Ritual de anihilat vraji

Gura mea spunea descantece impotriva unor vraji despre care nu stiam cand fusesera aruncate asupra-mi. Sistemul imunitar mi se activase cu repeziciunea unui soldat de la o baza antiaeriana care sare din pat la primul tiuit al alarmei. Detectase un corp strain si pornise cu toata armata impotriva lui. Ma fugaream pe mine prin propriul meu sange, imi prindeam orbirea de coada si incercam sa-i desenez ochii la loc cu un creion dermatograf tocit.

Aveam o senzatie de sfarsit de lume in palme. Degetele imi modelau in sfere remedii si leacuri pe care le strecuram prin sita cea fina a retinei. Un drum nesfarsit se sapa undeva in pieptul meu si excavatoare uriase smulgeau celule din tesuturile mele. Un hau se casca si, ori de cate ori priveam in mine, ameteam. Eram o gaura neagra, o gaura de vierme, locul pierzaniei, locul pedepsei, locul neintregirii.

Sistemul hotarase o dezinfectie fara sa ma intrebe. Imi spala cu cloramina toate spasmele, toate inimile care imi cresteau printre vertebre, imi arunca foc si pucioasa peste ganduri. Ma chirceam, imi luam genunchii in brate si toata pielea ma ardea. In timpul asta, tu erai undeva departe si habar n-aveai ca universul ma voia vindecata de vrajitorie. Parul meu involburat, bratele ridicate, spatele arcuit, toate depuneau marturie impotriva mea si mana mea arunca sigura de ea lemne pe foc. Imi pregateam un rug.

Citeste si:  Imbunatatirea comunicarii cu partenerul

In fiecare zi, ma ardeam. In fiecare zi, aerul din mine suferea explozii si ma arunca, bucati si bucatele, aschii si bombe, in tot orasul. Dadeam foc cladirilor de birouri. Aruncam in aer primariile si cozile, ucideam mame si copii, pompieri si maturatori, varsam napalm peste spitale si incendiam biblioteci. Facusem tandari Ateneul Roman, ieseau violonistii din ea, cu parul in flacari si pianistii ma priveau cu nespusa, neimaginata tristete, propunandu-mi nu stiu ce bucata de Bach pentru vindecare. Tipatul meu tacut se involbura si spargea geamurile caselor care se coalizau apoi in schije din carnea mea.

Tu, in timpul asta, luai pranzul intr-un bistro parizian, zambeai corect ospataritei si cereai nota in timp ce-ti aminteai cat de mult imi place mie creme brulee. Cereai una la pachet.

Eu treceam prin furci. Rupeam zidurile cu mana goala, aruncam caramizi peste porumbei si imblanzeam serpii din munti cu privirea. Eram la detoxifiere. In sedinte ultrasecrete, sistemul meu umanitar si consiliul de administratie se temeau de o contaminare totala. Imi otraveau fantanile, imi turnau arsenic in toate locurile moi si vulnerabile, ma bandajau in antibiotice si imi taiau capetele rebele ale terminatiilor de primavara. Curatenie de primavara. Nervi de primavara. Ma cimentau, ma zideau, eram in carantina.

Citeste si:  Sexualitatea barbatilor in functie de zodie

Vraja imi era smulsa. Confuzia aceea a celulelor, rolurile care devenisera intersanjabile, toate acestea mi-erau smulse. Ma lasam fara cuvinte ca sa nu mai am, mai apoi, spre seara, cu ce sa tes mreje. Ma lasam fara sunete ca sa nu mai am cu ce fauri cantece de sirena, care sa te atraga in vreun fatal naufragiu. Ma lasam fara brate ca sa nu mai inventez imbratisari si stransori.

Mi se spunea sa renunt. Sa dau drumul. Sa las degetele moi. Sa nu mai scrutez zarile. Sa nu imi mai maresc pupilele de dor. Sa nu imi mai imbat sangele. Sa nu imi mai strang coapsele in matase si funie. Sa ma relaxez. Si nu voiam sa pricep ca nu pot fi, totodata, si arc si sageata. Stateam deja de veghe de saptamani pe creneluri si strapungeam orice umbra, tremuram langa frunze si turnam apa vie la radacina copacilor morti.

Citeste si:  Lucruri care ne deranjeaza la barbati

Tu, in timpul asta, stateai pe malul unui rau si aruncai pietre in apa, mirandu-te de perfectiunea cercurilor, ascultand muzici pagane. Nu stiai ca eu suflu in cercuri, ca cenusa mea si praful oaselor mele, pulberea maduvei mele deseneaza portative prin copacii din padurile de mesteceni. Nu stiai nici ca eu am adunat nori si am nins asupra-ti, nu stiai nici ca eu am intetit soarele si l-am pravalit, minge de foc, peste tine cand ti-era frig, odata intr-o noapte de toamna. Nu stiai nici ca-ti gonisem ingerii. Erai singur pe lume si lumea nu se mai invartea.

Fusesem frumoasa odata. Aveam stele in ochi si scantei in calcaie. Totul cald, totul arzand. Dadeam viata pasarilor moarte de pe plaja, ridicam zmeiele copiilor, trimiteam delfinii esuati inapoi in larg. Acum, ma stingeam mocnit.


5 Comentarii
  1. Superbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbb Iarina !

    Felicitari!

    Referitor la vraji… puterea e in noi sa le indepartam. Poate suna ciudat pentru unii… dar am auzit o faza reala, la care am fost martora pe tot parcursul ei, cum se elibereaza de vraji sufletul cuiva. Cum Iisus a eliberat-o de demoni pe Maria Magdalena cea posedata, cum am vazut de nu stiu cate ori exorcizari la citirea din suflet a unor rugaciuni.

  2. …Odata demult, tare demult, intr-o seara linistita… 2 suflete s-au intalnit intamplator. Pentru o secunda, demonii dintr-un trup vrajit erau la somn, si ei obositi de-atata chin asupra sufletului. Cum sufletele se apropiau…. cum vraja cuprindea celalalt suflet. Nu aveai voie sa te apropii sufleteste de celalalt suflet, ca imediat demonii actionau prin torsionari celulare, spasme pulmonare, uragane, tremurici din toti rarunchii. Cum sa faca celalalt suflet sa elibereze celalalt suflet ?…. Tiptil tiptil se retragea.. se mai apropia… se tot incarca cu cate-un pic de vraja.. o spala spre cerurile inalte. Daca dintr-o data se incerca… imediat puteau amandoi de crapa ( nimeni nu stia de ce asa facea, absolut nimeni atunci nu intelegea, nimeni nu stia de ce asa accepta… dar el facea, pt ca asa el considera ca bine era ). Pana ce ultimii graunti de vraja au stors sufletul eliberator….E obosit, tare obosit…de toate grozaviile aparent el e vinovat…Dar poate intr-o zi… un zambet va reusi iar sa rasara… si sa lumineze acest suflet ramas pustiit, aparent nefericit, ce nu mai are putere sa lupte. Cand ingerii din jur vor netezi calea…cand….

  3. Citesc de cativa ani articolele tale si intotdeauna au fost realiste , logice uneori chiar sarcastice. De ceva timp ai schimbat \”stilul\” …
    Mi se pare greu de crezut ca cineva poate scrie asa ceva fara sa simta tot ceea ce descrie …
    Sunt foarte triste articolele insa foarte frumoase. Complimente !
    \”pe ploi lotusul infloreste chiar in balta cu noroi\”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.