fbpx

Prieteni falsi

Dragostea nu este, asa cum am putea crede, un element in stare pura, imaculata. De cele mai multe ori, pe suprafata ei lucioasa, lipsita de cute si riduri, se lipesc tot felul de sedimente, de formatiuni grunjoase, cu aspect mai putin placut. Incet, aceste straturi adiacente sapa, erodeaza, dovedindu-se a fi deosebit de corozive. Ironia situatiei sta in faptul ca la inceput le confundam, le luam drept „amici” cand ne sunt dusmani, drept substante nutritive cand, de fapt, dauneaza grav.

Care ar fi asadar dusmanii relatiei, care sapa in tacere galerii intregi care, in cele din urma, vor duce la surparea intregului edificiu? De unde incep sa curga aceste firisoare corozive care se vor transforma ulterior in torenti? Va spun de la bun inceput ca multe dintre noi tindem sa-i invitam singure si sa-i servim cu apa si dulceata, crezand ca ne sunt prieteni si ca sunt chiar dovezi de iubire.

Gelozia
Cu cat musca mai adanc, cu cat ii sunt dintii mai ascutiti, cu atat credem mai mult ca suntem iubite. Taria afectiunii – multi dintre noi continua s-o creada – este demonstrata de o gelozie la fel de puternica. Intr-adevar, in doze mici, ea este de neseparat de iubire. Insa atunci cand exista ceva profund intre doi oameni, avem o partida, un dialog continuu: „iubesc” si „sunt iubit”. Fiecare dintre cei doi este obiect si subiect. In cazul geloziei tiranice, numai una dintre perspective este activa, respectiv cea de obiect. Cu alte cuvinte, nu ne mai intrebam daca iubim, ci numai daca suntem iubiti. Din aceasta cauza, nu suportam ca privirea celuilalt sa se indrepte si catre alte zari.

De ce suntem atat de convinsi ca iubim chiar cand simtim ca fiecare picatura de sange ne este otravita? Tocmai din aceasta cauza. Confundam doua intensitati: cea a suferintei cu cea a iubirii. „Cu cat sufar mai mult, cu atat iubesc mai mult”. Nu neaparat adevarat. De fapt, gelosul il ignora total pe celalalt. El nu se gandeste decat la propria-i persoana, la ranile sale.

Altruismul
Aceasta este o palarie sub care incap multe gesturi si multe actiuni. „A inceput sa ploua. Oare ce face Marcel? O avea umbrela cu el?”, „Alexandru nu pare sa se simta prea bine”, „Uite, dragul meu, ti-am facut un ceai” („chiar daca sunt rupta de oboseala si as fi preferat sa-mi faci tu mie o salata.”), „Muncesti prea mult”. Mereu ne ingrijoram pentru cei la care tinem, incercam sa le facem viata cat mai usoara, ii protejam, cu alte cuvinte.

La prima vedere, nimic ingrijorator. E normal, nu? Atunci cand iubim, vrem sa daruim, e una dintre formele prin care se manifesta iubirea, devotament si abnegatie pana la capat, nu? Suntem mandre de noi, mai ca imprumutam ceva din sfintenia icoanelor. Poate ca este greu s-o recunoastem, dar in spatele fiecarui gest, se ascunde totusi o motivatie. Gesturile altruiste leaga, il fac pe celalalt sa depinda de noi sau sa se simta obligat sa raspunda in aceeasi maniera. Ne asigura statutul de indispensabile. Ca asa stau lucrurile o dovedesc cazurile in care, la despartire, cei doi fac un fel de contabilitate a relatiei, unul dintre ei va remarca mereu ca balanta generozitatii trage mai mult spre el. Frustrarile se adune neincetat. In maldare generoase.

Dependenta
Exista o melodie a lui Jacques Brel „Ne me quitte pas” (cel putin acesta este refrenul). Nu mai retin exact restul versurilor, dar stiu ca mie cel putin imi pareau sfasietoare. Imi amintesc faptul ca se ruga de iubita sa-i permita sa fie umbra umbrei ei, umbra mainii ei, umbra cainelui ei. Daca pe mine ma atingeau acele versuri si ma gandeam cum poate fi parasit un barbat care stie sa spuna cuvinte atat de frumoase, nu sunt la fel de sigura ca la fel se intampla si cu cea careia ii erau adresate de fapt. Ce facea Jacques Brel, de fapt? Ei bine, asta se numeste elogiu al dependentei afective.

Citeste si:  Sexperta: trei, doamne, si niciunul!

Sa fii dependent afectiv inseamna sa fii gata de orice numai pentru a nu te gasi in fata perspectivei infioratoare de a trai fara o anumita persoana. Te umileste, accepti orice postura, ierti totul, te tarasti in noroi, te anulezi. Numai ca o atare dependenta functioneaza ca orice, numai ca un afrodisiac, nu. Iubirea se hraneste din putere, nu din slabiciune. Daca tu te reduci singura, daca te aneantizezi, atunci ce crezi ca va mai putea celalalt iubi in tine? Vei deveni un peisaj dezolant, devastat, unde florile nu vor putea creste, nu va exista hrana pentru ele.

Temperaturile inalte
Prin acestea, ma refer la acele relatii cu nabadai, in care scanteile sar intruna si putin lipseste sa fie chemati pompierii. Va certati des, spargeti farfurii in capul celuilalt, treziti vecinii pentru ca apoi sa rupeti hainele de pe voi (de pasiune, nu de altceva)? Daca vi se intampla asta, probabil sunteti sigure ca ati intalnit mare dragoste, aia unica si fierbinte si despre care credeti ca nu se va raci niciodata. Senzatii innebunitoare, emotii puternice, toate acestea functioneaza ca un drog, simturile sunt alterate, timpul se dilata sau se contracta haotic, spatiul capata alte dimensiuni. Trecutul iti pare vid (te intrebi ce-ai facut in toti acei ani, pana sa-l intalnesti pe el), lipsit de sens. Doar prezentul e viu, devorator.

Citeste si:  Ce poti face in pat cu un cub de gheata?

Unde e buba? Ei bine, toata starea aceasta de urgenta, de climax inseamna de fapt nevoie si nu dorinta. Odata consumat faptul pana la ultimele firimituri de pasiune, relatia se stinge si ea. Incendiul cosmic, pe care-l credeai vesnic, se va dovedi un foc de paie intr-un hambar. Pe care numai tu il adusesei la dimensiuni cosmice. Nu de alta, dar fumul iti acoperea ochii.

Posesivitatea
Si aceasta este una dintre componentele iubirii, dar nu si atunci cand se instaleaza in miezul unei relatii si devine piesa de rezistenta. Daca se intampla asta, atunci vorbim de frica, de teama, nu mai vorbim de iubire. Posesivul, spre deosebire de dependent, nu aspira la o fuziune totala cu celalalt. Pentru ca nu mai are o notiune foarte clara a ceea ce inseamna celalalt, nu se mai poate separa pe sine de el. Ajunge sa-si perceapa partenerul ca pe o prelungire, un apendice a propriei sale persoane. Din acest motiv, nu poate suporta sa-l vada pe celalalt indepartandu-se. Nu este vorba de dor, este vorba de ceva patologic. Reprezentarea posesivului despre sine si celalalt este viciata. De aceea, atunci cand pierde controlul asupra celuilalt, se simte ca si cum insasi viata i-ar fi amenintata, ca si cum i s-ar scurge sangele din corp, ca si cum inima i-ar inceta sa-i bata.

Ce au in comun aceste cinci false dovezi de iubire? Faptul ca toate fac parte cumva din ea, dar nu pot fi considerate ca expresii ale iubirii adevarate. Pentru ca fiecare dintre ele il ignora cu desavarsire pe celalalt, pe partener, pentru ca fiecare dintre ele tinde sa-l reduca pe celalalt, sa-i rapeasca individualitatea, dreptul la o existenta autonoma.

8 Comentarii
  1. Vreau si eu sa vad femeia aia care dupa ce a primit o farfurie in cap, are chef nebun de sex fierbinte, pasional cu acea ,,mare
    dragoste,, a vietii ei. Senzatii innebunitoare, emotii puternice, toate acestea functioneaza ca un drog, doar daca esti beata moarta ori ai consumat altceva asemanator, sa confunzi mangaierile cu violenta casnica. Si treaba cu ruptul hainelor o inteleg, doar daca e vorba de un viol. Ce femeie accepta sa-si strice garderoba de buna voie, doar daca e posedata de instincte animalice , dar deja aia nu mai e femeie. Nu stiu ce ar putea fi, dar in nici un caz femeie.
    Doar un barbat poate crede ca o femeie vrea sex si debordeaza de iubire pasionala dupa o cearta si-o bataie salbatica.

  2. unul dintre cele mai bune articole de la Dragoste si Sex pe care l-am citit! M-am simtit si eu urmarita de unele situatii redate aici atat de concret! noroc ca mi-am dat seama la timp de greseala mea sau a lui… si n-am avut ce face decat sa rup relatia…

  3. mda….plictisitor…ce sa zic….cine a scris textul asta inseamna k e expert in de-ale dragostei..mai mai k ii stie definitia si cu ce se mananca.in fine care mai de care se chinuie sa scrie ceva despre ce inseamna dragostea,cum sa o prepari la foc mic,mijlociu ,sau mare,dar pana la urma niki cine scrie nu stie cu ce se mananca.lasa sa vina totul de la sine pana la urma e vb de psihicul fiecaruia.in fine,va pop

  4. Selda, ai vazut \”Ultimul Tango la Paris?\”? Aia nu erau nici beti, nici drogati.
    Si, scuze, dar pe mine nu ma deranjeaza sa mi se mai \”sifoneze\” fustita din cand in cand :DD

  5. Greysummer, nebunatico, mi-ai starnit curiozitatea. Nu am vazut filmul dar o sa ma interesez. Cine sunt actorii?
    Viata bate filmul de cele mai multe ori si totusi, nu stiu cati in viata reala traiesc povesti ca-n filme. Cum am spus, am sa caut filmul, ma m-ai provocat.

  6. Greysummer, scumpa mea, ma sochezi. M-am mirat ca nu am vazut acest film pana acum, eu o mare iubitoare si devoratoare de filme clasice si de calitate. L-am cautat pe net si-am citit cronica lui. Nu mai vreau sa-l vad, fie el si cu Marlon Brando. Cred ca te-a socat si din punctul meu de vedere fiecare e liber sa iubesca si sa faca ceeai ce ii place si doreste. Eu una stiu un lucru, violenta nu sta la baza pasiunii. Respectul, dragostea sunt sentimente ce leaga sufletele si dau trainicie iubirii.

  7. 🙂 Actorii sunt Marlon Brando (convingator, zic eu) si Maria Schneider. Regizor: Bertolucci. A creat o mare valva la vremea lui, prin 70 si ceva. Sper ca nu esti dintre acelea care resping ideea unui film vechi de dragul unor porcarioare vesele marca Hollywood.
    Vizionare placuta 🙂

  8. Ei, gand la gand.
    De ce nu vrei sa-l vezi? Dincolo de violenta partidelor de amor, este mult mai mult decat atat. Acolo nici nu e vorba neaparat de iubire, ci de o relatie ce se naste din disperare, dar inconfortabil de umana. Si, ai sa vezi, relatia lor nu dureaza, se autodevoreaza, dar este atat de trist… Am eu o aplecare catre astfel de filme.

Lasă un răspuns la Greysummer Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.