusinoasa, ca un bagaj care incomodeaza si de care isi doresc sa se debaraseze imediat, fara dureri si fara complicatii. Am ajuns sa ne imaginam o lume in care fetele sunt deflorate pe cale chirurgicala.
Specialistii sustin insa ca, in spatele bravadei si a aerului de cuceritoare, aceste fete ascund o mare teama, sperand in van ca libertinajul le va salva de complicatii si suferinte. Nu spunem ca implicarea este lipsita de pericole, doar ca este o dimensiune necesara, fara de care viata ne trece in van, fara greutate, fara sare si piper. Aceasta este o experienta adevarata, veritabila, si nu contabilitatea contactelor sexuale, reactualizata saptamanal.

38 Comentarii
  1. Da…sunt de acord…desi sustinem ca evoluam realitatea arata cu totul altceva, e o izolare constanta in lumea placerilor fara sentimente, in lumea relatiilor fara complicatii, in lumea celor care si-au vandut demult sufletul pentru a fi \’\’cool\’\’.

  2. Sa spun ca articolul asta nu m-a impresionat mai deloc..as deraja pe cineva probabil..dar e simplul adevar…e realitatea pe care cineva s-a gandit sa o scrie…In fiecare zi ies pe strada si vad pustoaice de 13-15 ani mai dezbracate cu cat temperatura e mai mare de parca mai nou hainele sunt interzise prin lege…si zambesc..daca cineva le fluiera deja sunt in extaz..Iar eu k am 18 ani, nu ca as avea nu stiu ce varsta, ma simt prost ca tricolu pe care il port imi lasa o fasie de piele la vedere..nu sunt \”comunista\” sa zic asa…dar am senzatia ca lumea asta se schimba in rau..iar noi nu facem decat sa admiram spectacolul…

  3. daca tu christina la 18 ani te simti ciudat in tricou pe langa copilele de 13-14 ani, ia gandeste-te cum sunt eu la 22:))…ma uit la ele:sunt pline d viata,dar in acelasi timp ceva din copilaria lor nu mai este imprimat pe chipul lor,pacat….un articol super bun:D, bun pentru a intelege ca nu moda trebuie sa faca victime si moda trebuie sa fie victima noastra;)…

  4. sa nu generalizam: e adevarat ca se intampla tot ce e scris mai sus, dar nu toate fetele sunt asa. e clar ca depinde foarte mult de educatia primita acasa. un lucru ma supara la acest articol, pe care nu il pot trece cu vederea. e adevarat ca site-ul este pentru femei, dar simt o oarecare discriminare aici. nu se vorbeste nimic despre baietii care isi incep viata sexuala poate si mai repede decat fetele astea de 13-14 ani. de ce, v-ati pus intrebarea? nu zic ca e bine ceea ce fac fetele, dar de ce avem mereu tendinta sa judecam mult mai aspru si mult mai repede o fata decat un baiat? si ajungem la, din pacate foarte des intalnita prejudecata, ca daca o femeie are mai multe relatii e o femeie usoara (asta in cel mai bun caz), dar daca un barbat este in aceeasi situatie el este doar un bun amant, si deci demn de lauda si de admiratie. inca o data spun: asta nu inseamna ca inceperea vietii sexuale de la o varsta asa de\”frageda\” (ca sa folosesc adjectivul arhiutilizat in aceste exprimari) este un lucru bun, dar hai sa nu acuzam numai fetele. ele nu fac ceea ce fac singure.

  5. Carmen: nu mi se pare discriminare pt ca…doar ne plangem de barbati tot timpul! Ei sunt de vina pentru un miliard de chestii si exista sute de articole \”pt gagici\” care ilustreaza acest lucru.
    Viata sexuala este ceva f personal si indiferent ce presiuni ar face un tip asupra ta, este numai si numai vina ta daca faci ceva ce apoi o sa regreti. Nu pot sa-i vad pe pustii de 12 ani vinovati pt asa ceva. Pot sa vad societatea, valorile promovate de anii in care traim si lipsa de educatie data de parinti, ca factori majori care duc la veritabilele parade porno care apar odata cu venirea primaverii

  6. Adica noi crestem \”curvistine\” nu fete? De ce adolescentii de azi? Ce alea de ieri ereu usa de biserica? Ia scrutati-va interiorul si amintiti-va de voi: proasta crestere din familie, lipsa de preocupari, lipsa de cultura.. acestea duc la \”adolescente\” care nu mai stiu cu cine fac sex (adica WC-uri publice). Asa ai vazut-o pe mama, asa faci!
    Problema lor este ca nu au viata sexuala ci se-mperecheza, devin rapid nimfomane frigide si, daca sunt norocoase… mamici!

  7. Eu cred ca articolul acesta incerca doar sa ilustreze un contraexemplu de trend. Este ceva ce nu ar trebui sa fie trendy… si cu atat mai putin in randul tinerelor mentionate…
    Din pacate, trebuie sa recunosc ca in urma cu cativa ani… poate nu la o varsta chiar atat de frageda, si mie mi se parea cool sa fii dezinvolt si lipsit de inhibitii. Iar acum, cand ma intreb de ce, nicio argumentatie nu-si gaseste sens.

  8. hei mr2000..fii te rog condescendent si cauta ti scopul intr o biserica nu de alta dar se pare ca maica ta chiar a fost o sfanta..pana se se imperecheze si sa te nasca:)
    cat despre articol..de ce chic fratilor ca nu inteleg. iar ca sa poti sa scrii un articol ca asta..tb sa faci un sondaj ceva..si tb sa l incadrezi intr un context spatial si social ca sa fii bine inteles..altfel copacu n are radacini si o sa l cam ia vantu
    oricum e de admirat ca cineva face aici filantropie si scrie articole neplatite pe care noi sa le rumegam in mod chic zilnique
    merci iarina

  9. Carmen … daca femeile nu ar pica asa repede \”in plasa\” .. barbatii nu ar mai avea cu cine 😉 Deci tot femeile sunt vinovate ptr atitudinea barbatilor. Ca fapt divers … de ce ar sta un tip sa astepte dupa mine si sa se chinuie sa ma cucereasca … cand sunt cel putin 10 tipe care i s-ar darui rapid si fara prea mult efort din partea lui? 😉 gandeste-te putin si la treaba asta … si uita-te in jurul tau. Eu am incetat de mult sa dau vina pe barbati.

  10. foarte frumos spus! Eu sunt mama unei pustoaice de 17 ani si , fara falsa modestie, sunt incantata de anturajul fiicei mele, un colectiv frumos (cu fete si baieti), cu mult bun simt si RESPET.Poate o sa spuneti ca fiica mea e vreo sluta sau… orice \”bufnita isi lauda progenitura\”, dar copilul meu (si ca el multi altii, desigur) este unul bun.
    Cred ca fetele care isi incep viata atat de devreme cum spuneti si tot vad in societatea in care traiesc au probleme de ordin psihologic (si aici cel mai important mi se para lipsa de incredere in ele) ori braveaza , categorie din care fac parte fetele de \”bani gata\” (nici aici nu sunt toate).
    Uneori este si lipsa de icredere a parintilor, care au si ei o vina in anturajul copiilor si….. cate si mai cate.
    Fetele noastre trebuie invatate ca sunt \”nepretuite\” si ca doar atunci cand sunt sigure ca vor sa faca acest pas (atunci cand se simt iubite si respectate) sa-l faca.
    nu sunt o mama care sa-si tina copilul sub lacat, dar intotdeauna am stiut cu cine pleaaca, unde pleaca, noi (parintii) ne-am cunoscut intre noi si……….pentru sex va veni timpul. Cred ca daca ajunge virgina la 18 ani (desi acum este destul de matura in acest sens – discutam destul de mult acest aspect) isi va da seama cand va fi iubita cu adevarat si cui sa se daruiasca.
    Sper sa citeasca acest mesaj cat mai multe fete si sa-l inteleaga, eventual sa mai intrebe.
    Sfatul meu : nu va grabiti sa deveniti femei prea repede, copilaria si adolosecenta nu se mai intorc niciodata, femeie ramai pana mori. Succese!

  11. eu am prins revolutia la 16 ani. chiar si in anii de dupa revolutie, sexul era un subiect tabu.
    dar parintii mei niciodata nu m-au tinut <in frau> cu subiectul asta. de cand am avut prima menstruatie mi-au facut si prima lectie de sexologie. apoi, cand am avut prieteni, nu mi-au impus cu cine sa umblu.
    ce-i drept pe vremea aia nu existau discoteci ca cele de azi si parca era mai mult bun simt, mai ales din partea unor domnisoare.
    la 18 ani am mers prima oara cu prietenul meu singuri la mare. cu stirea parintilor.
    apoi ne-am casatorit la 21 de ani. dar, tocmai pt. ca nu mi s-a interzis, ci din contra, mi s-a spus ca ma priveste ce fac, DAR DACA AM PROBLEME SA NU MERG LA STRAINI, CI SA MERG LA EI, nu am inceput viata sexuala decat dupa casatorie. asa am considerat amandoi ca e mai bine.

  12. Ma dore nespus de mult ca iti dau dreptate.
    Nu mai face nimeni dragoste pentru ca e vorba de sentimente , acum se face sex pentru ca e trandy sau pentru ca e semnul libertinajului sau al non-conformismului…
    Tot femeile sunt vinovate de asta , spre bucuria barbatilor. Le este mai usor acum sa obtina placeri carnale , cand sexul a devenit ceva firesc , fara ascunzisuri. Femei care se ofera pe o tava , fara jena sau frica. Femei carora le place sa distruga relatii sau care o fac \”de pofta\” sau din \”chef\” sau ca li se pare ca acel Cuterescu , pe care-l vor , ar sta bine pe o lista de cuceriri.
    Am doar 21 de ani si nu sunt de acord cu acest mod de a practica sexul. Nu pot fi de acord. Mi se pare oribil sa te culci cu \”n\” persoane doar pentru ca e \”misto\” sau \”cool\” sau pentru ca asa iti demonstrezi tu libera alegere , independenta sau mai stiu eu ce.
    Sexul trebuie sa fie ceva intim , placut datorita unor sentimente ce ii leaga pe cei doi.
    Nu am nimic impotriva sexului inainte de casatorie , niciodata nu am avut. Eu mi-am inceput viata sexuala la 16 ani , dar iubeam si inca il iubesc. Dupa 5 ani inca il iubesc.

  13. Sincer ,acest articol m-a marcat.l-am citit,il inteleg perfect,e chiar ceea ce ne inconjoara.am sa va dezvalui ceva,ceva ce nu am curajul sa o spun cu voce tare,e ceva ce arde in mine mocnind-\’\’as mai vrea la mama acasa,e ceva ce am lasat parca acolo,mai bine zis ceva ce am pierdut pe tumultosul drum de acasa spre \’\’viata\’\’!am 24 de ani si am 2 copilasi frumosi ,pe care ii iubesc mai presus de orice,acesti doi copilasi au fost refugiul meu,alinarea mea,vindecarea sufletului meu si sunt puterea mea de-a merge mai departe.
    ma regasesc cumva printre cateva randuri.nu m-a deranjat deloc acest lucru,pentru ca uneori e nevoie sa-ti dai seama singur ca nu poti fi,ca nu esti tu atunci cand vrei sa pari altceva.eu mi-am dat seama de acest lucru si asa e,dupa cum spunea undeva yarina,libertinajul poate da impresia ca-ti alina suferinta,dar eu am trait-o si nu e asa,ba mai mult,poate fi ca o stare de betie,cand te trezesti poate fi mai rau.si da,intradevar conteaza f mult educatia de acasa,acuma sa nu ne gandim ca poate parintii ii invata pe copii cum sa se dezbrace pe strada sau cum sa faca sex mai devreme,etc ci vorbim aici de o educatie a principiilor,a conceptiilor,un fundament care poate fi creat solid doar pe baza unei comunicari intre parinte si copil.uneori exigentele lor se bazeaza pe nimic,doar pe o proasta intelegere din partea lor,unii sunt prea rigizi,altii prea conservatori,altii derzinteresati.
    frumos articol,felicitari!acum ma gandesc ce va fi peste ani cand vor ajunge copii mei adolescenti,voi putea fi o mama buna pt ei,ca sa nu fiu judecata si condamnata tot de ei mai tarziu?

  14. din pacate asta este societatea in care traim….dar ca sa va spun sincer…o prefer p cea de acum fata de cea care era acum 18 ani….eu consider ca\\\\\\\’\\\\\\\’libertatea\\\\\\\’\\\\\\\’noastra are atat parti bune cat si rele…dar macar o avem!iar cat despre pustoaicele de 14-15ani…eu consider ca acest\\\\\\\’\\\\\\\’trend\\\\\\\’\\\\\\\’ o sa treaca,or sa se maturizeze…ca doar nu o sa umble la 30 de ani tot cu maieuri mulate si transparente….

  15. excelet articol si foarte adevarat.din fericire pentru mine eu am baieti :D, dar vad fete de scoala generala dimineata care sunt asa fardate,decoltate, ca te intrebi cine unde merge.Cred ca mai mult decat educatia este si anturajul ,cat de influentabil este copilul,adolescentul cum vrei sa ii spui.am vazut fete de clasa a VII care plecau decent de acasa si se schimbau de haine in parc.parerea mea este ca mai important va fi in viitor ,nu acum , in viitorul in care toti baietii care au \”vizitat\” anumite parti anatomice vor pune eticheta.Stim noi care etichete.si nu va scapa niciodata de ea.

  16. Nu stiu de unde atata dramatism.De ce si femeile sa nu faca sex ca asa vor?Si de ce doar barbatii?Daca o fata de 12 ani face sex la varsta asta inseamna ca asa simte nevoia sau contextul este de asa natura.Acuma nevoia de apartenenta la un grup este vitala iar ca sa fii acceptat trebuie sa faci tot felul de marsavii,chiar sa iti distrugi respectul de sine.Acuma,cum mai spunea cineva,daca nu exista o statistica nu putem judeca acest fenomen ca fiind unul tragic si doar ca asa s-a iscat un articol asta nu inseamna ca si realitatea e la fel.Si daca o fata poarta bluze decoltate sau fuste foarte scurte,eu zic bravo ei!Eu nu as putea sa ies asa din casa pt ca m-as simti stingherita si nu imi place ca oamenii sa se zgaiasca la mine,dar daca ei ii place foarte bine!

  17. nu e vorba de un caz singular, e vorba de tendinta asta in tara noastra. realitatea este ca se intampla, este un fenomen deja. o fata, la 12 ani, nu e maturizata din aproape niciun punct de vedere. in nicio circumstanta, in nicio situatie, o relatie sexuala nu cred ca e probabila sau scuzabila intr-un astfel de caz. e vorba de un copil in formare, un viitor adolescent care abia afla pe ce planeta e, ce sa mai vorbim de sex…
    o bluza decoltata, o fusta foarte scurta… luate singular, poate ar fi ok.. dar alaturate unei atitudini necorespunzatoare sau unei gandiri inca neformate, unui corp prea tanar pentru asa ceva spun multe despre ce a ajuns acum tineretul. ce sa caute cu o astfel de tinuta o fata de 14-15 ani? inca nu este momentul… daca toata tara ar gandi asa….(daca ei ii place, foarte bine) n-am ajunge nicaieri. sau am lua exemplul olandei…
    in fine, aici intervine si educatia din partea parintilor.. nu le pasa suficient, nu-si cunosc copiii, nu stau de vorba cu ei… in niciun caz nu i-ar trimite sa mai citeasca o carte, sa se uite la un film bun… adesea adolescentii si chiar copiii mici incremenesc in fata computerului. si asta se simte…

  18. si adolescentele care acum ne sunt mame…erau la vremea lor la fel ca noi, numai ca nu era nimeni care sa le intrebe la ce varsta si-au inceput viata sexuala. pana la urma, sexul e o placere si o necesitate…nu mai e demult un tabu si e mult mai bine asa. daca nu era de placere, nu si-o mai punea nimeni. nu cred ca exista cineva caruia sa nu-i placa sexul…indiferent de varsta

  19. asa e, au existat intotdeauna femei usoare, dar pe vremea cand parintii nostri erau adolescenti lucrurile nu ajunsesera asa departe. acum incepem sa ne dezvoltam catre o directie gresita pentru ca accesul la informatie e nelimitat si pentru ca avem influenta occidentului, pentru ca tinerii sunt altfel acum. nu e doar vorba de imaturizarea sexuala, e vorba de boli despre care copiii inca nu au auzit, despre pericole pe care nu le constientizeaza din cauza teribilismului care caracterizeaza o anumita varsta, despre sarcinile de la 15-16 ani, lucruri care nu sunt adminisibile. sexul e o placere, da, dar asta nu inseamna ca il practicam inainte de vreme. toate au un inceput… si cand incepi prea devreme… nu cred ca exista cineva caruia sa nu ii placa sexul… indiferent de varsta, asa ca hai sa ne-o punem din generala, nu? ce frumos e sexul, ce-ar fi sa -l facem oricand? …..

  20. eu cred ca n ati inteles nimic Nu e o problema de sex sau nu ca doar n a stat nimeni sa pe intrebe pe sarmanele fete daca si au tras o sau nu Iar de laudat oricine stie sa se laude ca a avut 50 si sa nu fie asa.. Si pana la urma de la ce varsta ati vrea voi ca copilele voaste sa inceapa sexu ca s curioasa?:D de la 30..40? Poti sa ai si 20 si sa tâmp..nu e exclus Varsta nu e un indicator real al maturitatii si nici hainele pe care le porti Poti sa te imbraci cat vrei de decupat si de scurt si sa fii inca virginica si asta o spun nu doar asa de foaie ci pt ca stiu exemple Oricum cred ca pe mine comment urile astea cat si articolu in sine cred ca ma depasesc..si pt roxana..multi inainte! daca totusi nu se mai poate face diferenta..poarta te cuviincios!:D

  21. Eu am fost una din fetele zbuciumate din generatia noastra … si cu toate ca nu-mi pare rau de ce am facut, ce am experimentat… intotdeauna aveam un sfat pentru prietenele mai \\\”neexperimentate\\\” :
    Intr-o relatie fiecare intalnire poate aduce ceva nou, ceva frumos nu stii cum se poate termina …la ce sa te astepti… un pupic, o mangaiere sunt mii si mii de feluri de a-ti exprima sentimentele si fiecare lucru nou este o bucurie pentru ca inseamna o caramida in plus in cladirea acestei relatii. Din momentul in care are loc primul contact sexual se termina o etapa cea a cladirii si incepe o alta a finisarii din momentul acela intalnirile nu se vor termina cu ceva nou …ci doar vor decurge altfel … iar pentru a se putea bucura de aceste mici schimbari trebuie ca ambii parteneri sa fie maturi …ori la acest lucru se ajunge doar daca s-a cladit destul inainte.
    De aceea consider ca intr-o relatie trebuie parcurse toate etapele pentru a avea o \\\”cladire\\\” sanatoasa si pentru a te putea bucura de el si a te simti implinita.
    Si nu varsta conteaza ci maturitatea sexuala a ambilor parteneri .. pentru ca degeaba stie unul ce-si doreste de la o relatie daca celalalt inca nu si-a conturat aceste idei relatia risca sa nu functioneze.
    Si foarte important de asemenea este si timpul petrecut impreuna .. daca adolescentii sunt tinuti scurt si nu au timp pentru relatia lor riscul ca acel putin timp petrecut impreuna sa-l umple cu sex este mult mai mare decat la cei care sunt lasati mai liberi.

  22. total de acord cu elaxxx. viata ne e data sa o traim frumos, nu sa stam sa ne gandim la ce varsta ar trebui sa ne incepem viata sexuala. si pana la urma, poate sa zica cineva care este varsta ideala pt asta? nimeni.

  23. de f mult timp nu am mai citit un articol atat de complet,atat de bine realizat!initial ma asteptam la cine stie ce nimicuri,avand in vedere titlul,dar…SLAVA DOMNULUI!sunt incantata de articol,dar in acelasi timp ingrijorata.ma vad nevoita sa i dau dreptate autoarei si s m intreb: \”copii mei,vor mai sti ce inseamna sa iubesti?!sau imi vor spune ca sentimentalismele nu si au locul decat in filme?!\”… 🙁

  24. sunt de acord cu carmen.exista o discriminare.nu doar fetele sunt de vina si nu doar ele fac sex si nu doar ele trebuie judecate.suflet au si fetele si baietii,dar in ziua de astazi nu se mai da atata importanta sentimentului pentru ca nu mai este timp decat pentru alergat dupa bani.cine sta sa se gandeasca la ce face nu mai este in pas cu lumea si pierde timp si bani.conteaza numai momentul,clipa si parintii nu mai au timp de discutii.in ziua de azi copii se educa singuri dupa ce vad si experimenteaza altii in jurul lor.nimeni nu este o victima a nimanui.toti sunt victime ale momentului ale lumii in care traim,in care nu mai avem timp sa ne gandim la noi,la cei din jur si profitam doar de ce ni se ofera pe termen scurt.fiti siguri ca daca am sta de vorba cu o fata sau cu un baiat care au trecut prin diferite experiente,fiecare a avut o persoana mai apropiata,fiecare a fost atasat de cineva in mod deosebit,dar ceva o/il opreste sa recunoasca.acel ceva este defectul societatii.si mai sunt sigura ca vom ajunge sa eliminam casatoria din viata nostra,cel putin formalitatile.tot ce va incurca libertatea.toate constrangerile.spre acest lucru se tinde.la prima citire ar parea ca se merge spre un lucru bun,dar ce facem cu valorile morale?cand se vor condamna si acestea in totalitate,vom fi considerati condamnati si noi.

  25. slava domnului ca am educat-o cum trebuie pe fica-mea.Nu am tinut-o incuiata, e cu prietenul eide 3 ani,au viata sexuala bazata pe dragoste si chiar daca pana la 19 ani a avut doar prieteni nu si iubiti acest fapt nu a,, handicapt-o,,.Din pacate autoarea articolului are dreptate in general.Ca baiat esti privit ca un,,papagal,, daca maioferi flori unei maimute din astea care promoveaza o prost inteleasa emancipare a femeii.Dar lucrurile rele au radacina in educatia proasta primite de la mame.Sotia mea desi studenta era virgina la 20 de ani cand m-a cunoscut asa ca lucrurile sunt clare!Tot maimutele astea moderne sunt in fruntea corului care plage injosirea femeii prin pornografie.Fiti linistiti ca nu e luata nici una cu japca sa faca astfel de filme.Toate se duc de dragul banilor castigati fara munca.Traim intr-o lume urata rau!

Lasă un răspuns la Arcena Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.